ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 27.09.2010
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Arad
ÎNSCRIS: 15.12.09
STATUS: SENATOR
DATE SEJUR
SEP-2010
DURATA: 7 nopți
familie cu copii
2 AD. + 1 COPII -- v: 9 [ani]

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
CAZARE [camere etc]:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
PLAJA şi MAREA:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
93.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 17 MIN

Mellieha Bay Hotel – Hotelul bunicuței

TIPĂREȘTE

În fiecare an, eu împreună cu familia, am hotărât, ca pe lângă concediul obligatoriu de relaxare, să ne petrecem un mic concediu într-o destinație nouă –în fiecare an alta, de regulă o țară străină, pe care să o vizităm cât mai bine și să aflăm cât mai multe despre locurile respective. Adică să ne îmbogățim bagajul cultural și spiritual – tare, nu? Anul acesta chiar nu am avut nici cea mai vagă idee unde să mergem și ce să vizităm, până când cineva ne-a sugerat Malta. Știam noi ceva despre Malta, ceva de genul aproape de Italia, Marea Mediterană, influențe arabe, Cavalerii de Malta, dar nimic mai mult. Așa că, mânați de spiritul de aventură, am zis –De ce nu? Am dat cu toate motoarele de căutare pe net să aflu cât mai multe. Așa că am aflat cam ce ar trebui vizitat, cum ar trebui vizitat și o grămadă alte chestii care mai de care mai avizate sau nu, puse pe net de diferiți postaci mai mulțumiți sau sictiriți, depinde de experiența malteză trăită de fiecare. Nu am ajuns la nici o concluzie pentru că, după ce am venit de acolo am realizat că este posibil ca fiecare dintre postaci să fi avut dreptate. Așa că am început căutarea hotelului unde să stăm pe durata sejurului, pe internet desigur, conform unor criterii de selecție stabilite în funcție de ce ne-am dori de fapt.

Primul criteriu de selecție al hotelului, unde să stăm pe durata sejurului, a fost ca hotelul să fie amplasat lângă o plajă cu nisip (știam că Malta are un litoral preponderent stâncos). Așa am găsit și ales zona golfului Melieha, sau Melieha Bay, ca fiind locul ideal pentru noi. Al doilea criteriu a fost ca hotelul respectiv să fie de 4 stele. Am găsit câteva hoteluri de 4 stele (care sunt de fapt de cel mult 3 stele pentru că știam că hotelurile din Malta sunt clasificate conform regulilor malteze, care reguli sunt puțin mai permisive), în zona respectivă și după ce am citit, despre fiecare hotel, cam tot ce scrie pe net, am trecut mai departe. Al treilea și al patrulea criteriu sunt referitoare la nivelul de decibeli din hotel și din jurul acestuia. Al treilea criteriu a fost ca hotelul să fie cu o atmosferă liniștită – atât interioară cât și exterioară – pentru că după o zi de plimbare prin soare, seara când ajungi la hotel, numai de gălăgie și tămbălău nu-ți mai arde. Asta presupunea ca hotelul să fie amplasat într-o zonă liniștită și ca și condiție sine qva non să fie cât mai puțini, sau deloc, turiști de gintă latină și rusofonă (italieni, spanioli, portughezi, ruși, bulgari, sârbi) iar în special, deși nu pare deloc patriotic, să nu fie români. Fac o paranteză - în câteva din concediile petrecute în străinătate am avut unele MICI nemulțumiri vis-a-vis de comportamentul conaționalilor noștri iar pe mai departe – noi fiind o familie mai liniștită – dorim să nu mai riscăm să fim băgați în aceeași oală cu unii frați români care au caractere și comportamente colerice. Și uite așa, hotelul care a răspuns cerințelor noastre a fost Melieha Bay Hotel.

Am mers la mai multe agenții de turism și am testat piața. În primul rând, pentru excursiile organizate în Malta, de către tur operatorii din România – cu plecare din România, existau date fixe de plecare și de sosire, din 7 în 7 zile, fără nici o altă opțiune și mai mult de atât, deși existau locuri la hotelurile din Malta nu puteai să cumperi bilete de odihnă, pentru niciun hotel, dacă nu mai erau locuri în avionul care pleca în Malta la acea dată. Nici poveste să suplimenteze cu încă un avion ruta București – Malta, nu frate, asta este și gata! Pleci când vor ei, nu când ți se pune ție pe chelie. Marcă banul și nu cârâi – noi muncim noi nu gândim. Așa că, mânat de un gând de trădare națională, am întrebat dacă sunt zboruri către Malta dinspre Budapesta, de exemplu. Mi s-a spus că sigur că există, dacă nu în fiecare zi, tot la 2 zile. Numai că, de vreau să plec din Budapesta, trebuie să merg cu tur operatorul Neckerman și costă, în anumite zile, chiar mai puțin decât din România. Ah, să nu uit - și ghidul din Malta va vorbi doar în engleză cu noi. Fac o paranteză – toți trei (eu, soția și fetița) vorbim destul de bine limba lui Shakespeare. Vai și ce rău mi-a părut că nu am putut pune și eu umărul la susținerea turismului Românesc! Am luat biletele, rușinat și cu un sentiment de profundă vinovăție am fugit spre casă să-mi anunț familia de actul de înaltă trădare. Hai sictir!

Am plecat cu avionul spre Malta într-o frumoasă zi de septembrie de pe Budapesta, unde erau 15 grade, și am aterizat, după 2 ore și 5 minute de zbor lin, pe aeroportul din La Valeta, capitala Maltei, unde afară erau 26 de grade și un cer senin de zici că Helios, în mărinimia lui, a alungat toți norii de pe cer, făcându-și totuși prezența printr-o adiere diafană, atât cât soarele dogoritor să nu se răzbune prea tare pe gingașele noastre celule dermatice. Am fosta așteptați de un reprezentant al firmei Neckerman, care vorbea fluent maghiara și engleza, ne-am urcat într-un microbuz și după 45 de minute de mers am fost debarcați, cu bagaje și tot tacâmul, în fața hotelului Melieha Bay Hotel.

În Malta limba oficială este... de fapt sunt două limbi oficiale, malteza și engleza sau engleza și malteza – amândouă fiind la fel de oficiale, niciuna nefiind mai oficială ca cealaltă. Engleza este oficială pentru că ultimii cuceritori, care i-au ocupat, au fost englezii care au venit și au stat cam 174 de ani în Malta și au reușit să-și lase destul de adânc amprenta în diferite aspecte ale societății malteze. Înaintea englezilor au fost francezii, care au sta și ei ceva timp, nu prea mult, cam 3 ani, iar înaintea francezilor au fost arabii, care au stat și ei vreo 200 de ani în Malta, iar amprenta lăsată de ei, asupra maltezilor, este covârșitoare. Pe lângă cele 2 limbi oficiale, pe care le vorbește fluent toată plebimea, cu sau fără accent, se mai vorbește și italiana – destul de mult și de bine. Limba malteză, un fel de limba ferenghi din Star Treck, are puternice accente arăbești amestecate cu multe cuvinte din limba engleză, italiană și mai știe Sfântul ce, dar am observat că multe cuvinte sunt pronunțate gâjâit – pronunțate din gât ca și olandeza. Așa că nu vă faceți probleme: dacă știți engleza vă descurcați și-n Malta – do not worry.

Hotelul Meliha Bay este amplasat și arată exact așa cum apare și în fotografiile din reclamele agențiilor de turism – fără prelucrări Adobe. Melieha Bay Hotel este amplasat într-o parte a golfului Melieha Bay pe un teren stâncos ca un mic deal, în fața hotelului fiind marea – sau Golful Melieha- iar în spatele lui există un mic drum de acces după care, în sus pe deal, există ceva vegetație iar mai sus, în continuare, terenul este arid cu foarte puțină vegetație predominând piatra. De asemenea este singurul hotel de pe acea parte a golfului, cam la 200 de metri de șoseaua principală, ceea ce înseamnă că este foarte multă liniște.

Primul lucru care te intrigă este intrarea în hotel, care ai impresia că este amplasată în spatele hotelului și nu în față cum ar fi normal și mai mult, intrarea seamănă șocant de mult cu cea a unui hotel de 2 stele și nu de 4 stele – foarte modestă în comparație cu a hotelurilor din Turcia – să zicem. La prima vedere totul pare destul de ciudat și sărăcăcios iar prima impresie este ori că ai luat țeapă ori că ceva nu este în regulă. De fapt ce nu este în regulă? Totul arată astfel datorită modului cum a fost proiectat și realizat hotelul. Hotelul este compus de fapt din 7 corpuri de hotel, cu recepția amplasată undeva între corpul 3 și 4. Ca să vă dați seama mai bine, este ca și cum ar fi 7 blocuri, cu 3 etaje fiecare, lipite în lateral unul în continuarea celuilalt, formând astfel un lanț de blocuri sau hoteluri în cazul acesta. Și acum partea șocantă: fiecare corp de hotel nu are camere decât cu vederea la mare, adică spre golf, toate camerele de la etaje au balcoane iar cele de la parter au 2 uși, una de intrare de pe holul hotelului și una care dă spre fața hotelului. În partea din spate a corpurilor de hotel sunt coridoarele de acces în camere care, coridoare și uși ale camerelor, se văd de afară, din spatele hotelului, pentru că zidurile din spate sunt pline cu ferestre. Prin urmare, corpurile de hotel – 7 la număr, ce compun hotelul Melieha Bay Hotel, sunt înguste cât jumătatea unui hotel normal și asta a rezultat datorită faptului că porțiunea plană de teren pe care s-a construit hotelul este foarte îngustă. Aceasta a fost soluția aleasă de proiectant: pentru că lățimea terenului nu a permis au hotărât să construiască un hotel mai mult lung decât lat. Așa au rezultat 7 corpuri de câte jumătate de hotel adică trei hoteluri întregi și o jumătate. Pentru turiști a rezultat primul lucru bun: nu trebuie să plătești extra sau să dai ciubuc pentru a avea cameră cu balcon și cu vedere la mare pentru că toate camerele au așa ceva.

Odată intrat în holul hotelului, unde este amplasată și recepția, te lovește aceeași imagine de austeritate și simplitate care, dacă ai fost vreodată în vreunul din hotelurile turcești bogat împodobite cu tot felul de chiciuri care-ți iau ochii, îți dă un sentiment de ” ce caut eu aici? ”. Privind mai atent vei avea o puternică senzație de întoarcere-n timp, pentru că aranjamentul interior aduce cu cel din hotelul din filmul Nea Mărin Miliardar din anii 1970. Confirmarea o ai la câțiva metri după recepție, pe perete, unde vei vedea placa de inaugurare a hotelului pe care scrie frumos anul 1969! Iar mai târziu vei afla că cuvântul de ordine în Malta, vis-a-vis de renovare și restaurare, este păstrarea nealterată. Recepția este la fel de simplă, având un pupitru destul de scurt, amplasată pe partea stângă după intrare, pe dreapta fiind amplasate mai multe mese de sticlă înconjurate de o sumedenie de fotolii enorme (făcute din rafie împletită și având perne moi) toate într-o încăpere destul de mare, care contrastează destul de puternic cu spațiul în care este dispus restul aranjamentului, acestea făcând o adevărată risipă de spațiu. Tot pe holul recepției se mai găsește și un bar, decorat cu un televizor LCD enorm, un magazin cu suveniruri, destul de înghesuit, un colț dedicat unui tur operator și o toaletă. Toți pereții sunt decorați cu vitrine de sticlă pline cu suveniruri iar dacă dorești să cumperi ceva doar te adresezi vânzătoarei de la magazinul cu suveniruri. Totul este de vânzare. Prețurile sunt destul de bune iar dacă nu dorești să bântui prin Malta, în căutare de suveniruri, a cumpăra ceva de aici este o opțiune de care ar trebui să ții cont.

De asemenea tot în holul recepției mai există și un panou pe care sunt afișate hârtii cu tot felul de servicii ce ți se oferă, contra cost desigur cum ar fi masaje de relaxare, servicii de coafură sau manichiură, pedichiură, cursuri de scufundări (în 3 zile), cursuri de masaj și o grămadă de alte cele. Cursurile de scufundări vi le recomand, dacă stați mai mult în Malta și aveți timp destul – de exemplu 14 zile - pentru că dacă mai este ceva spectaculos și frumos în Malta, pe lângă faimoasele construcții din piatră de tot felul, acestea sunt și peisajele subacvatice, pe care vi le recomand să le vedeți, pentru că în Malta sunt o grămadă de locații unde se pot face scufundări spectaculoase, una dintre locații fiind și foarte renumită pentru frumusețea ei – Laguna Albastră. Tot pe panou sunt afișate, în engleză și germană, o grămadă de oferte cu excursii organizate, cu ghid, pe care poți să le faci în Malta. Prețurile, dacă le compari cu cele din Turcia, par rezonabile - dar altfel sunt destul de mari.

Aproape de recepție se află și restaurantul principal al hotelului. Acesta este destul de mare, format din două corpuri imense, separate de un mic hol în care sunt puse mese și scaune pentru servit masa. Masa se servea în regim de bufet suedez, adică te plimbai cu farfuria în jurul unui stand unde erau așezate felurile de mâncare și-ți alegeai ce doreai să mănânci. În sala de mese erau două astfel de standuri cu mâncare astfel fiind evitate cozile și înghesuiala la luat mâncarea pe farfurie. Mâncarea este foarte bună dar din păcate, dimineața, nu este diversificată aproape deloc. Dimineața găsești, zilnic, aceleași feluri de mâncare, dar deși ai destule opțiuni, după câteva zile începi să te saturi. În schimb seara, mâncarea este foarte variată și spre deosebire de țările arabe, se servește și carnea de porc. Cu băuturile, pe care le serveai la masă, situația era inedită, cel puțin așa mi s-a părut mie: dacă dimineața aveai toate băuturile gratis, (respectiv apa, cafeaua, ceaiul, sucurile, laptele, iaurtul de băut) în schimb seara nu exista nimic gratis, nici chiar apa. În restaurant erau două reguli: prima era referitoare la așezarea turiștilor la mese – astfel dimineața te puteai așeza unde doreai, în tot restaurantul, în schimb seara, intrarea în restaurant efectuându-se pe o singură ușă, erai așteptat de o sumedenie de chelneri, spuneai numărul camerei și erai condus la o masă de unul dintre ei. Nu era nici o legătură între numărul camerei și masa la care erai așezat, în schimb chelnerul care te conducea la masă îți lua comanda pentru băutura care doreai s-o servești la masă. A doua regulă era referitoare la ținută: dimineața puteai să vii la masă îmbrăcat oricum, în schimb seara, bărbații nu aveau voie să vină în papuci de plajă și trebuiau să poarte o cămașă sau tricou în așa fel încât să nu li se vadă umerii. Femeile nu aveau restricții. Mesele din restaurant erau foarte curate și ce mi s-a părut civilizat și de bun simț era faptul că masa era dotată cu toate tacâmurile necesare pentru orice fel de mâncare care se putea servi în acea seară – aveai, pe masă, o lingură, 2 lingurițe, 3 furculițe, 2 cuțite (unul pentru pește), 2 pahare, o ceșcuță de cafea și nici nu-mi mai amintesc, dar erau destule. Singurul lucru deranjant, la restaurant, era faptul că, din când în când, mai intrau muște înăuntru, care bâzâiau pe la mâncare. Asta chiar nu ne-a plăcut.

Restaurantul funcționa în regim de demipensiune, se servea masa de dimineață și seară, dar se putea mânca și la prânz, contra cost desigur. Peste zi se mai puteau mânca și diferite sandvișuri la cele 3 baruri deschise în incinta hotelului. Și-acum bomba: tot ce consumai în incinta hotelului, indiferent că era la restaurantul principal sau la cele 3 baruri, indiferent că era băutură sau mâncare nu se plătea cu bani cash! Când primeai nota de plată, ți se cerea numărul camerei în care erai cazat și barmanul sau chelnerul introducea nota de plată, în calculator, în contul camerei tale după care ți se dădea o hârtie să semnezi și gata. Nu ți se cerea să dovedești în nici un fel că ce spui este adevărat – adică faptul că ești cazat la acel hotel sau că ești cazat în acea cameră. La sfârșitul sejurului, când efectuai check-out-ul, recepționerul îți prezenta un extras cu ce ai consumat, (de la ce bar sau restaurant, în ce zi și la ce oră) suma ce o ai de plătit, plăteai și gata. Sistemul acesta a fost creat tot în sprijinul turiștilor, respectiv poți consuma oricând, orice, fără să trebuiască să umbli tot timpul cu bani la tine și se elimină și preamăritul ciubuc. Sistemul funcționează de mult timp și până acum nu au fost probleme, cel puțin așa mi s-a spus iar ca și o curiozitate am fost singura familie de români, care a fost cazată la acest hotel, în ultimul an de zile. Unii chiar nici nu-și amintesc să fi fost vreodată români cazați acolo. Să aibă asta vreo legătură cu faptul că sistemul de plată în contul camerei încă funcționează? Nimeni n-a ști.

În cadrul hotelului sunt patru locații amenajate, în care poți să faci baie sau să stai pe șezlonguri la soare. Două locații sunt cu piscine, una dintre ele fiind amplasată lângă recepție (aproape de un capăt al hotelului) iar acolo sunt 2 bazine – unul pentru copii cu apă mică și unul pentru adulți cu apa crescătoare de la 1,10m la 2,00m, iar cealaltă locație este amplasată în capătul celălalt al hotelului (capătul cel mai îndepărtat – se mai numește și Jamaica Pool) unde sunt 2 bazine pentru copii și unul pentru adulți cu apă crescătoare de la 1,10m la 1,50m. În ambele locații cu piscine funcționează câte un bar, deschis pe tot parcursul zilei. Celelalte două locații, pentru stat la soare și făcut baie, sunt amplasate la mare (în golf de fapt) una dintre ele având o mică limbă de nisip, lată cam de 3 metri pe care sunt amplasate șezlonguri, iar cealaltă fiind construită din beton ca și o platformă la malul mării. În ambele locații, de la mare, apa se adâncește brusc iar fundul mării este cu pietriș sau stâncos. Dacă dorești o plajă adevărată, acestea există doar în două locuri din Malta: un loc este la 150 de metri de hotelul Melieha – plajă lată (15 -20 de metri) cu nisip foarte fin, intrarea în mare fiind tot cu nisip fin și ce este mai frumos, apa mării are o adâncime de 0,8m cam până la 40 de metri de mal - iar al doilea loc este pe partea opusă a insulei Malta, în Golden Bay, cam la 10 km. În toate locațiile unde se face plajă și aparțin de hotel, există șezlonguri – nu prea curate pentru că sunt din ceva plasă care se murdărește foarte repede, deci un prosop este strict necesar – mai sunt umbrele și niște mici măsuțe pe care să-ți așezi lucrurile. Prosoape de plajă poți lua de la recepție dar trebuie lăsată o garanție de 1 euro per prosop.

La piscina Jamaica Pool există un mic loc, cu mese și scaune de plastic, unde seara se țin mici spectacole. Înainte de spectacole se organizează o mini discotecă pentru cei mici. Spectacolele sunt în marea majoritate interactive iar la ele sunt angrenați aproape toți turiștii prezenți la acel spectacol. Animatorii se poartă natural, nu sesizezi nimic forțat în ceea ce fac și orice se-ntâmplă pe mica scenă se lasă loc pentru respectul față de turiști. În alte seri, vin diferiți cântăreți care interpretează live fel de fel de cântece, de la muzică clasică de dans, la country, disco sau rock-n roll. Tot la piscina Jamaica Pool, începând cu ora 14.00, se ținea un program de animație interactiv cu turiștii, destul de bine gândit și realizat.

În fața hotelului, între hotel și mare, este foarte multă verdeață, de la palmieri și fel de fel de copaci la tot felul de plante și flori exotice care formează o adevărată grădină botanică străbătută de alei înguste din beton foarte curate. Zilnic, natura verde este udată și îngrijită, peste tot fiind curățenie. Natura verde nu este stropită contra insectelor astfel că seara pe aleile din fața hotelului mișună fel de fel de insecte, mai mari sau mai mici. Și dacă tot am pomenit de insecte, sunt muște dar nu sunt țânțari. Și ca și orice hotel care se respectă, în cadrul acestuia mai viețuiesc și câteva feline, (pisici vagaboande) aciuite la hotel atrase fiind probabil de respectabila cantină.

Hotelul a fost recent renovat și asta se poate vedea foarte ușor pentru că ferestrele sunt toate din termopan. Dar se pare că nu au avut destui bani pentru renovare pentru că sunt lucruri care au rămas destul de vechi – printre acestea fiind ușile camerelor și robinetele din băile camerelor. Și am ajuns în sfârșit și la cameră. Camera este destul de mare, de 4 stele, paturile sunt paturi, adică dacă familia este compusă din trei persoane în cameră vei găsi 3 paturi normale și nu, cum se întâmplă la alte hoteluri, al treilea pat este unul pliant de campanie sau o canapea adusă de pe nu știu unde. Pe jos este gresie, deci iar un lucru bun –este eliminată posibilitatea apariției unui miros neplăcut ce poate să apară în cazul în care pe jos în cameră este pusă mochetă. Balconul este îngust și este dotat cu o masă și scaune din plastic iar seara, dacă dorești poți sta liniștit, având priveliștea golfului și ascultând muzica ce vine de la mica scenă de spectacole a hotelului, să savurezi un vin sau o bere. Noi am avut camera exact în zona unde seara se țineau seara spectacolele și din balconul camerei vedeam chiar și mica scenă, așa că statul pe balcon împreună cu cele menționate anterior, a fost o opțiune nemaipomenită. În cameră mai exista un frigider, destul de mic dar suficient pentru a pune în el câteva beri, sucuri și o sticlă de vin. Tot în cameră mai este și un televizor, foarte mic – cu diagonala de aproximativ de 40 cm – dar cât timp am stat acolo nu l-am pornit chiar niciodată, deși, în fiecare seară, era difuzat un film bunicel, prin rețeaua de tv a hotelului. Baia era suficient de mare, în schimb robinetele de la vană și chiuvetă erau, am impresia, cei de la inaugurare – aveau un sistem foarte ciudat de închidere-deschidere a apei, dar erau perfect funcționali – atâta că erau vechi. În cameră se făcea zilnic curățenie, se schimbau prosoapele, cearceafurile, fețele de pernă și se completa necesarul de gel de baie, săpunuri sau hârtie igienică. De un lucru nu am fost mulțumiți și asta a fost instalația de aer condiționat din cameră. Aceasta funcționa bine doar noaptea iar ziua, când era căldura mare afară și soarele bătea pe fereastră, instalația nu făcea față să răcească aerul din interior, având doar rol de ventilator.

Despre personalul hotelului. Toată lumea vorbește și înțelege limba engleză – de la recepționer la omul care desfundă toaletele așa că poți, dacă știi engleza, să te înțelegi cu oricine lucrează în cadrul hotelului. Recepționerii sunt cam zgârciți în a oferi informații – la check–in am primit cheia de la cameră, ni s-a spus unde este camera și la revedere. Nici o indicație unde este restaurantul, piscinele, barurile – nimic. Este adevărat că am găsit în cameră o mapă cu toate informațiile necesare dar noi așteptam să primim niște minime informații esențiale – e doar hotel de 4 stele! Nu au om care să te ajute la bagaje dar în schimb există 2 cărucioare, asemănătoare cu cele din aeroporturi, cu care poți să-ți duci bagajele la cameră și credeți-mă sunt foarte utile pentru că unele camere sunt foarte departe de recepție.

Diverse:

Foarte aproape de hotel există o stație de autobuz. Atenție pe ce parte a șoselei așteptați autobuzul, pentru că în Malta se circulă pe stânga, deci și stațiile de autobuz sunt postate pe sensul invers de mers față de România. Rețeaua de transport în comun este destul de bine pusă la punct. Găsești o broșură, cu toate rutele de autobuze și cu orarul de funcționare, la recepția hotelului. Autobuzele circulă destul de des și destul de bine. Atenție însă că mai sunt modificări, nu majore, care nu sunt prinse în broșurile de informare iar unele autobuze nu circulă sâmbăta, duminica și în sărbătorile legale. Dacă autobuzul pe care-l așteptați nu a venit în jumătate de oră, întrebați primul șofer de autobuz care oprește de ce nu vine numărul pe care-l așteptați. Un alt lucru bun este că aproape orice călătorie cu autobuzul, indiferent pe ce distanță călătoriți, costă 0,57 euro (57 eurocenți) de persoană. Așa că dacă doriți să vizitați Malta pe cont propriu, veți ieși foarte ieftin, cel puțin la transport.

Cam la 500 m de hotel există și un super-minimarket. Puțină lume știe de el pentru că este în cadrul unui complex hotelier – nu este la șosea. Îl găsiți dacă mergeți pe șoseaua principală, către Melieha, și la un moment dat veți vedea pe dreapta un mic sediu al poliției (scrie Pulizija). Mergeți pe lângă sediul poliției, în stânga, și intrați pe o poartă păzită care duce la un complex hotelier - Melieha Bay Complex. De acolo mai departe vă descurcați. La acest magazin găsești, la prețuri rezonabile, cam tot ce găsești la un supermarket cu mențiunea că oferta nu este atât de diversificată, spațiul fiind foarte mic. Dar vi-l recomand cu încredere.

Vremea a fost extraordinară, pe tot parcursul concediului, cu căldură mare ziua iar seara, dinspre golf, bătea o briză răcoroasă ce te îndemna la somn și relaxare. Doar în ultima zi a plouat, cam 20 de minute, dar nu a fost rece deloc, pentru că noi am stat pe plajă de la 08.00 până în ultimul moment când am părăsit camera (la ora 12.00) și chiar dacă a plouat, aerul a fost cald și numai bun pentru stat afară. Pe plajă sunt șezlonguri și umbrele de închiriat dar costă cam 10 euro pe zi, dar nu este obligatoriu să le închiriezi. Umbrele poți să-ți cumperi de la orice magazin din oraș iar de stat poți să stai și pe nisip pe prosop sau cearșaf pentru că nisipul este foarte fin și fără pietre sau scoici.

Am lăsat la urmă, dar poate trebuia să spun la început, un lucru ce mi-a plăcut foarte mult în Malta – cinstea. La hotel, în prima dimineață când am plecat din cameră, am pus pe pat 2 euro, pentru femeia de serviciu – cam așa am făcut peste tot pe unde am fost prin lume. Seara, când am venit din excursie, am găsit cei 2 euro puși pe noptieră – femeia a crezut că mi-au căzut din buzunar. A doua zi am lăsat din nou cei 2 euro dar i-am spus femeii că sunt pentru ea. Mi-a mulțumit frumos și mi-a spus că nu trebuia. În restul zilelor am procedat la fel, i-am lăsat câte 2 euro pe pat, iar în ziua plecării, femeia de serviciu ne-a căutat și ne-a mulțumit special pentru gestul care l-am făcut. Nu cred că mai este cazul să menționez despre curățenia din cameră – a fost bec în fiecare zi.

Doar un singur lucru a tulburat liniștea locației unde am stat: niște mici și obraznice insecte care, cât era soarele pe cer, scoteau un sunet ascuțit ca un sâsâit. Problema era că (de erau numai câteva nu era nici o problemă) erau cu miile iar zgomotul lor se auzea peste tot, ca un zgomot de fond. De fapt erau niște insecte ca un fel de cosași iar zgomotul pe care-l scoteau era produs de aripioarele lor, pe care le mișcau rapid ca să-și facă aer să se răcorească. Aceleași obraznice insecte le-am întâlnit și când am fost la greci și în Sicilia. Treaba bună este că după câteva zile te obișnuiești cu zgomotul produs de ele și nu le mai auzi.

În general hotelul ne-a plăcut dar nu prea am stat în cameră, pentru că din cele 7 zile cât am stat în Malta, în 5 din ele am fost în excursii să vizităm ce este de vizitat. Nu am reușit să vedem tot ce ne-am propus dar, dacă va mai fi vreodată Malta, Melieha Bay Hotel va fi cu siguranță una din opțiunile de cazare.

Vă doresc odihnă plăcută!


[fb]
---
Trimis de Utube in 27.09.10 21:08:09
INFO ADIȚIONALE
  • A fost prima sa vizită/vacanță în MALTA
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 6957 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

3 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Utube); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P02 Golful Melieha.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 2450 PMA (din 1 vot)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest review

3 ecouri scrise, până acum

mmierla
[28.09.10 09:39:07]
»

Acum ca am votat si s-a nimerit sa fie si un superbonus vin si cu o intrebare... 1800 euro a fost costul biletului banuiesc. Fara restul cheltuielilor (suc, apa, cafea, ) la hotel si excursiile. Cam cat ati cheltuit la hotel si cu excursiile... aproximativ.

UtubeAUTOR REVIEW
[28.09.10 19:35:54]
»

Cu tot cu suveniruri, excursii, mâncare snack-suri, etc, samd, am mai cheltuit aproape încă odată pe-atâta.

mmierla
[29.09.10 08:01:15]
»

M-am gandit eu... Intre timp am citit si celalalt review. Multumesc mult de raspuns.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
2 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
mmierla, Utube

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.028655052185059 sec
    ecranul dvs: 1 x 1