O zi în Parcul Național Mavrovo (I)

TIPĂREȘTE

Tentativa de a vizita și cunoaște una alta despre Macedonia de Nord și-a găsit continuarea pe traseul ce pleacă din Skopje către Parcul Național Mavrovo, cel mai mare de acest gen din țară, situat în partea de vest, spre granița cu Albania.

După o oră de drum ne oprim pentru o primă escală în localitatea Tetovo, un oraș cu o populație puțin mai mare decât a Mediașului meu natal și actual, centru al luptelor dintre albanezi și macedonieni pentru controlul părții acesteia de lume. Luptele s-au domolit în urma represiunii comune NATO - Serbia, iar albanezii primesc unele dintre drepturile pentru care se ridicaseră la atac.

Cu un trafic înghesuit, desfășurat la o viteză ce nu poate cauza accidente rutiere decât din întâmplare, urbea îmi rămâne în memorie prin lanțul de magazine din zona centrală ce comercializează aur sau produse confecționate din acest prețios metal.

Extrem de multe astfel de dughene ce își etalau culoarea strălucitoare, în timp de vânzătorii sau patronii nu arată stress din cauza lipsei clienților. De undeva își vor trage ei câștigul...

Într-un alt sertăraș al memoriei își va păstra locul și Moscheea Colorată, cunoscută de localnici drept Pasha’s Mosque ori Alaca Mosque, un excelent exponat al arhitecturii religioase otomane târzii, ridicat la sfârșitul secolului XV prin contribuția surorilor Hurshide și Mensure, îngropate în altarul situat în curtea acesteia.

Moscheea a fost reconstruită în anul 1833 de Abdurrahman Pasha, un mare iubitor al orașului Tetovo și al artei.

Unicitatea acestei moschei este dată de faptul că toți pereții - interiori și exteriori – sunt acoperiți cu fresce inspirate din barocul italian.

Văzut de dinafară, edificiul îți fură privirile prin suplețea și eleganța sa. Îi dai roată, fotografiezi, te odihnești puțin la umbra copacilor din jur, iar când să pleci un nene trecut de 60 de ani, cu mișcări molcome și mers domol, se apropie și într-un limbaj universal al datului din mâini pare a ne invita să-l urmăm înăuntru.

Plăcut surprinși de amabilitatea acestuia dăm să purcedem spre ușă, numai că o privire ce vine să completeze dialectul trupului – aruncată spre încălțările noastre – ne face să înțelegem că e musai să pășim desculți dincolo de trepți, pe covoarele moi și curate.

Privit din interior, lăcașul de cult este splendid! Extrem de colorat și tihnit, cu un înalt simț al artei decorative, un pastel de culori calde ce transmit o stare de bine și te face să te simți bineprimit indiferent de religia căreia îi aparții.

În imediata apropiere a moscheii dai peste Isa Bey Hamami, loc de plăceri al otomanilor, restaurat în anul 2015 prin grija prim ministrului turc și transformat în lăcaș de cultură ce găzduia, în ziua vizitei noastre, o expoziție de pictură.

Ne continuăm drumul spre obiectivul nostru și ajungem în preajma Lacului Mavrovo, pe care îl avem pe partea stângă cale de câțiva kilometri. Nu ajungem în localitatea omonimă, acolo unde am avea ocazia să vedem cum se ridică deasupra apei Biserica Sveti Nicola, inundată după construirea unui lac artificial, ci o cotim la dreapta, pe drumul ce șerpuiește pe munte, prin pădure, spre Mănăstirea Sf. Jovan Bigorski, în apropierea căreia ne-am și cazat.

De la House of Mijaks Ethno, cazarea noastră, și până la mănăstire urci vreo 600 de metri pe un drum perfect asfaltat, semn clar că la capătul acestuia vei da peste un edificiu valoros.

Iar așteptările sunt confirmate de construcția de piatră ridicată în anul 1020 de Jovan I, primul episcop al Ohridului. Considerat a fi unul dintre lăcașurile de cult exponențiale ale ortodoxismului din Macedonia de Nord, acesta a trecut prin mai multe etape de renovări și extinderi, ajungând să fie alcătuit în prezent din diverse clădiri, biserică, cimitir, clopotnițe și conace.

Icoana ce îl reprezintă pe Sf. Ioan Botezătorul e considerată făcătoare de minuni iar iconostasul bisericii drept o operă de artă bizantină.

După ce parcurgi aleile de piatră, printre florile perfect rânduite și conacele transformate în locuințe ale călugărilor, după ce te închini și ai ocazia să te rogi în interior, nu îți rămâne decât să te odihnești și să te bucuri de superbul cadru natural oferit privirii de la înălțimea la care te afli.

Înainte de lăsarea serii avem timp să ajungem și la Cascada Duff. Lăsăm mașina în parcarea centrală din fața pieței din satul Rostushe și coborâm pe jos până la vechea moschee a satului, de unde urmezi indicatorul ce te îndrumă spre căderea de apă.

Părăsești șoseaua, sari un șanț de apă și urci pe o cărare îngustă ce te duce printre copaci, apoi pe câmpuri de flori și ierburi - locuri ideale pentru o pauză de odihnă - către canionul săpat de Valea Rostusha. Cu un ritm mediu de mers, după 1.180 metri și cam 30 de minute, ajungi la căderea de apă, însă zgomotul prăvălirii se aude după vreo 400 de metri de la startul potecii și se intensifică constant pe parcurs.

Trebuie să menționez aici activitatea de voluntariat a unor tineri localnici care curățau și refăceau poteca spre cel mai important și reprezentativ obiectiv turistic al comunității lor.

Ceea ce face această cascadă specială este înălțimea stâncii din care cade apa. Când cade, apa de la această înălțime creează un sunet și o vedere incredibile, care ne amintește de ceva foarte puternic și grandios. Natura creează minuni și astfel a fost creată cascada Duf, zice-se.

În fața ei ajungi după o coborâre destul de accentuată, iar de pe un poduleț o poți admira în toată măreția ei. De îți dorești, te poți și răcori sub căderea apei.

Interesantă mi s-a părut piatra căzută între pereții stâncilor, un pietroi imens pus acolo parcă de un uriaș tocmai pentru a accentua măreția monumentului natural.

Am avut parte de o zi liniștită, pigmentată cu vizite în localități dar și în aer liber, cu vizite la lăcașuri de cult ce aparțin unor religii diferite, momente care creaseră premisele unei continuări interesante a călătoriei noastre.

Aflate doar în a treia zi...

---

VIZUALIZĂRI: 1485 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI