ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 02.09.2014
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 03.06.11
STATUS: PARTENER
DATE SEJUR
JUL-2014
DURATA: 1 zile
cuplu fara copii

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
DISTRACŢ. / RELAXARE:
70.00%
Satisfăcător

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
80.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 6 MIN

Gibraltarul, de la dezamăgire la încântare

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE

Fiind în sudul Spaniei, nu puteam să ratez Gibraltarul. Aşa că într-una dintre zilele sejurului nostru în Conil de la Frontera am plecat de dimineaţă spre Linea de la Concepcion, oraşul spaniol de la frontiera cu Gibraltarul.

Deşi teritoriu britanic, Gibraltarul mi s-a părut mai mult spaniol. Cu cei 6,8 kilometri pătraţi ai săi şi aproape 30.000 de locuitori, ocupă locul cinci în lume ca densitate a populaţiei. Iar acest lucru se simte din plin.

Ajunşi în Linea de la Concepcion, provocarea principală a fost să găsim parcare. Având maşina închiriată, pe de o parte, şi din cauza aglomeraţiei şi lipsei locurilor de parcare din Gibraltar (despre care citisem anterior) am decis să parcăm în partea spaniolă. Tot din ce citisem anterior, parcarea de la frontieră este foarte scumpă (undeva pe la 17 euro pe zi dacă îmi amintesc corect), aşa că am încercat să găsim altceva. Şi am găsit o parcare în faţa unor blocuri. Am mers să plătim la automat (doi euro pe oră) şi imediat s-a înfiinţat lângă noi un nene care ne-a „instruit” cum să facem să ieşim mai ieftin. Fiind avertizaţi că acest lucru este o practică obişnuită (nu cu mult diferită de România) şi că ar fi bine să le dăm un bănuţ celor care pretind că păzesc maşinile (dacă nu vrem să ne trezim cu avarii – situaţie destul de neplăcută când eşti în concediu), am negociat cu el şi am plătit o parte la automat, o parte la el şi am lăsat maşina toată ziua în parcare, la jumătate de preţ.

După ce am rezolvat cu maşina, ne-am echipat şi am pornit către Gibraltar. Ajunşi la frontieră, ne-am aşezat frumos la coadă pentru controlul paşapoartelor, care a fost extrem de superficial şi rapid astfel încât în mai puţin de jumătate de oră eram în Gibraltar. Aici am traversat grăbiţi pista aeroportului şi am ajuns pe bulevardul principal, unde m-a lovit brusc un val de poluare. Deşi veneam din Bucureşti – care nu este cel mai curat oraş – aici aerul mi s-a părut irespirabil din cauza noxelor. Aşa că am încercat să ne scurtăm cât mai mult drumul printre maşini pentru a ajunge la strada pietonală. Privind în urmă, îmi pare rău că nu am luat un autobuz, care probabil că ne scutea de această parte neplăcută a incursiunii noastre în Gibraltar.

În aceste condiţii, primul meu contact cu acest teritoriu a fost foarte dezamăgitor. Şi nu mi-am schimbat foarte mult părerea nici rătăcind pe strada pietonală a peninsulei. Mai rămânea însă o speranţă: stânca. Aşa că, perseverentă, am pornit către ea.

Înarmată cu toate informaţiile de care aveam nevoie pentru explorarea stâncii, am decis să urcăm pe jos până în vârf, pe Treptele Mediteraneene, un traseu mai puţin promovat pe site-urile oficiale dar cel mai spectaculos pentru cei care vor să facă şi un pic de mişcare.

Traseul ales a fost însă o provocare: nu ştiam unde începe şi mai ales unde se termină, cu toate hărţile pe care le aveam în dotare (dintre care una primită la vamă). Ştiam doar că punctul de plecare este Poarta Evreiască, aşa că ne-am îndreptat în direcţia respectivă. Am plătit taxa de intrare în rezervaţie de 1,5 euro de persoană şi, cu câteva indicaţii într-o engleză abia inteligibilă, am descoperit şi locul unde începea traseul nostru, marcat de o plăcuţă uitată de vreme.

Traseul este într-adevăr spectaculos, plin de scări care te poartă pe marginea stâncii, oferindu-ţi vederi spectaculoase asupra mării. Sunetele scoase de pescăruşi, marea albastră şi stânca abruptă care se înalţă semeaţă la 426 de metri deasupra mării au mai şters din dezamăgirea iniţială.

Dar momentul de încântare nu s-a prelungit foarte mult. Am ajuns la un punct care părea capătul scărilor şi unde nu mai era niciun indicator, niciun marcaj, nimic. Eram foarte nedumerită, deoarece eu ştiam că trebuie să ajung aproape de vârf, iar aici eram undeva pe la jumătatea stâncii. Ne-am oprit, ne-am tras sufletul, am admirat priveliştea şi am decis să ne urmăm instinctul şi să mergem pe o cărare ce părea să urce. S-a dovedit a fi decizia corectă pentru că în curând am dat peste alte scări ce urcau până sus. Cu forţe proaspete, am început urcuşul şi după câteva opriri am reuşit să ajungem la destinaţie.

Treptele Mediteraneene (Mediterranean Steps) au fost construite de britanici ca parte a sistemului de comunicaţii militare pentru a permite accesul între două posturi de apărare. Acestea au fost restaurate în 2007, dar modul în care sunt promovate lasă mult de dorit. Sentimentul meu a fost că atât timp cât nu se scot bani din aşa ceva, ele sunt lăsate în plan secund. Se promovează agresiv telecabina, traseul cu microbuzele şi cam atât. Dacă vrei să explorezi la pas rezervaţia, o faci pe propria răspundere, după cum ne avertiza un panou de informare. Şi o faci pe propria răspundere având în vedere că marcajele sunt aproape inexistente pe poteci. Singurul moment în care ne-a ajutat marcajul a fost la începutul traseului şi undeva pe parcurs când se trecea printr-un tunel. Nu este foarte dificil să te orientezi, pentru că suprafaţa este mică, însă uneori simţi nevoia unei îndrumări, să nu mergi în orb – fără să ştii unde te afli şi cât mai ai până la destinaţie (informaţii utile atunci când eşti în excursie de o zi). Aceasta a fost o altă mare dezamăgire legată de Gibraltar.

Noroc cu peisajele frumoase, care au mai şters din gustul amar. Aşadar, ajunşi la destinaţie, la capătul scărilor - la O'Hara's Battery -, ne-am bucurat de priveliştea ce ni se deschidea sub ochi, după care am coborât spre peşterea St Michael pentru a vedea maimuţele, care nu s-au lăsat prea mult aşteptate. Le-am admirat în voie de la distanţă, ne-am tras sufletul lângă un cidru, după care am început coborârea. Pe drum am întâlnit alte maimuţe, unele căţărate pe stâlpii de telecabină, altele dormind la baza acestora. De asemenea, am ales ca traseu de coborâre un drum care ne-a purtat paşii prin oraşul vechi, ceva mai pitoresc decât clădirile înalte din zona nouă. Am trecut prin portul cu iahturi şi ne-am îndreptat spre ieşire, traversând din nou pista aeroportului. După un scurt control al paşapoartelor, am revenit în Spania, de unde ne-am recuperat maşina şi ne-am îndreptat spre Tarifa, cel mai sudic punct al Europei, o zonă cu vânt puternic, renumită pentru surf şi unde Marea Mediterană se întâlneşte cu Atlanticul.

PRECIZARE: Dacă alegeţi acest traseu, aveţi grijă să vă echipaţi corespunzător şi să aveţi la voi sticle cu apă.


[fb]
---
Trimis de iuliaen in 02.09.14 15:52:26
Validat / Publicat: 02.09.14 17:53:23
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în SPANIA.

VIZUALIZĂRI: 14490 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

9 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (iuliaen); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P05 Vedere spre partea opusă portului
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 24500 PMA (din 27 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

9 ecouri scrise, până acum

iuliaenAUTOR REVIEW
[02.09.14 15:58:48]
»

Va rog daca se poate sa atasati si video https://www.youtube.com/watch?v=52Yjj5ADPpY

webmasterX
[02.09.14 17:29:41]
»

Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu)

iuliaenAUTOR REVIEW
[02.09.14 17:34:52]
»

@webmasterX: multumesc

luciaoradea
[03.09.14 12:39:50]
»

@iuliaen:

Felicitari pentru review! Pozele sunt absolut superbe!

iuliaenAUTOR REVIEW
[03.09.14 12:42:36]
»

@luciaoradea: multumesc

msnd
[05.09.14 10:03:52]
»

În impresiile mele despre aceiași destinație, rugam pe cei care vor avea ocazia, să parcurgă Treptele Mediteraneene, și să le facă o prezentare. Iată că rugămintea mea a fost îndeplinită. Mulțumesc mult.

La data vizitei noastre nu aveam informații despre reabilitarea lor, mai mult, știam că sunt destul de degradate. Așa că, deși le-am identificat capătul de sus, nu am avut curajul să ne aventurăm pe ele. Despre reabilitarea lor am aflat mult mai târziu. Acum, poate greșesc, dar am avut impresia că jos, aceste trepte se termină în zona Coloanelor lui Hercule.

Mai rămâne să mai scrie cineva despre Tunelurile Marelui Asediu și pot spune că am văzut tot.

Felicitări pentru excursie și pentru review.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
iuliaenAUTOR REVIEW
[05.09.14 10:39:39]
»

@msnd: Initial m-ati "confuzat" un pic, pentru ca pe toate hartile pe care le aveam Jews' Gate Cemetery era indicat ca punct de plecare. Dupa un pic de research am vazut ca de fapt vorbim despre acelasi lucru; monumentul de care spuneti se afla in acelasi loc.

Oricum, la ghereta unde se plateste taxa de intrare, daca intrebi, ti se dau indicatii cum sa ajungi la intrarea efectiva in traseu. Este foarte aproape.

De sus nu se vede tot traseul, ci doar jumatate din el. Traseul inconjoara practic jumatate de stanca si nu are exclusiv trepte, ci sunt si portiuni unde se merge pe poteca. In filmuletul pe care l-am facut se vede un pic din ce incerc sa explic .

Si va inteleg reticenta, pentru ca, in opinia mea, sunt mai dificil de parcurs de sus in jos decat de jos in sus, pentru ca treptele sunt destul de abrupte. Dar repet, este doar o opinie.

Ele au acel "parapet" - daca pot sa ii spun asa - de protectie, dar treptele in sine sunt destul de degradate. Nu sunt foarte greu de parcurs, dar trebuie un pic de atentie. Am vazut pe traseu (in prima parte a lui, ce-i drept) familii cu copii.

Bujie
[08.01.15 14:46:17]
»

@iuliaen - Am citit cu interes drumetia pe stanca Gibraltar. Eu cu sotia am vrut sa vedem Gibraltarul dar n-am avut prea mult timp la dispozitie (veneam de la Sevilla si voiam sa ajungem la Malaga - pe 30.12.2014, deci ziua era ceva mai scurta) asa c-am ales o varianta mai "lenesa": tot cu masina inchiriata ne-am riscat sa intram in Marea Britanie. Am stat la o coada cam lunga (plus ca si la ei exista mitocani care se baga in fata) dar n-am avut nici o problema cu trecerea vamii. In apropierea telefericului am parcat si am platit 2£ pentru 2 ore. Apoi am luat telecabina (21£ pentru 2 persoane, dus-intors) si am urcat la macaci (durata 6 minute). Asta pentru cine este interesat...

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Nightrider
[16.08.18 23:13:25]
»

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
5 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Bujie, iuliaen, luciaoradea, msnd, Nightrider
Alte impresii din această RUBRICĂO zi în Gibraltar:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.50253915786743 sec
    ecranul dvs: 1 x 1