Gradina cu albinute

TIPĂREȘTE

Ajunsesem intr-un punct in care mi se cam luase, daca-ntelegeti ce vreau sa spun.

Am numarat cam cati bani erau, in acel moment, in punga, am mai adugat ceva venituri sigure, altele probabile, am facut totalul si ne-am cam dezumflat. Cu doar un an in urma ne rasfatasem in Creta intr-un hotel excelent, cu servicii excelente. Pe scurt, nu ne-a fost deloc greu sa ne acomodam cu conditii excelente (repetitie intentionata, sa stiti!) de vacanta, papa bun, beuturi bun, locuri de vizitat bun. V-am povestit eu pe-aici, pe undeva, cam cum a fost, n-o iau de la capat: Belvedere Imperial Hotel.

Ok, am zis, n-o sa ne plangem acum de mila. Daca asta-i Patul lui Procust anul asta... mai taiem din pretentii si ajustam sejurul la buget.

Mare noroc cu internetul asta! Erau niste variante prin Bulgaria... cateva prin Turcia... adica, cinstit vorbind, erau o multime de variante imbietoare insa... tot la Grecia ne tragea ata. Vedeti voi, Grecia era ceva ce „gustasem”. Numai ca, lucru stiut, Elada-i mare, locatii nenumarate, oferte... cin-sa le numere? Ce sa aleg?

N-avea rost sa contez pe ajutor de la Maia.

- „Daca mi-a fost bine 30’jde ani cu tine, mi-o fi si in saptamana aia pe unde-oi alege tu! ” Si m-a lasat singur. Ei, uite, d-aia n-o ajut eu niciodata la spalat rufe!

Am ales Corfu. Mai erau „in carti” Thassos si Zakynthos. De ce Corfu? Pentru ca era greu de refuzat o oferta cu dormit + mancat, la hotel de 3*+ cu nici 250 de euro de persoana. La Mare Monte Hotel din Agios Ioannis. Fara transport, e drept, dar mie-mi place sa conduc, nu-i problema. Si, in plus, ne miscam pe insula cand vrem, unde vrem ca altfel se simte omul cand are masina lui, este? Desigur, era in a doua jumatate a lui septembrie, insa asta nu era un impediment, ba dimpotriva. Numa’ bine poti face plaja toata ziua, nu te mai goneste soarele, la pranz, in camera.

Si, iarasi, de ce Corfu? Pentru ca ma saturasem sa scormonesc ore in sir pe internet dupa cea mai buna oferta la pretul dat. Normal ca, dupa ce-am facut alegerea, s-a mai gasit unu’ si altu’ sa-mi strecoare sugestii... cum ca... si ca... si dincolo era mai bine... Ia mai lasa-ma, nene, am ales, gata!

Pe urma suna cumnatu-meu si-mi da un link. Gasise el vreo cinci-sase review-uri, pe un site amfostacolo.ro, de care habar n-aveam, despre hotelul asta. Tristete mare!! Vreo doua ziceau de bine, alte vreo doua asa si-asa, iar unul pur si simplu desfiinta hotelul cu tot ce tinea de cazare si masa. Va dati seama, moralul o lua, incet, incet, la vale... Da’ sa nu va-nchipuiti ca asta-i tot. Pe zi ce trece, se tot adunau informatii de gradul„mai degraba naspa” sau „de-a dreptul naspa”.

Ca sa va fie clar ce vreau sa zic, fac o paranteza. Am eu o scara gradata dupa care clasific ce-i de clasificat in: „foarte bine”, „bine”, „mai degraba bine” pe urma „mai degraba naspa”, „ de-a dreptul naspa” si „foarte naspa”. Daca e s-o zic pe-a buna, ar mai fi „super-marfa”sau „n-am io norocu’ asta” in partea de sus si „it sucks” sau „da, mama, cu biciu-n mine”, la subsol.

Acuma, sa revenim. Pe masura ce se apropia ziua plecarii, conspectam, cum face tot turistu’ responsabil, site-urile cu vremea. Vreo 4-5 la numar, daca chiar vreti sa le stiti, intrebati-ma. Ei bine, mai toate sapau nemilos la temelia increderii mele: anuntau ploaie, „mostly cloudy”, „shower” ori, in cel mai fericit caz, „mostly sunny” in doar vreo doua zile. Deja faceam eforturi sa nu cobor sub „foarte naspa”. Incepusem sa cred ca-s destept tare: inca nu platisem sejurul, mai aveam vreo doua-trei zile la dispozitie sa schimb alegerea.

Ei bine, n-am facut-o. Am zis: fie ce-o fi si-am platit.

Partea cu bagajele e-n curtea Maiei. Ca sa va faceti o idee despre ce inseamna „a face bagajele pentru un concediu”, Maia are o regula simpla: nu poti sa iei chiar totul, insa merita sa-ncerci! Este momentul culminant al preludiului vacantei. Daca va spun ca, pana mai acum vreo 5-6 ani ea nu dormea in noaptea premergatoare plecarii, ma credeti?

Eu, neavand responsabilitati legate de bagaj, m-am ocupat, cum era si firesc, de ceea ce face un barbat cel mai bine: am bibilit masina.

Si-am plecat. Marturisesc ca si pe mine m-a luat somnul doar cu vreo doua ore inainte de-a pleca. Da’ cui ii pasa? Plecam in vacanta!!

Normal ca un drum de peste o mie de kilometri necesita o documentare temeinica. Mai ales ca traversam Bulgaria, iar lumea zice ca aici te pasc doua pericole mari: politia bulgara si drumurile nesemnalizate. N-am investit in GPS. Aveam un PDA care facea si pe GPS-u’. Ii „baga” fiu-meu al mic, IT-ist de forta, o harta noua a Europei, ma instruieste sumar cu ce se mananca, si... da-i bice!!

Planul „b”? Normal ca am avut un plan b, ca n-am albit degeaba! Am dat print la cateva pagini cu harti ale Bulgariei, sa fie acolo. Asadar, cu GPS + harti purcedem voiosi la drum.

Prima balba: ratez, de pe centura, iesirea spre Giurgiu. Noaptea... noapte, semnalizarea iesirii... ca la noi... asta e! aveti cuvantu’, da-i ’nainte! vorba lu’ nenea Iancu.

Nu va plictisesc cu descrierea drumului pas cu pas. Probabil ca cei mai multi dintre voi il stiti mai bine decat mine. Ori aveti un GPS. Asa ca, la ce bun? Pe scurt, am ajuns repejor la Giurgiu, trecut la priateli balgarska, „dobr den”, buvinieta. Dupa vreo cateva zeci de kilometri, sfatuit de experti, mi-am „luat un iepure”. Un autocar bulgaresc al carui sofer a intuit, de la a doua situatie in care-l puteam depasi si n-am facut-o, ce intentii am. Si, pana aproape de Sofia, am mers, linistit, dupa el. Baiat de treaba, soferul asta, m-a salutat cordial cu claxonul cand ne-am despartit. Si, in general, baieti de treaba, bulgarii astia. Doar politistii si Hristo Stoichicov sunt ”foarte naspa”, de cap sa le fie!!

N-am vrut sa ocolim Sofia. Mi-am zis ca e o buna oportunitate sa vad orasul, fie si din mersul masinii. V-am mai zis eu, un barbat nu poate fi inteligent toata viata. Cred ca as fi fost mai destept daca lasam pe altadata. Am vazut un alt fel de Bucuresti, atat cat am vazut. Parca un pic mai ponosit, pe ici-pe colo. Si am convingerea ca si Sofia are comorile ei care merita vazute pe indelete. Asta pe de o parte. Pe de alta parte, de intrat n-a fost problema. Cu iesirea a fost mai greu. Sensurile unice si dificultatea de a obtine informatii ne-au facut sa ne-nvartim haotic prin oras. Inchisesem PDA / GPS-ul. Ma enervase decisiv pe drum. Am facut un raport intre utilitatea indoielnica a informatiilor pe care mi le dadea si obstinatia cu care ma tot anunta ca „am depasit viteza legala”. Ma lasi, tanti?

Contabilizand, Sofia ar fi a doua balba.

Pana la urma, de la Sofia la Kulata, drumul s-a dovedit a fi mai prietenos decat ma asteptam. Parca erau mai multe indicatoare, parca drumul era mai bun... cert e ca n-au fost cine stie ce probleme. In mare, cam ca pe drumurile mioritice.

Promachonas, Grecia: Kalimera!! , E79... si-acolo sa vezi drumuri, mai baieti! Cei care-ati fost o stiti. Cei care nu, mergeti, ca degeaba va spun eu. A, sa nu uit: grecii nu te taxeaza ca intri pe teritoriul lor. Ba, mai mult, la „Kalimera” mi-au rapuns cu „Buna ziua”. Pai d-aia grecu-i frate cu romanau’! Stiau ca, oricum, tot la ei imi voi lasa banii. Buun, mai departe.

Salonic: a treia balba. Iar am intrat in oras, de data asta pentru ca am fost neatent, indicatoare sunt garla... maria ta! M-a ajutat sa ies din oras un vanzator de la un magazin de electronice. Vorbea o engleza excelenta. Greu a fost sa intru, apoi, pe ceea ce grecii numesc Egnatia Odos. Da’ am reusit, in cele din urma. Egnatia Odos este parte a drumului european E90 si leaga estul (Kipoi, granita greco-turca) de vestul Greciei. Se termina la Igoumenitsa, port la Marea Ionica, de unde pleaca turistul roman spre Corfu, de exemplu. Proiect inceput in 1990 si finalizat (ma rog, aproape finalizat, mai pigulesc si ei pe ici- pe colo) in 2009. E musai sa fac o precizare: deosebirea dintre acea autostrada si ceea ce stiti voi ca ar fi autostrada la noi, este uriasa. Cu totii ati mers, ma gandesc, macar odata pe ceea ce se cheama, pompos si nejustificat, autostrada soarelui. Nici nu merita sa folosesc majuscule... ei bine, e ca un amarat de DN.

Sa conduci pe Egnatia Odos e ca o joaca pe islaz. Spatii largi, curbe desenate inteligent, cu inclinatii potrivite pentru a usura abordarea chiar si la viteze ceva mai mari, panouri cu semnalizari si presemnalizari suficient de mari si de dese ca sa te simti ca un idiot daca ratezi iesirea corecta catre destinatia ta. Trafic rarefiat, mai ales in a doua jumatate a lui septembrie. Cu atat mai mult dupa... Si multe, multe tuneluri. La intoarcere, Maia le-a numarat. Pe portiunea de drum strabatuta de noi, i-au iesit vreo 50. Mai lungi sau mai scurte, de la cateva sute de metri la cativa kilometri (4-6 km). Toate luminate impecabil... inevitabil facem comparatia, din acest punct de vedere, cu cele cateva tuneluri bulgaresti, unde franam sanatos la intrarea in tunel. Hai sa va dau si cateva date statistice, culese de pe net:

-Lungime 670 km

-Tuneluri vreo 76, cu o lungime combinata totala de 99 km

-1650 poduri

-Traverseaza regiunile muntoase Epirus, Macedonia si Tracia

-Mai precis, muntii Pindos si Vermio

-Control automat al iluminatului si ventilatiei in tuneluri + sisteme super-destepte de absorbtie a efectelor coliziunii autovehiculelor

... sunt multe, multe date extrem de interesante, insa nu vreau sa ma dau eu destept cu munca altora postata pe net, asa ca, daca vreti sa vedeti si restul, aruncati un ochi pe wikipedia, Egnatia Odos si va veti lumina.

Va puteti inchipui ca, dupa ce am condus sute bune de kilometri pe drumurile bulgarilor, m-am rasfatat zburdand pe islazul grecilor. Relaxare, muzica greceasca, pana cand piticu’ de sub bord m-a bipait ca n-ar fi rau sa bag ceva gaz (ma rog, motorina). Mai stiti voi episodul ala din Seinfeld in care Kramer testa o masina? Cu vanzatorul langa el? Cand au tot mers, testand, la limita dementei, cat poate merge o masina pe rezerva? Ei bine, am trait o senzatie asemanatoare, rugandu-ma cu ardoare sa ajung la o statie de carburanti. Incepusem deja sa ma schimb la fata cand, iesiti de pe autostrada la Ioannina, constatam ca nu-i nici urma de benzinarie. Ajunsesem la marginea orasului, ba chiar intrasem in oras... ma si vedeam, la marginea drumului, cu sticla-n mana cersind oleaca de motorina... Cum s-o fi chemand la ei „pana prostului”?

In cele din urma am intrebat niste politisti. Am oprit, cu inima stransa langa masina lor, amintindu-mi o alta situatie in care ceream informatii politistilor. In Balcic. Cautam vila unde aveam rezervare. Evident ca oamenii nu stiau o boaba engleza ori franceza. S-au uitat urat la noi si-au bombanit ceva. Maia crede, si-n ziua de azi, ca ne-au injurat.

„Gas station, please? ! ”intreb eu plin de speranta pe greci „no problem, follow us”... sa va dea Domnu’ sanatate, am zis si m-am plimbat dupa ei inca vreo 10 minute. Intre timp, am trecut pe langa o benzinarie, apoi inca una pe sensul celalalt... unde mama dr... Doamne iarta-ma vor astia sa ma duca? !

Si oprim la o statie GPL; „pai ai zis gaz, ma baiatule, nu Diesel! ” se justifica politistu’!! I-am multumit, i-am strans mana si-am facut calea-ntoarsa catre una din benzinariile pe langa care trecusem.

Condusesem mai bine de 12 ore. Pana la Igoumenitsa nu mai aveam decat vreo 60-70 de kilometri, daca-mi amintesc eu bine, da am hotarat ca era timpul sa ne oprim. Am cautat un hotel, n-a fost simplu sa-l gasim. Ne-au luat aia vreo 65 de euro pentru o noapte... trei stele, camera mica, mica, fara mic dejun... nu conteaza, hai ca-mi cad ochii-n gura...

A doua zi, dupa nici o ora de mers, am ajuns in port, la ferry. Iau bilete (daca nu ma-nsel, vreo 51 de euro cu totul), fac manevre sa bag masina in „burta balenei”, ma feresc de un ditamai TIR-ul care nu ma baga-n seama si dau vreo cativa metri inapoi. Moment in care un grec in tinuta Popeye, care dirija intrarile pe ferry, imi face semne autoritare sa urc, nu sa dau inapoi. „Pai, nu-l vezi p-ala cu big truck? ” ii zic, in engleza mea chinuita. „Bine, bine... unde mergi? ”, imi raspunde grecul intr-o romaneasca tare curatica. Petrecuse, omul, cativa ani pe la Braila. Ce mica-i lumea!!

Am ajuns pe Corfu in mai putin de-o ora. Cascam ochii, vrajiti de frumusetea insulei, incantati de modul in care apropierea lina a feribotului ne releva detaliile. Manevra de acostare a fost, la randul ei, parte din spectacol. Privit de la oarecare departare, spatiul in care trebuia sa acostam mi s-a parut insignifiant. La fel si cand ne-am apropiat. Ei bine, meseriasul de la carma ne-a demonstrat contrariul. Ferry a tras la cheu ca o pasare la cuibul ei.

Despre Kerkyra v-am mai zis eu cateva vorbe (vezi review aici). Primul lucru remarcat, inca din larg, a fost Vechea Fortareata, pe care, bineinteles, am si vizitat-o, cateva zile mai tarziu. Deocamdata, odata depusi pe tarm, ma vad nevoit sa consemnez a patra balba. Habar n-aveam cum se ajunge la hotel. Tot ce stiam era ca trebuie sa mergem spre sud si numele localitatii: Agios Ioannis. Trag dreapta, o las pe Maia la masina si ma-ntorc cateva zeci de metri, pana la o agentie de turism pe care o remarcasem in trecere. Italieni, extrem de amabili. Imi dau oamenii o harta a insulei (gratuit, in Sofia, la intoarcere, am dat 3 euro pe o harta a orasului!) si-mi deseneaza cu pix rosu traseul. Floare la ureche! Grazie, signore, hai Maia ca i-am dat de cap, si stinge tigara aia ca m-ai innebunit!! Imi da mana sa fac fite, m-am lasat de vreo 12 ani. Greu a fost pana am iesit din oras, ca, dupa aia, cat ai zice „sejur” am ajuns la hotel. Pe harta, distanta parea mult mai mare, asa incat era cat pe-aci sa consemnez inca o balba.

Opresc, dau chiar un pic inapoi si privim hotelul: Mare Monte, 3*. Asta trebuie sa fie, intr-adevar.

Pe-afara nu arata nemaipomenit. Fara cine stie ce fite de fatada, daca intelegeti ce vreau sa spun. Altminteri, curatel, fara zoaie lasate de ploaie ori caramizi cazute. Inrare in parcare direct din strada, hotelul fiind pe partea stanga a drumului, cand vii dinspre Kerkyra. Pe partea dreapta a drumului, coasta muntelui. Cealalta latura a hotelului, spre mare. Piscina si o gradina minunata se interpun intre hotel si o plaja ingusta, fara strop de nisip, doar pietre de toate culorile si marimile... dar asta urma sa descoperim un pic mai tarziu, deocamdata hai sa ne cazam.

La receptie o tanara corfiota care purta acelasi nume cu al Maiei. Amabila de la-nceput pana la final. Ne sfatuieste sa mergem sa mancam, dupa aia o sa ne dea si o camera. Lasam bagajul la receptie si mergem in restaurant. Nu-mi amintesc ce-am mancat, stiu doar ca, in vreme ce mancam, aud, de la o masa din apropiere, grai romanesc. Ma aplec discret catre Maia si-i zic ca nu suntem singurii romani din hotel. Si-i fac semn catre masa cu pricina. Bucurosi, va dati seama. Aveam sa descoperim, dupa aia, ca 80% din hotel era ocupat de romani. Ne-a „cazut placerea-n scarba”, sa ma iertati, citez din intelepciunea unui fost coleg de liceu. Va puteti imagina de ce. Nu intru in detalii.

Ei bine, sunt mai mult decat bucuros sa va spun ca toti s-au comportat excelent. Fara galagie excesiva, fara manele, fara manifestari grobiene. Bravo noua, deci se poate!

Nu mi-a placut prima camera. Pe latura mica, auzeam suficient de clar traficul strazii. Asa incat ma-ntorc la receptie si cer sa mi-o schimbe. Of course, mi se spune. Si primesc o camera cu vedere la mare, cu un balcon generos, la ultimul etaj (nu mi-era prea clar, 2 sau 3, etajul 1 parea un fel de parter...). Balconul nostru parea intr-o relatie prea intima cu balconul vecinilor, dupa gustul meu, insa... asta e, ma pot impaca cu ideea. Camera suficient de mare, doua paturi, aer conditionat centralizat. Fara extra-plata. Exista o telecomanda de unde-l porneai, racorea o idee, nu cine stie ce, dar se simtea. Era a doua jumatate a lui septembrie, insa va rog sa ma credeti ca era suficient de cald ca sa ai nevoie de aer conditionat. Mai departe: in camera si baie foarte curat. Baie destul de mare, cadita de dus cu perdea. Urasc plasticul ala care se lipea de mine la fiecare dus. In camera, mobilier destul de vechi. Paturi solide, saltele cam tari, pentru gustul Maiei, numai bune, in ce ma priveste. Una peste alta, camerele erau de cel mult 2 stele, la o adica. Insa, pentru mine cel putin, n-avea nici o importanta: era curat si nu mirosea a nimic neplacut. De fapt, nu mirosea si-atat. Lenjerie curata, schimbata de doua ori. Prosoapele – la doua zile. Absolut ok. Televizor meschin, diagonala mica, puteai vedea 6-7 posturi in total, evident, doar unul sau doua in conditii decente. Nu m-am agitat prea mult, din doua motive: din experienta mea, niciodata nu se rezolva cu adevarat astfel incat sa vezi bine toate posturile si, pe de alta parte, cine se duce-n concediu in Corfu ca sa se zgaiasca la TV? Veioze agatate de perete, la capul paturilor. Evident, una nu se aprindea.

Dupa inspectie, concluzionam ca, una peste alta, ne place. Ma-ntorc la receptie si-i declar corfiotei c-o iubesc, sper sa nu fie maritata. Rade copios, ma ameninta ca ma paraste Maiei.

Alte detalii: internet wireless in zona receptiei si contracost la doua PC-uri din hol. Tot in hol, un mic magazin de suveniruri, cu o vanzatoare dolofana. N-am vazut pe nimeni care sa cumpere ceva de-acolo. Noi, pentru targuieli, am mers un pic mai la sud, cred ca Moraitika se chema, nu-mi mai amintesc exact localitatea. Cateva magazine cu de toate, unde am lasat, cum se cuvine, cativa euroi. Asta avea sa se-ntample, insa vreo doua zile mai apoi.

Revenind la hotel. Ne-am oranduit toate cele in camera si-am dat fuga la mare. Vremea era superba. Din punctul asta de vedere, aflati ca nu mai dau doi bani pe site-urile alea care prevesteau vreme naspa. Am avut o singura jumatate de zi mai mohorata, cu cateva accese de ploaie. In rest, o vreme asa cum iti doresti cand pleci in concediu. Cum va spuneam, ca sa ajungi la mare traversezi gradina (arbori ornamentali superbi, maslini si vita de vie) treci pe langa o piscina si cobori o potecuta spre ceea ce, cu ingaduinta, poti numi plaja. Cateva sezlonguri, mai multe, oricum, decat amatorii de plaja. Intrarea in mare e dificila, sunt pietre si arici de mare. Nu-i bine sa te-ncumeti fara incaltarile-alea speciale. M-am zgait la pestii care se plimbau, nestingheriti, pe langa noi (snorkeling), am inotat si-am citit.

Mancarea n-a fost cine stie ce. Fara prea multe variatii de la o zi la alta. Imi permit sa nu detailez prea mult acest capitol. Pe tema asta o sa trag doar o concluzie, evident, personala: nu a fost rasfat, dar nici nu mureai de foame. Cam la fel si despre bauturi. Aveau un bun vin rosu. In rest, ca la un all inclusiv de 3 stele. Bere la dozator si sucuri la fel. Doar berea de baut, normal. Oarece tarii, toate naspa.

Ati retinut ideea cu „da, mama, cu biciu-n mine”? Ei bine, a fost ceva de incadrat acolo: albinele si viespile. Roiau ca bezmeticele pe langa dozatoarele barului din curte, din preajma piscinei. Nu putini au fost cei muscati/intepati. Maia a patit-o, insa efectul intepaturii n-a fost prea dramatic. Spre deosebire de cazul unei doamne care a fost nevoita sa petreaca o buna parte a sejurului in camera, tratandu-se.

Pe de alta parte, surpriza placuta sa gasim, chiar de-a doua zi, o tanara romanca la receptie. Alexandra vorbea binisor greceste, cum era si firesc, engleza, franceza... Nu cred ca avea mai mult de 25-27 ani. Surpriza avea sa fie completa cand am constatat ca nu era singura romanca din staff-ul hotelului: inca o tanara romanca servea la bar si, mai mult, in echipa de animatori mai erau un baiat si-o fata. Prilej pentru noi sa le plangem de mila... cat de dulce o fi painea castigata pe meleaguri straine, departe de familie, prieteni, departe de „acasa”?

Zilnic, animatorii incercau sa ne scoata din inertie si sa ne angreneze in tot felul de activitati. Ba prin piscina, ba fotbal/tenis, ba alte alea... Serile, alte activitati. Normal, am avut parte de o seara greceasca. Doua perechi care s-au straduit sa ne arate, cum stiau ei mai bine, cum e hora pe la ei. Acuma, ori nu eram eu in starea potrivita, ori nu le-a prea iesit lor. Ori amandoua...

O concluzie despre Mare Monte Hotel?

Una peste alta, pozitiva. Daca am vrea sa mai revenim acolo? Mai degraba nu. Nu pentru ca am fi fost dezamagiti, raportul calitate / pret a fost unul excelent. Ci pentru ca nu-i rau sa mai vezi si alte locuri.

Seara buna si... sa va fie bine!

---

VIZUALIZĂRI: 2553 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI