Muzeul de ciocolată... o amintire dulce

TIPĂREȘTE

”Cioco-cioco-la-la

Cioco-la-te”

…cam aşa ne-a ţinut pitica o parte bună din concediu, mai ales când se plictisea aşteptând metroul sau mergând spre diverse obiective. Un „joc” enervant pentru noi la un moment dat, amuzant pentru ea, care însă n-are nicio legătură cu Muzeul de Ciocolată din Barcelona care era pe lista noastră.

Am ales acest muzeu pentru că nu am fost niciodată într-un muzeu de ciocolată, pentru că auzisem că este acolo şi celebra Sagrada Familia, toată din ciocolată, şi pentru că mi-a plăcut ideea de a putea mânca biletul de intrare. Până la urmă s-a dovedit a fi o alegere bună, nu numai că am văzut „opere” deosebite, dar şi pentru că am aflat lucruri extrem de interesante, de care habar n-aveam până la această vârstă.

De cacao am auzit toţi, într-un fel sau altul am folosit-o toţi, dar v-aţi întrebat vreodată cum arată boabele de cacao, care este procesul prin care ajunge în forma pe care o ştim? Eu, spre ruşinea mea, nu mi-am pus niciodată această întrebare, însă am fost uimită să aflu toate aceste lucruri şi multe altele.

Vreau să vă povestesc şi vouă ce am aflat la acest muzeu, ce am văzut şi de ce ne-a plăcut atât de mult.

Muzeul de ciocolată din Barcelona se află destul de aproape de Arcul de Triumf, de fapt în capătul opus acestuia. A trebuit să întrebăm pentru că nu am găsit nicăieri indicatoare spre el, dar până la urmă l-am găsit. Preţul unui bilet este de 5 euro, copiii sub 7 ani având gratuitate. Când am ajuns să plătim biletele, doamna de la ghişeu m-a întrebat din prima: „câţi ani are fetiţa? 7, nu? ”…normal că nu mi-am permis să contrazic o aşa scumpete de doamnă, astfel că am plătit 10 euro, am primit 3 ciocolăţele şi bonul, apoi am intrat. Muzeul nu este foarte mare, o oră – o oră şi ceva fiind suficiente pentru a vedea toate exponatele şi a citi informaţiile de pe panouri.

Arborele de cacao era frumos denumit „un arbore tropical pentru satisfacerea zeilor şi a oamenilor. ” Poate ajunge până la înălţimi de 4-6 metri, crescând la o altitudine de 600 de metri peste nivelul mării. Este un copac care are nevoie de multă umiditate şi de o temperatură constantă între 23 şi 28 grade Celsius. Arborele de cacao ajunge la maturitate în al patrulea an. Fructul acestui arbore cântăreşte între 250 şi 500 de grame şi are forma unui pepene galben, îl puteţi vedea în poze. În interior sunt nişte păstăi albe şi lungi, în care sunt de fapt boabele de cacao. Arborele de cacao a fost numit în sec. 18 „mâncarea zeilor”.

De unde vine cacao?

Maiaşii au luat cacao din Amazon. În secolul 18 a început să fie cultivată în Filippine iar în secolul 19 a fost adusă în Sri Lanka şi Java, de unde a plecat mai departe în Madagascar. În anul 1740 portughezii au dus-o în Brazilia, apoi în Africa. În anul 1992 producţia de cacao în lume a ajuns la două milioane de tone. Consumul de ciocolată a devenit un indicator al nivelului de trai în ţările dezvoltate.

Cum era cacao consumată cu peste 2000 de ani în urmă?

Aztecii au fost cei care au urmat după maiaşi în ceea ce priveşte consumul de cacao. Ei au numit-o, pe limba lor, „cacahuatl”. Pentru băştinaşi, cacao era un aliment cu origine divină. Ei preparau o băutură numită „xocoatl” din cacao, apă, arome gen vanilie, piper şi ardei iute. Toate aceste ingrediente erau amestecate şi îngroşate cu făină. Era consumată rece. Băutura era consumată în jertfele zeilor, în ritualurile de iniţiere a pubertăţii (mix de cacao şi flori dizolvate în apă de ploaie) şi la înmormântări.

Cacao sau bani?

Aztecii foloseau boabele de cacao pe post de bani. Un iepure costa 10 boabe, un sclav costa 100 de boabe pe când serviciile unei prostituate costau... cât un iepure :)) Taxele erau, de asemenea, plătite cu boabe de cacao. Falsificarea boabelor era aspru pedepsită, chiar cu sclavia. Mai târziu, în timpul războiului şi al sărăciei, ciocolata a înlocuit „valuta” existentă, devenind un standard în funcţionarea pieţei la negru.

De ce este dulce? Schimbări ale reţetei din picant în dulce!

Soldaţii lui Hernan Cortes (care a cucerit Mexicul pentru regii Spaniei) au devenit rapid mari fani ai băuturii xocoatl, datorită aportului de energie pe care îl primeau după ce o consumau. Diferită de reţeta iniţială, prea tare pentru gusturile europenilor, cacao a fost mai târziu amestecată cu zahăr, vanilie şi scorţişoară, devenind o băutură fierbinte, parfumată şi dulce, cu un gust similar a celei pe care o ştim azi. Aceste reţete au fost inventate din ordine religioase, ciocolata fiind inclusă în posturile bisericeşti.

Cum este transformată cacao?

Este un proces lung, care trebuie să parcurgă mai multe etape: fermentarea, care se produce prin înfăşurarea păstăilor în frunze de banane, la o temperatură de 50 de grade Celsius. În acest mod, este evitată germinarea în timpul transportului. Pulpa fructului este eliminată, se întăreşte şi sunt dezvoltate uleiurile esenţiale. Aceste uleiuri elimină gustul amar pe care îl au iniţial.

Umiditatea este eliminată prin uscare şi astfel se asigură o bună conservare. Fermentarea internă continuă, diminuând gustul amar şi accentuând aroma. Uscarea se poate face natural, la soare, sau artificial, prin metode de suflare cu aer. În cele din urmă, cacao este curăţată, selectată şi împachetată, gata pentru export.

Cum a ajuns cacao în Europa?

Prima încărcătură de cacao a plecat cu o ambarcaţiune numită „Viento Chocolatero” („Chocolate Wind”) şi a ajuns în Spania începând cu anul 1520, cu un an mai târziu după sosirea lui Cortes în Mexic. Un călugăr pe nume Fray Aguilar a mers cu reţeta de ciocolată la stareţul Mănăstirii de Piedra din Aragon.

Valoarea simbolică a ciocolatei

Bomboanele de ciocolată (bonbons) au apărut pentru prima dată în palatele franţuzeşti, în secolul 18. Cuvântul bonbons repetă silaba „bon”, care înseamnă „bun” în franceză. Doamnele de la palat le-au pus în cutii speciale, ca să le poată consuma oricând, singure sau în compania musafirilor. Servirea cu bomboane s-a transformat în scurt timp într-un act de politeţe. Evoluţia acestor dulciuri mici a continuat până astăzi, acestea având noi forme, arome şi gusturi. Mai mult decât atât, oferirea bomboanelor este considerată un gest de distincţie şi bun gust.

Nu după mult timp, cafeaua şi ceaiul, care se preparau uşor, au devenit un simbol al burgheziei, iar ciocolata, care necesita un anumit ritual, era mai potrivită pentru nobili. Din acest motiv, se spune despre ciocolată că a „divizat” Europa în acele vremuri.

Cum a început producţia de ciocolată?

Primul atelier cu producţie mecanică datează din anul 1777, în Barcelona. Un anume Fernandez era cel care făcea ciocolată pentru doamnele şi prinţii de la Curte. De atunci şi până la sfârşitul secolului 19, producţia de ciocolată era artizanală. La sfârşitul secolului 19 a început fabricarea industrială a ciocolatei, în special în Franţa şi Suedia. Aceasta şi cererile din ce în ce mai mari au diversificat producţia, apărând astfel ciocolata cu lapte, tabletele de ciocolată amăruie, ciocolata cu fructe uscate etc., devenind populară atât în rândul copiilor, cât şi al adulţilor.

Ciocolata a devenit în scurt timp sursă de inspiraţie şi pentru artişti, aceasta fiind inclusă în opere de artă (ex: „Chocolate Breakfast” de Zurbaran, „The Madrid Fair” de Goya), în cărţi de bucate şi în diverse poezii, romane sau piese de teatru, toate descriind dragostea pentru ciocolată.

La numai câteva zile după ce ne-am întors din concediu, am văzut un film la televizor, „Dragoste cu ciocolată” (Chocolat) care a venit pentru mine exact ca o mănuşă. Este o poveste despre tentaţie şi represie, despre „războiul” izbucnit într-un orăşel datorită pasiunilor şi temerilor provocate de înfiinţarea unei misterioase cofetării. Am văzut filmul cu alţi ochi, nu m-am „minunat” când am aflat de ardeiul iute pus în reţetele de ciocolată şi asta datorită faptului că citisem şi aflasem multe lucruri interesante la Muzeul de Ciocolată din Barcelona.

Ciocolata face acum parte din viaţa noastră, fie ea ciocolată caldă, tablete, bomboane sau folosită în diverse prăjituri sau mâncăruri (în bucătăria catalană, încă se serveşte cu carne sau peşte) pentru că al ei gust rafinat ne face, pur şi simplu, plăcere. Eu trebuie să recunosc, după ce s-a terminat filmul, am dat o fugă la magazin şi mi-am cumpărat nişte ciocolată :)

Tot ce am aflat la Muzeul de Ciocolată mie mi s-a părut foarte interesant, erau lucruri pe care nu le ştiam şi de care acum mă bucur că le cunosc. Exponatele din muzeu vă las să le admiraţi în poze, cu sau fără o ciocolăţică lângă, nu am ce să vă povestesc despre ele. Vă pot spune doar că numai nişte adevăraţi artişti au putut realiza astfel de opere, absolut minunate.

În muzeu era şi o încăpere unde vizitatorii puteau asista la un atelier de prelucrare a ciocolatei, pe care noi însă l-am găsit închis. Mi-ar fi plăcut să asistăm, dar nu a fost să fie...

La ieşirea din muzeu erau şi o parte din echipamentele folosite pe vremuri pentru prelucrarea boabelor de cacao şi obţinerea ciocolatei, inclusiv diverse forme în care erau turnate şi cărţi de reţete vechi. Nu vă mai spun despre magazinul de la ieşire care vindea fel de fel de bomboane, unele mai apetisante ca altele, preţurile însă mi s-au părut prea mari aşa că ne-am mulţumit cu biletul de intrare...

După ce am plecat de la muzeu, nu foarte departe de acesta, am găsit un magazin care vindea diverse condimente şi am cumpărat de acolo, mai mult de curiozitate, boabe de cacao şi ciocolată „pură”, neprelucrată şi fără zahar. Dacă boabele de cacao am reuşit să le gust, pe ciocolată nu am putut să pun gura, era mai amară ca amarul...

Sper că v-am convins că acest muzeu merită vizitat!

---

VIZUALIZĂRI: 4849 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI