GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Noah... dacă nu intram pe site să văd că acest complex de apartamente are doar un review și ăla din 1900 toamna, zău dacă scriam. Adică, pe bune, chiar merită mai mult de atât. În plus, atât de mult m-au tocat la cap partenerii noștri de aventură că să scriu că e marfă, că merită, că... etc., încât am decis că n-o fi foc dacă mi se mai adaugă “o Bulgarie” la palmares.
Bine, anul ăsta am cam lenevit, sunt cam letargică... :)) dar sper ca până la final să recuperez și să nu mă prindă 2016 pe o poziție în clasament de râsul curcilor. Da, da... știu... iar am început cu vorbăria multă, literatură, beletristică, confesiuni, off-topic, din astea... neutile. Gata, trecem la fapte...
Localizare
Păi cum vii agale (sau mai neagale) dinspre Bucale (pfoai, data viitoare trebuie să mai adaug încă vreo 65 de km la drumul făcut), o poți lua fie pe la Ruse, fie pe la litoral. Noi am ales a doua variantă din cauza reparațiilor podului vieții. Și n-am făcut rău. Cap-compas București – Agigea. Cap-necompas din cauza aglomerației Agigea – Vama Veche iar apoi de-a dreptul floare la ureche până la Balcic.
Eeeee, păi până aici OK, mai fusesem, dar de aici eram puțin în ceață. Bine... și în GPS că altfel nu prea mai știm să ne orientăm. Aș mai avea câte ceva de spus despre toxicitatea Gipiesului și cum acesta inhibă simțul de orientare al bărbatului vânător, dar ăsta ar fi un articol de încadrat la Filosofări... . Pfffff, iar divaghez. Este un review de cazare deci... înapoi pe șine! :D
Nu a fost foarte greu de găsit, dar noi ne-am speriat puțin în momentul în care am trecut de indicatorul de ieșire de Balcic. Noroc cu Gipiesul care ne îndemna să-i dăm înainte că altfel... sunam pentru indicații suplimentare. N-a fost însă cazul.
Să revenim la localizare. Complexul de apartamente care se găsește pe booking sub denumirea de Morski Briz are adresa Belite skali, ul 4 nomer 2,9600 Balchik, Bulgaria. “Adică mergem pe niște scări belite? ”, am tras imediat concluzia și am pus retorica întrebare. Neeeeee, în pozele de pe booking nu apărea nicio scară din aia... așa cum am zis mai sus. Ăăăă, am dat de câteva în acea stare într-o noapte când am coborât prin niște boscheți pe o scurtătură până la mare, dar asta ar fi o altă poveste prea de “hi-hi-hi și ha-ha-ha” așa că... ne întoarcem la localizare.
Pentru conformitate, coordonatele inhibatorului de orientare (a se citi Gipies) care ne-au dus fix în parcarea complexului sunt: 43.409430,28.148468. Noah, uite, asta e o informație cu adevărat utilă... Cu plăcere!
Despre cazare
Deși nu are nimic din ceea ce socotesc atunci când plănuiesc o escapadă la malul mării, avem de gând să revenim aici. Dar nu pentru “la mare”, nici într-un caz. Ci pentru... o evadare de weekend prelungit la un pahar de vorbă și o baie cu colacul :)) (pentru că da, are și piscină, dar ajungem și acolo...)
Noi, fiind patru adulți (tip sejur – prieteni/almost timlimbing) am luat un apartament cu două camere la ultimul etaj cu vedere la piscină. Nu că am fi avut prea mult de unde alege pentru că am observat că majoritatea cazărilor de acolo sunt tip studio, dar a fost foarte ok.
Despre apartament nu am să spun foarte multe pentru că nu prea am stat pe-acolo. Era compus dintr-un hol – bucătărie de unde se intra în cele două camere și în baie. Camerele sunt destul de micuțe, dar nu făcea nimeni flic-flac-uri pe-acolo. Dormitorul cu pat dublu, sufrageria cu canapea extensibilă. Noi am fost în regim self-catering cu totul adică inclusiv lenjerie, curățenie, etc., dar a fost alegerea noastră. Se găsesc însă de închiriat și în stil clasic.
Balconul-terasă a fost punctul forte. Având ieșiri din ambele camere a fost practic “locul de palavre”. Mai la un pahar de una, mai la o doză de cealaltă, mai la o țigară, mai la o cafea, și-a făcut din plin treaba. Era loc suficient astfel încât să încapă și o măsuță cu patru scaune și un uscător de rufe.
Baia – normală, ce să zic. Totul funcționa, nu a fost nimic să mă facă să punctez negativ. Repet, curățenia ne-a privit exclusiv, așa că nu mă pot pronunța pentru celălalt regim. Ce am observat însă, a fost că izolarea fonică era mai mult decât ok. Din sufragerie sau din bucătărie nu îți dădeai seama foarte bine dacă era cineva la baie. Ceea ce e numai de bine. :D
Parcarea mi s-a părut suficientă, păzită, luminată, așa că n-am a mă plânge. Dacă e să mă plâng însă de ceva, apăi ăla e netul. Da, da... bine... știu, nu ar trebui să mă duc în vacanță și să am treabă cu netul. Ba am avut și n-a mers. :( Și m-am enervat, și... dar iar o dau în diverse. Concluzia este că netul e ca și cum n-ar fi, mai mult te enervează, pică atunci când ai mai mare nevoie, etc. pe scurt... de-a dreptul dezamăgitor! Dar să trecem la lucruri frumoase, cum ar fi...
Piscina complexului
Nu e mare, dar e... bunăăăăă! :))
Păi că om fi avut noi noroc, că de vină o fi distanța mare până la plajă (aia care e în Balcic, atât cât e), cert este că aproape de jumătatea lui august Morski Briz nu avea prea mulți locatari. Fericirea noastră bineînțeles...
Complexul dispune de o piscină pentru adulți și una pentru copii. Cea de adulți, deși scria că adâncimea ei este de 1,50 și până la 1,80 în capătul celălalt, nu e chiar o informație corectă. E muuult mai adâncă. Drept pentru care eu una am folosit cu onor piscina pentru copii de cele mai multe ori.
În ceea ce privește șezlongurile, erau într-adevăr puține, dar nouă ne-au fost suficiente. Bine, piscina nu face față clar la capacitate maximă de ocupare a complexului, numărul de șezlonguri – nici atât -dar dacă în august nu era full, slabe șanse să fie în rest. În rest... apa rece dimineața, limpede, mai picau ceva frunze, iarbă, etc., dar băieții noștri erau vigilenți și făceau repede pe pool-boys astfel încât totul s-a menținut foarte curat.
Mi-a plăcut maxim că toată zona de șezlonguri și umbrele este pe iarbă iar senzația pe care firul ierbii o dă picioarelor desculțe este... mult deasupra oricărui beton.
Despre zonă
Despre Balcic au curs râuri de cerneală virtuală pe AFA, așa că nu am să insist decât la ce se poate face pe jos de la Morski Briz. Pardon... la ce am făcut noi, că de făcut în mod sigur se pot face mai multe.
Castelul Reginei Maria se află la o distanță de aproximativ 10 minute de mers lejer pe jos, dar pe scurtături prin boscheți pentru că pe stradă faci o veșnicie... Terasele alea cu Ariciu în frunte se află la 7-8 minute (pe același drum), portul și zona de promenadă la vreo 15-20 de minute tot prin boscheți și în plus pe niște trepte din alea... belite, pardon, stricate voiam să zic... :)) care de coborât se coboară cum se coboară (deși noaptea... nu e recomandabil în lipsa unei lanterne) dar de urcat, mai bine ocolești tot Balcicul!!! :D
Există la mică distanță o benzinărie de unde te poți aproviziona cu ceva dulce, un suc, o bere, ca “urgențe”, dar pentru cumpărături mai serioase este bine să ai mașină pentru că supermarketurile nu-s chiar la colț.
Concluzii
Una peste alta, este frumos, este de mers pentru liniște, relaxare și plimbare, este de stat cu siguranță câteva zile bune mai ales în cursul săptămânii când șansele să fie liber sunt destul de mari.
Au fost ore bune când am avut piscina la dispoziție doar pentru noi, când am râs și am asistat la înot sincron, la plonjări și la sărituri - spectacole oferite cu generozitate de băieții grupului. Eh, în mod normal, bunul simț și educația nu ne-ar fi permis să ne purtăm astfel, dar, cum nu era nimeni... de ce nu? :D
Dacă am vrea să repetăm experiența Morski Briz? Da, cu siguranță. Am vrea chiar la anu’, încă din primăvară, să rezervăm pe booking un apartament în acest complex tot pentru vreo trei nopți. Mă rog, asta e intenția acum. Până la anu’ însă... vedem.
Trimis de ariciu in 29.09.15 19:08:38
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în BULGARIA.
19 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (ariciu); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- Coordonate GPS: 43.40943200 N, 28.14829200 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
19 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@ariciu: Pai daca se vede marea din balcon, pe mine m-ai convins!
Obiectiune: in descrierea P04 lipseste ceva... ceva important...
@ariciu - Deci si prin urmare, suvenirul preferat din aceasta excursie a fost... berea?
@ariciu:
Sa nu-mi spui ca de mancat ati mancat la terasa Ariciu aflata in drum spre Castel ca te banuiesc de "interese" bulgaresti
@elisav - Mulțumesc, mulțumesc. A fost totul fain, așa că... a meritat scris.
@crismis - Ăăăăă... P04. Pfffff, ce-am uitat??? A, gata, știu! Descrierea completă era: "Hol, baie, preș și dulap... " că lada de bere e cantitate neglijabilă.
Te pup, Cris.
@Andox - Păi berea a fost suvenirul preferat doar pentru unii (a se citi alții) dintre noi. Bine, la fotografia aia trebuia să zic altfel: Suvenirul meu preferat împreună cu suvenirul altora preferat. E corect așa?
@ariciu - Nu sunt sigură că am înțeles următoarea frază, drept pentru care poate dau cu bâta-n baltă, dar de-aia și întreb, ca să mă luminez:
”n-o fi foc dacă mi se mai adaugă “o Bulgarie” la palmares
... Oare la noi a merge în Bulgaria înseamnă... că nu e de obraz fin/"fardat" etc. ?
Dacă e așa, mă întreb oare de ce. Și încerc să duc comparația cu ce e aici, cu a merge în vacanță la anumiți vecini, etc. Dacă nu e așa, atunci lămuriți-mă, pls.
În rest, ai dreptate cu până la anu' mai vedem, cred c-ați mai avut intenție să repetați locații și până la urmă ați ales altă zonă. Eu cel puțin, oricât de mult mi-ar plăcea un hotel, rar revin (pentru că mereu schimb zona).
Muacs.
@alinaro: Buna intrebare, Alina! Si eu am vrut sa i-o adresez @ariciului, dar pana am terminat de scris scurtul meu ecou, am si uitat-o! (varsta, de! sau, cu alte cuvinte, n-am mai vazut decat lada cu bere, adica mi-o fi luat berea mintile ...
Eu, una, ma declar un infocat fan Bulgaria si cine imi da peste nas, ... n-are decat, putin imi pasa! Raportul calitate/pret este in mod clar mai mult decat multumitor (pai, maine daca vrei sa te cazezi la apartamentele descrise de @ariciu, platesti 16 euro pe noapte; pomana cu lumanare aprinsa!). Au multe locuri care merita vazute. Mancarea e buna si la preturi absolut decente! Si lista poate continua...
@nicole33 - Nuuuuu!!! NU pentru terasa Ariciu!!! Am mâncat la ei acum 2 ani și ne-am luat o țeapăăă. Acum am luat masa la terasa de lângă în schimb... în fiecare zi!
@alinaro, crismis - Fetelooor, da ce mi-ați sărit în cap!!! Păi să vă explic ce-i cu Bulgaria...
Și nouă ne place Bulgaria, și ne place și Grecia. Mergem anual, iar la vecinii bulgari de câte ori avem ocazia. Vara trecută și vara asta însă, atât am citit pe site despre Grecia și Bulgaria (că Turcia nu citesc decât foarte rar, chiar dacă se scrie - sorry Nicole) că pur și simplu mi se pare că nu aș mai avea ce scrie fără să repet ceea ce se spune în mai toate review-urile.
Prin iulie, după încă o tură pe meleaguri bulgărești, domnul meu a decretat: "Dacă te mai prind că scrii de Bulgaria, te desfid! Iar dacă la sfârșitul anului o să ai mai multe review-uri despre Grecia și Bulgaria decât despre Scoția, atunci la anu' nu mai pupi deloc astea două țări ca să nu mai fi tentată să scrii... " Și io-l cred!
Am făcut socoteala. Am anul ăsta în palmares o Scoție, o Grecie și acum o Bulgarie. Deci 1-2... ceea ce n-ar fi bine. Daaar, în noiembrie mai avem o tură pe meleagurile cu kilt, așa că până la sfârșitul anului dragul de @le_maitre nu va avea de ce să se gândească să nu mă mai ducă în 2016 în Bulgaria.
@ariciu - Mulţam fain.
Am setat coordonatele GPS conform indicațiilor, rezultând următoarea poziționare pe harta interactivă AFA.
Am adnotat, deasemenea, aceste coordonate ca fiind confirmate.
@ariciu: Din partea mea, poti sa scrii si despre cum te-ai dus tu la buda la strand, eu o sa te citesc mereu cu placere, caci ma distrezi maxim! Si mi-mi place sa fiu distrata (de cineva). Dar desigur ca parerea lui @le maitre primeaza, pot sa inteleg asta! Deci astept Scotia reloaded!
Sigur... nu mă tentează Bulgaria, din considerentul extrem de simplu al distanţei de coliba-mi, în care îmi duc zilele. Sunt mai aproape de eleni, austrieci şi macaronari.
Totuşi... apreciez şi mi-a plăcut că te-ai ocupat să expui (sau le_maitre), igloo-ul în care, berea curgea valuri-valuri. Unii, consideră, mai nou, că nu e necesară o panoramare a locului unde te trânteşti la apus... dar... pentru mine ca user, e important! Apartamentul arată civilizat şi mai ales dă senzaţia mirosului de nou. Aproape similar cu cel în care mi-am odihnit ţeasta, vara asta, în Grecia... şi dacă au fost şi Asasinul cu Vasile... păcat, de distanţă... întregeam gaşca!!!...
Oricum, ca întodeauna, o plăcuta lectură la un cafe-latte tihnit... mi-a mai zis cineva chestia cu tihnitu', da' era vorba de Baileys...
Down, with the hat!
@ariciu - Nici prin cap nu-mi trece să-ți… sar în cap. Nu de alta, dar mă tem că ies julită, pardon, înțepată, hi, hi. Și nu sunt de acord cu Crimis: atunci să dea piept (cu Baiazid) maestrul, să vedem de ce vrea el să te împiedice să scrii despre ce vor mușchii tăi, că tot un pricepui. Bine, că acu’ nu e cazul să creăm războaie interne și revolte civile (a se citi în familia aricească) … Prefer să rămân cu nelămurirea mea și gata, că n-oi muri.
Have a good trip in november.
@Alex_Macedo -
”şi dacă au fost şi Asasinul cu Vasile...
Da' de unde știi? Aaa, pfff, gata, știu, m-a dat de gol o poză în care nici măcar nu apar. PO4 face cât o mie de cuvinte...
@ariciu -
”Păi berea a fost suvenirul preferat doar pentru unii (a se citi alții) dintre noi
Te rog să te hotărăști. Eu reprezint unii, sau alții?
Off-topic
@crima - Stimate Ucigător.
Dacă ai fost acolo... chiar... mă oftic! Ştii bine că berile se beu, împreună ). Important este ca v-aţi simţit bine!
Adevărat, PO4, spune multe, apropo, diversităţii din... naveta... ehm... nespaţială.
Toate cele bune!
Este timpul să lămurim half-off topic câteva aspecte, le grupez pe toate într-un singur ecou să nu ocup spațiul emisiunii:
@crismis - BIG LIKE from moi!!!
@Alex_Bro' - Nici prin creanga minții nu-ți trece cât ne-ai lipsit! Da' chiar: nu ai sughițat zilele alea, c'ai tot fost pomenit... Respect Bro'!
@Alinutza@ro - Dragă Alinutza... stimabila-mi consoartă este liberă, autonomă și independentă în a scrie orice-i trece prin căpșorul năstrușnic! Că se dă lovită în amorul propriu cum că n-ar fi "lăsată" să raconteze chestii... eh... pozăm în victimă!
Referitor la "furtuni" locative... astea oricum apar din te-miri-ce, suntem ambii zodii de foc (și pară).
@le_adi
.. Să mai zic??? ... MIE îmi lipsiţi!!! Offff... nu mai zic nimic... Respect, in toate si pe toate planetele.
Cea cu ţepi, văd că nu dă vreun answer... hmmmm... ceva urechi, trebuie trase !
Your bro'
@je
@ariciu:
Si eu am mancat tot la terasa alaturata. Nu a fost alegerea mea, dar am fost multumita de mancare si de modul exemplar de servire. Cand am vazut terasa Ariciul nu m-am putut impiedica sa nu ma gandesc la tine. Retin oricum sugestia de a o evita pe viitor.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Aug.2013 Un weekend reusit — scris în 04.09.13 de lalena din BUCUREșTI - RECOMANDĂ