Mănăstirea Curchi - o strălucită capodoperă arhitectonică a Basarabiei (X)

TIPĂREȘTE

Unul dintre obiectivele călătoriei noastre a fost şi Mănăstirea Curchi, socotită acum ca fiind cea mai bogată din Basarabia. Satul Curchi, în care se află mănăstirea, face parte din raionul Orhei, acolo unde, cândva, se aflau vechii Codri ai Orheiului.

Bazele acestui aşezământ monahal au fost puse în 1773 de doi boieri, fraţii Iordache şi Mihail Curchi, care au construit aici un schit de lemn, închinat Sfântului Mare Mucenic Dimitrie. Ambii fraţi vor deveni apoi călugări aici, luându-şi numele de Ioan şi, respectiv, Manasie. Cel mai mare dintre ei, Iordache Curchi, sau părintele Ioan, va fi şi primul stareţ al schitului. În 1810, Toader Sabău, căpitan la Dubăsarii Vechi, ardelean de origine, va construi aici o biserică din piatră, cu hramul Naşterii Maicii Domnului, apoi, înainte de moarte, va îmbrăca şi el rasa monahală, sub numele de Filaret. Bisericuţa de lemn, ctitorită de fraţii Curchi, va avea o existenţă scurtă, de câteva decenii, în locul ei fiind construită, în anul 1844, o altă biserică, de iarnă, având tot hramul Sfântului Dimitrie. Această biserică de mici dimensiuni, este, de altfel, cea mai veche dintre bisericile existente astăzi aici, în incinta mănăstirii. Prin anii 1860, biserica lui Toader Sabău a fost demolată, iar piatra sa a fost folosită la construirea unei noi biserici, având acelaşi hram, al Naşterii Maicii Domnului. Noua biserică, ce este considerată drept biserica principală a complexului monahal, a fost zidită între 1866 şi 1872, după proiectele arhitectului Bartolomeo Rastrelli, îmbinând stilul baroc cu influenţele ruseşti. Ea are înălţimea de 57 de metri, fiind cel mai înalt lăcaş de cult din Basarabia, şi are un apect asemănător cu Biserica Sfântul Andrei din Kiev. Are o turlă centrală, înconjurată de alte patru turle, toate având forme zvelte şi acoperiş în formă de ceapă, după moda rusească. Exteriorul este de o frumuseţe rară, culorile dominante fiind albul şi cărămiziul. A treia dintre bisericile existente azi aici poartă hramul Sfântului Nicolae şi a fost zidită în anii 1936-1939, în timpul României Mari, însă începerea războiului şi, apoi, stăpânirea ateistă sovietică, au amânat momentul sfinţirii ei până în 2005. De altfel, regimul comunist a însemnat o perioadă sumbră pentru întregul aşezământ monahal. Frumoasa biserică de vară, cea închinată Naşterii Maicii Domnului, a fost grav avariată în anii războiului, fiind lăsată în paragină de comunişti. În 1958, în vremea lui Hruşciov, care pentru bisericile din Moldova a fost mai rău decât Stalin, mănăstirea a fost închisă, fiind transformată într-un sanatoriu psihiatric. După obţinerea independenţei, aşezământul şi-a reluat vechea destinaţie, cunoscând ample lucrări de restaurare. Însăşi conducerea comunistă a lui Voronin a sprijinit renovarea mănăstirii, din dorinţa de a se disocia, cel puţin în ochii oamenilor, de păcatele vechilor comunişti.

Mănăstirea Curchi se află în mijlocul unui peisaj superb, având în jurul său păduri, iar în faţa sa un iaz, ca şi la Căpriana. Este înconjurată de un zid de piatră, iar intrarea se face printr-o poartă monumentală, având deasupra sa o clopotniţă. Am observat că, datorită valorilor aflate aici, mănăstirea este păzită permanent de militari. Am admirat plini de încântare exteriorul superb, complet renovat, al bisericii principale, numită şi de vară. Din păcate, nu am putut vedea şi interiorul, întrucât este încă în renovare. De asemenea, am găsit închisă şi Biserica Sfântul Dimitrie, care poate trece uşor neobservată, fiind lipsită de turle şi părând, mai degrabă, o construcţie monahală uzuală. Am intrat doar în Biserica Sfântul Nicolae, împodobită cu picturi frumoase, realizate recent, şi cu un candelabru de mari dimensiuni. Curtea mănăstirii este foarte bine îngrijită, cu numeroşi arbori şi cu un bazin rotund din marmură.

Am plecat cu speranţa că, la o nouă vizită, poate vom găsi mănăstirea complet renovată, pentru a ne bucura şi mai mult de frumuseţea sa maiestuoasă.

---

VIZUALIZĂRI: 3301 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI