BUN
GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Hotel Mediterranée – Lassi – Kefalonia – pentru noi a fost o gazdă bună
Pentru vacanța din Kefalonia am ales acest hotel din oferta agenției, a fost cât mai aproape de cerințele noastre... doar prețul mi s-a părut cam mare, dar plătești pentru numărul stelelor și vedere spre mare... și cameră triplă, pentru că doar varianta asta am mai prins. Am vrut cazare aproape de o plajă... într-o localitate, pentru a nu depinde de mașină, să aibă recenzii bune privind condițiile de cazare și doar mic dejun. Pentru toate acestea am achitat 2289 euro camera triplă cu vedere la mare și mic dejun inclus, transport cu avionul cu bagaj de cală inclus și locuri rezervate și transfer de la aeroport la hotel și retur.
Acum, după ce am petrecut acolo o săptămână pot spune că a fost bine dar întotdeauna este loc și de mai bine... adică știam că 4* grecești nu prea sunt la fel cu cele românești!!!
Hotelul Mediterranée este localizat în Lassi pe malul mării, într-un mic golf cu plajă... pe o stradă perpendiculară pe șoseaua principală ce străbate localitatea de la aeroport până în capitala insulei Argostoli, doar că trebuie să urci și să cobori, strada fiind în pantă... nu este prea lungă, dar când mai este și cald nu este chiar plăcut!
Hotelul este destul de mare, are 240 camere repartizate în două corpuri de clădire, fiecare cu câte 4 etaje, în stânga și dreapta recepției... Clădirea din stânga are parterul mai înalt iar la parterul clădirii din dreapta sunt recepția, restaurantul, barul și o sală pentru conferințe... toate acestea sunt în jurul zonei de așteptare sau relaxare și cu ieșire spre terasă, piscină și plajă... Tot aici sunt scările și două lifturi... zonă pentru bagaje și un magazin cu de toate...
Intrarea principală fiind practic la mijloc, direct în zona recepției... iar aici zona de lobby pare imensă, sunt multe fotolii și canapele in jurul unor măsuțe... tot aici se poate sta și consuma de la bar.
Noi am ajuns pe la ora 10,00 cu mult înainte de ora de check-in, adică ora 15,00, dar domnii de la recepție au fost drăguți, ne-au făcut formalitățile de cazare cu rugămintea să completăm un număr de telefon pentru a fi anunțați când este gata camera și o adresă de e-mail unde să putem primi informații utile...
Am lăsat bagajele, am făcut o tură prin toată zona de la parter pentru cunoașterea locurilor și am plecat să mâncăm... și chiar am fost sunați la ora 13 că este gata camera iar pe email am primit toate informațiile necesare despre facilitățile hotelului... programul restaurantului din hotel dar și de pe plajă cât și al barului din hotel și de la piscină... programul la piscină... prosoapele pentru plajă sau piscină le vom găsi în cameră... reducerea cu 5 euro pentru șezlonguri pe plajă... programul cabinetului medical... iar la recepție este cineva non-stop pentru alte informații.
Pentru cei interesați hotelul dispune de o parcare destul de mare, atât în fața hotelului cât și într-un spațiu amenajat în apropierea hotelului.
Când am primit cardurile pentru accesul în cameră am achitat și taxa guvernamentală 10 euro/ cameră 4*/noapte = 70 euro, pentru care la finalul sejurului am primit factură... mult, dar asta este legea elenă și nu comentăm...
Camera – am primit cameră la parterul clădirii din stânga recepției... ultima de pe palier cu vedere la mare... un card l-am pus în fanta pentru activarea curentului și unul pentru acces în cameră.
Foarte interesant mi s-a părut panoul de lângă ușă care se lumina în funcție de nevoile noastre... și pe care îl puteam activa de la micul panou din cameră...roșu = nu deranjați, verde = liber pentru curățenie și în alte culori se înțelegea prezența sau absența noastră în cameră...
La prima vedere, camera pare anostă, nimic ieșit din comun... curat, răcoare și destul de spațioasă... hol la intrare, baia în dreapta și în față camera... mobilier clasic de bază, cam uzat dar funcțional.
Pe hol, după ușă este dulapul cu trei uși cu oglinzi... în aceași culoare de bej ca și mobilierul din cameră, suport pentru bagaje și masa tip birou. După baie este o canapea și patul dublu matrimonial cu noptiere și veioze. Este și câte un covoraș în stânga și dreapta patului... Îmi place genul acesta de cameră unde nu vezi direct patul când intri în cameră... Patul era acoperit cu o cuvertură, pe care am pus-o în dulap... lenjerie albă, câte două perne de fiecare și salteaua din burete, cam moale pentru noi... dar ne-am odihnit bine. Pe pat am găsit și prosoapele albastre pentru plajă.
La fereastră este și o masă rotundă și două scaune... iar draperii groase asigură intimitatea camerei.
Pardoseala este din parchet mai închis la culoare, în contrast cu restul camerei.
Minibarul este încorporat sub birou... l-am găsit gol dar a funcționat bine pentru nevoile noastre. Tot aici am găsit și două pahare mari. Pe birou este LCD și cana electrică pentru apă și tot chitul necesar pentru ceai și cafea... doar acestea erau completate după utilizare, în rest nimic în plus din partea hotelului... nici măcar o sticlă cu apă la sosire!!!
Tot aici deasupra biroului este fixată pe perete o oglindă.
AC-ul este montat spre fereastră și nu deranjează când este deschis. Culmea este că aparatul din cameră este similar celui folosit de noi acasă iar la exterior nu există nici un alt aparat... iar pentru funcționare lui am folosit telecomanda clasică ca model, fixată într-un suport pe perete sub AC.
Am avut prize suficiente pentru nevoile noastre... la fel becuri și întrerupătoare.
Dulapul de pe hol este încorporat în spațiu destinat lui, unde am găsit foarte multe umerașe... dar nu sunt rafturi, doar sertare și tot aici este fixat și seiful, model vechi cu cheie, pe care chiar l-am folosit...
Balconul – am avut balcon chiar dacă am stat la parter, acesta fiind la nivelul etajului 1... cu balustradă din sticlă, masă și două scaune și uscător pentru rufe fixat în lateral. Vederea din balcon a fost superbă, spre gărdina din spate dar mai ales spre mare... unde am avut câteva imagini memorabile... dimineața prima imagine era cu vasele de croazieră luminate... iar seara aveam apusul soarelui!!!
Nu am avut scrumieră iar în cameră era un mesaj cu Fumatul interzis!!!
Baia – curată, destul de spațioasă... chiar mare, funcțională, cu gresie și faianță albă și cu un brâu de faianță colorat. Pe un perete era dușul, încadrat între trei pereți iar al patrulea era din geam și ușă glisantă... chiuveta cu poliță și vasul wc cu spațiul suficient și mai ales și cu rezervă de hârtie. Pe poliță am găsit 2 pahare și consumabile pentru baie, săpunele solide și mici recipiente cu șampon și cremă de corp, cutii cu cască pentru baie și articole pentru igienă.
Pe suportul pentru prosoape am găsite halate albe pentru baie, papuci de unică folosință și toate prosoapele... 2 mari, 2 mici și unul pentru picioare.
Restaurantul – este la parter și are un salon destul de mare și terasă exterioară. Aici se servește micul dejun și cina în regim de bufet suedez. Noi am avut doar mic dejun inclus și acesta era servit între orele 7 – 10,30. Toate mesele erau aranjate cu suport pentru farfurii și tacâmuri puse într-un plic.
De toate găsești la mic dejun și am să le prezint în ordinea așezării de la intrare în restaurant... patiserie, pâine de toate felurile, multe prăjituri, tarte și dulciuri... miere și multe feluri de dulceață și gem... preparate calde, plăcinte grecești, fasole cu cârnați, ouă ochiuri și omletă, chiftele din legume, crochete... mezeluri, brânzeturi și legume... iaurt, compot, fructe confiate sau proaspete, tăiate sau întregi... sucuri și apă. Existau două aparate pentru cafea dar era cu ness și nu ne-a plăcut... doar acesta a fost singurul inconvenient neplăcut, în rest toate și totul au fost foarte bune, gustoase și proaspete.
Barul – aici am băut cafea expesso când am ajuns iar la bere am stat în prima seară pe terasă, când am prins cel mai frumos apus de soare... Pe lângă băuturi de tot felul mai serveau și sandviciuri... iar la comanda de bere primeam și un bol cu alune... Prețurile erau chiar decente... o bere mare la draft era 3,60 euro... iar cafeaua 2,40 euro...
De la tânărul de la bar am aflat parola wi-fi, parolă ce este scrisă și pe mapa cardurilor de la cameră. A funcționat destul de bine, chiar și pe plajă...
Personalul hotelului a fost foarte amabil, atent cu noi și mereu cu zâmbetul pe buze. La recepție am primit toate informațiile solicitate. La restaurant la fel, erau foarte atenți la detalii... la aranjat mesele și la strâns după noi. Iar fetele de serviciu au fost foarte simpatice... sunt din Camerun, ne-am înțeles destul de bine cu ele cu singura observație că produsele de curățenie folosite aveau un miros tare neplăcut... O mică atenție și două cutii cu bere le-am lăsat pe birou pentru ele, au meritat!
Fiind cazați la parter nu am folosit liftul dar am urcat până la etajul 4 să vedem cum este și cum se vede de sus... iar în ultima dimineață am coborât cu liftul la -1 și am ajuns mai repede pe plajă... nu am mai ocolit pe la piscină...
Plaja – accesul se face fie prin hotel... terasă... piscină... scări sau lift și ajungi pe platforma betonată unde este restaurantul gen autoservire și bar... tot aici sunt dușurile...
Liftul exterior de la plajă este într-un turn cu o arhitectură deosebită în comparație cu restul clădirilor... parcă ar fi turnul de pază al hotelului!!!
Dacă nu folosești nici un lift ai câteva scări de urcat și coborât spre plajă.
Și aici pe plajă dar mai ales la piscină se practică obiceiul de a ocupa șezlonguri cu prosoape... De piscină nu am fost interesați, am stat numai la plajă și numai dimineața... aici am plătit doar 10 euro pentru un set de șezlonguri și o umbrelă. Cei care nu erau cazați în hotel achitau cu 5 euro în plus.
Pe lângă zona cu șezlonguri este o zonă destul de mare și pentru cei care vor să stea pe prosop... mai ales că în margine era și umbră naturală... nu era aglomerat.
Plaja este într-un golf și este superbă, cu nisip fin auriu... marea caldă, limpede și calmă mai ales dimineața, cu intrare lină și se adâncea treptat...
Cei care administrau plaja ofereau și servicii de închiriere bărci, caiace și plimbare cu barca.
Noi suntem matinali de obicei și era o plăcere să ajungem printre primii la plajă pentru o baie...
La barul de pe plajă prețurile nu erau mai mari față de cel din hotel... la restaurant nu am mâncat nimic... dar în jurul prânzului se ocupau mesele pe terasă de către cei care stau toată ziua la plajă.
A fost frumos pe plajă și mai ales că era liniște... doar câte un avion se mai auzea din când în când... și am profitat cât am putut de mult de marea caldă...
Majoritatea turiștilor din hotel erau englezi, așa cam la a doua tinerețe dar cu zâmbetul pe buze... ajunsesem să ne salutăm cu vecini pe hol... la masă sau în spațiile comune cu oricine ne întâlneam ne salutam... și mai ales la plajă... era o atmosferă liniștită, de relaxare... și când ne-am obișnuit cu toate astea, s-a terminat vacanța...
Ne-a plăcut hotelul și condițiile pe care le oferă... am stat o săpămână aici și ne-a fost bine!
AmFostAcolo fără reclame?
- Utilizatoriii LOGAȚI văd o versiune cu mai puține reclame
- Ai dori o versiune COMPLET fără reclame? — devino membru afaFanClub -- citește mai mult
Trimis de ANILU in 28.09.26 16:36:21
- A fost prima sa vizită/vacanță în GRECIA
- Alte destinații turistice prin care a fost: Grecia, Turcia, Italia, Spania, Serbia, Cipru
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (ANILU); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 38.16097783 N, 20.48037538 E - neconfirmate încă
ECOURI la acest review
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Mutat în rubrica "Mediterranee Hotel [Lassi] , ARGOSTOLI" (nou-creată pe sait)
-
Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.
Review-ul a primit „Punctaj Adițional Actualizare RUBRICĂ”
Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)


Rog așteptați...






















