Valoroasele colecții de la Neues Museum

TIPĂREȘTE

După vizita la Muzeul Pergamon vezi impresii, ne-am îndreptat către a doua țintă stabilită pentru acea zi: Neues Museum.

Denumirea este înșelătoare: este „nou” numai prin raport cu Altes Museum, a cărui extensie s-a dorit inițial a fi. Construcția sa a demarat în 1832 după planurile arhitectului Friedrich August Stüler și s-a finalizat în 1859. A fost al doilea spațiu expozițional deschis pe Insula Muzeelor.

Stüler s-a inspirat în proiectul său din stilul neoclasic al deja existentului Altes Museum. Clădirea concepută de el avea trei nivele plasate de o parte și de alta a scării monumentale iar sălile aveau tavane înalte cu arcade sprijinite de coloane de marmură, în timp ce pereții erau împodobiți cu fresce. Toate aceste particularități s-au păstrat, așa încât interiorul Neues Museum diferă substanțial de cel de la Pergamon, mai simplu și mai auster. Și e o adevărată plăcere să te plimbi printre exponate într-un asemenea decor. Poate că singurul lucru care ar putea să-i fie reproșat lui Stüler este iluminatul natural mai slab.

În 1860 muzeul a fost înconjurat de o galerie cu arcade, iar 18 ani mai târziu în fața intrării principale a fost amenajată o curte cu colonade.

În 1939 muzeul a fost închis și în timpul celui de-al Doilea Război Mondial clădirea a fost grav avariată. În perioada RDG au existat discuții privitoare la o posibilă demolare, dar în final s-a hotărât să nu se dea curs ideii.

Abia după reunificarea Germaniei, mai precis în 2003, în urma unui concurs de proiecte, s-a trecut la reconstruirea muzeului sub supravegherea renumitului arhitect David Chipperfield, potrivit unui concept definit drept „restaurare complementară” , care a presupus integrarea vechii clădiri, cu tot cu urmele lăsate asupra sa de bombardamente, cu soluții ultra-moderne de expunere premiate internațional. Cupola sudică distrusă în război a fost înlocuită și aripa de nord complet refăcută pe același amplasament, însă în stil modern

Lucrările s-au finalizat în 2009, la 70 de ani de la închiderea muzeului, iar odată cu inaugurarea Galeriei James Simon s-a amenajat o nouă curte cu colonade, care marchează intrarea comună la Pergamon și Neues Museum. Pe acolo am pătruns și noi.

Din păcate, deși îmi propusem ca la ieșire să fotografiez intrarea principală și noua curte cu colonade, am renunțat din cauza aversei de ploaie, așa că am atașat la review două fotografii cu acestea preluate de pe net, ca să vă puteți face o idee.

În prezent, Neues Museum găzduiește Muzeul Egiptean și Colecția de Papirusuri, Muzeul de Preistorie și Istorie Timpurie, precum și o parte din Colecția de Antichități Clasice. Exponatele sunt etalate pe o suprafață de 8.000 mp, pe care nu am reușit să o străbatem decât parțial în decurs de o oră și jumătate. Estimez că o vizită integrală ar lua o zi întreagă.

Muzeul Egiptean își are originile în secolul al XVII-lea, când prinții electori de Brandenburg au început să achiziționeze artefacte antice din acest colț de lume. Colecțiile s-au mărit substanțial în secolul al XIX-lea datorită expedițiilor arheologice germane iar din 1859 și-au găsit adăpost în Neues Museum. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, au fost evacuate și depozitate în diverse locuri, pentru ca ulterior să fie împărțite între Berlinul de Vest și cel de Est și expuse la Chralottenburg Schloss, respectiv la Muzeul Bode. În 2005 au fost mutate în Altes Museum, revenind la Neues în 2009.

Cele cca. 9.000 de exponate selectate cu grijă din peste 100.000 de artefacte descoperite în Egipt și Sudan acoperă mai bine de 4.000 de ani de istorie. Sunt prezentate sculpturi de faraoni și înalți demnitari, figurine folosite în ritualurile de înmormântare, sarcofage, bijuterii, texte literare, economice și juridice. Vedeta colecției este, fără urmă de îndoială, bustul lui Nefertiti, expus singur într-o sală, unica în care fotografiatul este interzis.

Considerat o capodoperă și supranumit „Gioconda Egiptului antic” , bustul a fost descoperit în 1912 în Amarna, capitala faraonului Akhenaton/Akhenaten, soțul lui Nefertiti, în cursul unei expediții finanțate de James Simon, un important patron al artelor la acea vreme, care l-a donat statului în 1920.

Lucrarea a fost atribuită sculptorului și pictorului Tuthmose/Tutmes, al cărui mormânt se învecina cu cel al fiicei cea mare a cuplului regal, soră vitregă a lui Tutankhamon. Acest „conducător al scribilor de contururi” , cum îl descriu hieroglifele săpate în sarcofagul său, era, se pare, însărcinat cu decorarea mormintelor importante din Valea Regilor.

