GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Am dorit un concediu in Zakynthos / hotel Lesante ca urmare a comentariilor plasate de cei care au fost anterior acolo.
Locatia Tsilivi, Hotel Lesante, 5*.
Deoarece am plecat in acest mic concediu fara copii, am preferat locatii bune de cazare cu maxim demipensiune. Asa ca am ales Lesante.
Drumul l-am facut cu autoturismul, cu escala de o noapte la Galaxidi (la ducere) si la Salonic (la intoarcere).
Traseul urmat: Bucuresti - Ruse - Makaza - Salonic - Larisa - Galaxidi (aprox. 15 ore de condus). A doua zi: Galaxidi - Kyllini / ferry boat - Zante - Tsilivi (pornit din Galaxidi la ora 08.30 si ajuns la hotel in jur de ora 13.00).
La receptie formalitatile au decurs foarte repede, ne-au servit cu sampanie; bagajele ne-au fost duse in camera. O persoana de la receptie ne-a insotit pana la camera, dandu-ne toate detaliile (unde e sauna - gratuita, de unde luam prosoapele de plaja, care sunt restaurantele hotelului, barurile etc.). Camerele sunt super ok.
Locatie hotel: plasat intr-o zona laterala a statiunii, la mica distanta de zona cu taverne, magazine, baruri, etc (aprox. 600 - 800 m).
Camera: super, cu vedere la piscina.
Facilitati: balcon, aer conditionat, halate de baie, uscator, papuci unica folosinta, prosoape etc., seif, fierbator, plicuri cu ceai si cafea (gratuite).
Curatenie: impecabila. Lenjeria era schimbata zilnic.
Personalul este foarte atent si dispus sa ajute turistii. Exista internet wireless gratuit in tot hotelul.
Mancarea: e super OK.
In fiecare dimineata sunt cam aceleasi feluri de mancare. Meniu continental sau englezesc. In schimb cafeaua este sub orice critica.
Cina: extrem de variata; doi bucatari care-ti pregateau pe loc diverse specialitati (mancare, dulciuri, desert, etc.), prajituri, torturi, fructe. Tinuta ceruta la restaurant e "casual". Apa plata si bauturile in general, trebuiesc platite (3 euro / sticla de 1,5 litri de apa plata, 5 euro / 1 pahar de vin; dar un vin super).
Nu recomand serile grecesti organizate de hotel (mancarea trebuia platita, chiar daca ai demipensiune, iar muzica lasa de dorit).
Plaja: ai de mers de la hotel aprox. 80-100 m, pe un drum neasfaltat, dar care nu este deranjant. Apa: extrem de curata si limpede, cu o portiune de aprox. 10 m de pietre, apoi urmeaza nisip. Pietrele nu sunt alunecatoare, plus ca poti vedea unde calci pe ele. Nu sunt alge. Nisipul este super fin. Set sejlonguri+umbrela+masuta: 6 euro.
Pe plaja sunt diverse baruri de unde poti sa comanzi cafea, bere si cate ceva de mancare (berea; 2,5 euro / 0,5 litri).
Insula este frumoasa. Excursii locale am facut la Navagio si Blue Caves (50 euro / 2 persoane). Biletele le-am achizitionat de la un roman foarte simpatic (cum mergi dinspre hotel catre centru, pe partea stanga). Un autocar ne-a preluat de la hotel, a urmat plimbarea cu vaporul si cu acelasi autocar ne-am intors la hotel (excursia a durat aprox. 4 ore).
Recomand cu caldura acest hotel.
Vacanta placuta celor care aleg aceasta destinatie.
Trimis de gyuri_dina in 10.09.14 15:08:20
- A fost prima sa vizită/vacanță în GRECIA
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (gyuri_dina); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 37.81416700 N, 20.87913500 E - neconfirmate încă
ECOURI la acest review
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@gyuri_dina: bun-venit în comunitatea AmFostAcolo.ro.
Mulţumim pentru impresii, te aşteptăm şi cu alte recomandări din vacanţele ori excursiile tale trecute sau viitoare
===
Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.
Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)Mulţumesc.
@gyuri_dina:
”Drumul l-am facut cu autoturismul, cu escala de o noapte la Galaxidi (la ducere) si la Salonic (la intoarcere).
ne-am bucura să putem citi impresiile tale de acolo scrise ca articol (review) nou.
Procedând astfel, ai avea ocazia ca prin notele şi evaluările proprii să contribui la o medie mai reprezentativă a acestei destinaţii.
[În plus, dacă vreodată vei solicita informaţii aici, pe sait, cei care îţi vor răspunde o vor putea face cât mai adecvat "profilului" tău turistic (funcţie de locurile în care ai fost, unde ţi-a plăcut şi unde nu, din ce motive etc) ]
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Aug.2011 Lesante, Tsivili, Zante — scris în 07.09.11 de cturcu din SUCEAVA - RECOMANDĂ
- Jun.2011 Hotel de 5 stele nou — scris în 05.07.11 de ruginel din BUCURESTI - RECOMANDĂ