Le Locle, locul unde s-au născut ceasurile elvețiene

TIPĂREȘTE

Cum spuneam în vezi impresii, în această vară am facut o excursie în Franța – Elveția. Am vizitat mai multe localități, orașe, orășele, sate, dintre care, o destinație deosebită, unică, internațională, care mi-a plăcut foarte mult, a fost Le Locle, unul din cele mai mici orașe elvețiene (în Elveția orașul trebuie să aibă peste 10.000 de locuitori, Le Locle are aproape 10.500), declarat în anul 2009, împreună cu La Chaux-de-Fonds, ca Orașele ceasornicăriei, Patrimoniu Mondial UNESCO.

Orașele ceasornicăriei? De ce?

Pentru că sunt orașe cu clădiri dedicate unei singure industrii, fiind construite de către și pentru ceasornicărie, ceasul modelând o tipologie aparte a clădirilor și orașelor, clădirile rezidențiale destinate și muncii la domiciliu aflându-se în imediata vecinătate a caselor patronale, atelierelor de lucru și fabricilor, formând o structură urbană omogenă, rațională. În conceperea acestora s-a dorit ca străzile să fie largi și drepte pentru a facilita deplasările și a putea fi ușor de curățat, locuințele să aibă multe ferestre mari cu obloane de lemn care să asigure lumina necesară acestei migăloase munci și s-a dorit ca această muncă să poată fi prestată la domiciliu.

Le Locle este situat în Munții Jura și cunoscut ca un important centru al ceasornicăriei elvețiene, ca locul de naștere a acestei industrii. Povestea spune că Daniel JeanRichard, un tânăr entuziast, reușește să repare un ceas de buzunar fabricat în Londra și a decis să facă un altul cum nu mai făcuse nimeni în regiune. Era de fapt primul meșteșugar elvețian ce-și însușește tehnica complexă a ceasornicăriei și produce primul ceas de buzunar în propriul său atelier din Le Locle. Era anul 1705. Meșteșugul se dezvoltă, din ce în ce, mulți locuitori renunțând la producerea dantelei, activitate veche, tradițională, în favoarea ceasornicăriei. Le Locle devine renumit pentru ceasurile produse, astăzi, aici, se fabrică renumitele ceasuri Tissot, Zodiac, Zenith…...

Atestat documentar de aproape 700 de ani, vechiul Le Locle, mereu nou și modern are câteva obiective ce merită văzute: Castelul din Munți cu Muzeul Ceasurilor, Morile Subterane din Șaua dintre Stânci, Primăria, Muzeul de Arte Frumoase. Există și un circuit pe jos ce durează 40 minute și care prezintă cele mai importante obiective.

L’Hotel de Ville, Primăria, a fost primul nostru popas în Le Locle. A fost construită între anii 1913 și 1917, lucrările derulându-se destul de greu, datorită primului război mondial și amplasamentului neinspirat ales, pe un subsol mlăștinos. Primul inconvenient a dispărut când s-a încheiat pacea, al doilea prin tehnologia de armare a solului cu stive mari de trunchiuri de copaci.

Este o clădire modernă ce îmbină mai multe stiluri arhitectonice, într-o operă de artă totală. Ferestrele cu crucile lor din stinghii de lemn și fațadele cu sculpturi aparțin “neorenașterii”, frescele de pe fațade și capitelele coloanelor cu elemente din flora câmpurilor elvețiene sunt reprezentative stilului “art nouveau”, iar acoperișurile cu geamuri mari sunt specifice “arhitecturii de acasă”, arhitectura elvețienă regională. Arhitectul Charles Vevey Gunthert, locuitor din La Chaux-de-Fonds, oraș rival în ceasornicărie dar partener în dezvoltare, a proiectat această clădire mărindu-i frumusețea prin fereastra oriel de deasupra intrării și turlă suplă de pe acoperiș, iar pictorul Ernest Biéler i-a desăvârșit-o prin cele două fresce monumentale de pe arcadele de sub acoperiș.

Am privit, admirat și pozat clădirea, după care am intrat în holul primăriei, o camera mare ce se înalță pe două nivele. Mi-a plăcut mult contrastul dintre marmura albă a pardosealii, coloanelor și arcadelor și florile multicolore pictate pe câmpul verde de pe pereții lui. Am găsit aici decorațiuni tempera, la fel de frumoase ca frescele de afară. Pe macheta orașului expusă acolo am refăcut drumul parcurs prin oraș și l-am schițat pe cel ce urma să îl mai facem.

În Primărie se vizitează, de luni până vineri de la ora 8:00 la 11:30 și de la 13:45 la 16:30, Sala Căsătoriilor aflată la parter, Sălile Consiliului Local și Consiliului General de la etajele 1 și 2, se organizează chiar și câteva tururi ghidate. Se poate face și o călătorie în timp în zona “Timp și Urbanism” situată la etajul trei al clădirii, unde prin intermediul terminalelor multimedia, vizitatorul pătrunde într-un univers în care timpul se împletește cu viața umană și descoperă aventura ceasurilor și viața localnicilor de-a lungul timpului.

Am ajuns acolo în jurul orei 12:30, vizita a durat cam 30 de minute, dar, având în continuare un program foarte încărcat și vreo 120 de kilometri până la Sochaux unde eram cazați, nu ne-am permis să așteptăm deschiderea sălilor.

Pentru cei ce vor să le viziteze menționez că accesul este gratis și că pentru un act de identitate primești cheile și o broșură ghid în franceză, germană, engleză.

Plimbarea prin grădina învecinată mi-a adus în fața obiectivului ceva din Orașul ceasornicăriei și câteva Locuințe ale Ceasornicăriei, pe care le-am pozat plecând apoi spre următoare noastră destinație, Castelul din Munți cu Muzeul ceasului cel mai important obiectiv turistic din Le Locle, cred eu, aflat la vreo 2 kilometri spre nord-est.

Le Chateau des Monts, Castelul din Munți, își are originile la sfârșitul anilor 1780 când familia Du Bois a construit un conac pe una din moșiile ei din Le Locle. În scurt timp localnicii numesc această frumoasă casă patriciană în stil Ludovic al XVI-lea „Chateau des Monts“. În primii ani ai secolului 20 castelul ajunge în proprietatea lui Georges Ducommun, fondatorul brandului Doxa care face ceva modificări la clădire și dezvoltă parcul, de atunci castelul schimbându-se foarte puțin. În 1954, castelul a fost cumpărat de către orașul Le Locle pentru a-l transforma în muzeul ceasului, muzeu care până atunci nu avusese un sediu pe măsura exponatelor deținute.

Le Musee d’Horlogerie, Muzeul Ceasornicăriei, a fost fondat la jumătatea secolului 19 dintr-un magazin de curiozități istorice, arheologice, naturale și mecanice din regiune. În mai 1959 are loc inaugurarea Muzeului Ceasornicăriei din Le Locle, la Castelul din Munți.

Astăzi muzeul găzduiește, în mai multe săli, ceasuri, pendule, automate în miniatură și alte mecanisme geniale ce marchează evoluția producției de ceasuri în universul inventatorilor și al artiștilor.

Castelul și muzeul sunt deschise între orele 10:00 și 17:00, taxa de intrare este de 10 franci elvețieni, fiind reduceri pentru cei ce au vizitat anterior Muzeul Internațional al Ceasurilor din La Chaux-de-Fonds, seniorii, vizitatori peste 60 de ani au și ei o reducere, noi beneficiind de amândouă, plătind fiecare câte 6 franci.

Am intrat în parcul castelului, un parc cu un frumos gazon și flori, cu statui și cu câteva ceasuri, un Ceas cu Foliot (balansier pentru ceasurile timpurii ce funcționează pe bază de greutăți), un altul de pendulă (încadrat într-o sculptură) funcțional….

Am ajuns la castel, am plătit taxa de intrare, beneficiind de reducere prezentând tichetul de la muzeul din La Chaux-de-Fonds pe care îl vizitasem în aceeași zi. Pentru seniori nu ni s-au solicitat acte de identitate. Personalul muzeului ne-a oferit ochelari 3D, inițial nu am acceptat, eu având probleme cu vederea, noroc cu însoțitorii noștri care au insistat și astfel am putut vedea exponatele prezentate și pe monitor în 3D. A fost o experiență deosebită, pentru mine nouă, un mod de prezentare a exponatelor pe care sigur nu-l voi uita… Tot de aici pentru 2 franci elvețieni am luat și un ghid audio….

Am intrat în Marele Salon, o sală la parterul muzeului, un salon francez cu pereții tapițați în mătase aurie și mobilier în stilurile Ludovic al XV-lea și al XVI-lea cu influențe regionale în care sunt expuse mai multe tipuri de ceasuri și pendule, dar și un tablou, o pășune împădurită tipică regiunii, tabloul unui pictor din La Chaux-de-Fonds, patriotism regional?! , colaborare între rivali?! .

Am văzut apoi Sufrageria cu mobilier și lambriuri din lemn de nuc și cu exponate similare celor din salon. Am ajuns la ”Pendula Misterioasă”, o pendulă cu baza de marmură neagră pe care se află statuia unei persoane feminine ce ține în mână un pendul. Deși știam că acesta are mici oscilații ce pun în mișcare mecanismul nu am reușit să le observ, datorită ingeniozității autorului, André Romain Guilmet, cunoscut ceasornicar parizian.

Tot aici se află expoziția Timpurile Ceasului, expoziție ce prezintă în ordine cronologică evoluția ceasului de la Renaștere până în zilele noastre și elementele tehnice ce au permis această evoluție. Pe hol privirea mi-a fost atrasă de o statuie ce-l reprezintă pe Abraham-Louis Breguet, cel mai mare orologist elvețian de la sfârșitul secolului 18, începutul secolului 19, unul din cei mai mari orologiști din lume și din toate timpurile, creator al ceasului de lux Breguet și fondatorul companiei cu același nume.

Am urcat la primul etaj unde am vizitat mai multe săli de expoziție, prima fiind Sala Frederic Savoye, Frederic Savoye fiind un cunoscut director al companiei Longines ce a lăsat moștenire muzeului o valoroasă colecție de porțelanuri chinezești și o și mai valoroasă colecție de ceasuri ce sunt expuse aici.

Sala Maurice Sandoz găzduiește ceasuri bogat împodobite și automate donate muzeului de Maurice Yves, fiul lui Edouard Constant Sandoz, fondatorul companiei farmaceutice Sandoz din Basel. Aici privirile sunt atrase de ”Clovnul fumător”, de ”Dansatorii” și de ”Pasărea”, frumoase figurine colorate mișcătoare. Trebuie menționate și ”Ceasul Oglindă”, ”Pasărea hrănindu-și puii”, ”Harfa Cântătoare”, dar m-a impresionat în mod deosebit ”Bătrâna Doamnă” ce mergea cu pași șovăitori. Sala pentru mine a fost ca o incursiune într-o zonă de basm în care vedeam niște superbe miniaturi, niște bijuterii de ceasuri… Păcat că în poze nu mi-au ieșit toate minunățiile, vitrina bat-o vina!... Totul a fost completat cu vizualizările în 3D…...

Ne-am continuat plimbarea prin Sala Henri Jeanmaire, sală ce poartă numele unui specialist în optică pasionat de restaurarea intarsiilor Boulle și colecționar al ceasurilor restaurate pe care mai apoi le-a dăruit muzeului și care sunt expuse alături de mobilier în același stil Boulle. Am văzut apoi Sala Alfred Huguenin care poartă numele unuia dintre președinții muzeului, profesor de desen și pictor înzestrat, decorator prin pictură, lăcuire, aurire al carcaselor ceasurilor pe care le lucra. Sunt expuse ceasuri în stil Neuchatel, stilurile Ludovic al XIII-lea, Ludovic al XVI-lea cu influențe regionale, donate muzeului de către decorator.

Nu am descris ceasurile sau pendulele expuse, voi posta poze cu ele, am vorbit mai mult de figurinele animate care m-au impresionat profund și pe care le-am denumit prin ceea ce mi-au sugerat ele în sălile de expoziție sau când le-am văzut în mișcare în Sala de Proiecție aflată tot la primul etaj într-un film 3D de circa 15 minute. Mai era un alt film de urmărit dar nu era timp. Ce scump este timpul uneori!...

Vizita a continuat la etajul doi cu expoziția tematică Vremurile Timpului care se ocupă cu înțelegerea și măsurarea timpului. Într-un cadru modern, în secțiuni separate și distincte, sunt prezentate nu numai preocupările industriei de măsurare a timpului, dar și calendare și cronologii, dispozitive de măsurare nemecanică a timpului, cum ar fi clepsidrele, ceasurile solare, ….

Mi-au părut interesante ”Timpul natural”, ”Timpul matematic”, ”Timpul în adâncuri” pe care le veți vedea în pozele postate. Dintre calendare merită menționate ”Calendarul perpetuum”, ”Calendarul musulman” și, nu ultimul, ”Calendarul ortodox român”.

Trebuie amintit și ”Atelierul Jacques Frederic Houriet, un maestru în ale ceasornicăriei și producător elvețian de cronometre, care așezat în fața bancului său de lucru, salută vizitatorii înclinându-se.

Am coborât la subsol la Sala Tezaurului unde sunt expuse unele din cele mai valoroase exponate ale muzeului, dar mi-a fost jenă să fac poze, fotografiatul fiind interzis. Am admirat ceasuri, pendule și figurine animate, cele mai multe de mari dimensiuni, cam cât un om obișnuit.

Am revenit la recepție, am predat ochelarii și ghidul audio, am cumpărat ceva amintiri, un mic ceas (machetă) în stil vechi de numai 30 de franci elvețieni și am plecat spre ieșire. În micul magazin erau expuse și câteva podoabe din dantela atât de cunoscută. Am mai pozat câte ceva, am mai privit, nu doream să plec…...

Vizita la castel și muzeu a durat cam două ore, timpul a trecut foarte repede, aș mai fi stat prin muzeu încă pe atât pentru a admira cât mai mult fiecare obiect… Muzeul nu este foarte mare dar are foarte multe exponate, toate de excepție ce îți solicită mult timp…. Stilul vechi, rafinat al sălilor ajutat și de tehnologie 3D pun în valoare totul….

Pentru mai multe detalii vizitați site-ul muzeului mhl-monts.ch/fr/index.php.

Nu am vizitat Les Moulins Souterrains du Col des Roches, Morile Subterane din Șaua dintre Stânci, situate într-o peșteră din Masivul Jura, la circa 3 kilometri de oraș, câteva mori de apă, gatere, cele mai vechi construcții datând din secolul 17.

Îmi pare rău că nu am ajuns la această peșteră, dar timpul, omniprezentul meu dușman în excursii, nu mi-a permis… Celor ce ajung în Le Locle le recomand să nu ocolească acest obiectiv, unic în Europa, care se poate vizita zilnic între orele 10:00 și 17:00 din mai până în octombrie, având și tururi ghidate în franceză și germană. Din noiembrie până în aprilie este vizitabil între orele 14:00 și 17:00, lunea fiind închis. Costul unui bilet este de 14 franci elvețieni, existând și reduceri…

Cu păreri de rău am urcat în mașină și ne-am continuat drumul spre următorul obiectiv din program.

A fost o vizită plăcută în care am aflat lucruri noi, interesante și am văzut adevărate bijuterii, tehnice sau artistice, de ceasornicărie, de automate. Un muzeu deosebit, de neuitat… Un muzeu ce pune în valoare frumoasa Elveție a ceasului….

Recomand celor ce merg acolo să-și facă timp și pentru acest orășel care are ce arăta și știe să arate ce are…...

---

VIZUALIZĂRI: 2668 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI