În vizită la Vasa – corabia-minune salvată din adâncuri după 333 de ani

TIPĂREȘTE

Salutare, dragii mei!

După plimbarea prin Stockholm și vizitarea obiectivelor turistice despre care v-am povestit în articolul anterior, ne-am urcat din nou în autocar și ne-am îndreptat spre Muzeul Vasa, obiectivul turistic care m-a impresionat cel mai mult – ca să nu spun că m-a uluit!

Muzeul se află pe insula Djurgården, una dintre cele mai frumoase și mai verzi zone ale Stockholmului, unde sunt concentrate numeroase muzee și atracții turistice.

DATE DE CONTACT

ADRESĂ: Galärvarvsvägen 14, Djurgården, Stockholm, Suedia

TELEFON: +46 8 519 548 80

E-MAIL: vasamuseet@statensmuseermtf. se

PROGRAM DE FUNCȚIONARE:

• iunie–august: zilnic, 08.30–18.00; • septembrie–mai: zilnic, 10.00–17.00; • miercurea, în perioada septembrie–mai: 10.00–20.00.

COST BILET: • adulți: 240 SEK, în perioada mai–septembrie; • adulți: 195 SEK, în perioada octombrie–aprilie; • copii și tineri până la 18 ani inclusiv: intrare gratuită.

În perioada vizitei noastre, în luna august, biletul pentru un adult costa 240 SEK, aproximativ 24 euro.

DESPRE MUZEU

Numele Vasa nu înseamnă „corabie” , așa cum am putea fi tentați să credem, ci provine de la dinastia regală Vasa, al cărei blazon reprezenta un snop de spice.

Clădirea actuală a Muzeului Vasa este relativ nouă. În anul 1981 a fost organizat un concurs de arhitectură la care au fost înscrise nu mai puțin de 384 de proiecte, iar câștigători au fost arhitecții suedezi Marianne Dahlbäck și Göran Månsson, cu proiectul intitulat „Ask” .

Construcția a început în anul 1987, muzeul fiind ridicat în jurul unui vechi doc uscat, special pentru a adăposti impresionanta corabie Vasa. Muzeul a fost inaugurat oficial la 15 iunie 1990 de regele Carl XVI Gustaf al Suediei.

Un amănunt interesant poate fi observat încă din exterior: deasupra acoperișului muzeului se înalță catargele care sugerează dimensiunile impresionante pe care le-ar fi avut Vasa cu întreaga sa arboradă.

Dar adevărata comoară a muzeului se află în interior: Vasa, impresionanta navă de război din secolul al XVII-lea, care s-a scufundat chiar în timpul călătoriei sale inaugurale și a rămas pe fundul apei timp de 333 de ani.

Povestea ei mi s-a părut fascinantă și cred că, pentru a înțelege de ce această corabie a devenit atât de cunoscută și de ce i-a fost dedicat un muzeu întreg, trebuie să ne întoarcem cu aproape 400 de ani în urmă...

ISTORIA CORABIEI VASA

În anul 1625, regele Gustav al II-lea Adolf al Suediei a comandat construirea unei noi nave de război, care urma să devină una dintre cele mai puternice corăbii ale flotei suedeze. Suedia se afla în acea perioadă în plină expansiune militară, iar regele își dorea o flotă puternică, Vasa urmând să fie nu numai o adevărată fortăreață plutitoare, ci și un simbol al puterii regatului.

Construcția a început în 1626, la șantierul naval din Stockholm, sub conducerea constructorului de origine olandeză Henrik Hybertsson. Corabia era impresionantă pentru vremea respectivă: avea 69 de metri lungime, peste 50 de metri înălțime de la chilă până în vârful catargului principal și cântărea peste 1.200 de tone. Era prevăzută cu zece vele și purta 64 de tunuri, majoritatea grele, amplasate pe două punți de tragere.

Dar Vasa nu trebuia doar să lupte, ci și să impresioneze. Corabia era bogat ornamentată cu sute de sculpturi reprezentând lei, războinici, personaje biblice, împărați romani și creaturi fantastice, multe dintre ele fiind inițial pictate în culori vii și împodobite cu elemente aurite.

În vara anului 1628, înainte de plecare, au apărut însă primele semne că ceva nu era în regulă. În timpul unui test de stabilitate, 30 de oameni au fost puși să alerge de mai multe ori dintr-o parte în alta a punții. Corabia s-a înclinat atât de puternic încât testul a fost oprit de teama că s-ar putea răsturna chiar acolo, în port.

Cu toate acestea, Vasa trebuia să plece.

În după-amiaza zilei de 10 august 1628, cheiurile Stockholmului erau pline de oameni veniți să asiste la prima călătorie a impresionantei corăbii. La bord se aflau aproximativ 150 de persoane, printre ele fiind și membri ai familiilor echipajului, cărora li se permisese să participe la prima parte a voiajului.

Vasa a părăsit portul cu trapele tunurilor deschise și a tras o salvă. Nu avea însă să ajungă prea departe.

După ce parcursese numai aproximativ 1.300 de metri, o rafală de vânt a înclinat corabia. Vasa și-a revenit pentru moment, dar o rafală mai puternică a înclinat-o din nou, de această dată atât de mult încât apa a început să pătrundă prin deschiderile tunurilor de pe puntea inferioară.

În numai câteva minute, mândria flotei suedeze s-a scufundat la o adâncime de aproximativ 32 de metri, sub privirile disperate ale oamenilor care veniseră să-i admire plecarea. Aproximativ 30 dintre persoanele aflate la bord și-au pierdut viața, majoritatea rămânând captive în interiorul navei.

Dar de ce s-a scufundat o corabie atât de importantă chiar la prima sa călătorie?

Vasa era pur și simplu prea instabilă. Era prea înaltă și prea îngustă în raport cu partea aflată sub apă, iar centrul său de greutate era prea sus. Tunurile grele și suprastructura masivă accentuau problema. Când vântul a înclinat nava, apa care a intrat prin gurile de tragere deschise a pecetluit soarta corăbiei.

A urmat o anchetă pentru stabilirea vinovaților. Căpitanul, constructorii și alte persoane implicate au fost interogate, însă situația era complicată: nava fusese construită după un proiect aprobat de rege, iar principalul său constructor, Henrik Hybertsson, murise cu mai bine de un an înainte de catastrofă.

În cele din urmă, nimeni nu a fost condamnat.

Vasa, corabia care trebuia să devină unul dintre simbolurile puterii militare suedeze, își încheiase prima și singura călătorie după numai aproximativ 20 de minute de navigație.

Și acolo, pe fundul apelor Stockholmului, avea să rămână timp de 333 de ani...

Nu-i așa, dragii mei, că este o poveste uluitoare?

Dar povestea descoperirii și aducerii corăbiei la suprafață, urmată de restaurarea și expunerea ei în muzeu, este cel puțin la fel de extraordinară!

Timp de mai bine de trei secole, Vasa a rămas pe fundul apelor portului Stockholm. În mod surprinzător, corabia s-a păstrat foarte bine, datorită în mare parte condițiilor speciale din Marea Baltică: apa rece, salinitatea scăzută și lipsa aproape totală a unor organisme care atacă și distrug lemnul navelor scufundate.

Omul căruia i se datorează redescoperirea corăbiei a fost Anders Franzén, un inginer suedez pasionat încă din tinerețe de epave. Studiind documente și hărți vechi, acesta a ajuns la concluzia că Vasa ar putea fi încă foarte bine conservată undeva pe fundul apelor Stockholmului.

Timp de câteva veri a căutat-o, deplasându-se cu o mică ambarcațiune și cercetând fundul apei cu ajutorul unui dispozitiv construit chiar de el, capabil să extragă mici mostre din ceea ce întâlnea.

Și, în sfârșit, la 25 august 1956, dispozitivul său a scos la suprafață o bucată de stejar înnegrit și îmbibat cu apă. Scafandrii au coborât apoi pentru a cerceta locul și au confirmat vestea extraordinară: după 328 de ani, Vasa fusese găsită!

Dar una era să găsești o corabie uriașă, aflată la aproximativ 32 de metri adâncime și îngropată parțial în mâl, și cu totul altceva să reușești să o aduci la suprafață fără să o distrugi.

Operațiunea care a urmat pare desprinsă dintr-un film.

Între anii 1957 și 1959, scafandrii au realizat șase tuneluri pe sub corpul corăbiei. Munca era extrem de dificilă, pentru că se desfășura practic pe întuneric, în mâlul de sub uriașa navă. Prin aceste tuneluri au fost trecute cabluri groase din oțel, ale căror capete au fost prinse de două pontoane aflate la suprafață.

Principiul era ingenios: pontoanele erau umplute parțial cu apă, cablurile erau întinse, apoi apa era pompată din pontoane. Pe măsură ce acestea se ridicau, forța lor de flotabilitate trăgea după ele și uriașa corabie.

Prima ridicare a avut loc în august 1959. Vasa a fost desprinsă din mâlul în care stătuse mai bine de trei secole, dar nu a fost adusă imediat la suprafață. A fost ridicată și mutată sub apă, puțin câte puțin, în nu mai puțin de 18 etape, până într-o zonă cu apă mai puțin adâncă.

Acolo au urmat încă aproximativ un an și jumătate de pregătiri. Scafandrii au astupat deschiderile navei, au îndepărtat cantități enorme de mâl și au pregătit corpul corăbiei astfel încât să poată rezista momentului final.

Și acesta a venit în dimineața zilei de 24 aprilie 1961.

Pe maluri se adunaseră mii de curioși, iar presa suedeză și internațională urmărea evenimentul. La ora 9.03, primele părți ale corăbiei au ieșit deasupra apei.

După 333 de ani petrecuți în întuneric, Vasa vedea din nou lumina zilei!

Dar problemele erau departe de a se fi terminat.

Lemnul corăbiei fusese îmbibat cu apă timp de peste trei secole. Dacă ar fi fost lăsat pur și simplu să se usuce, s-ar fi contractat, ar fi crăpat și exista riscul ca o mare parte din navă să fie distrusă.

Specialiștii au început astfel o operațiune de conservare fără precedent. Din anul 1962, Vasa a fost pulverizată cu polietilenglicol, prescurtat PEG, o substanță solubilă în apă care pătrundea în structura lemnului și înlocuia treptat apa din interiorul acestuia.

Și acum vine o cifră care pe mine m-a uimit: această pulverizare nu a durat câteva luni și nici câțiva ani, ci 17 ani, până în 1979!

A urmat apoi o perioadă de aproximativ nouă ani de uscare lentă și controlată. În paralel, specialiștii au conservat zecile de mii de obiecte și fragmente recuperate împreună cu nava, iar mii de componente desprinse au fost identificate și remontate la locul lor, asemenea unui uriaș puzzle.

În anul 1988, Vasa a fost mutată în clădirea viitorului muzeu, care era încă în construcție. Corabia a intrat plutind pe pontonul de beton pe care fusese așezată după recuperare, iar muzeul a fost practic construit în jurul ei.

Doi ani mai târziu, în 1990, Muzeul Vasa își deschidea porțile pentru public.

Astăzi putem sta la numai câțiva metri de această corabie și îi putem admira corpul uriaș, sculpturile și nenumăratele detalii, poate fără să realizăm din prima clipă câtă muncă, ingeniozitate și răbdare au fost necesare pentru ca ea să ajungă până la noi.

După aproape 400 de ani de la construirea sa, Vasa se află din nou la Stockholm. De data aceasta însă, la adăpost și pregătită să-și spună povestea milioanelor de oameni care vin să o vadă.

Explicațiile și informațiile primite de la ghida noastră și de la ghidul local m-au impresionat profund, dar nimic nu m-a pregătit pentru ceea ce avea să urmeze. În momentul în care am intrat în clădire și am avut primul contact vizual cu Vasa, am înlemnit!

Văzută de la primul nivel, corabia părea ceva monstruos de mare. Am rămas realmente cu gura căscată în fața dimensiunilor sale gigantice!

Poate că oamenii acelor vremuri erau mai obișnuiți cu asemenea prezențe impunătoare, dar pentru omul modern, poate fi de-a dreptul șocantă!

Oricâte fotografii aș fi văzut înainte și oricâte informații aș fi aflat despre ea, senzația de a mă afla la doar câțiva metri de o corabie uriașă construită în urmă cu aproape 400 de ani m-a bulversat dincolo de orice cuvinte!

Și am început vizita propriu zisă!

Muzeul este construit în jurul corăbiei, astfel încât Vasa poate fi admirată de la diferite niveluri și din aproape toate unghiurile. Pe măsură ce urci, perspectiva se schimbă: de jos îi percepi mai ales dimensiunile uriașe, iar de la nivelurile superioare ajungi să privești de aproape punțile, catargele și extraordinarele sculpturi care împodobesc corabia.

Deplasarea între niveluri se poate face atât pe scări, cât și cu liftul, acesta având acces la toate etajele muzeului.

În jurul navei sunt amenajate 12 expoziții permanente, fiecare prezentând o altă parte a poveștii Vasa: construirea corăbiei, viața marinarilor la bord, armamentul și luptele navale ale secolului al XVII-lea, naufragiul, recuperarea de pe fundul apei, conservarea navei și extraordinarele sale sculpturi.

La nivelul de jos se află expozițiile dedicate naufragiului și recuperării corăbiei. Aici pot fi înțelese mai bine metodele folosite de scafandri pentru a săpa tunelurile pe sub epavă și pentru a trece cablurile cu ajutorul cărora Vasa a fost ridicată de pe fundul apei.

Urcând, întâlnim expoziții despre conservarea Vasăi și eforturile care se fac chiar și astăzi pentru ca lemnul vechi de aproape 400 de ani să poată fi păstrat pentru generațiile viitoare.

La nivelul 5 se poate descoperi mai bine cum arăta viața la bord. Sunt prezentate tunurile, spațiile în care marinarii ar fi trebuit să muncească, să mănânce și să doarmă, precum și reconstituiri ale unor încăperi ale navei. Vasa trebuia să transporte în jur de 450 de oameni, care ar fi împărțit un spațiu extrem de înghesuit.

La nivelul 6 ajungem aproape de partea superioară a corăbiei și putem admira mult mai bine castelul de la pupa, bogat ornamentat. Aici se observă numeroasele sculpturi și, printre ele, blazonul dinastiei Vasa, de la care și-a primit corabia numele.

Pe lângă expoziții, muzeul dispune de mai multe săli, în care este proiectat un film despre istoria Vasăi, magazin de suveniruri, restaurant și grupuri sanitare. Filmul despre Vasa este prezentat zilnic în mai multe limbi, iar vizionarea sa este inclusă în biletul de intrare.

Practic, pe măsură ce urci prin muzeu, urci și de-a lungul corăbiei. De la imensul corp întunecat pe care îl privești de jos ajungi treptat la nivelul punților și al sculpturilor, iar Vasa pare să-ți dezvăluie câte puțin din fiecare parte a ei.

Ce m-a impresionat aproape la fel de mult ca și corabia au fost busturile din ceară reprezentând chipurile unora dintre oamenii aflați la bordul Vasăi, realizate extrem de realist!

Cum au fost realizate:

După recuperarea corăbiei au fost descoperite rămășițele a cel puțin 17 persoane, iar cercetătorii au studiat scheletele cu ajutorul metodelor criminalistice și antropologice. Analizând craniile, au putut determina grosimea probabilă a țesuturilor în diferite puncte ale feței și au reconstituit treptat musculatura și trăsăturile faciale. Ulterior au fost adăugate detalii precum pielea, părul și ochii, rezultând chipuri uimitor de expresive și de realiste.

Privindu-le, am avut senzația că mă teleportez în timp și intru în contact direct cu acei oameni care au trăit în urmă cu aproape 400 de ani.

Fantastic, nu?

În muzeu am petrecut aproximativ o oră, care a trecut extrem de repede, iar timpul nu mi s-a părut suficient pentru a acorda atenția cuvenită fiecărei expoziții în parte. Mai mult am alergat dintr-un sector în altul, încercând să văd cât mai multe, să fac fotografii și să filmez.

Tot acest efort și-a pus însă amprenta asupra corpului fizic, astfel încât, la un moment dat, am avut impresia că mă voi prăbuși. Acela a fost și cel mai potrivit moment să iau o pauză: m-am așezat pe un scaun în sala de cinematograf și am urmărit filmulețul despre descoperirea și aducerea la suprafață a Vasăi.

La ieșirea din muzeu am trecut printr-un magazin de suveniruri, de unde se poate cumpăra o mică amintire legată de Vasa: magneți, cărți poștale, cărți, machete ale corăbiei și diverse obiecte inspirate de povestea acesteia.

CONCLUZIE

Vizita la Muzeul Vasa a fost pentru mine o experiență fascinantă, aproape sacră. Am plecat de acolo profund impresionată, simțindu-mă încărcată și îmbogățită sufletește, cum nu mi-aș fi imaginat!

Dacă ajungeți în Stockholm, nu ratați acest obiectiv!

ESTE CEVA UNIC!

AmFostAcolo fără reclame?

• Utilizatoriii LOGAȚI văd o versiune cu mai puține reclame
• Ai dori o versiune COMPLET fără reclame? — devino membru afaFanClub -- citește mai mult

Membrii afaFanClub accesează AFA FĂRĂ RECLAME, pentru 8-9 lei/lună!

Cum devin membru afaFC? -- cumperi un abonament pe 6 sau 12 luni.

Detalii despre abonamentele afaFanClub aici

• ABONAMENT afaFC pe 6 LUNI = 59 lei Cumpără afaFC 6 luni
• ABONAMENT afaFC pe 12 LUNI = 100 lei Cumpără afaFC 12 luni

*) Nu uita să completezi, la DATE FACTURARE, username (de exemplu la Adresă)

---

VIZUALIZĂRI: 7 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI