Orasul Bray si National Sea Life Centre

TIPĂREȘTE

In nordul comitatului Wicklow, la malul Marii Irlandei este orasul Bray. Am decis sa mergem sa il vizitam in primul rand pentru ca acolo este National Sea Life Centre - Aquarium care se lauda in mai toate pliantele turistice cu o colectie frumoasa de pesti exotici. Dupa ce am plecat din Dublin pe M50 care este autostrada de centura, ne-am incadrat la un moment dat pe N11 si am ajuns foarte usor in Bray.

Daca pana in sec. XVIII Bray era un mic sat de pescari, incet incet o parte din populatia Dublin-ului a inceput sa isi ridice case acolo. Intai pensionarii satui de aglomeratia si agitatia orasului, apoi liberii profesionisti care nu erau nevoiti sa mearga zilnic la munca, apoi cei cu dare de mana au inceput sa isi mai faca o casuta de weekend, pentruca peisajul este frumos. Muntii Wickolw ajung pana in mare, asa ca exista mare si munte in acelasi loc.

Dupa ce in 1854 a fost construita linia de cale ferata care uneste orasul Bray cu Dublin-ul, orasul s-a dezvoltata si o vreme in sec. XX a fost cea mai mare statiune balneara din Irlanda. Incluviv o baie turceasca mare si luxoasa in care s-au investit la jumatatea sec. XIX peste 10.000 £ a fost construita. Nici acum oarasul nu este mai prejos; statiunea dispune de o mutime de hoteluri, pensiuni, restaurante si magazine mici si cochete.

Faleza este lunga de aproximativ 1,5 km. si de-a lungul ei se poate respira si briza marii si ozonul muntelui din acelasi sezlong. In capatul sudic al falezei, pe muntii care parca ies din mare, la Capul Bray, a fost inaltata in 1950 o cruce mare, care poate fi vazuta de jos, de la malul marii.

Acum nimeni sa nu isi inchipuie ca vara plaja este plina de oameni in costume de baie care fac plaja si baie. La temperaturi medii vara de 20 grade si in prezenta nelipsitului vant tipic irlandez, poti sa te relaxezi, sa asculti valurile si sa te bronzezi cred eu, doar un pic pe fata. Dar chiar si imbracat, sa stai acolo, sa vezi si muntele si mare doar rotind privirea, este o incantare si un mod se a uita de toate grijile.

Noi am intrat pe faleza, prin partea de nord a ei, pentru ca acolo sunt turnul, (Martello Towers) Terasa Martello si micul port de iahturi, inconjurat de digul protector unde vizitatorii sunt indemnati sa le dea de mancare pescarusilor si lebedelor chiar in " sanctuarul lor ". Ne-am oprit si noi cateva minute si am urmat indemnul de pe panou, am hranit galagioasele si flamandele lebede, apoi am facut o mica plimbare pana la capatul digului, am privit si fotografiat Terasa Martello dupa care am mers mai departe.

Spuneam ca in acea zona, in partea de nord a orasului este un Turn Martello. A fost construit in sec. XIX pentru a apara capitala tarii de invazia francezilor si de-a lungul coastei Irlandei sunt o multime de astfel de mici forturi.

Terasa Martello este o cladire cu apartamente de locuit, construita in 1860, mare, cu doua etaje, in stil Regency. La baza, arhitectura cladirii este cea tipica unei case georgiene; adica o multime de „ case „ lipite una langa alta, care au cate doua sau trei nivele, inguste si inalte. Dar la aceasta vine stilul Regency care adauga balconul lung de la primul etaj, care este pe toata lungimea fatadei; sustinut de o multime de coloane din fier care formeaza la parter o multime de loje in dreptul ferestrelor. Este singura cladire construita perpendicular pe esplanada si la cat este de mare nu poate trece neobservata. In fata dispune de o curte mare privata, folosita in special pentru parcarea masinilor proprietarilor. In aceasta resedinta a locuit cativa ani in copilarie, intre 1887 – 1891, James Joyce. Aceasta casa este una din cele mai vechi si mai bine conservate cladiri din oras.

Plecand de acolo si mergand spre sud, pe stanga este marea si faleza, iar pe partea dreapta, o multime de hoteluri vechi, restaurante si un micut cazinou; toate amintesc de filmele de epoca, in care lumea buna isi petrecea verile la malul marii.

Din fericire, cand am ajuns noi acolo, ploaia s-a oprit si am putut face si o scurta plimbare pe jos. Scurta din pacate, caci cu sau fara ploaie, vantul nu inceta sa bata. Asta este una din marile mele probleme de care m-am lovit in Irlanda; vantul. Bate apropape mereu si daca ar fi sa il descriu in intensitate pe o scara de la 1 la 10, cam tot rimpul este undeva la 6, in conditii „ firesti „ de umiditate 80% si temperaturi in luna februarie cam de 8 -12 grade. Ca o paranteza, am prins si doua furtuni de nota 10, care au durat cate o noapte intrega; atunci vantul a avut in medie 100 km/h.

Dar sa revin la cladirile emblematice de pe faleza, cladiri cu care Bray se mandreste.

Martello Hotel cu aerul sau de mare clasa victoriana, Kinvara House (acum este un fel de azil, sau de casa de refacere), construita in 1870 cu superba balustrada din fier forjat de la intrarea inalta, sau Esplanade Hotel Bray o superba cladire victoriana, din caramida netencuita, asa cum ii sta bine acestui stil, sunt doar cateva dintre ele.

Admirandu-le, am ajuns si la National Sea Life Centre, scopul principal al plimbarii noastre. Am lasat masina in parcarea din fata cladirii (sa nu uit sa mentionez; pe toata lungimea falezei, parcarea este gratuita timp de trei ore, iar pentru mai mult se plateste) si am intrat.

Programul de vizitare este de la 10,00 – 17,00 iar un bilet costa 12.5 Euro pentru un adult (adica persoana peste 15 ani), 9 Euro pentru copii intre 3 – 14 ani si 39 Euro pentru familie (doi adulti si doi copii). In holul de la intrare unde este receptia si unde se achita biletele, este si magazinul cu suveniruri, din punctul meu de vedere neinteresant.

Vizita a inceput si primul bazin pe care l-am vazut a fost cel cu pisici de mare de apa dulce, originare din America de Sud. Era un bazin micut, neacoperit in care cateva astfel de inotatoare se plimbau lenese. Apoi am ajuns perintr-un tunel intunecos ca de pesterera la bazinul cu crapi.

Urmatorul a fost ceva mai deosebit; cu pesti Piranha din raurile Americii de Sud, celebrii pesti carnivori, de care e bine sa te feresti daca cumva ajungi in unul din raurile continentului amintit.

Am mai trecut pe langa cateva bazine cu pesti, cei mai multi din America de sud. Erau bazine micute, descoperite, cu pietre sau ceva vegetatie in functie de nevoile speciei de pesti aflate inauntru.

In general acvarium, este unul vechi, sa-i zicem vinatge, dupa modelul anilor '50, si de atunci neschimbat; doar intretinut bine. Singura noutate era pavimentul antiderapant si becurile ecologice.

Am mai vazut o caracatita micuta, care se ascundea intr-o epava, cativa caluti de mare din cei cu burtica mare, arici de mare, cateva anghile de gradina (ciudateniile acelea micute care seamana cu niste serpisori infipti in nisip) si pestisori lama. Nu au lipsit scorpionii de mare, coralii sau meduzele. Dar mie cel mai mult mi-au plact careva pisici de mare, mai mari decat primele intalnite, care erau intr-un bazin mare, inalt, pe langa care vizitatorii se puteau plimba si in care pisicile dadeau adevarate spactacole de acobatie. Scoteau capul din apa, se rostogoleau brusc si stropeau.

Ultimul bazin in fata caruia am ajun era cel cu rechini; mititel bazinul, mici rechinii, cam cum este totul in Irlanda; mic. In fata acestui bazin era o mica sala dotata cu cateva scaune ca de sala de proiectie, unde se putea sta mai mult si mai comod si se putea admira activitatea din bazin. De acolo, pana la iesire se trecea print-o micuta zona de joaca pentru copii; un tarc plin cu bile colorate, o masuta unde copii puteau colora cateva foi cu pesti si doua automate cu sucuri si cu dulciuri. Ne-am luat si noi de la automat, cate un capucino si stupoare; avea un gust ciudat de parca era facut cu apa sarata.

Pe ansamblu, acvariul nu are nimic spectaculos. Sunt doar 24 de bazine cu aproximativ 80 de specii de vietuitoare. Iar in aceste conditii biletul mi s-a parut prea scump, pentru ceea ce ofera.

Am plecat de la acvariu si am mai dat o tura prin oras. Am oprit cateva minute in curtea bisericii anglicane, Christ Church. Dar cum biserica este deschisa intre 8,30 – 11,00, noi am gasit-o inchisa. Biserica a fost sfintita in 1863, turnul a fost construit sape ani mai tarziu si dupa alti zece a primit si cele opt clopote care se spune ca sunt cele mai melodioase din toata Irlanda. Ele bat toate odata doar in noaptea de Anul Nou. In rest in functie de evenimentul ce se doreste anuntat, bat pe rand.

Ultimul popas l-am facut la un restaurant unde am mancat cate o portie de peste la gratar cu cartofi si legume sote. Nimic spectaculos la restaurantul respectiv, nimic special in farfurii; doar peste proaspat si bine gatit. In schimb ospatarul s-a dovedit foarte prietenos, prompt si amabil si compania lui ne-a facut placere.

---

VIZUALIZĂRI: 2481 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI