Mega Home... Mega Dog şi... citrice...

TIPĂREȘTE

În ideea că Faraoana vrea Parthenon, eu vizitându-l de câteva ori ca adolescent, am avut o șuetă eu cu mine și... cogito ergo sum... dacă fata nu a fost vreodată prin împrejurimi, de ce să nu-i ofer această plăcere/curiozitate/savoir faire.

De fapt, pentru Sf. Nectarie a fost tot efortul dar, vijeliile de Iunie nu le-am luat în calcul.

Doamna vroia și plajă în cele 3 zile de Atena.

Sigur, asta implică... ehm... explorare. Dacă dorința era doar capitala elenă lucrurile ar fi fost la modul... ehm... simplificus. În cazul de față se...complicatus... sau așa au apărut bătăile de cap.

Pune-te și caută ceva agreabil pentru un sejur scurt legat de concediul propriu-zis, din Halkidiki.

După ce mi-am deșurubat mintea de pe moațe și sprâncenele s-au mai relaxat din a sta săgeată... nu am gasit nimic.

- E chiar așa de, dificil sa găsești un loc lângă Atena? , zise Faraoana cu superioritate.

- Bineeee, no fuss no huss. Caută tu!

- Noooonono, nenenene... Am stabilit de la început.

Tu cauți, eu aprob, spuse cu sprâncene-n vânt.

- Fără supărare... Ai impresia că sunt asinul de serviciu??

Nu observi că toate... ehm... sufrajiii-ile tale, nu încap în cele trei zile?

- Ok!... Renunț la plajă dar vreau faleză.

- No shit! Ce mi-e una, ce mi-e alta...

- Bine... mă rog... renunț și la faleză dar definitiv, nu în Atena... Undeva... limitrof..., spuse cu gânduri care nici eu nu le înțelegeam.

- What the fuuuu... Unde ești Captain Picard, mânca-te-ar tata? Ia-mă și du-mă în Star Fleoșc! Toacă-mă prin galaxii, pleznește-mă cu țeasta de meteoriți, dă-mi în mufă cu resturi din Calea Iaurtului...

Nici celulele amestecate a lui Freud, Choelo și Aghiuță la un loc, nu vor putea spune cu siguranță, ce vor femeile... .

Să mor dacă nu sunt pe post de bătaie de joc! Bâjbâi pe tot felul de site-uri, ca bou'!

- M-am... m-am... m-am gândit să-ți ușurez căutarea! Ce sari așa? , zise contrariată.

- You shitin'me! Ehm... gândul ăsta... care-l ai acuma..., nu puteai să-l ai de la-nceput??? Nici nu știu în ce grai să-ți mai vorbesc pentru a mă înțelege, zic râzând ca proasta-n târg.

- Auzi? Dacă ești la fel de, deștept... ehm... ca Superman, ia-ți și tu chiloții peste nădragi! , spuse în batjocură.

Evident că a făcut stânga-n-prejur folosind în mișcări axiomatica: Talk to my ass. My head is busy.

Mă enervează fără să știu de ce, site-ul Bucălat. Poate din cauza insistenței lui prin a-mi arunca pop-windows dar, nu pot să nu recunosc utilitatea lui... și în ceea ce mă privește. Am adulmecat, la pleaznă, o chestie numită Porto Rafti. Am un fix când aud Porto... şi... îmi dă senzația de răscrăcăr și lenevie. Cred ca am rămas cu sechele de Portugalia sau Spania unde, dacă aș avea cașcaval... care să dea pe afară, în acele zone mi-aș căra șezutul definitiv... Numai să șed și să mă uit la asfințit cum cade în mare. Având în vedere că respectivul Porto, era la 30Km de Atena am decis să mă priponesc în zonă.

În Porto Rafti - de fapt satul avea/are alt nume elen, dar au rotunjit ei de un nume ce să sune mai șic, din câte am înțeles -, o cazare cu nume de Aspen, Colorado. Adică, Mega Home. Etheeee, na! Hai să ne rupem în figuri!... și totuși... prețul nu avea veleități de Bau-Bau. Eu îmi doream doar două camere decomandate, tip apartament cu o bucătărie lejer la mișcat. Am dat peste... namila asta de casă la un preț tip, Vrăjeală.

Sigur, la o rezervare de, doar două nopți nu te întinzi cu francul prin elasticul irosiri, al deșteptului din țara proștilor. Totuși, am precauțiuni când ceva sună a ieftin și acel ieftin ajunge să te coste dublu. Era destul de accesibil financiar pentru ceea ce primeai. Până și portofelul meu era tot un zâmbet.

Din fotografii arăta cum... ehm... trebuie să arate. Casa, așezată semi-spre-sus cu o curte semi-abruptă. La 'freo... 8-900 metri de mare.

Binențeles, din fotografii am realizat că "decorațiunile" interioare țineau de anii '60 -'70. Au încropit și ei cu mobilă de la bunicu', de pe la rude... O modernizare adusă la zi pentru ditamai mastodontul de 130 m², ar fi costat cât... şase cai frumoşi.

Mă rog, nu mă deranjează interiorul dacă este curat/îngrijit/recondiționat.

Ca Toma Mega-necredinciosul, am intrat direct în discuții cu propietara. În fine... "propietara" - de fapt... aveam să aflu... parinții i-au făcut o casă ca... ehm... odoara... să aiba ceva țechini în cont - o tânără de nota 1000. Studentă la medicină în Sydney, dacă desprăfuiesc mintea și nu mă înșel. Aveam să realizez că era o copilă cu minte deschisă şi destulă, conștincioasă și cu înțelpciunea ființei care a realizat efortul substanțial ai parințiilor, de a o trimite la studii în Australia.

Pe parcursul du-te-vino-ului de corespondență a facut tot ce este posibil să ne îndrume cât mai corect. Răspundea instantaneu la orice nelămurire, Faraoanei sau cârcotelilor mele pe rețeaua de socializare... aia cu cerc verde... de vorbim toți prin ea. Am fost entuziasmat că nu voi da peste semne de întrebare neplăcute și scurtul sejur va fi 100%, reușit.

După 2000 și ceva de Km, la destinație, te simți ca un ou poșat așteptând să pleznești în farfurie. Amândoi pregătiți să ne sară capsele cele puse sau avute, după caz. Toate detaliile erau bifate, la zi. O singură și ridicolă chestie nu nimeream. Poarta. Numere nu erau așa că am luat-o pe culoare. Era albastră. Am luat-o încet în susul dealului cu mașina și s-a terminat drumul. Eram cu lanțu' căzut...

- Ehm... Faraoano... Câte porți ai numărat?

- Patru...

- Și nici una nu părea să fie...

- Nu, zise exasperată

- Suntem boi?

- Cred că da, spuse râzând

- Ok! Facem ca tot românul. O luăm de sus, înapoi în jos și încercăm dibuirea.

- Crezi că dacă pornim de sus în jos vor apărea mai multe? , spuse malițios.

- Crezi că sunt aspirantul unor fese plate după atâta drum?

Iavaș, am lăsat rotobilu' să se prelingă spre mijlocul străzii.

- Frână!!! , țâpă Faraoana

- Ai găsit?? , zic entuziast

Amândoi ne uitam fiecare pe partea lui în timpul mersului, așa că...

- Uită-te atent în față! Atent, bine! , spuse cu toată concentrarea.

Prin parbriz... la ceva, câţiva metri... o dihanie. Sigur, ar fi trebuit să-l numesc câine dar era altceva, comparativ. Poate din cauza căldurii, aveam nirvana în cap și mirajul unui amețit. Pot să jur și acum că animalu' avea capul cât al unui tigru. Lăboanțele erau cât o coală A4, în circumferință. Ce mă îngrijora cel mai tare era mutra. Avea niște ochi atât de liniștiți încât simțeam că, trebuie să îndes un pachet întreg de pamperși sub șezut. Culmea!... Era în dreptul unei porți albastre.

Mi-am adus aminte că am mai văzut/auzit/citit de un asemenea specimen. Nu tresărea niciun mușchi pe el și liniștea aia din ochi îți arăta clar, că nu ești în vârful lanțului trofic.

Cujo! Ăsta e! Cujo, ... câinele din romanul horror cu același nume al lui Stephen King.

Aștepta ceva... numai el ştia ce...

- Ok! Fuck IT! , ... picior-pedală... a întaia... și ambalez...

- Nici să nu te gândești!!! , spuse Faraoana de parcă ea era în sala de cinema și eu pe ecran.

- Te-ai dilit? That motherfucker's Cujo! Ai în fața ta o bombă cu ceas care ticăie, ticăie, ticăie..., zic exasperat.

- Știi că iubesc necuvântătoarele.

- Ehm... vezi că necuvântătorul ăsta va face și din tine o... necuvântătoare.

- Nu încerca să-l lovești..., spuse cu, covingerea uneia care a trecut de la grupa mică la cea mare a grădiniței.

- Ce să lovesc??? Namila asta ne despică maşina'n două!

- Mă duc să-l alung!... Stai pe loc!

- Ai o dorinţă acută de, deces în Grecia??? Vrei să te oferi ca mic-dejun?

Fără să mă asculte se dă jos și face doi pași, încercând...

- Huși! Huși de aici, măi câine! Pleacă!

Stă ce stă... Încă un Huși... încă două... Ăla... NIMIC.

Se uită la ea cu privirea, "Cred că femeia asta vorbește cu cineva din spatele meu că nu înțeleg nimic. "

Se întoarce mofluză în mașină.

- Nu vrea! Nu părea că vrea să sară la mine... dar...

În clipa aia am devenit Krakatau în erupție.

- Huși... huh... !

- Ce-i? , spuse mirată.

- Huși? HUși? HUȘI? Huși, pe lângă că e un oraș... se strigă la... la... la... la păuni, la gâze, la minioni, la râme, la furnici!!! Așa alungi tu dihonii?

- Auzi? Ia... de te duce tu, cel ce se dorește erou cu chiloți peste nădragi și alungă-l.

- Eu am solu...

- În niciun caz!... Este și el copilu' cuiva... ehm... puiul cuiva vroiam să zic, întrerupând-u-mă

- Cujo... ! Puiul cuiva... ! Animalu' ăstaaaaa? Ăsta... și-a născut proprii părinți și pe urmă i-a mâncat, să-și facă supradoza de proteine!!!

Cu un zâmbet de... Sâc-Sâc...

- Hai să te văd! , zise, încrucișând-u-și brațele peste piept.

Cu silă si cu înjurături pe care mi le adresam doar mie, pentru că trebuia să fiu mai înțelept și să-mi țin gura, bănuind că Faraoana știe să întoarcă armele, mă dau jos în confruntarea cu... Cujozilla.

- Hey! You! Please do me a favor! Just... just... get the fuck away!

Animalu' se uită la mine, ducând bărbia mutrei sale, de la stânga spre dreapta, spunând cu ochii: "Asta-i tot ce ai? Ohhh... You disappoint... the shit out of me!! "

Faraoana cu, capul prin geamul deschis...

- Ce mi-e "Huși", ce mi-e "Get the fuck away"... Încearcă în grecește! , zise râzând.

Cu deznădejde mă întorc spre locul șoferului și fese plate...

- Ei? , spuse Faraoana în triumf.

- Nene! Cujo... are...rovinietă... și a zis să dăm îndărăt că nu se clintește de acolo...

- Normal... să ai tu răspuns la toate cele... Atâta comentezi și gesticu... Stai!... Vine o mașină din sens opus...

Noroc? Fatalitatum est? Nu găsesc cuvântul potrivit dar... din maşina cu numar grecesc se dă jos o tânără... se uită... vede o maşină-n drum şi normal că...

- Kaliméra!

- Hello! , zic eu timid, cu fiara la câţiva metri de mine.

Se uită la mine râzând...

- Hey, mate! It's the dog bothers You?

Mă uit obosit la ea cu un rânjet chinuit pe faţă...

- That's not a dog. That's Predator!

Ia zis câinelui: patilikia, makilikia, gofuckyourselfilia... şi dus a fost.

Se uită la mine şi...

- Căutaţi o poartă albastră? , spuse cu zâmbet ştrengar.

Propietara... venită cu părinții. Pe fețele lor se vedea o sprânceană de curiozitate, cum de, doi nebuni închiriază o casă pentru opt sau... s-or fi gândit că dacă venim din Mioritica aveam în gând să le mâncăm... ehm... lebedele. Instantaneu, le-a revenit zămbetul, realizând că nu facem parte din tagma halitorilor de păsări sălbatice sau nu.

Numele de Mega este parte din numele de familie, nu de fiță, ... dar în cazul de față, chiar se potrivește.

Casa este... imensă. Holuri peste holuri, camere decomandate (vezi foto). Terasă de restaurant (vezi foto), două bai (vezi foto). Deasupra era pornit încă un etaj în ideea de a fi un duplex, în viitor. Bucătaria avea una din mese, plină cu de toate, ca un fel de Bine ați venit! (vezi foto). De dormit, la liber... aveai de unde alege... până și pe hol se putea dormi.

Pat de bébé, de nene, de tanti... Grătar afară, înăuntru... O curte unde poţi găti hipopotami la proţap... Singura chestie mignonă... poarta cea albastră de la intrarea pe propietate care, prin comparaţie, părea uşiţa ce dă în casa galinaceelor (vezi foto). Leagăn... bănci de şezut... şi... pisica vecinilor plecaţi pe nu-ştiu-unde care o hrănea Faraoana, la rugămintea tinerei noastre propietare. Ar fi hrănit-o oricum.

Aveai nevoie de ceva stringent te duceai la vecini, ca la noi, la sate. Toţi erau înrudiţi pe stradă. Pe o parte mătuşi, pe partea cealaltă tot felul de verişori, unchi, cumetri... Una din nopţi am omis, din cauză de tembelism poate, să închidem casa pe timp de noapte. Dacă veneau hoţii, ne făceau până la tapet. Nimeni şi nimic nebunesc pe stradă... Oricum, cu, Cujo în mijlocul străzii, trebuie să ai o dorinţă de moarte ca să te încumeţi. Pomi de toate felurile şi...