Bustul, datat de specialiști în jurul anului 1350 î. Hr., reprezintă o încercare de sculptură tridimensională. A fost realizat din calcar acoperit în zona umerilor și coroanei de straturi de stuc vopsit. Pupila ochiului drept este o încrustare de cristal de rocă, cu irisul gravat fin, acoperit cu vopsea neagră și lipit cu ceară de albine, în timp ce pupila ochiului stâng lipsește.

Finețea redării trăsăturilor și precizia cu care au fost trasate ridurile și încrețiturile de pe gâtul alungit au fost obținute prin aplicarea unui strat de ipsos foarte subțire (sub un milimetru pe unele porțiuni).

Rezultatul este cu adevărat copleșitor, demn de semnificația numelui Nefertiti - „Frumusețea a sosit” . Și tocmai frumusețea bustului a dus la contestări ale autenticității sale: unii experți îl consideră un fals fabricat în 1912 pentru teste de policromie iar alții au atras atenția asupra faptului că regina nu putea avea pomeții atât de pronunțați iar colțurile pleoapelor nu puteau fi atât de curbate. Foarte probabil însă, autorul, oricare ar fi acesta, a folosit un model.

Ceea ce se știe este că bustul a rămas unicat; cel puțin până acum nu s-au descoperit cópii ale sale, făcute să circule prin regat, așa cum era obiceiul în acele timpuri. Nefertiti, care își susținuse soțul în demersurile sale politice și religioase (trecerea la monoteism), a dispărut în chip misterios de pe scena publică la scurt timp după crearea bustului. Este posibil să fi murit brusc sau să fi fost totuși repudiată la un moment dat de către Akhenaton.

Există în schimb alte reprezentări ale sale stând în picioare, după cum am putut admira și o statuie neterminată a lui Akhenaton purtând o tăbliță în chip de ofrandă, o podea pictată din palatul regal din Amarna, mici figurine în formă de mumii și, din aceeași categorie a cultului morților, un extraordinar sarcofag pictat.

Cele cca. 6.000 de exponate din Muzeul de Preistorie și Istorie Timpurie sunt o călătorie în timp, din neolitic până în Evul Mediu, prin Europa și Asia, concentrându-se în special asupra mitologiei scandinave și colecției de artefacte descoperite de celebrul Heinrich Schliemann la Troia și în Cipru (în majoritate cópii, originalele fiind „împrumutate” de Armata Roșie și duse în Rusia). Mi-a plăcut în mod deosebit faptul că piesele sunt prezentate în vitrine vechi, astfel încât, împreună cu frescele și coloanele, să recreeze atmosfera muzeului, așa cum arăta acesta la mijlocul secolului al XIX-lea.

O parte integrantă din colecție o reprezintă donația făcută de moștenitorii lui Johannes von Diergardt (1859-1934), un nobil cu mare pasiune pentru artă. Printre sculpturi, obiecte de uz casnic, arme și armuri, monede etc. din perioada medievală timpurie se numără așa-numita „coroană din Kerch” , o diademă din aur în care au fost montate rubine și având în partea superioară capetele a două păsări de pradă stilizate. Diergardt a achiziționat-o în 1907, împreună cu multe alte artefacte descoperite la nord de Marea Neagră, în majoritate în Peninsula Crimeea. Se crede că ar fi aparținut unei prințese a hunilor, populație migratoare care a invadat teritorii aflate la vest de fluviul Don în a doua jumătate a veacului al IV-lea d. Hr.

Colecția de Antichități Clasice din Neues Museum o completează pe cea de la Pergamon și Altes Museum. Sunt prezentate artefacte din Cipru și Etruria, ca și sculpturi grecești și romane, unele din ele, precum cea a unei zeițe neidentificate sau a zeului Helios, de dimensiuni colosale. Atenția mi-a fost însă atrasă de o magnifică statuie romană din bronz, datată la finele secolului I-începutul secolului al II-lea d. Hr. Înfățișează un tânăr gol purtând pe cap o coroniță din ghindă iar la urechi struguri, știuleți de porumb, maci și conuri de pin. Se crede că în mâna dreaptă, care lipsește, purta o tavă (ferculum) și servea oaspeții strânși la un banchet.

Sculptura a fost descoperită în 1858 de niște pescari în Rin în dreptul localității Lüttingen și provine probabil din fortăreața legionară de la Vetera, de unde a fost jefuită în anul 70 d. Hr. în timpul revoltei batavilor, un trib germanic, și transportată pe un vas care a eșuat apoi.

În completarea acestor informații, destul de succinte, voi posta un film prin care sper să vă conving să vizitați Neues Museum. Ca de altfel, dacă aveți timp și într-o formă fizică bună, toate instituțiile culturale de pe Insula Muzeelor.

Webmaster, rog următoarea ilustrație: youtube

---

VIZUALIZĂRI: 773 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI