GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Am stat la acest hotel, din Bad Cannstatt, unul dintre cele 23 de sectoare ale Stuttgart-ului, în timpul scurtului nostru sejur la Stuttgart, în drum spre Franţa, în 2008.
Am făcut rezervarea prin Internet, de pe site-ul accorhotels, la un preţ surprinzător de mic, 39 euro pe noapte camera dublă. Atunci hotelul era cotat la patru stele, între timp a fost retrogradat la numai 3. Preţul foarte mic faţă de cel obişnuit afişat pe site-urile de rezervare s-a datorat rezervării în regim "no change, no cancellation", adică vii-nu vii, ei tot îţi iau banul.
Micul dejun nu a fost inclus în preţul camerei, era opţional, la preţul de 15 euro de persoană. Acesta a fost în regim de bufet suedez cu o varietate suficientă de produse, cum de altfel este de aşteptat la un astfel de preţ.
Seara se putea lua cina fie în regim de bufet suedez, cu meniu format mai ales din salate şi mîncăruri uşoare, fără carne (doar peşte), sau se putea mânca şi la restaurant, ceva mai scump. Cina stil bufet suedez a costat numai 15 euro pentru două persoane (am mâncat tot felul de salate foarte bune), în schimb berea (foarte bună, de altfel) a costat 9 euro halba.
Personalul este foarte amabil şi profesionist.
Camerele sunt suficient de mari, baia cu cadă şi dotări de 4 stele, inclusiv uscător de păr, halat şi papuci.
Surprinzător, lipsea minibarul, dar în compensaţie se puteau comanda la orice oră băuturi la recepţie.
Camerele nu au balcon, dar peretele exterior este aproape complet din termopan, cu o uşă ce se poate deschide larg la exterior. În cameră există telefon şi televizor cu multe programe, unele, spicey, contra cost.
Au şi internet wireless, la preţul de 9 euro pe zi.
Hotelul dispune şi de saună şi sală de fitness, accesul fiind inclus în preţ.
Dacă vă duceţi cu maşina personală, va trebui mai mult ca sigur să o parcaţi în garajul subteran al hotelului (pentru 10 euro/24 h), pentru că cele câteva locuri de parcare din faţa hotelului sunt mai mereu ocupate.
În imediata apropiere a hotelului se află o baie termală, Mineralbad Cannstatt und Kursaal (Stuttgart-ul fiind cea de-a doua staţiune balnară din Europa, după Budapesta, ca mărime). La restaurantul de la spa se poate mânca bine şi ieftin. Toată zona băilor este amplasată într-un frumos parc, Kurpark Bad Cannstatt.
În faţă este staţia de tramvai, de unde, în 15 minute, se ajunge în centrul Stuttgart-ului (şi la gara centrală).
Hotelul este plasat exact într-o intersecţie cu sens giratoriu (Teinacher Strasse cu Schmidener Strasse). Peste drum, în diagonală, este o brutărie, unde se poate bea o cafea excelentă şi au produse de patiserie foarte bune.
Cartierul în care se găseşte hotelul este o zonă rezidenţială, alcătuită în principal din clădiri de 4-5 etaje, destul de liniştită, dacă nu punem la socoteală zgomotul traficului, mai ales cel provocat de tramvaie.
Noi am ajuns aici venind de la München, pe A8, de pe care am ieşit la Stuttgart-Degerloch pe 27, spre Stuttgart-Sud, de unde, traversând practic oraşul, am ajuns la hotel (ne-a dus GPS-ul, fără nicio problemă).
De la München la Stuttgart sunt aproximativ 230 km. Am filmat o bună parte din drum şi din filmul făcut am scos nişte capturi, pe care le-am ataşat pentru a se putea vedea diferenţa dintre autostrăzile nemţeşti şi cele (puţine) româneşti.
Trimis de Costi in 27.04.10 08:21:36
12 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Costi); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
ECOURI la acest review
12 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@costi, util review-ul tau. Ce imi poti spune de baile termale, preturi, proceduri,acte necesare?
Foarte util si interesant? Asteptam ceva poze sa vedem macar asa hotelul . Un vot de la mine.
@sanziana m
Sânziana, din păcate nu-ţi pot oferi informaţii personale despre băile termale, pentru că eu nu am apelat la aceste servicii, dar îţi pot da două adrese cu informaţii utile:
@alinutzza140
Din păcate, la vremea respectivă nu am considerat interesant să fac nişte poze la hotel, doar ultimele două încărcate sunt din parcul de alături, dar, ca să-ţi faci o idee, poţi vedea pozele oficiale, de pe pagina hotelului. De exemplu, pe booking.com, este aici:
Da stiu ca e frumos.
Eu nu am vizitat inca Germania, dar parintii mei tot merg acolo in concedii. Si ei 2 sapt pe an tot pe drumuri sunt. Am vazut doar filmari.
Pe mine ma intereseaza acum despre lagare. A fost cineva? Ai mei au vizitat lagarul de la Dachau si au ramas putin... mai ales mama. Stie cineva despre lagarul de la Mauthausen? Vreau sa-l vizitez.
@Alina Morar
Mauthausen este în Austria.
Site-ul oficial al memorialului este click aici
aici Germania este o ţară de la care noi, românii, am avea foarte multe de învăţat.
Din păcate, preferinţele turistice ale românilor se îndreaptă, în majoritate spre Turcia şi Grecia, de la care am învăţat prea multe... şi nu din cele bune!
Am văzut că îţi plac drumeţiile, aşa că sunt sigur că veţi ajunge, împreună cu cea mică (sau cel mic, nu-mi dau bine seama din poze) şi prin Germania.
Să aveţi călătorii plăcute!
@webmaster
am constatat că ecoul meu de mai sus a pierdul link-ul spre site-ul oficial de la Mauthausen.
Îl mai scriu din nou, aici:
www.mauthausen-memorial.at
Şi dacă tot am postat acest ecou, propun ataşarea ca fond muzical a melodiei de la această adresă:
Costi am reparat problema cu linkul, cat despre muzica din pacate pina la aceasta ora programul nu permite incarcarea fisierelor audio/video decat de pr trilulilu si youtube!
Apreciez utilitatea informatiilor despre acest hotel, dar nu vad legatura intre ele si cele 10 fotografii cu autostrada.
Costi,
Foarte interesant review-ul,intr-adevar Germania este o tara foarte civilizata de la care avem multe de invatat.
Acum ca sa fiu "rea":
”televizor cu multe programe, unele, spicey, contra cost.
se spune spicy nu spicey.
Asta pentru ca si tu ai tinut sa ma verifici.
@ailynuka
Ei bine, ai fost "rea" gratuit, pentru că se spune şi spicey.
Uite, de exemplu, aici: click aici
spicey=1. Challenging authority 2. Hot or sexy 3. Daring
Eu l-am folosit cu al doilea sens.
Sau aici: click aici
Aşa că, nu te mai grăbi să tragi concluzii, că greşeşti. Aşteaptă să mai creşti. Şi ai grijă să nu lipseşti de la şcoală.
Oricum, nu trebuie să te superi pentru o observaţie nevinovată de la cineva mai în vârstă. Nu am ţinut să te verific, dar mica ta greşeală apărea de două ori.
ok nu am de gand sa continui cu asta (desi spicey nu exista chiar pe unul dintre site-urile pe care le-ai pus tu scrie asta ) eu pur si simplu vroiam sa'ti demonstrez ca exista greseli si la persoane mai tinere si la cele mai in varsta. Cred ca nu mureai daca nu tineai sa precizezi ca am facut o greseala.
@ailynuka
Vezi, iar te grăbeşti.
spicey există pe ambele site-uri, doar că al doilea se încarcă mai greu.
Oricum, ăsta nu e un motiv să te superi.
Nici nu trebuie să-mi demonstrezi (mie sau altcuiva)
”ca exista greseli si la persoane mai tinere si la cele mai in varsta
Este ca şi cum ai încerca să demonstrezi că cercul n-are colţuri.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)