ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 13.05.2015
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 26.07.12
STATUS: SENATOR
DATE SEJUR
MAY-2015
DURATA: 7 zile
familie cu copii

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 9 MIN

Lumea croazierelor: partea a III-a - la bord

TIPĂREȘTE URM de aici

Dupa ce toate detaliile privind alegerea croazierei, alegerea cabinei, alegerea mijlocului de tranport, a hotelului de tranzit, rezervarea seriei de masa si a restaurantului, au fost stabilite si pretul achitat integral, veti primi cu cateva zile inainte documentele de calatorie si etichetele pentru bagaje si porniti la drum. Linia de croaziera poate asigura contra cost transferul de la aeroport la port si invers, daca nu, trebuie sa va organizati dvs transportul: cu trenul, cu autobuzul sau taxiul. Daca sunteti cu masina personala trebuie sa gasiti parcare, eventual in port. De la intrarea in port pana la sala de imbarcare poate fi pus la dispozitie un shuttle bus gratuit.

Imbarcarea

La imbarcare predati bagajele mari cu etichetele puse, luati un numar de ordine si cand sunteti strigati va prezentati la ghiseu cu actele de identitate si actele de imbarcare, completati niste formulare, treceti bagajele de mana printr-un tub de scanare, si dvs treceti printr-o poarta de scanare care piuie daca aveti metale, deci trebuie sa le puneti in tavita care trece prin tubul de scanare, vi se face o poza si vi se da cardul de imbarcare cu care va veti legitima la fiecare imbarcare/debarcare, cu care deschideti usa cabinei si platiti orice cumparaturi la bord. In sala de asteptare sunt persoane din echipaj care va indruma si care va prezinta ofertele de excursii pe tarm, de pachete spa si de pachete de bauturi. Daca vreti sa achizitionati vreunele dintre acestea, doar spuneti numarul cabinei, nu platiti cash si nu aveti inca nici cardul.

Pasiti la bord

Un membru al echipajului va va indruma la urcarea pe vapor, aratandu-va cum ajungeti la cabina. Insa cabina s-ar putea sa nu fie inca pregatita, dupa plecarea oaspetilor anteriori. Atunci puteti merge pe puntea superioara sa asteptati pe sezlonguri si daca aveti costumul de baie sa faceti si o baie in piscina. Apoi puteti merge sa luati masa la bufet. In sfarsit, cand ati fost anuntati ca e gata cabina, mergeti in cabina. Bagajele mari s-ar putea sa le gasiti la usa, sau daca nu inca, pana seara vor ajunge. In cabina aveti aer conditionat, seif, minibar, tv color, uscator de par, cosmetice de baie, prosoape, iar la piscina luati prosoape pe card si vi se retine costul prosopului daca nu il restituiti. Cu o ora inainte de plecare, veti fi chemati prin statie sa mergeti cu vestele de salvare pe care le gasiti in dulap la locul unde se desfasoara exercitiul de salvare, care este obligatoriu. In timpul exercitiului se aude sirena si de obicei se opresc lifturile, pentru ca sa invatati drumul pe scari, intrucat in caz de pericol lifturile ar fi oprite. Se scaneaza cardurile si astfel se face prezenta. Se fac controale si in cabine pentru a depista turistii care inca nu s-au prezentat la exercitiu. Intrucat turistii se imbarca din mai multe porturi, nu toti turistii de pe vapor vin la exercitiu, ci doar cei care sunt proaspat imbarcati.

Serile festive

In prima seara puteti fi invitati, printr-o invitatie in camera, sa participati la un cocktail de bun venit, unde veti fi serviti cu un pahar de sampanie sau cocktail.

Apoi veti mai fi invitat la seara capitanului, cand tot asa veti fi serviti cu sampanie sau cocktail si veti putea da mana si face o poza cu capitanul.

Mai este seara festiva, cand se prezinta tot echipajul, de la bucatari, ospatari, cameriste, etc., fiecare grup fluturand un steag al tarii de unde provin, si se serveste un tort festiv.

La liniile de croaziera italiene, mai este seara italiana, cand tot personalul si turistii se imbraca in culorile steagului italian: rosu, alb si verde, se canta muzica italiana si se serveste mancare italiana.

