ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 07.07.2010
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 19.01.09
STATUS: GOLD
DATE SEJUR
JUN-2010
DURATA: 10 nopți
familie cu copii
2 AD. + 3 COPII -- v: 7,3,3 ani

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
CAZARE [camere etc]:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
PLAJA şi MAREA:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
93.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 4 MIN

O locatie excelenta pentru familiile cu copii (mici)

TIPĂREȘTE

Am plecat pe 25 iunie dimineata din Bucuresti, cam pe la 5, 45 din fata blocului, am ajuns in vama Giurgiu-Ruse pe la 7, asa ca ma asteptam sa prind vestitul schimb de tura de la bulgari, dar am avut o surpriza placuta si am trecut fara probleme, cam dupa 2-3 minute de asteptare la o coada de 2 masini.

Drumurile bulgarilor sunt, parca, putin mai bune decat la noi, cateva gropi pe centura Sofiei, in care daca dai, ai sanse mari "sa-ti rupi masina", dar in rest singurele lucruri de care trebuie sa te feresti sunt politistii bulgari si soferii lor pentru care linia continua nu are semnificatie. Daca pe ultimii i-am evitat murmurand marunt din buze, de primii nu am reusit sa scap... Chiar la iesire de pe autostrada lor, in apropiere de Sofia, toata lumea se ingramadea pe prima banda in vreme ce eu, fara sa am viteza prea mare am ramas pe a doua... Banuiesc ca asta si numarul de Romania m-au costat 30 de euro:) Oricum cand am iesit din Bulgaria am rasuflat usurat, satul sa fiu vigilent la toate limitarile de viteza, unde vecinii nostri te asteapta cu drag si cu buzunarele deschise larg. Pe la greci, pana am ajuns in Gerakini nu am vazut nici o masina de politie. Drumul amanuntit a fost descris de @ionescunic.

Dupa 9 ore si jumatate de drum in care am inclus si 2 opriri (cea cu politistii bulgari iar cealalta la solicitarea expresa a copiilor) am ajuns in fata portii hotelului "Martha's Haus". Am sunat la interfon, am spus ca am rezervare acolo, poarta a fost deschisa automat si am coborat din strada in curtea hotelului, pe o scurta alee la inceput asfaltata, apoi cu pietris, ce te purta practic intr-o livada de maslini unde gazda te indemna sa parchezi.

"Martha's Haus" e un hotel micut, cam de 50 de camere, construit special, cred, pentru familiile cu copii. Totul este acolo, intr-un spatiu mare, dar destul de restrans ca sa-i poti lasa pe cei mici sa zburde in voie. Hotelul este inconjurat de o gradina superba (voi atasa si poze dar nu le-am descarcat inca). In aceasta gradina se afla terasa pe care se poate manca la pranz, restaurantul unde se iau micul dejun si cina, un loc de joaca cu tobogane si leagane, dar si piscinele, cea pentru adulti si cea pentru copii. Piscinele sunt destul de reduse ca dimensiuni dar normale pentru hotelurile din Grecia. Sezlongurile de la piscina sunt gratuite. Din gradina/terasa se iese direct pe plaja, asa ca puteam sta linistit sa urmaresc meciurile de la Campionatul Mondial si sa admir joaca fetitelor mele pe malul marii in acelasi timp. Pe plaja: umbrela cu 2 sezlonguri 6 euro/zi.

In ceea ce priveste cazarea, noi am inchiriat un apartament, care consta in 2 camere mari si o baie. Intr-una din camere aveai frigider, chiuveta si o plita electrica pentru gatit. In camere se facea curatenie zilnic iar prosoapele erau schimbate tot zilnic. Apartamentul situat la parter, avea si un balcon/terasa care dadea in superba gradina a Marthei. Aveam si aer conditionat dar nu l-am pornit deoarece gradina si zidurile groase au facut ca in interior sa fie racoare.

Masa: noi am avut demipensiune, sub forma de bufet. Dimineata: nu era foarte variata, in sensul ca in fiecare zi aveai omleta (simpla, cu sunca, sau cu legume), oua fierte, minipizza (adica o tava mare de pizza era impartita in portii mici), si favoritele mele placintele: cu branza, dovleac sau nu stiu ce ierburi gustoase. Mai erau bineinteles gemuri, miere, iaurt, masline, pasta de masline, unt, lapte, cereale, cafea la dozator de care recunosc ca nu m-am atins, (preferam un expresso scurt pe care-l savuram pe malul marii) si cred ca mai erau si vre-o 2 feluri de suc la dozator. Am aflat, dupa cateva zile, ca reponsabila cu micul dejun, era o romanca. Seara aveam 4 feluri principale, specialitati, care de obicei erau foarte bine gatite, diverse salate, un fel de supa (asta de cateva ori nu m-a multumit), desert. De la nici o masa nu lipsea pepenele rosu. La pranz in afara primelor 2 zile, am preferat sa mancam in Gerakini, unde puteai manca super bine la preturi decente.

In final voi scrie si despre ceea ce nu mi-a placut si anume: tantarii. Gradina udata din belsug in timpul zilei, gazduia bineinteles minibestiile sugatoare de sange, asa ca seara daca nu aveai Autanul cu tine te faceau ciur. Noi am fost pregatiti cu 2 flacoane si bine am facut, unul nu a fost de ajuns. Probabil ca mai multi turisti s-au plans de acest lucru pentru ca la un moment dat au inceput sa puna sub mesele la care se statea seara, in gradina, spirale afumatoare tip Raid.

Oricum am sa inchei spunand ca fetitele mele s-au simtit super, zece zile nu le-a ajuns si nu mai doreau sa se intoarca in Bucuresti. Atrag atentia insa celor cu copii mai mari sau fara, ca "Martha's Haus" este situat intr-o zona rezidentiala din Gerakini si pana in centrul statiunii (terase, magazine) este aproape 1 km asa ca seara s-ar putea plictisii. (Am vazut o familie de romani care ar fi dorit sa mai ramana o noapte si a negociat puternic cu fata lor de 13-14 ani care dorea sa plece, pentru ca se plictisea seara)


[fb]
---
Trimis de andi13 in 07.07.10 18:58:14
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în GRECIA.
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 6274 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

9 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (andi13); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 O parte din frumoasa gradina a Marthei, vazuta de pe terasa noastra
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 5000 PMA (din 8 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest review

9 ecouri scrise, până acum

ionescunic CONS. ONORIFIC AFA / GRECIA
[07.07.10 19:13:22]
»

Super, ai avut o vacanta frumoasa si se pare ca Gerakini ma va avea si pe mine de client spre toamna, pentru ca zicala mea este: un Halkidiki in plus nu strica niciodata!

danieltanase*
[07.07.10 20:00:09]
»

Salutare andi13!

Daca la inceputul verii eram decisi sa experimentam in vara asta doar racoarea muntilor, review-ul tau ne-a determinat sa ne reorganizam. Am dori sa te certam totusi: locul nu este recomandat doar celor cu copii dar si celor care prefera linistea. Asteptam cu interes pozele tale, sa ne provoci si mai mult. Bineinteles ca primesti voturile nostre!

Salutari!

Daniel

andi13AUTOR REVIEW
[08.07.10 01:09:38]
»

@ionescunic : Intr-adevar un sejur in Halkidiki, si banuiesc ca in multe locuri din Grecia iti incarca bateriile substantial. Pentru cei care merg in Gerakini pot spune ca "Steki", "Oasis "si "Scala" (sau "La Scala", nu mai retin) sunt taverne unde se mananca super bine

@danieltanase: Salut Daniel. Ma bucur ca ti-a placut ceea ce am scris, totusi as vrea sa-ti spun ca acolo unde sunt multi copii, chestia cu linistea e relativa . Totusi, locatia este OK, iar eu ma consider destul de pretentios. Voi posta si poze curand, dar fac si eu ca serverul acestui site, sunt in pic mai lenes.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
landronache
[08.07.10 12:47:31]
»

Am fost si noi aici in zona , pe plaja de la gerakini si ne-a placut fff mult. un vot si de la mine!

andi13AUTOR REVIEW
[13.07.10 02:14:26]
»

Am incarcat si 20 de poze, acum cateva ore, dar vad ca dureaza mai mult validarea lor...Probabil ca e "ingramadeala" si stau cuminti "la coada"

OvidiuB
[30.12.10 11:51:47]
»

andi13, am incercat sa-ti trimit mai multe intrebari pe private, dar nu ai activata optiunea.

pe forum ma limitez sa te intreb mai putine lucruri.

1) care a fost temperatura apei. piticul meu va avea 4 ani la vara, si ma gandeam sa mergem in prima decada din iulie.

2) cand ai facut rezervarea? si eu sunt un tip pretentios, si-mi place sa-mi "fac temele" din timp.

andi13AUTOR REVIEW
[03.01.11 19:07:10]
»

@ OvidiuB.

Apa era foarte placuta, fetitele mele se balaceau fara probleme. (Cred ca avea cam 24-25 de grade.) In aer pana pe 5 iulie cand am plecat noi de acolo a fost OK dar se anuntau temperaturi de 37-38 de grade. Rezervarea am facut-o pe la sfarsitul lui februarie dupa indelungi "cercetari".

Beatrice
[07.03.11 23:04:37]
»

Mi-a placut foarte review tau si mi-e teama sa nu ma imbat cu apa rece, asa ca am mai multe intrebari, noi fiind trei familii fiecare cu cate 2 copii, de la 6 luni la 8 ani:

1. erau pietricele pe plaja sau nisip?

2. intrarea in apa era lina?

3. la pranz se putea manca rezonabil pe undeva, in principiu fara a fi nevoie sa te deplasezi cu masina?

4. seara putem sta pe undeva in incinta hotelului sa bem ceva?

Multum mult pentru amabilitate.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
andi13AUTOR REVIEW
[08.03.11 22:20:18]
»

@Beatrice

Ma bucur daca pot sa te ajut in alegerea vacantei, asa ca am sa raspund pe rand la intrebarile tale.

1. plaja este cu nisip, poate nu asa fin dar totusi nisip.

2. intrarea in apa este lina (apa destul de mica pana departe), dar mai sunt cateva pietre in apa, nu stanci, pietre.

3. la pranz in prima zi am mancat la hotel (abia ajunseseram) dar a fost mai scump si mai slabut calitativ decat in toate celelalte zile cand am mancat in statiune. Distanta pana in statiune e cam 1 km, si mie nu-mi place deloc sa merg prin caldura, asa ca de fiecare data la pranz am luat masina, in vreme ce seara am fost de 2 ori pe jos.

4. in fiecare seara noi am stat in gradina hotelului, gradina care este superba, unde am fost serviti cu suc, bere, vin, coktail-uri, toate contra cost bineinteles. Problema, seara, asa cum am scris, o constituiau tantarii. Erau turisti care nu pareau deranjati dar noi ne scufundam in "Autan". In rest e super, marea e la 20 de metri, stai sub maslini la lumina unor mini veioze decorative, copiii sunt pe acolo ca nu au unde sa dispara... Gazdoiul, un grec solid, cam incruntat si neprietenos dar nu are treaba decat cu angajatii lui asa ca nici noi nu l-am bagat in seama.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
6 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
andi13, Beatrice, danieltanase*, ionescunic, landronache, OvidiuB
Alte impresii din această RUBRICĂMartha's Haus:
INFO: Membrii AmFostAcolo beneficiază de oferte speciale pentru această destinaţie - Solicită o ofertă personalizată

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.042656898498535 sec
    ecranul dvs: 1 x 1