ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 17.05.2011
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 20-30 ani
DIN: Sector 6 - Bucuresti
ÎNSCRIS: 17.05.11
STATUS: PREMIUM
DATE SEJUR
SEP-2010
DURATA: 5 nopți
prieteni
6 AD. + 1 COPII -- v: 1

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
CAZARE [camere etc]:
100.00%
Încântat, fără reproș
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
PLAJA şi MAREA:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
99.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut

TIMP CITIRE: 5 MIN

Prima oara in Bulgaria - o experienta placuta

TIPĂREȘTE

Dupa ce am citit mereu informatii utile m-am gandit ca nu ar strica sa scriu un review al primului concediu in Bulgaria.

Generalitati: Anul trecut, cu mic cu mare ne-am imbarcat spre bulgaria 6 adulti + un copilas de un an si jumatate. Doi dintre noi au ajuns mai devreme cu 2 ore dar nu a fost nici o problema, s-au cazat, le-au pus bratarile si i-au poftit la masa. Apoi am ajuns si noi cu cel mic si ne-am cazat, initial ne-au dat cheile si ne-au spus sa ne ducem bagajele in camere sa ne asiguram ca nu este nici o pb, ca nu e graba si pana seara puteam face linistiti formalitatile de cazare si sa platim (am uitat sa spun ca am platit in leva, schimbati in vama, la un curs mai bun decat cel pe care il gasisem in Bucuresti). Din cele 3 camere 2 erau trecute Sea-view si una nu. Ghinionul celor care erau sea-view era ca erau la etajele 1 si 2 (ma rog daca e sa te iei dupa ei la etajele 2 si 3 pt ca parterul era considerat etajul 1) iar in fata balcoanelor aveau un copac imens care nu le permitea sa vada mai deloc marea. Noi in schimb am stat la etajul 7 (sau 8 daca e sa ne luam dupa ei) si aveam vedere spre Balcic iar dimineata era absolut superb sa stai in pat, cu drapreiile la o parte si sa vezi rasaritul. In rest camerele spatioase, cu pat dublu + o canapea mica extensibila, TV cu 9 posturi din care unu era TVR Cultural si unul era cu muzica iar 2 erau posturi locale de sport, telefon (foarte util pt ca doar formai numarul camerei si puteai sa ii suni pe ceilalti fara sa fie nevoie sa faci drumuri prin hotel cum am patit la greci), frigider, baia era curata dotata cu cabina de dus mare (pt 2 persoane), uscator de par (am inteles ca hotelul a fost de 4 stele si trecut la 3 stele de curand de asta a ramas uscatorul) si cu o oglinda cosmetica. Prosoapele erau schimbate zilnic desi nu mereu le lasam pe jos, sapunul si samponul nu m-au interesat pt ca mi se pare o prostie sa mergi la hotel si sa te plangi ca nu ai avut sampon - prefer sa folosesc produsele mele despre care stiu sigur ce contin si am garantia ca nu sunt expirate. Camerista venea zilnic, ajungea pe la ora 11 la noi, mereu ne aranja patul, schimba prosoapele si ne lasa provizii de hartie igienica ba mai mult intr-o zi cumnata mea a gasit pantofiorii celui mic aranjati frumos si si hainutele lui impachetate pe un scaun.

Mancarea: Restaurantul avea urmatorul program: Mic Dejun 7-10, Pranz 12-16, Cina 18-21 iar Snack Barul era deschis in intervalul 16-21. Nu suntem pretentiosi la mancare si am gasit mereu cate ceva sa mancam pt fiecare din noi: zilnic 2-3 feluri de supa, lapte seara si la micul dejun, ceai si cafea la discretie, salate de tot felul inclusiv cu fructe de mare la orice masa, seara mancare mai usoara, in general foarte mult peste dar si curcan la rotisor, mi-a placut foarte mult ca aveau un bufet special pt copii care la randul lui era impartit in 2: unul pt cei de 6 - 12 luni si unul pt copii peste un an, unde gaseai mereu lapte prospat, atat rece cat si cald, cereale de vreo 5 feluri, piure, supite de legume, miere de albine, un storcator de fructe unde era mereu disponibil sucul de mere, plus dulciuri (cel mic era abonat la napolitane cu lapte) + aveau masute si scaune pt inaltimea lor si tu ca adult nu aveai voie sa servesti de acolo nimic doar daca erai cu un copil (mereu il luam pe cel mic de mana ca sa mananc eu cereale si musli pt ca erau delicioase :))

Piscina si animatii: hotelul avea 2 piscine exteriare minuscule (3mx1.5m) + una ceva mai mare interioara care insa era deschisa de la 8 la 17 si langa care exista un Jacuzzi care era contra cost (7 leva/10minute daca nu ma insel). Insa fiind ca face parte din Complexul Gergana si aveam acces atat la piscina acestuia (era mare si foarte frumoasa) cat si la Pool bar si la jacuzzi asa ca stateam acolo si ne relaxam in jacuzzi. Langa piscine erau animatori care in general vorbeau engleza si germana si era un singur animator foarte simpatic care vorbea pe langa engleza si germana si romana si si franceza. Ca distractii oferite de ei erau: darts, un joc de tras cu mingea la tinta, aqua gym, polo, step erobic, volei si fotbal pe plaja + seara discoteca la piscina. Organizau mereu competitii si premiul consta intr-o sticla de sampanie (am reusit sa facem o colectie impresionanta pt ca ne jucam mereu darts)

Altele: Seara stateam in lobby care era deschis pana la ora 23. Barmanul de acolo a fost singurul staff nesuferit din tot hotelul in sensul ca avea un sictir si o greata in el de iti venea sa ii oferi o lamaie ca parea sa aiba nevoie (asta in antiteza cu cel de la snack bar care dupa ce ca era dragut fizic mai era si foarte amabil si serviabil si te facea sa te simti bine). In lobby mai puteai cu o fisa de 1 leva sa joci biliard sau un hochei de masa. Aveau si calculatoare cu jocuri in retea (erau pusti care jucau CS in fiecare seara acolo) si cartele pt acces la internet dar doar in lobby, in camere nu aveai acces. Nu mai stiu exact cat costa dar am retinut ca ni s-a parut foarte scump. In hotel mai exista un magazin cu chestii alimentare dar si cu suveniruri, un stand cu ziare si reviste (doar locale sau reviste in germana altceva nu gaseai dar ne-a trimis tipa de la receptie 2 hoteluri mai incolo si am gasit si ziare/reviste romanesti: Pro Sport, Top Gear si Avantaje + 2 reviste pt copii).

Ca si nationalitate eram grupul nostru de romani + o tipa cu mama ei (venite din Harghita cu un Matiz, mi s-au parut foarte tari tipele) + un alt grup tot cam asa ca noi de 6 persoane dar cu 3 copii care eram romani, vreo 6-8 persoane de origine poloneza si cam tot atatea de origine bulgara iar in rest hotelul era ocupat de austrieci si nemti.

Legat de parcare initial am citit pe booking cand am facut rezervarea ca nu este disponibila ci doar contra cost dar am parcat vis-a-vis de hotel si nu a fpst nici o pb, nu am platit nimic

Nota mea per ansamblu este 9 (as fi dat mai mult dar minusul vine de la piscine si de la barmanul din lobby)

PS: Incerc diseara cand ajung acasa sa pun si pozele facute de mine cu hotelul si facilitatile acestuia

## end review sc

[fb]
---
Trimis de codryna in 17.05.11 13:48:15
Validat / Publicat: 17.05.11 14:50:30
INFO ADIȚIONALE
  • A fost prima sa vizită/vacanță în BULGARIA
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 4969 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

6 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (codryna); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Rasarit de soare vazut din Hotel Mura
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 15500 PMA (din 17 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
  • rezervă o cameră la acest hotel, prin booking.com

  • ECOURI la acest review

    6 ecouri scrise, până acum

    webmaster
    [17.05.11 14:48:11]
    »

    Bun venit pe site si in comunitate, @codryna!

    Interesante impresii cu foarte multe amanunte pentru potentialii turisti.

    Te asteptam si cu alte impresii, din vacantele trecute sau viitoare, speram la fel de placute si bogate in amanunte, de asemenea te asteptam si cu fotografiile promise care sunt convins, vor fi la fel de interesante ca prezentul review.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    codrynaAUTOR REVIEW
    [17.05.11 14:58:31]
    »

    Multumesc frumos pt primirea calda facuta! Consider ca dupa ce un timp foarte indelungat am fost doar cititor al acestui minunat site a venit vremea sa impartasesc si eu experientele mele si sa ii ajut pe altii sa isi gaseasca destinatia ideala pt petrecerea concediului. Promit sa revin cu impresii despre toate locurile pe unde am petrecut concediul si pe unde ne-am mai plimbat in timpul liber.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    Flaviu
    [17.05.11 16:55:28]
    »

    @codryna

    Felicitări şi mulţumiri pentru review! Îmi este foarte util deoarece voi petrece şi eu 7 zile în acest hotel. Aşteptam ca cineva să confirme impresiile (bune) aduse pe acest site de o altă colegă de-a noastră (@pink_gabi). Pare-se că voi avea o vacanţă frumoasă acolo.

    Eu aştept şi impresii din Grecia, am observat că ai fost şi acolo.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    codrynaAUTOR REVIEW
    [17.05.11 17:04:28]
    »

    @Flaviu: Ma bucur ca ti-am putut fi de folos si iti doresc sa ai parte de vreme frumoasa in concediu! Am uitat sa specific un lucru: hotelul este in dreapta statiunii, Gergana fiind chiar ultimul. hotel Se ajunge foarte usor in centru daca o iei pe plaja sau daca nu, din fata hotelului este un trenulet care vine la 20-30 minute (este afisat programul) si care in vara costa 5 leva de persoana iar copilasul fiind mic avea gratuitate.

    Cat despre Grecia, am fost in Nei Pori cazati ca si baza dar ne-am plimbat foarte mult. O sa imi fac timp zilele astea sa fac un review atat al statiunii cat si al vilei in care am stat.

    DoreD
    [17.05.11 17:04:50]
    »

    L-am avut si eu in vedere atunci cand mi-am facut rezervarile, un review care poate m-ar fi facut sa-l aleg ca destinatie pentru sejurul la malul marii .

    Pana la urma m-am hotarat pentru Malibu, avand referinte foarte bune de la niste prieteni, sa speram ca anul asta toate vor fi cel putin la fel de bune ca anul trecut

    codrynaAUTOR REVIEW
    [17.05.11 17:07:24]
    »

    Noi am avut ceva emotii pt ca ne-am trezit cam pe ultima suta de metri si vroiam neaparat un hotel localizat pe plaja si abia am mai gasit aici 3 camere libere. Initial vroiam la Gergana dar nu mai erau libere atatea camere in perioada pe care o vroiam noi dar in final nu ne-a parut rau pt ca am avut acces la piscinele acestui hotel iar la capitolul curatenie in restaurant si mancare statea mai bine Mura decat Gergana.

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    codryna, DoreD, Flaviu
    Alte impresii din această RUBRICĂMura Hotel [Complex Gergana]:

    INFO: Membrii AmFostAcolo beneficiază de oferte speciale pentru această destinaţie - Solicită o ofertă personalizată

      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.05565619468689 sec
    ecranul dvs: 1 x 1