GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Am fost in Hurghada la sfarsit de noiembrie, la hotelul Les Rois - NU VA RECOMAND SA ALEGETI ACEST HOTEL. Vedeti mai jos detalii. Cost total 420 euro cu all inclusive.
Les Rois este pozitionat foarte bine, cu toate ca are doar 3 stele, are avantajul unei pozitionari in spatele Marriot-ului si la 10 minute de mers pe jos de SeaGull in Sekalla. Am dat spaga la cazare; chipurile mi-au dat camera mai buna "New York conditions" mi-au zis cand mi-au aratat camera. Insa, ca peste tot in lume, sunt si jigodii. Ce-i drept, era camera dubla cu vedere buna la mare, un mic port, o bucata de desert, etc. era ok vederea. Camera comunica insa cu o alta camera. NICI LA INTRARE SI NICI LA USA COMUNA, CHEIA NU CONTA. Deschideai usa cu orice fel de obiect, stateam cu frica si inchideam bagajul in dulap de fiecare data cand mergeam sa mananc. Apa calda NU era non-stop, usile de lemn, curent pe sub ele se auzea tot din alte camere, la TV prindeai 6 posturi 1 rus 1 italian al jazeera unul cu muzica egipt unul cu stiri etc, practic nu aveai ce sa vezi.
Despre conditiile de curatenie, multumitoare. Insa cu baiatul de la curatenie era treaba proasta. Desi stiam ca la arabi le taie mana daca fura, a doua zi am plecat din camera si lasasem pe o noptiera langa balcon 5 lire / 1 $. Can m-am intors, era patul facut dar si banii disparusera.
Sunt niste conditii de securitate pe-acolo, mama-mama. In orice hotel, la intrare sunt doi jandarmi si treci printr-un detector de metale, care urla daca treci cu orice lucrusor metalic, cat de mic. Niciodata nu am scos vreun metal pt verificare, ci salutam si nimic mai mult. Aproape la orice colt de strada cate 2 jeep-uri cu 2 politisti santinela cu Kalasnikov-ul scos la vedere. In excursii, peste tot, pe orice drum sunt stopuri la intrare in localitati cu buncare si santinele si ghimpi la roti (trageau de un lant si te rezolvau daca nu opreai). La orice intrare pe vreo ulita, cate un mujahedin cu pusca in spate. Prea multa securitate si asta nu place nimanui.
Mancarea ok, eu oricum nu mananc mult ca sunt la regim, fiind cardiac. Mancare numai specifica, a lor, iar meniul nu era variat.
Cu apa e mai urat ca trebuie sa o cumperi. Este totusi iefina, 1 lira egipteana echivalent a 0.6 RON. Daca o luai de la hotel era 2 dolari (11 lire egiptene). Apa este plata, desi scrie "minerala" pe toate, chipurile ca e subterana, Baraka se numea apa lor specifica, by Nestle. Aveau dozatoare la restaurant, dar la cum arata butelia aia mare nu iti venea sa bei de acolo.
Toate hotelurile erau pline de rusi. Peste tot unde mergeai prin statiune, numai rusi. Eu eram singurul roman in hotel, restul rusi... In toate excursiile, iara numai rusi. M-am simtit ca un exilat o saptamana. Doar in ultima excursie, din penultima zi, la Cairo, au mai intalnit 2 romani, un cuplu din Hunedoara, cu care m-am si imprietenit. La orice stop lin excursii la WC plateai minim 1 lira egipteana. La piramide evitati sa faceti poze cu camila in spate, am vazut acolo ce nu a vazut Parisul, politistii cereau bani turistilor sa faca poze cu piramida in spate, spaga ca sa cobori intr-o piramida mica a sotiilor faraonilor etc.
Pentru deplasari, transportul era ok si convenabil 1-2 lire cu niste microbuze de-ale lor - pline insa de mujahedini. Taxi-ul costa 1-2 $, depinde de distanta. 80% din taximetristi te claxoneaza si se tin de tine in scopul unei curse
In privinta shoppingului de toate felurile, am ramas deziluzionat. Doar 2 lanturi de supermarketuri in care gaseai produse importate, scumpe, mai scumpe ca la noi. Rar gaseai si produse egiptene, acestea erau mai ieftine - numai guma, dulciuri si nimicuri am gasit la preturi ok (produse egiptene). Multe importuri de diferite calitati:mediu-superior. La piata nu am avut curaj sa ma duc sa cumpar alimente prajite/fierte la coltul blocului si puse la vanzare, iar de fructe chiar nu aveai curaj nu aveai de unde sa stii ce stricaciuni sunt. Toti daca te vad turist mai intai te intreaba de unde esti si dup-aia incearca sa te jecmaneasca. O palarie pentru care mi s-a cerut intial 20 de dolari, si chiar ma enervasem si am dat sa plec, am scos-o pana la urma la 7$.
La final, cateva impresii despre Egipt. In privinta saraciei, ce vedem noi la televizor e jucarie. Am vazut cum gateau la coltul blocului noaptea la un bec vai de el, am vazut oameni la cartoane, am vazut la un bloc un televizor scos afara, 30 de oameni cu scaunele din casa au iesit sa se uite. Motorete in scarile blocurilor sprijinite de pereti... Se construieste in prostie, am vazut cum dormeau muncitorii , ziua la ora 3 28 grade C, inveliti cu patura direct pe pamant... Nu am vazut insa deloc cersetorie, iar caini comunitari am vazut doar 2 in 7 zile, unul in Hurghada si unul in Cairo.
La intoarcere alte peripetii, avionul a a avut o intarziere de 5 ore fata de ora stabilita. Cand sa aterizam, ceva probleme legate de ceata densa ne-a facut sa survolam Bucuresti - Brasov mai bine de o ora. Intr-un final, am aterrizat pe M. Kogalniceanu, unde ne-au tinut 1 ora inchisi ca pe vite, erau oameni cu probleme, nu ne dadeau voie sa plecam; am facut scandal la pilotul aeronavei, am chemat presa unde am si aparut pe sticla.
CONCLUZIE: Egiptul e o aventura/experienta f frumoasa pe care nu o veti regreta. E destul de ieftin in comparatie cu un sejur la Brasov/Sinaia. Nu mergeti insa singur, nu are acelasi farmec ca atunci cand esti intr-o companie mai numeroasa.
Trimis de rdbaba* in 23.01.09 02:33:46
1 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (rdbaba*); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
ECOURI la acest review
1 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Nu ati vazut caini pentru ca erau... mancati, gatiti la coltul blocului...
Moneda nu v-a fost furata; fiind lasata in acel loc, baiatul a considerat ca ii este adresata ca bacsis; daca era in sertar, tot acolo o gaseati.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)