ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 28.09.2011
  • *) Email NEFUNCȚIONAL
  • GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
    DIN: bucuresti
    ÎNSCRIS: 26.08.11
    STATUS: PARTENER
    DATE SEJUR
    AUG-2011
    DURATA: 2 zile
    prieteni
    2 ADULȚI

    GRAD SATISFACȚIE
    SERVICII:
    100.00%
    Încântat, fără reproș
    CADRUL NATURAL:
    100.00%
    Încântat, fără reproș
    DISTRACŢ. / RELAXARE:
    100.00%
    Încântat, fără reproș

    NOTARE MEDIE REZULTATĂ
    100.00%

    AUTORUL ar RECOMANDA
    această destinaţie unui prieten sau cunoscut
    TIMP CITIRE: 13 MIN

    Un domeniu nobil cu adevarat – Killruddery House & Gardens

    Ilustrație video-muzicală
    TIPĂREȘTE

    Un domeniu nobil cu adevarat – Killruddery House & Gardens

    28.09.2011

    La un moment dat din viata mea am ajuns la concluzia ca ceea ce conteaza cel mai mult este sanatatea. Apoi, daca esti sanatos, cel mai important este cu ce-ti hranesti sufletul. Si asa am ajuns sa calatoresc si sa caut sa ma umplu cu frumusetea din jurul meu. Tot in acest context, am hotarat ca, in decursul vietii mele, sa incerc sa ajung macar odata in viata, la fiecare dintre cele mai importante scene lirice ale lumii (in acceptiunea mea). Si asa am facut o lista de 5 mari teatre lirice unde trebuia neaparat sa ajung, sa ascult muzica sau sa vad un balet, acolo, in salile acelea. Sa iau pulsul oamenilor, salilor, vietii aceleia!

    Zis si facut! Am trecut pe lista de 5, Opera se Stat din Viena, Scala din Milano, Opera Garnier din Paris, Covent Garden din Londra si Metropolitan din New York. In acest moment mi-a ramas ultima, pe care sper la anul sa o tai de pe lista, in schimb am mai completat lista cu Teatrul La Fenice din Venezia, Teatrul San Carlo din Napoli, Opera din Budapesta si Opera din Sidney (de ce nu? caci oricum imi doresc sa ajung acolo).

    Apoi, legat de aceste locatii, desi nu pot sa spun ca sunt o persoana cunoscatoare, mi-am dorit sa ascult sau sa vad mari artisti ai lumii.

    Si deoarece nu am reusit sa il ascult pe Placido Domingo cand a venit la Bucuresti, de ceva timp tot cautam pe internet sa vad unde mai sustine un concert, pentru a face intr-un fel sa ajung si eu acolo. Si, din pacate, in ultimul timp, locatiile erau in America si … n-am putut ajunge.

    Anul acesta insa, in februarie, am gasit afisat concertul lui Placido Domingo impreuna cu Angela Gheorghiu, pentru data de 29 iulie, la Arena O2 din Londra.

    Cine credeti ca a fost acolo? EU!!!

    A FOST DE VIS!!!

    Ei bine dar nu despre asta voiam sa va vorbesc. A fost o introducere ca sa ajung unde voiam de fapt.

    Cautand un concert cu Placido Domingo, am dat intamplator, peste un concert Il Divo, undeva in Irlanda. Cum si acest grup se afla pe lista mea, am zis: HAI! Am luat biletele si apoi am inceput sa caut date despre locatie. Ce credeti ca am gasit? NOOO!! Killruddery House & Gardens!

    Pe cuvant ca nu imi spunea nimic.

    Am crezut ca e o sala, un teatru in aer liber, ceva…Nuuuu…Era un domeniu! exact, un domeniu nobiliar irlandez, o proprietate privata inca! Si hai sa gasim proprietatea!

    Timp aveam destul din februarie pana in august, dar credeti-ma, a fost cea mai complicata destinatie, din cauza lipsei informatiilor, desi s-a dovedit ca era foarte usor accesibila. M-am apucat sa caut pe internet! Mai nimic! Groaznic si chinuitor pe deasupra. Imi ziceam ce dumnezeu, am fost pe unde nici prin cap nu mi-ar fi trecut, n-oi ajunge eu la un castel irlandez?!

    Am scris la hotelul unde urma sa ma cazez in Dublin cu rugamintea de a-mi da informatii. Nimic. Am scris celor de la care am cumparat biletele concertului. Nimic. Adica oamenii imi raspundeau cu amabilitate, dar ma indrumau la site-ul acestui domeniu, pe care il accesasem si eu anterior, fara rezultat. Acolo scria ca poti ajunge de la aeroport… dar nu spunea cum, cu o masina de inchiriat… dar nu era cazul, cu bus Eirean din Dublin, dar nu spunea pana la ce statie si cu DART-ul pana in Bray si de acolo…???

    Am accesat www.buseirean.ie, www.finnegan-bus.com, www.dublinbus.ie si www.irishrail.ie pentru a gasi un bus sau un tren, dar nu am reusit.

    Problema era ca destinatia nu o regaseam pe nicaieri. Desi Killruddery House & Gardens este situat la doar 20 km de Dublin (pe ruta cea mai scurta, nu pe ruta de bus care, evident, mai ocoleste un pic pentru a cuprinde toata zona), stiam de unde trebuie sa plec, dar nu stiam unde sa cobor. Apoi, cautand, am mai gasit ca pot ajunge acolo cu masina pe soseaua M50, apoi M1 si apoi pe soseaua N11 in directia Bray - Greystones, urmand indicatoarele pentru Greystones prin intermediul a două sensuri giratorii. Trebuia sa conducem 2 km şi al doilea sens giratoriu era in apropiere de terenul de golf din Bray, apoi urma Ramada Hotel si apoi Killrudery House & Gardens. Dar nimic cu un mijloc de transport in comun.

    Asa ca pe 18 august, cu o zi inainte de concert, am plecat in recunoastere! Concertul urma sa aiba loc pe 19 august la ora 20.00, iar noi imediat dupa miezul noptii, adica la ora 02.40 aveam avion spre Bucuresti.

    Adica nu era suficient ca eram relativ departe de Dublin, intr-o locatie mai putin accesibila, mai trebuia sa si reusim sa plecam de acolo in cea mai mare viteza. Cum s-ar spune eram la limita!! Asa ca, dupa cum v-am spus, pe 18 august am plecat in recunoastere.

    Am luat din Dublin de la gara Connoly DART-ul catre Bray, facand o escala la Dun Laoghaire si am ramas cu amintiri minunate despre aceste doua orasele de pe Riviera Dublinului. Pana la Dun Laoghaire am facut 23 de minute si apoi inca 20 pana la Bray. Foarte confortabil si pentru numai 10 euro dus-intors, pentru doua persoane. Am cumparat un bilet de familie cu care puteam sa circulam unde doream cu DART-ul, toata ziua, doua persoane. Din fata garii din Bray, am luat bus-ul 145 pana la rondul din apropierea hotelului Ramada.

    Vazand harti ale zonei, in cautarea locatiei, descoperisem acest hotel care era situat pe aceeasi strada cu Killruddery House & Gardens. Insa parea la mare distanta pe harti. Traseul cu autoturismul era descris foarte pompos am constatat eu, trebuia sa trecem de un rond, apoi la al doilea faceam dreapta, apoi era hotelul pe dreapta si abia apoi Killruddery House & Gardens pe stanga.

    Avand in vedere ca adresa locatiei unde trebuia sa ajungem este Southern cross Road, Bray, Irlanda, fara numar… va inchipuiti: parea ca in pustiu. Si intr-adevat, am trecut cu bus-ul de un rond si apoi am coborat la al doilea. Am traverasat strada si imediat pe dreapta, la 100 de metri era hotelul Ramada, iar vis-a-vis, dar chiar vis-a-vis era Killruddery House & Gardens.

    Deci, foarte usor de ajuns!

    Si nu numai atat, dar acel bus 145 cu care ajunsesem acolo din Bray, avea capat de linie in Dublin, chiar la gara Heuston, vis-a-vis de care era hotelul unde eram cazate. PERFECT!!! Eram dispuse sa folosim taxiul, in caz ca nu gaseam o alta varianta. Am traverasat strada, pe trecere de pietoni vreau sa va zic, de la hotelul Ramada catre Killruddery House & Gardens. Un mare afis cu Il Divo ne spunea ca suntem unde trebuie. Am intrat pe portile domeniului si… este imens! Castelul propriu-zis nici nu se vedea. Am mers cam 15 minute pana la el printr-un parc sau… cum sa-i zic? print-o zona minunata! Copaci, verdeata, flori de camp, totul nealterat, pur, minunat.

    Undeva pe stanga, o mare parcare, semn ca proprietarii se bazau continuu pe multi vizitatori. Apoi am dat peste locatia propriu-zisa a concertului.

    ERA IN AER LIBER!!! In Irlanda unde ploaia este la ea acasa zilnic!

    Desi, trebuie sa recunosc, Dumnezeu a fost bun cu mine si in niciuna din zilele in care m-am aflat in aceasta tara, nici anul trecut, nici anul acesta, nu plouase. Dar tocmai atunci, o ploaie aproape invizibila dar pe care o simteam temeinic, s-a pornit! Tocmai imi cumparasem un fas de ploaie care se strangea foarte mic! parca am avut un feeling!! Un domn dintre cei care se ocupau de organizare ne-a vazut si a venit la noi. Omul foarte amabil, ne-a dat informatiile pe care i le-am cerut, vis-a-vis de plecarea noastra de la concert, care urma sa fie precipitata, catre aeroport. Asadar acum stiam unde avem de ajuns si am plecat inapoi spre Bray, pentru a lua DART-ul (caci platisem biletul) pana in Dublin. A doua zi, la ora 10.00 am vizitat Muzeul National al Irlandei, care se afla chiar langa hotelul nostru. La ora 13.00 am plecat din gara Heuston cu rucsacii in spate, catre Bray. Am ajuns pe la 13.45 si ne-am plimbat prin oras inca 2 ore dupa care, am luat un bus pana la Killruddery House & Gardens, unde am fost cam pe la ora 18.00. Portile domeniului se deschisesera de la 17.30, asa cum scria pe biletele noastre si asa cum ne spusese domnul cu care discutasem cu o zi in urma.

    Fratilor!!! Ce am gasit acolo… frumusete, este putin spus!

    Pentru acest concert, circulatia era deviata.

    Multi politisti dirijau circulatia. Nimeni nu era nervos. Si era deja aglomerat. Si abia se deschisese domeniul. In interior, totul, foarte bine organizat si dirijat. Se vedea ca oamneii acestia fac treaba de mult timp. Si bine.

    Nu era intuneric, dar urma sa fie. Becuri erau trase pe cabluri, pe tot parcursul traseului catre castel. Concertul urma sa se termine noaptea, deci prin padurea aceea oamenii tebuiau sa poata pleca in siguranta. De aceasta data, intrarea s-a facut in mod organizat printr-un alt loc decat intrarea principala. Personal foarte amabil ne-a indrumat si ne-a verificat biletele. Nu am putut intra cu apa. A trebuit sa o aruncam in niste recipienti aflati acolo la intrare.

    Dupa cum v-am spus, locatia era intr-o zona de padure cu poenite, cumva. Parea totul salbatic, nealterat. Dar dupa ce am trecut de punctual de control al biletelor, totul a devenit altceva!!! Un adevarat domeniu, ingrijit, structurat, aranjat, cu gradini gen gradinile victoriene. Lacuri si fantani arteziene. Alei si peluze bine intretinute. Copaci minunati. Locuri secrete! Ceva foarte frumos! cu adevarat frumos! Multi arbusti din aceeia din care se face gardul viu, erau tunsi in asa fel incat formau diverse forme. ingradeau sau departajau aleile.

    La un moment dat, in dreapta, ceva mare, imens, verde: un grup de astfel de arbusti, dar care avea forma circulara, cu 100 de metri diametrul si 20 metri inaltime (DA!! IMENS) parea ca ascunde ceva, caci un spatiu cat o usa te indemna sa intri acolo. Si am intrat!

    Ceva minunat am gasit! era practic un gard viu, foarte inalt, circular, care ascundea un lac rotund plin cu nuferi, cu statui minunate si fantani arteziene. Credeti-ma: chiar era ca in povesti! Si apoi treceam intr-o alta zona, tot asa … inchisa de gardul acela viu imens. Senzatiile nu pot fi descrise in cuvinte! Si pentru ca oricum aveam ceva timp la dispozitie, dealtfel venisem special cu ceva timp inainte de inceperea concertului, am inceput sa descoperim domeniul. Este imens, ce sa va spun? Multe parculete distincte, pe stanga si pe dreapta aleei principale. Un lac imens, dreptunghiular, foarte frumos. Multe statui. Multi arbori si arbusti tunsi sub diverse forme… foarte, foarte frumos! Peste tot curatenie impecabila si totul bine organizat si pus la punct. Nu am vazut o frunza pe jos. Nu am vazut o hartie pe jos, desi era multa lume. Si in plus, ceea ce aveam sa constat inca odata, irlandezii acestia chiar stiu sa se distreze.

    La mesele cu banci care se gaseau la fata locului, pe paturi sau pur si simplu in picioare, mancau si beau! Se gaseau la fata locului tot soiul de produse de mancat, de la produse ambalate la gratarele care sfaraiau cu carne sau carnati insa, ceea ce batea orice record era… nu! Nu berea care se consuma oricum din belsug si aceeea, ci sampania! Toata lumea bea sampanie! Si era o buna dispozitie … mie mi-a placut teribil. Oamenii aceia erau acolo ca sa se simta bine. Si chiar se vedea ca o fac. Si inca cu mare succes. Sincer? ii invideiez pentru ca pot si STIU sa o faca. Si asta in cel mai elegant mod cu putinta. Credeti-ma, desi am vazut multe persoane cherchelite foarte bine, niciuna nu deranja pe nimeni. Niciuna nu tipa, nu se manifesta zgomotos. Pur si simplu era o persona bine dispusa. Oamenii erau imbracati diferit: de la imbracaminte sport, la tinute de ocazie. Si ce conta? nimeni nu se simtea iesit din peisaj. Toti se simteau foarte bine! Initial mi-am pus problema tinutei, deoarece la spectacolele lirice, in general, se cere o anumita tinuta.

    Ca sa fac o paranteza: nu m-am carat eu la Londra pentru un concert la Covent Garden cu rochie de seara, cu pantofi cu toc, cu pelerina, cu poseta, etc… am zis ca la Londra trebuie sa fie strictete mare!! de unde: slapi si bermude ati auzit? ei bine eu le-am vazut in sala, la Covent Garden! sincer? nu m-am asteptat! Consider asta lipsa de respect in primul rand fata de artistii care performeaza, apoi fata de ceilalti ascultatori din sala, ca fata de propria persoana nu cred ca este cazul, nu? Pai la noi la Opera, lumea merge altfel… ca sa nu va mai spun pe la Scala din Milano…Asa… dar sa revenim.

    Dar avand in vedere circumstantele legate de plecarea precipitata de acolo direct la aeroport, am lasat la o parte uzantele si m-am imbracat sport, dealtfel eram cat de sport am putut eu in acel moment! si a fost ok.

    Si apoi castelul!

    E ca din povesti: cu turnulete, cu o sera mare care are un acoperis de sticla impresionant, foarte bine intretinut. Acolo se vede ca se munceste pentru ca totul sa arate asa. Adica platesti un bilet, dar beneficiezi de ceva. Asa cum e si firesc. Toalete peste tot. Foarte curate. Si…se gaseau de cumparat paturi si pelerine de ploaie. Da fratilor! paturi, ca sa te invelesti la picioare sa nu-ti fie frig si pelerine de ploaie, in caz ca te prinde ploaia. Din fericire in acea seara, nu a plouat. Insa prea cald nu era. Ba’ se lasa si racoarea foarte bine!

    Asa ca, deoarece cu o zi inainte plouase un pic mocaneste si constatasem ca spectacolul se tine in aer liber, eram imbracata cam asa: maieu, tricou cu maneca scurta, tricou cu maneca lunga, bluza de trening, geaca (pe care o cumparasem special cu o zi in urma) si un fas de ploaie, iar in jos in blugi (pe care deasemenea tocmai ii cumparasem special pentru aceasta ocazie tot cu o zi in urma). Iar la gat un fular-sal, care imi ocupa putin loc si pe care il iau dupa mine peste tot.

    Razi tu razi Harap Alb… dar alta cale de reusita nu era!!!

    Apoi scena: foarte bine pozitionata, scaunele asezate pe zone. Nu aveai cum sa nu nimeresti locul cu mare usurinta, tinand cont si de gradul de bine dispunere a unora dintre cei prezenti!!!

    Dupa care s-a lasat intunericul si nu pot sa va spun ce culori minunate a putut sa capete cerul: cred ca am facut zeci de fotografii, nu m-am putut abtine! Iar prin copacii care se gaseau in jurul scenei si in jurul scaunelor s-au aprins lumini de toate culorile. Efectul era extraordinar!!! Oamenii acestia chiar stiu sa faca spectacol, iar cei care ne-au incantat cu muzica lor, deasemenea.

    Nu aveam de ce sa regret efortul, din toate punctele de vedere, pe care l-am facut ca sa ajung acolo. Si pe care urma sa-l fac pentru a ajunge de acolo acasa. Caci:

    Initial, in cazul in care nu gaseam nicio alta solutie, urma sa luam un taxi. Dar de unde sa facem comanda? Asa ca am luat cateva numere de telefon ale unor taximetristi cu care am discutat in prealabil despre traseul pentru care doream sa facem comanda si care se aratasera dispusi sa ne transporte la miezul noptii de la Kilrruddery House & Gardens la aeroportul Dublin. Aflasem ca facem in jur de 35-40 de minute intr-o situatie normala, ceea ce nu era acum, cu circulatia deviata. Apoi am gasit Aircoach, un bus care face legatura cu aeroportul din diverse zone ale Irlandei si care avea statie chiar in fata hotelului Ramada. Acesta pleca fix la 23.46 ca sa ajunga la aeroportul Dublin la 00.50. Era foarte convenabil si costa 11 euro.

    Mai multe detalii puteti gasi pe www.aircoach.ie.

    Numai ca ne-am temut ca nu vom ajunge la timp, tocmai pentru ca eram pe muchie de cutit cu timpul si circulatia era deviata in zona.

    Asa ca, am gasit o prietena in Romania, care avea o prietena in Dublin, care ne-a pus in legatura cu un roman care locuia chiar in Bray si care contra sumei de 80 euro s-a angajat sa vina sa ne ia de la Killruddery House & Gardens la ora la care il vom suna noi (facea 5 minute pana acolo de la casa lui) si sa ne duca la aeroport, direct.

    A fost solutia pe care am ales-o, desi cea mai scumpa, cea mai sigura. Am ajuns la timp, adica la 00.30, pentru avionul de 02.40.

    Dar credeti ca aveam avion?

    NUUUUU!!!

    Nu exista niciun avion la acea ora!

    DAAA!!

    De vis!

    Adica, nu puteam eu, sa nu am parte macar de o mica peripetie in aceasta excursie care mersese pana atunci ca unsa. Ce probleme mi-am facut ca nu ajung la timp la aeroport, ce probleme, ce sfoara in tara am dat…!!!

    Si cand colo! eu eram la aeroport la ora potrivita, numai ca avionul nu avea de gand sa fie. Sa zicem ca m-am linistit cand am vazut ca erau si alti romani in aceeasi situatie ca mine. Din ce in ce mai multi.O parte aveau avion la 01.30, care nu exista, o parte, printre care si eu la 02.40, care nu exista si o parte la 04.30, care exista!

    De fapt, toti aveam avion la 04.30, numai ca multi dintre noi nu stiam. Pentru ca celebra companie low-cost romaneasca de la care cumparasem bilete, nu a avut bunul simt sa ne anunte ca s-a modificat ora de plecare. Iar mie nici prin cap nu mi-a trecut ca, in cazul unei modificari de orar, nu ma vor anunta. Cumparasem biletele de pe net, acolo imi dadusem numarul de telefon si adresa de e-mail, deci chiar nu inteleg de ce atata nerusinare si lipsa de respect pentru clienti, incat sa nu anunte printr-un e-mail care era gratis (ca sa zicem ca un sms costa) modificarea de orar. Ma intreb ce s-ar fi intamplat daca ar fi fost cu doua ore mai devreme, nu mai tarziu…Urmatorul avion era peste doua, trei zile am impresia. Nici nu vreau sa stiu! Asadar tot stresul meu cu lipsa de timp… fusese in zadar! Am stat si am vegetat 2 ore intr-un aeroport pustiu. Adica PUSTIU! Nu era nimeni acolo.

    Fiind prima cursa din acea zi, nici macar la vama, unde am mers dupa ceck-in, nu era nimeni. Era trasa o copertina metalica si am mai stat si acolo un timp, pana s-au trezit domnii vamesi.

    Daca nu mi se intampla o faza din asta, inseamna ca nu sunt eu pe acolo!! Dar oricum, per ansamblu, deplasarea mea a fost minunata!! Tara aceea si oamenii ei sunt minunati!!! Iar compania noastra low-cost, al carei nume nu il pronunt ca nu stiu daca am voie, nu a reusit sa-mi altereze frumosul cu care m-am incarcat de acolo.

    RUSINE LOR!!

    Zic asta pentru ca in urma cu numai cateva zile ma intorsesem de la Roma, tot cu ei si, tot cu peripetii! Iar voua va doresc, in cazul in care v-am convins ca Irlanda este o destinatie care merita trecuta in agenda, sa ajungeti acolo si sa va bucurati de cele ce veti descoperi, cel putin cat m-am bucurat eu!

    Si cu asta, am terminat cam ceea ce as putea sa va spun eu despre Irlanda.

    Asa… poate ca s-ar mai gasi, cu siguranta…


    [fb]
    ---
    Trimis de a.sr* in 28.09.11 20:53:44
    Validat / Publicat: 28.09.11 22:27:56
    INFO ADIȚIONALE
    • Nu a fost singura vizită/vacanţă în IRLANDA.
    NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

    VIZUALIZĂRI: 1697 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
    selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
    SESIZEAZĂ
    conținut, limbaj

    8 ecouri scrise, până acum, la acest articol

    NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (a.sr*); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
    Poze atașate (se deschid în pg nouă)
    P01 acesta este locul. mai exact afisul de la locul faptei...
    EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
    Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
    Puteți VOTA acest articol:
    PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 15500 PMA (din 15 voturi)
    NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

    ECOURI la acest articol

    8 ecouri scrise, până acum

    webmaster15
    [28.09.11 22:27:31]
    »

    Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru aceasta destinatie.

    a.sr*AUTOR REVIEW
    [28.09.11 22:28:48]
    »

    esti pe faza. am vazut. merci!

    station5*
    [28.09.11 22:58:25]
    »

    fara cuvinte!! pe cuvant ca asa am ramas, si zau ca mi se intampla rar sau deloc

    l-am citit dintr-o suflare, nici n-am mai auzit nimic in jur, cum mi se intampla deobicei... si pozele sunt absolut superbe ale unui loc superb!

    esti o tipa super! asta se vede din spatele cuvintelor, fotografiilor, destinatiilor tale de vacanta!

    ramai preferata mea pe acest site!

    ma bucur ca ne-am cunoscut!

    o seara faina, tinem legatura!

    p. s. bilet avion august 2012 budapesta-new york -385/400euro (dus-intors)... vorbim... si eu vreau sa ajung anul viitor acolo

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    webmaster13
    [29.09.11 01:43:44]
    »

    Acum la sfarsitul calatoriei prin Irlanda, oferita de catre @a. sr nu ma pot gandii la alceva decat la un dans irlandez!

    Sper sa va placa clipul postat!

    station5*
    [29.09.11 08:14:55]
    »

    multumiiiim web13! irish dance este completarea fireasca a periplului prin irlanda; si nu voi pleca de-acolo (stiu-stiu ca intai trebuie sa ajung , ) pana cand nu vad si un spectacol (riverdance) la mama (tatal? lui acasa!

    a.sr*AUTOR REVIEW
    [29.09.11 19:17:07]
    »

    [@station5]: ah! merci de pont! prietenul la nevoie se cunoaste!!!

    a.sr*AUTOR REVIEW
    [29.09.11 19:19:57]
    »

    merci webmaster13! esti un geniu! nici eu nu as fi putut sa aleg ceva mai potrivit (in sensul ca mi-a mers la suflet). i-am vazut si live pe acesti tineri... superb!!

    a.sr*AUTOR REVIEW
    [29.09.11 20:15:59]
    »

    trebuie! trebuie!

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    2 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    a.sr*, station5*
    Alte impresii din această RUBRICĂO zi în Bray:

      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.050881862640381 sec
    ecranul dvs: 1 x 1