Programul activitatilor la bord

In fiecare seara stewardul aduce in camera programul pentru a doua zi. Programul cuprinde activitatile pe ore: cursuri de gimnastica aerobica sau aquagym, concursuri, jocuri, spectacole la teatru, cinema, de sarituri in apa, de patinaj, cursuri de dans, de gatit, de limbi straine, de origami, de insirat margele, activitati demo la casino, etc. De asemenea programul prezinta ora de debarcare, ora de imbarcare, starea vremii si a apei marii, distanta de parcurs pe apa si viteza, si o scurta prezentare a portului ce va fi vizitat a doua zi si a excursiilor optionale. Mai sunt prezentate si oferte de reduceri la spa, la cumparaturi la magazinele de la bord, la casino, la restaurantele contra cost.

In fiecare seara la teatru sunt 2 spectacole, pentru ca cei care mananca in prima serie sa mearga la teatru in seria a doua si invers. La teatru sunt spectacole de revista, cu muzica, balet, glume si circ, chiar si patinaj artistic pe plastic. Am vazut intr-o croaziera la teatru, si echipe de cantece si dansuri populare ale tarilor in care ancora vaporul: turcesti si evreiesti. Pe vapor sunt accesibile si multe alte activitati: perete de catarat, aquapark cu tobogane si arteziene, jacuzzi, sala de aparate de gimnastica, terenuri de sport si de minigolf, biliard, tenis de masa, sala de jocuri electronice, discoteca, simulator de formula 1, cinema 4D, la unele nave exista patinoar, piscina cu valuri pentru waveboard, tiroliana, etc. Pentru copiii mici sunt persoane care au grija de ei si ii distreaza, ca la gradinita. Exista si biblioteca si zona de internet, dar internetul e cam scump pe vas. De asemenea si folosirea telefonului mobil pe vas e foarte scumpa, mai bine asteptati pana in port sau limitati-va la SMSuri.

Se organizeaza seri de dans cu profil, de exemplu muzica anilor 60,70,80, dansuri clasice, dansuri latino, petrecere noaptea la piscina, etc., si daca doamnele nu au cu cine dansa, baietii de la animatie au grija de asta. In camera e tv color cu optiune de a alege limba in care se face vizionarea, care prezinta vasul, traseul, excursiile optionale si multe canale de stiri si de filme.

Fumatul pe vas

Fumatul nu e permis decat pe puntile deschise, in saloane special amenajate si aerisite si pe balconul propriei cabine.

Bauturile pe vas

Unele linii de croaziera au regim all inclusive, de exemplu Pullman Tour.

Dar de obicei se asigura in pret full board, cu apa, cafea, lapte, ceai, gheata in timpul meselor la bufet, si la micul dejun si sucuri de fructe. Este interzisa introducerea bauturilor din afara, ba chiar bauturile cumparate de la magazinele de pe vas sunt retinute si restituite la sfarsit. Dar asa pe ascuns mai merge sa cumparati din porturi cate o bere sau sticla de suc. Recomandabil este sa luati unele din pachetele de bauturi: pachet de cafele, pentru ca la dozator cafeaua are un gust de groaza, pachete de apa, pachete de bauturi nealcoolice, pachete de bere, pachete de vin cu apa sau pachete all inclusive, pentru adulti si pentru copii, dar daca o persoana din cabina ia pachet all inclusive toti membrii cabinei trebuie sa ia. Cu pachetele acestea pretul per articol iese mai ieftin decat la comandarea fiecarui articol separat la care s-ar adauga si 15% taxa de serviciu. Si la bauturile din minibar se adauga taxa de serviciu de 15%. Bauturile alcoolice nu se ervesc minorilor sub 18 ani la liniile europene si 21 de ani la cele americane.

Cumparaturile la bord

Orice cumparatura in magazinele de la bord se face cu cardul, si la fiecare cumparatura se adauga taxa de serviciu de 15%. Pozele pe care le fac fotografii, chiar fara voia dvs. incepand cu cele de la imbarcare, apoi de la seara capitanului, de la studioul foto, sunt afisate pe panouri si daca va plac le cumparati, daca nu vreti nu va obliga nimeni, dar sunt mult prea scumpe. Spre sfarsitul croazierei apar reduceri din ce in ce mai mari la parfumuri, cosmetice, bijuterii, haine, dulciuri si poze, asa ca nu cumparati din primele zile. La magazine si la centrul de fotografii, destul de des sunt angajati romani.

Bacsisul

La toate croazierele la pretul croazierei se adauga taxe portuare si bacsisul, in general 8,50 eur pe zi de persoana, iar copiii intre 4-14 ani platesc jumatate, la unele linii chiar de la 3 ani.

La unele croaziere se plateste de la inceput si la sfarsit se primesc in cabina niste vouchere care se pun in plic cu recomandari pentru anumite bune servicii. La alte croaziere, bacsisul se retine de pe card la sfarsit si se distribuie in mod egal intre angajati, chiar si celor cu care nu intrati in contact. Se poate refuza bacsisul, dar cred ca nu este corect asa, pentru ca personalul nu primeste decat un salariu derizoriu, la care se adauga veniturile din bacsis. Eu prefer aceasta metoda, decat sa dau bacsisul personal cuiva, pentru ca nu as sti cat si cui trebuie sa dau. Nu trebuie sa dati bacsis cash nimanui, nici stewardului, nici chelnerului sau barmanului, dar daca vreti, nu aveti decat.

Excursiile optionale

In fiecare port se organizeaza excursii optionale, cu preturi cuprinse intre 30-40 eur pentru o jumatate de zi mergand spre 80-100 eur pentru o zi intreaga, sau mai mult daca are si masa. Daca se rezerva aceste excursii online inante de croaziera, pot fi reduse cu 10-15%. De asemenea, daca se achizitioneaza 3 excursii, dar anumite excursii, nu care vreti, se face o reducere. Eu am preferat sa achizitionez excursii in cazul in care riscam sa nu ma pot intoarce la timp daca mergeam pe cont propriu, sau in Israel unde scrisul era indescifrabil pentru mine si nu as fi putut citi nici numele strazii.

E mult mai ieftin sa mergeti pe cont propriu, cu autobuze hop-on hop-off, cu autobuzele locale sau trenuri sau cu taxiuri unde sa va cuplati 2 familii. Dar mare atentie cu planificarea timpului.

Punctualitatea

Daca intarziati la intoarcerea pe vas, vaporul nu va asteapta. Daca nu ajungeti la ora stabilita pentru a intra la restaurant, plus sfertul academic, nu veti mai putea intra, si trebuie sa mergeti la bufet sau la restaurantele contra cost. Punctualitatea nu e obligatorie la bordul croazierelor free style de la NCL. La imbarcarea in autobuzele cu care se fac excursii optionale iarasi nu trebuie sa intarziati. Insa, cateodata personalul de la divertisment mai intarzie cu organizarea diverselor programe. Daca excursiile optionale incep dis- de- dimineata, se poate comanda micul dejun in camera sau lua sandvisuri la pachet. In afara de zilele petrecute numai pe mare, in celelalte zile programul e activ.

Contul de card

Toti membrii cabinei au card pe numele lor, dar toate au acces la un singur cont. In cont se depun bani cash la casierie, la un automat gen ATM, sau se asociaza un card bancar. Toate cheltuielile la bord nu se fac cash, ci cu acest card. Daca suma depusa e cheltuita, mai primiti un credit pe card, dar sunteti anuntat sa mai depuneti bani, altfel se blocheaza cardul. La sfarsitul croazierei, dupa sigilarea minibarului de catre steward, primiti o lista cu toate cheltuielile si in dimineata debarcarii faceti lichidarea contului cu depunere sau restituire de numerar.

Debarcarea

In ultima seara trebuie sa faceti bagajele mari, sa le puneti etichetele primite in camera si sa depozitati in fata cabinei pana la miezul noptii. In cabina primiti si o instiintare cu ora de debarcare, in functie de culoarea etichetelor de pe bagaje, iar la ora stabilita mergeti la punctul de adunare, de unde se coboara in grup de pe vas. Cardul il puteti pastra ca amintire. In sala de asteptare gasiti bagajele aranjate pe siruri in functie de culorile etichetelor. Croaziera s-a incheiat si incepeti sa visati la urmatoarea croaziera.

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de dianamea in 13.05.15 00:22:20
Validat / Publicat: 13.05.15 07:02:58
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în #CROAZIERE.

VIZUALIZĂRI: 4461 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

10 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (dianamea); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 21350 PMA (din 24 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

10 ecouri scrise, până acum

tm67bru
[13.05.15 07:56:41]
»

@dianamea

Fumatul nu e permis decat pe puntile deschise, in saloane special amenajate si aerisite si pe balconul propriei cabine.

Din experienţa proprie (de fumător înrăit), fumatul pe balconul cabinelor NU este permis. La MSC, cel puţin.

GabrielaG
[13.05.15 10:54:08]
»

Imi plac articolele dvs legate de croaziera.

Totusi, trebuie sa fac anuminte mentiuni, tinand cont ca si eu am "experimentat" lumea croazierelor.

Legat de fumat, ati scris ca se poate face si in balconul propriei cabine. Noi am avut in camera afise peste tot cu "fumatul interzis", inclusiv pe usa de la balcon.

Un prieten, care a lucrat pe mai multe vase de croaziera mi-a spus ca se mai fumeaza in baie, dar in nici un caz pe balcon.

Ati mai scris:"Este interzisa introducerea bauturilor din afara".

Depinde foarte mult de companie. Noi am avut apa cu noi si la debarcare si la imbarcare, eram cu sticla in mana si nu mi-a zis nimeni absolut nimic.

Ati mai scris: "la sfarsit se primesc in cabina niste vouchere care se pun in plic cu recomandari pentru anumite bune servicii".

Acele "vouchere" cum le numiti dvs sunt de fapt anchete. Ca si in hotelurile care se respecta, aceste anchete sunt extrem de importante. Feedback-ul turistului conteaza extrem de mult pentru imbunatatirea calitatii serviciilor.

In legatura cu debarcarea, cred ca ati uitat sa mentionati un lucru. Da, intr-adevar fiecare primeste acele etichete cu ora cand trebuie sa se debarce, dar, in cazul in care acel om are un zbor mai tarziu si doreste sa mai stea pe vas, isi poate schimba ora de debarcare.

La fel si invers. Daca ora primita este prea tarzie si turistul trebuie sa prinda avionul, se poate schimba ora.

In rest, numai bine, calatorii placute si imi pare rau ca nu ati scris aceste articole inainte de croaziera mea

nicole33
[13.05.15 17:29:23]
»

@tm67bru -

Mulțumesc pentru confirmarea informației că NU este permis fumatul în balconul propriei cabine, singurul motiv pentru care aș fi fost dispusă să plătesc mai mult pentru o cabină de rang superior.

Andox
[13.05.15 18:27:10]
»

@nicole33 - teoretic fumatul este interzis in balcon, practic iei un pachet de tigari gol sau o cutie de bere/suc sa ai unde scruma si fumezi. Oricum nu te vede nimeni pe balcon.

dianameaAUTOR REVIEW
[13.05.15 19:28:42]
»

@GabrielaG: Multumesc pentru informare. E bine daca la unele croaziere pot fi avantaje, care la altele nu sunt si asa aflam ca se poate. E bine sa facem schimb de experienta. Am incercat sa ramanem mai mult pe vapor, pentru ca aveam plecare mai tarziu, dar nu s-a putut, nici macar cu bani in plus, cum e la hoteluri. Chiar se strigau la statie numele persoanelor care nu au coborat la timpul stabilit conform etichetelor. Am incercat macar sa lasam bagajele in sala de asteptare din port, contra cost, ca sa ne putem plimba in voie, dar tot nu s-a putut, nu exista camera de bagaje.

Pentru debarcare mai devreme, ni s-a spus sa ne caram singuri si bagajele mari, sa nu le mai lasam in fata usii si sa coboram inaintea tuturor. Nu ni s-a permis schimbarea culorii etichetelor pentru a cobora cu o ora sau doua mai devreme.

Voucherele ni s-au dat la Royalcarribean atunci cand am avut bacsis preplatit, adica l-am achitat odata cu croaziera, nu s-a luat de pe card la sfarsit. Le-am pus in plic impreuna cu chestionarul.

O sticla cu apa e ceva obisnuit pentru bagajul de mana al turistului, nu am vazut sa fi retinut vreodata o sticla de apa sau de suc, mai ales daca e inceputa, dar nu acelasi lucru ar fi in cazul unei sticle de vin, bere sau lichior.

In legatura cu fumatul pe balcon, probabil ca fiecare linie are reguli proprii, deoarece la Royalcarribean fumatul este permis pe balcon, cu exceptia vaselor din clasa Oasis pe balcoanele care au vedere in interiorul vaselor. La unele linii fumatul este interzis in spatii inchise, si balconul se considera spatiu deschis, iar la alte linii e interzis si pe balcon. Daca sunt semne de interzis atunci nu e voie, dar daca nu e niciun semn atunci e permis. Cred ca in baie nu se poate, deoarece s-ar putea sa fie senzor de fum in tavan. Se mai schimba regulile privind fumatul si la aceeasi linie, de la un an la altul. Peste tot pe puntile deschise fumatul e permis, in locuri amenajate cu scrumiere.

GabrielaG
[13.05.15 19:34:26]
»

@dianamea - Asa este iar articolele dvs sunt de mare ajutor, fiind la general.

Oricum, existand multe vase de croaziera, diferite firme este clar ca vor exista diferente...

Eu poate am uitat sa scriu in comentariul meu ca am fost cu MSC... deci... noi asta am "patit".

Noi chiar ne-am schimbat culoarea si "iesirea" de pe vas, gratuit, dorind sa plecam mai repede din cauza zborului.

Se pare ca la alte companii nu este posibil.

Ma bucur sa vad ca exista totusi diferente intre vase si companii...

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
nicole33
[14.05.15 00:02:52]
»

@Andox -

Mulțumesc pentru sfaturi. Suntem inventivi mai ales de frica amenzilor.

dianameaAUTOR REVIEW
[23.09.15 14:43:18]
»

@tm67bru: In ultima croaziera din care m-am intors, fumatul nu era permis in cabine, nici pe balcon pentru ca vantul putea duce tigara in alta cabina unde sa ia foc. Era permis la cazino, la unele baruri si pe puntile exterioare din partea stanga a vaporului, adica pe partea dinspre mare, nu pe cea dinspre port pe unde se face imbarcarea/debarcarea.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
andromeda
[25.10.15 23:43:56]
»

@dianamea - la seara italiana pasagerii tb sa se imbrace intr-una din culorile steagului italian sau e ok daca fac o combinatie intre cele 3 culori?

dianameaAUTOR REVIEW
[26.10.15 21:09:36]
»

La seara italiana pasagerii se pot imbraca in alb, in rosu, in verde, sau combinatii de aceste culori, fiecare cu ce are la dispozitie. E recomandabil, dar nu e obligatoriu. O camasa alba si pantaloni negri la barbati si o rochie alba la femei, sunt tinute potrivite, care pot fi de asemenea purtate si la white party-petrecerea in alb. Anul trecut ni s-au dat la intrarea in restaurant un fel de cocarde din hartie creponata: rosie, alba si verde, pe care sa le prindem de haine cu ac de siguranta sau in par, cu agrafe. La restaurant mesele sunt impodobite in culorile rosu, alb si verde, chelnerii sunt si ei imbracati in cele 3 culori ale steagului italian si se serveste mancare specific italiana, inclusiv tort festiv tiramisu cu artificii sau tort cu bezea flambata, adus pe intuneric de chelneri care defileaza in ritm de tarantela sau arii din opere de compozitori italieni. La baruri si in atrium se canta muzica italiana, la teatru este spectacol cu muzica italiana si sunt cursuri de dans la care veti invata sa dansati tarantela. Anul acesta, la MSC - cabina fantastica, am primit cadou 2 poze facute la restaurant in seara italiana. Cum noi romanii suntem familiarizati cu muzica italiana, veti putea canta si dvs. impreuna cu turistii italieni: Volare, Sono italiano vero, Marina-Marina, Felicita, Insieme, Funiculi-Funicula, Santa Lucia, O sole mio, s. a. m. d.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
4 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
andromeda, dianamea, GabrielaG, nicole33
Alte impresii din această RUBRICĂLumea Croazierelor, de la A la Z:

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.035027980804443 sec
    ecranul dvs: 1 x 1