... citrice...

Sigur, omu' prost nu se dezminte şi parcă şi-o caută cu lumânarea. Am început prospectarile. Lejer şi mulţumit că am ajuns cu bine şi îmbrăcat de vară în "costum" de Piaţa Matache... şlapi şi alea-alea... mă îndrept spre portiţa cea albastră, primind instrucţiuni faraonale, s-o închid.

Evident, dacă erai Usain Bolt, dintr-un crac, erai în curte fără să-ţi deschidă cineva... mă rog... La 2... 4 metri de ea... Cujo! Fie ce-o fi! Deschid şi mă duc încet spre el... Se uită la mine cu ochi plictisiţi, se ridică - eu crezând că e în picioare deja! - mă adulmecă, plescăie şi cu ochii zâmbitori parcă spunea: "You're OK bro! I'll eat You later... ".

Fericit de a nu mă vedea în postura de carne tocată, poposind între două fălci, încep studiul şi analiza... ehm... curţii interioare.

Curtea aproape uscată pân' la blană de soarele elen, acoperită cu nişte tulpini lungi, ca nişte liane înfipte în pământ, împrăştiate pe tot locul. Tot felul de tufişuri lăsate în uitare dar în mijocul lor trona un lămâi (vezi foto), care perseverent, ducea lupta lui cu soarele.

Entuziast, trimit un mesaj propietarei... "Pot să culeg şi eu 5 lămâi? ". Răspunsul a fost, "Ia-le pe toate, dacă îţi plac aşa mult! ".

Am luat-o spre casă vorbind cu mine: "Unde-i punga-de-un-leu..., unde-i punga-de-un-leu... ??? "...

Alerg spre citric, înapoi, de parcă... se vindeau toate oălelelele la Alimentara din colţ şi pierdeam rândul. Cum eram la momentul, pierdut-minţiile, nu sunt atent, îmi prind piciorul într-o liană împământată şi aterizez în gură de era să rup lămâiul omului.

Julituri pe coate, pe genunchi... all-inclusive la Spa de Praf. Încerc să mă ridic cu punga goală, încă în mână şi alunec din nou. Parcă eram o petardă de boschetar de luxe. Până şi Cujo râdea de mine cu ochii mijiţi prin gard.

Bănuind că Faraoana va observa că am disparut subit din imagine, mă chinui să mă ridic din terenul în semi pantă dar era prea târziu...

- Ai înnebunit? Ce faci în praful ăsta?

Având în vedere că tot eram... ehm... la pământ, mi-am zis să mai şed oleacă, ca la cafeaua de amiază.

- Lasă-mă un pic! , spun cu atitudinea falsă, de a căuta ceva...

- Te-ai dilit sută-n-sută! Ce tot cauţi?

- Nu mă ridic de aici...

- Cum, adică? Uite ce ai pe genunchi... Parcă ai sărit gardul, să fugi de acasă!

- Comandanta mea supremă... Uite cum stă treaba!...

- Te rog, INSISTENT să te ridici dintre... crengi, spuse înainte de a începe a mă lua la palme.

- Nu îmi pot permite acest lux. Mi-am... mi-am pierdut... Cutia Neagră!!! Nu plec fără ea!

- Ce Cut... ? Termină odată! , spuse, la un pas de o criză de nervi.

- Vreau să aflu şi eu cum de am aterizat în halu' ăsta!

Începuse să bată din picior şi am realizat că nu de glumit...

- Şi lămâile... ?? , zic timid

- Ridică-te!... Că te alerg cu ele de la spate şi te ţintesc cum ar fi bulgări de zăpadă. Treci la pansat!

Sigur... spre seară am cules tot ce se putea culege şi am aşezat pe masă, un bol mare cu minunăţiile pe terasa de afară (vezi foto). Nu pot descrie gustul, aroma, bogaţia de zeamă şi acel miros specific, de soare elen. Peştele la cuptor, ce l-am făcut gravid cu lămâi în pântec a fost de trei stele Michelin.

Porto Rafti nu e cine ştie ce... plajă... faleză... obişnuit ca imagine elenă (vezi foto). Am făcut o fotografie la ceva ce nu mă încântă, place sau intereso-momentum, de obicei. La o... biserică! (vezi foto). Părerea mea că, o biserică ce te îmbie când o vezi, ... mică... dulce... în culori plăcute, parcă te face să îţi aduci aminte de respectul faţă de un loc de cult, indiferent de locul de pe planetă.

Vacanţa era la început şi cu plăcere urmăream asfinţitul cum cade în marea elenă...

Pe... oricând!

---

VIZUALIZĂRI: 679 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI