Stânca Gibraltarului, maimuțele și ora de istorie

TIPĂREȘTE

Înainte să vorbesc despre Gibraltar, trebuie să mă autoironizez un pic. Auzisem că e o strâmtoare de la ora de geografie. Că e locul de unde vezi cel mai de-aproape Africa. O stâncă la malul mării. Că vin vapoare multe să treacă spre ocean și e punct de alimentare pentru ele. Și cam atât. La lecția de istorie cred că am lipsit. Nu mi-am bătut prea mult capul până n-am hotărît să-l vizităm. Când l-am pus pe listă, în inocența mea, am întrebat: ce să facem acolo? Cum ce? Să vedem maimuțele. 

Asta… mă convinge pe loc. Când e vorba de animale și de interacțiunea cu ele, eu sunt numai zâmbet și aprobare.

E drept că Gibraltarul nu înseamnă doar maimuțe, dar… e partea funny a poveștii și motivul pentru care atâția turiști își doresc să ajungă acolo.

În lume, doar două state sunt mai mititele ca Gibraltarul: Monaco și Vatican. Îl vezi pe nesimțite, chiar și pe jos. De fapt mi s-a părut inutil să intri cu mașina la cât e de mic. L-aș fi mâncat de-a lungul și de-a latul în mai puțin de o zi.

Adevărul e că Gibraltarul e un mini teritoriu britanic înfipt ca un cuțit, în coasta Spaniei de sute de ani, provocând o rană încă sângerândă.

E o stâncă mica la suprafață și imensă în interior cu resurse inimaginabile de bogăție, strategii militare, mistere și necunoscute, și aproape imposibil de cucerit. Are mai puțin de 8 km pătrați, desi în interior, tunelurile săpate în munte au peste 55 de km.

Nu vă faceți griji de neștiința mea; între timp am aflat așa de multe despre Gibraltar încât vă pot povesti ore în șir. Povești cu James Bond, spionaj, fantome, operațiuni secrete, pasaje de trecere subterană spre Africa… 

În zilele senine, din vârful muntelui Gibraltar poți vedea coasta Africii la orizont. Doar 14 km de apă îi desparte.  Această apropiere geografică a creat mereu un schimb de oameni, cuvinte și idei.

Numele îi vine de la arabul” Jabal Tarik” adică muntele lui Tarik. Cine e Tarik? Un comandant berber din secolul VIII care într-o încercare de cucerire musulmană a Spaniei, a ordonat incendierea propriilor corăbii pentru a-i motiva pe soldați să lupte, fără posibilitatea de a se retrage. În spate e marea, în față dușmanul. Muriți sau învingeti. Asta dilemă. Au învins. 💪

Am parcat mașinile în orășelul spaniol La Linea de la Conception și am pornit la pas spre Gibraltar. În 10 minute, deja trecusem de controlul buletinelor. Aveam și pașapoarte la noi, știam că e spațiu non UE, dar nimeni nu a fost curios.

Bilete am luat de pe naturereserve.gi unde puteam alege varianta fără transport, cu Cable Car sau Private Taxi. A fost 240 de lei de persoană cu taxi privat, timp de două ore. Imediat ce am trecut granița, biroul de turism era la îndemână. Am așteptat să își înceapă programul, că eram prezenți înainte de ora 10. În vacanță te trezești devreme să dureze ziua mai mult. 😀

Microbuzul a fost numai bun de 8 persoane, ne însoțește Mustafa, un marocan simpatic care deși era doar șofer ne-a ghidat bine și ne-a făcut experți în interacțiunea cu maimuțele. Rezervația naturală Upper Rock, poate fi vizitată cu taxi local, poți urca cu gondola sau poți merge pe jos. Mașină proprie, ai degeaba.  

Noi avem șofer haios, plătit pentru două ore și 5 opriri programate. Prima oprire a fost pt cafea, a doua pentru peștera St Michael. Sunt câteva zeci de peșteri și aceasta e cea mai mare. S-a crezut multă vreme că nu se termină nicăieri. Așa a apărut legenda potrivit căreia stânca Gibraltarului ar fi legată de Africa printr-un pasaj subteran ce trece pe sub strâmtoare. Acum sunt concerte acolo, are o acustică bună, dar în timpul celui de al doilea război mondial a fost amenajată ca spital de urgență. Nu a ajuns acolo nici un bolnav. S-a terminat războiul înainte să fie gata spitalul.

De la a treia oprire începem să vedem maimuțele. Doar pentru ele suntem acolo…

Dacă am fi urcat pe cont propriu, fără învățăturile lui Mustafa, cu siguranță nu reușeam să devenim experți în primatologie. 😊 Am văzut că toți șoferii făceau instructaje cu pasagerii, deci cereți un pic de ghidaj. Ne-a învățat să le respectăm spațiul personal, să nu ne apropiem noi ci să le lăsăm pe ele să fie curioase, ce le place și ce le face imprevizibile, agitate și chiar agresive. Ne-a arătat niște poziții în care dacă stai se simt invitate, și acceptă să se urce în brațe. Dacă treci peste mirosul lor, mai ales când îți întorc spatele și-s la distanță mică, sunt adorabile. Un lucru e sigur, nu trebuie să le tratezi ca pe copii. Nu le place să te maimuțărești, să le mângâi, să le ajuți să nu alunece, să le îmbrățișezi, chestii de-astea puerile.  Nu le plac constrângerile, vor respect și mâncare. Unele sunt mai blânde, ghizii le aleg să interacționeze cu turiști. Apoi sunt maimuțele care se urcă în spatele tău pentru că văd o oportunitate. Mai ales dacă ai ghiozdan cu fermoar, nici nu îți imaginezi ce repede trec de la „ia-mă în spate că mi-e lene„la „ia să văd ce ai luat cu tine în ghiozdan” . Au o dexteritate incredibilă în a deschide gentile și odată ce sunt interesate de ceva din geantă nu prea ai cum să le oprești. În fața noastra un cuplu cu doi rucsaci mari au fost țintele unei maimuțe hoțomane. Cum a deschis fermoarul a identificat o pungă cu mâncare: mere, portocale, ceva sandwichuri… au venit și ajutoare, tot au împrăștiat pe o rază de câțiva metri. Nu cred că sunt flămânde, este un loc unde au mâncare la discreție, dar sunt curioase și satisfacția lor e să ia ce nu au voie. La banane parcă o iau razna. 🙈

Câte una se ține la distanță, sau se lasă fotografiată. Schimbă poziții ca un model profesionist. Aș fi putut să jur că pozează. 

Puiuții sunt jucăuși dar de obicei nu vin la turiști. Se joacă în treaba lor sau așteaptă să fie despăducheați de adulți. 

Erau tăblițe de avertizare care te îndemnau să nu privești maimuțele în ochi. O iau ca pe o sfidare și se enervează. Recunosc că le-am fixat cu privirea și le-am urmărit cu telefonul. La finalul zilei hainele îmi miroseau a grajd. 🙊

Am fost în lumea mea printre ele. Nu mi-a ajuns timpul pe care Mustafa îl avea, așa că îmi propun să revin când scap de el.

Legenda spune că atâta timp cât maimuțele trăiesc acolo, Gibraltarul va rămâne teritoriu britanic. La un moment dat, în timpul celui de-al doilea război Mondial, Winston Churchill a fost informat că numărul maimuțelor e în scădere. Nu știu dacă credința în legendă l-a convins, dar a mai adus niște exemplare pentru” protectia simbolică” . Eu zic că n-a vrut să riște. 🙉

Acum,  Gibraltarul este o adevărată cetate subterană de tip muzeu, cu kilometri întregi de coridoare, dormitoare, spitale și centre de comandă, manechine de soldați britanici în uniforme istorice, tunuri autentice plasate în poziții de tragere, proiecții și panouri multimedia care arată cum a decurs marele asediu.

A fost și este unul dintre cele mai strategice locuri de pe planetă. Cine controlează Gibraltarul, controlează accesul naval între Atlantic și Mediterană. Toate vapoarele alimentează în Gibraltar. Faptul ca nu au TVA sau taxe locale fac combustibilul mai ieftin ca în alte țări UE. Este singura posesiune britanică din Europa Continentală. A fost revendicat constant de Spania și provoacă o tensiune majoră în relațiile diplomatice dintre cele două țări.

De două ori locuitorii au fost chemați la referendum să stabilească adeziunea teritorială și economică (1967 si 2002). Într-o majoritate covârșitoare, de peste 98% cei 30.000 de locuitori au ales să fie britanici. Au monedă proprie, un parlament format din 17 oameni și o limbă amestecată de englezo-spaniolă cu influențe ebraice. Nu are TVA, dar paradoxal, prețurile și serviciile sunt mai costisitoare decât în Spania sau alte țări din Europa. E un mediu construit pentru turiști. Sunt sigura că gibraltezii îsi fac cumpăraturile în Spania.  Dacă faci cumpăraturi, e bine să știi ca lira sterlină și lira gibralteza au paritate egală, dar nu sunt aceeași monedă. În multe locuri se accepta lira sterlină, dar îți dau restul în liră gibralteză. Nu-i bine. Că nu-i poți folosi decât acolo.

Comercianții aplică un curs foarte prost. Ne-a explicat un tânăr chelner român la un restaurant local că orice plată în Gibraltar se convertește de două ori GBP-EUR-RON. Pierzi cam 3-5% la fiecare tranzacție. Cu Revolut mi s-a părut cel mai convenabil. 

Ați auzit de cârtițele majestății sale? E povestea de istorie.

E 1779, o dimineață înorată de vară, iar aerul miroase a praf de pușcă. Spania și Franța blocaseră accesul terestru și maritim al Gibraltarului. În interiorul stâncii, într-un pasaj săpat cu dălți și ciocane, un grup de soldați britanici, lucrează la lumina slabă a torțelor.” Săpați mai adânc. Dacă reușim să trecem de acest strat putem deschide o gură de tragere spre nord” . Vocea e a sergentului Henry Ince, un om scund, îndesat și cu ochii obosiți de multe nopți nedormite. Piatra, cedează greu sub loviturile ritmice, dar fiecare zgomot îi apropie de lumina. După câteva luni au străpuns muntele. Au continuat să sape, să facă mici ferestre în stânca aproape verticală.

Trei ani după ingenioasa idee, garnizoana britanică trăia într-o lume de fum, foamete  și frică. Ideea lui Ince părea nebunească la început.  Cum să pui tunuri în interiorul muntelui?  Intenția era sape în munte pentru a avea poziții de tragere orientate spre nord, de unde veneau atacurile.  La început părea imposibil. Și totuși stânca a fost de partea britanicilor. Prin ferestrele înguste săpate în piatră, flăcările tunurilor au străpuns noaptea și au lovit pozițiile inamice: cârtițele majestății sale au izbucnit în urale. Planul a funcționat. Când asediul s-a încheiat, în 1783, stânca era tot britanica. Și așa a rămas.

 A fost ultima și cea mai lungă încercare a spaniolilor de a cuceri prin luptă teritoriul.

Mai târziu, în al doilea război mondial rețeaua de tuneluri a fost extinsă la peste 55 km de galerii. Un adevărat oraș subteran a început să se dezvolte. În timpul războiului populația civilă a fost evacuată, iar stânca a devenit o fortăreață. În legendele locale se vorbește de un plan pus la cale în 1942 când britanicii se temeau că germanii ar putea cuceri Gibraltarul. Un grup de 6 oameni ar fi fost pregătit să fie sigilat în interiorul stâncii, într-o camera secretă pentru a rămâne acolo ani întregi spionând în tăcere mișcările inamicului. Aveau provizii pentru 12-18 luni, un observator cu o fantă spre mare si fără cale de ieșire și un sistem ingenios de ventilație. Planul era să rămână ascunși chiar daca Gibraltarul ar fi căzut și să ofere informații din interior. Multă vreme s-a crezut ca e doar un mit, planul a fost ținut secret zeci de ani. În 1997, camera a fost descoperită intactă de un grup de exploratori. Două dormitoare, rezervoare cu apă, provizii pentru mai mulți ani, toate au fost descoperite intacte. Operațiunea nu a fost niciodată pusă în aplicare, planul a fost abandonat, Spania nu a intrat în razboi, iar Gibraltarul a ramas în mâinile britanicilor.

Îi dam liber lui Mustafa, îl aștepta familia pe cealaltă parte a apei în Maroc. Nu înainte de a ne spune o poveste cu James Bond. Unul din agenții 007 a avut o misiune chiar pe aleile rezervatiei. A fost ajutat și de maimuțe, care sunt tot agenți ai majestății sale. 

Cea mai mare parte a grupului e pregătită de întâlnirea cu delfinii. Îi lăsăm să se îndepărteze spre port și căutăm un loc pe unde putem urca înapoi la maimuțe. Rămân doar cu Em, doar pe el îmi permit să îl epuizez cu plimbarea. Îmi place să-mi rezerv surprize în vacanțe. Să pornesc pe drumuri neumblate, cărări ascunse pașilor turiștilor. Nu le cercetez dinainte, de fapt nimeni nu vorbește depre ele și asta mă face să le caut. Ajungem la un traseu ascuns, niște scări abrupte, care urcă direct pe coasta estică a stâncii. Am văzut mai târziu că se numește Charles V Wall și a fost proiectat pentru a apăra orașul după atacul din 1540 al unor pirați turci sub comanda lui Barbarossa. Mai bine de 70 de oameni au fost capturați și vânduți ca sclavi. E un drum uitat de vreme, alcătuit din scări înguste săpate în piatră și ziduri masive. Mi s-a părut cel mai autentic traseu din Gibraltar. 

Zidul urcă spectaculos, un șir de trepte neregulate, înguste, care se strecoară pe lângă un parapet masiv. Două maimuțe coboară de-a berbeleacul pe scări. Mă opresc și îmi evaluez poziția. În joaca lor, nu par să fie impresionate de mine, se rostogolesc jucăuș, fără să le pese de prezențe străine. Sunt atât de obișnuiți cu turiștii încât îi consideră că fac parte din peisaj. Scările sunt abrupte, uneori foarte abrupte, își păstrează autenticitatea brută a unei fortificații medievale. Am citit undeva că ar fi 600. Cine să le numere? Pe măsură ce urcăm privirea ne e răsplătită cu imaginea coastei africane. Gibraltarul se micșorează sub noi ca un oraș machetă. Dacă pe zonele turistice din Upper Rock eram înconjurați de vizitatori, aici suntem aproape singuri. E loc pe scări doar pentru câte unul așa că, primim prioritate la urcare de la câte un turist rătăcit sau aventurier cu care ne întâlnim. Ne salutăm și ne spunem vorbe de încurajare.    

Cred că am urcat mai bine de o oră însoțiți de maimuțe. Câte una ni se urca în spate pentru câteva scări. Dar interesul lor era mai degrabă în ghiozdan. N-am avut mâncare. Norocul nostru. Ne-au furat doar un pachet de servețele umede, pe care l-au abandonat aproape instant. Dar experiența ne-a făcut să uităm oboseala și cele 600 de scări au fost răzbite. Ne mai rămâne energie doar să coborîm spre aeroport. Gibraltarul a fost cucerit. 👋

AmFostAcolo fără reclame?

• Utilizatoriii LOGAȚI văd o versiune cu mai puține reclame
• Ai dori o versiune COMPLET fără reclame? — devino membru afaFanClub -- citește mai mult

Membrii afaFanClub accesează AFA FĂRĂ RECLAME, pentru 8-9 lei/lună!

Cum devin membru afaFC? -- cumperi un abonament pe 6 sau 12 luni.

Detalii despre abonamentele afaFanClub aici

• ABONAMENT afaFC pe 6 LUNI = 59 lei Cumpără afaFC 6 luni
• ABONAMENT afaFC pe 12 LUNI = 100 lei Cumpără afaFC 12 luni

*) Nu uita să completezi, la DATE FACTURARE, username (de exemplu la Adresă)

---

VIZUALIZĂRI: 28 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI