ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 18.04.2015
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 22.04.12
STATUS: TITAN
DATE SEJUR
AUG-2012
DURATA: 6 zile
familie cu copii

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 7 MIN

LEGOLAND - Berlin für meine Kinder – Berlinul copiilor mei

TIPĂREȘTE URM de aici

Nu va suparati ca am scris titlul bilingv – dar are legatura cu povestea aceasta!

Dupa ce v-am relatat despre “Berlinul de business”, adica recenta mea vizita la Berlin in interes de business, vizita in care am reusit sa integrez vizitarea castelului Koepenick (vezi impresii), o plimbare in Altstadt Koepenick (orasul vechi), dar si o minunata plimbare cu vaporul pe raurile din zona avand ca destinatie principala cel mai mare lac al Berlinului Mueggensee (despre care nu am scris pentru ca nu am poze), vreau sa va introduc in lumea Berlinul traita de copiii mei cu ceva timp in urma, adica “Berlinul de concediu”.

Motivatia

Aceasta poveste are o introducere. Emi, fiul nostru, a urmat in Bucuresti o gradinita cu limba de predare germana. A venit si ziua in care omuletul meu drag, prietenul meu, cum ii spun, ""mein Freund"" adica, a terminat gradinita si parintii lui, adica Dan&Ema, au hotarit dupa variante si deliberari sa nu continue la Liceul German, datorita faptului ca acest a decazut sub multe aspecte fata de perioada cand eu l-am urmat, si sa il inscriem la scoala de cartier. Ne-am dorit totusi sa gasim o cale, ca Emi sa nu piarda cunostintele dobandite de limba germana si sa continue. Astfel am decis ca pentru primul an sa continue sa invete germana cu mine, mai in joaca, mai dupa un manual. I-am dat si o motivatie si anume ca peste un an, adica dupa ce termina clasa I, daca se tine de germana, primeste ca bonus o excursie la Berlin, iar motivatia suprema promisa se numea Legoland. Lumea Lego este pentru multi copii cu varste de la cativa anisori pana la copiii de varsta a treia o preocupare, o pasiune; grupa tinta principala fiind 4 – 10 ani. Iar, ''mein Freund'', s-a tinut de treaba. Si a castigat pe merit premiul promis: Berlin si vizita la Legoland.

Berlinul pentru copii – Berlin für Kinder

Am sa va enumar obiectivele pe care noi ne-am permis sa le includem in programul nostru turistic, cu Emi in varsta de 8 ani si Denisa in varsta de 1 an si 10 luni:

Alexanderplatz si Fernsehturm (Turnul Televiziunii) cu celebrul sau restaurant Sphere, Berliner Dom (magistralul Dom Berlinez), Brandenburger Tor (Poarta Brandenburg) si Bulevardul Unter den Linden (Pe sub tei), pe acesta Muzeul Madame Tussaud, East Side Gallery si Berliner Mauer (Zidul Berlinului sau ce a mai ramas din el), Holocaust Mahnmal (Monumentul Holocaustului) si Tiergarten (Gardina Zoologica – dedicatie pentru Denisa – trebuia sa existe si pentru ea, bineinteles un premiu), dar si “destinatii dragi copiilor, mai putin cunoscute publicului larg, precum Computermuseum, Schwarzlicht (lumina neagra), Brachtvogel.

Si pe unde am si ajuns cu copii in peripluul nostru berlinez.

Ma voi focusa pe cele 2 highlighturi pentru copiii mei – Legoland si Tiergarten –, pentru ca nu sunt de principiul sa postez seriale multi-episoade pe AFA. Desi despre Berlin as putea scrie zeci de pagini si de articole! Fara exagerare!

Legoland

Asezare. Generalitati.

Legoland Berlin este situat in apropierea Potsdamer Platz, la adresa Potsdamer Strasse 4, langa Sony Center ca si alt reper vizibil. La Potsdamer Platz exista statie de S-Bahn si U-Bahn, mijloacele cele mai rapide de deplasare in Berlin, dar si de alte mijloace de transport. La intrare veti intalni o girafa galbena cu pete maro, in marime naturala … o fi construita din LEGO?

Tarifele de intrare sunt foarte variate, asa ca este bine sa va documentati despre variante. Doar la modul general, biletele online sunt mai ieftine; biletele mai variaza ca pret si functie de ora de intrare, scazand catre finalul orelor de functionare; exista bilete pentru familii, multi-vizite, grupuri etc.

Legoland ofera atractii pentru diferite categorii de varsta. Am aflat ca sub acoperisul acestui Legoland exista peste 5 milioane de piese LEGO!

LEGOLAND este o locatie pentru care trebuie sa dedici cel putin 1 zi! Noi am planificat sa ducem copiii intr-una din zilele de concediu dedicate Berlinului, dar planul de acasa nu s-a potrivit cu cel din targ. Astfel, daca pentru Denisa a fost suficient, Emi ar fi fost in stare sa ramana in Legoland pana se termina concediul / vacanta. Nu ii mai trebuia nimic, nici apa, nici mancare, nimic in afara de piese LEGO! Consecinta a fost ca am revenit eu cu Emi si ziua urmatoare, desi nu luasem bilet de 2 zile, nestiind de la inceput ce lume magnifica ne asteapta inauntru, in LEGOLAND.

Diferite atractii din Legoland

Atelierul de constructie LEGO

Astfel imediat ce am intrat, am fost invitati la un fel de initiere in arta constructiei cu LEGO. Undeva intr-un spatiu dedicat, situat in dreapta la subsol, 2 tineri acorda primele notiuni despre caramizile LEGO (cam ce exista – si exista o diveristate aproape infinita de forme de piese) si despre arta de a construi, ba chiar tot grupul prezent asezat la masute cu cateva pungute de piese in fata am construit impreuna cu instructorii un elicopter. Pentru mine a fost interesant, pentru Emi evident sub nivelul lui, el fiind deja fan LEGO la momentul vizitei avand in palmares cateva opere constituite din sute de piese fiecare.

LEGO Miniland

LEGO Miniland este o zona de 500 mp unde regasim Berlinul in miniatura construit din piese LEGO, pe biorama luminata fiind aplicate trenulete, masinute, etc care se deplaseaza. Veti regasi principalele atractii turistice ale Berlinului, putand face un tur de Berlin in stil LEGOLAND in cateva de minute. Este una din zonele care ne-a captivat cel mai mult in incursiunea din lumea LEGO.

LEGO Ninjago este un spatiu cu lasere si personaje Ninja, despre care nu pot spune prea multe, noi neavand aceasta pasiune razboinica.

Labirintul

Este situate la etaj si este un fel de tunelul groazei prin care un vehicul cu chip de monstru de conduce printr-un spatiu intunecat, la sfarsit servindu-ti doua surprize, pe care nu vi le divulge, altfel se pierde tot farmecul daca veti merge acolo.

Marile exponate LEGO

Este o alta fascinatie a LEGOLAND. Constructii de marimi impresionate fac deliciul copiilor si sunt prilej de facut fotografii: un hipopotam, un Mos Craciun, un leu in gura caruia incape capul copilului, un om de zapada, meduze, un batman, un avion si multe, multe, e greu sa le enumar pe toate.

Alte spatii

Sunt amenajate multe alte spatii de joaca delimitate, un studio de filme 4D, piste de curse cu masinute, mese de concurs pentru bakugan-i sau chestii asemanatoare, o zona pt copii de la 2 la 5 ani unde parintii pot construi impreuna cu copiii lor, dar si o cafenea si o zona unde se poate cumpara cate ceva de mancare si multe altele.

Zona prietenului meu, teritoriul lui Emi

O zona aparent ca oricare alta din multitudinea de spatii organizate aici. Ba chiar la prima vedere, putin atractiva. Dar, nu si pentru prietenul meu!

Vedem noi bunici, parinti, profesori, educatori, copii, copilasi, dar mai ales copii in jur de 7 ani care stau concentrati, cu fruntile incretite, dar cu zambete largi, mari constructori ai viitorului. Deocamdata constructori cu piese LEGO.

Erau masute, covorase, scaunele, care te imbiau sa te asezi, sa umbli in sacii, galetile si bolurile cu piese LEGO si sa creezi ce vrei, sa construiesti. Si nu stiu cum sa redau mai bine, dar asta inseamna cam totul pentru un fan LEGO! Ei, aici era locul lui Emi!

Prietenul meu si tatal lui, adica Emi si cu mine, ne-am pus pe treaba. Eu harnic ucenic trebuia sa ii fac rost de piese. Nu orice prese, primeam comenzi ferme, de genul 4 grinzi de 12x2,8 tumisplici de 2x1 profilati, 4 lampi rosii si 2 albastre, 4 copaci, …… Imi pare rau ca nu m-am putut ridica la pretentiile constructurului meu (cred ca Emi are ceva sange german in el, este peste definitia notiunii mele de meticulos sau detailist sau ordonat, care la randul meu ma considerat destul de ordonat si meticulos etc). A trebuit din cand in cand sa fie si ucenic si inginer si architect. Si asa a curs o zi intrega. Undeva dupa pranz, o domnisoara angajata la locatie, ne-a anuntat ca cine vrea poate preda lucrarile construite pentru fotografiere in vederea participarii la concursul lunar (parca) cu premii. Pai mergeam din motivatie in motivatie! Sa va mai spun ca a participat “mein Freund”- prietenul meu? Sa va mai spun ca ne-am retras la ora inchiderii?

Asta este lumea magnifica LEGO, cui ii place este insasi viata sau sensul de a trai, a construe si a oferi.

Din pacate premierea pentru concursul anuntat urma sa se desfasoare dupa ziua plecarii noastre spre meleaguri atat de frumoase si dragi situate mai in Europa de Est, dar populate de oameni dezordonati si indisciplinati, in general, dar calzi si frumosi cum suntem noi romanii!

Magazinul

Se subintelege ca exista si un magazin LEGO, care este amplasat la iesire, prin care esti obligat sa treci, si de unde poti cumpara de la simple amintiri banale pana la jocuri LEGO (clasificate pe serii si coduri pentru cunoscatori) sau piese LEGO varsate din cele mai ciudate si diverse.

In incheiere

LEGO este o industrie, LEGOLAND este o mare afacere de succes, succes care este asigurat de un numar vizibil si mare de angajati, in special foarte tineri, care forfotesc printre vizitatori indeplinindu-si cu brio sarcinile, pentru care sunt platiti, dar si de un numar de angajati care nu sunt vizibili publicului, dar care au creat aceasta lume si lucreaza din umbra pentru bucuria milioanelor de copii.

 

Daca vizitati LEGOland cu copii pasionati de aceasta gaselnita remarcabila a zilelor noastre, care da copiilor o preocupare educativa, nu va rezervati o ora, nu va rezervati o zi, ci faceti-le pe plac si investiti timp pentru lumea lor mirifica. Nu vor uita niciodata cadoul pe care l-ati oferit!

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de Dan&Ema in 18.04.15 16:45:32
Validat / Publicat: 18.04.15 18:45:29
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în GERMANIA.
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 6213 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

11 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Dan&Ema); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P03 Leul l-a cam inghitit de tot pe Emi
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 32150 PMA (din 34 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

11 ecouri scrise, până acum

webmaster
[18.04.15 19:18:32]
»

Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

Dan&EmaAUTOR REVIEW
[18.04.15 19:31:06]
»

@webmaster: multumesc. Revin cu poze

crismis
[18.04.15 22:45:13]
»

@Dan&Ema: AmFostAcolo, adica in Berlin, de 3 ori: prima data am oprit 2 ore in cadrul unui periplu prin Europa (ce poti sa intelegi in 2 ore dintr-ul oras?), apoi de inca 2 ori, mai mult durere (servici) decat placere. De fiecare data mi s-a parut tot mai frumos... Dupa a doua vizita, Baietel, care pe vremea aia era cam de varsta "prietenului" tau, s-a capatat cu un joc LEGO cumparat de la magazinul mentionat de tine. Desi am stat mult in cumpana daca sa-l iau sau nu (vreo 80 de euroi a costat, parca), cred pana in ziua de azi ca a fost una din cele mai bune investitii pe care le-am facut! 5-6 luni lui Baietel nu i-a mai trebuit nicio alta jucarie!

Jocul continea cateva sute de piese LEGO si cateva zeci de cartonase cu desene; regula jocului era simpla: trebuia sa construiesti ce reprezenta desenul, fara sa ai alte indicatii, punandu-ti pur si simplu imaginatia la lucru! De curand, jocul (chiar cu cateva piese pierdute) a ajuns la alt copil care se bucura de el...

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Dan&EmaAUTOR REVIEW
[18.04.15 22:50:46]
»

@crismis: despre berlin se poate dcrie mult. Am vrut sa redau deocamdata ce a placut mai mult copiilor.

Ema, sotia, m-a intrebat de ce nu am postat si ce ne-a placut noua adultilor?

Dan&EmaAUTOR REVIEW
[18.04.15 23:53:37]
»

@webmaster - Poti sterge te rog ultimul paragraf al articolului (cel ref la poze). Multumesc pentru rabdare.

webmasterX
[19.04.15 00:14:55]
»

@Dan&Ema - done

pe viitor e mai bine să foloseşti, pentru astfel de cazuri "Sesizează" - solicitarea ajunge, simultan & automat, la TOŢI moderatorii, nu doar la "cel de arie (parohie) "

Lyssys
[19.04.15 14:46:48]
»

@Dan&Ema - Îmbătrânesc și constat că devin invidioasă... Am, acum, când juniorul meu are... 28 de ani, regretul, că la vremea copilăriei lui, nu am avut posibilitatea (sau/și mijloacele) să-i oferim o astfel de excursie...

Era la serbarea de Moș Crăciun... 1990 de la cămin și unul din colegii de grupă (mică!) a primit de la Moșu', la cea serbare, în punga de cadouri, un roboțel și un joc Lego. Logic, fiul meu și-a dorit instant să-i aducă și lui Moșul un roboțel și un Lego... (Ah, cât am boscorodit în gândul meu acei părinți infatuați și inconștienți și... și... nu pentru cât m-au pus pe drumuri, ci pentru suferința creată acelor copilași, care nu au putut înțelege atunci, de ce, deși au fost și ei cuminți, sau mai cuminți decât X, Moșul le aduce lor un pachețel cu dulciuri iar lui X...) Am disperat și suferit în acel an! Am bătut în cele câteva zile rămase, TOATE noile magazinașe din oraș (abia apăruseră și aveau și ceva mărfuri, de toate felurile, din afară), fără succes! Am găsit roboțel (un roboțel alb, ca cele japoneze, pe care-l are și acum), dar LEGO nu ajunsese încă în orașul nostru din provincie... Nu știu dacă faptul că în anii următori i-am luat aproape tot din ce-și dorea din LEGO-urile mereu apărute i-au șters acea primă suferință, dar le are și acum, unele încă asamblate (un super - castel full-options), o mică avere, cel puțin sentimentală...

Așa că, dragi părinți, dacă au vizitat una din variantele Legoland cred că vor lua și pasiunea pentru minunățiile de jocuri...

Am exagerat, nu sunt invidioasă, doar nostalgică și sfătoasă (!!!) Dacă sunt mai mititei, cu certitudine juniorii dv. vor lua virusul LEGO!

Și, dragi părinți, dacă încă se mai fac serbări la grădi, păstrați pentru bradul de acasă cele - mai - cele daruri de la Moșul! Ocrotiți astfel ingenuitatea suflețelelor unor copilași la fel de prețioși pentru părinții lor, cum este al dv...

Și... dacă puteți, duceți-i la Legoland și la Disneyland la vremea potrivită. Eu una încă am convingerea că nimic nu este mai frumo (a) s (ă) decât copilăria!

Dan&EmaAUTOR REVIEW
[19.04.15 15:06:18]
»

@Lyssys:

Un ecou emotionant!

Eu ca si copil am trait printre copii cu posibilitati net superioare alor noastre. Si am suferit si eu si fratele meu si parintii mei, daca luam fata asta a povestii. Eu vad insa partea plina a paharului. Am vazut ce este "mai sus" de posibilitatile noastre, am invatat o limba straina in plus fata de multi altii si asta ne-a facut pe noi copiii de atunci sa aspiram la o treapta in plus pe scara sociala a vietii. Si prin povestea redata in articol, vreau ca si copiii mei sa isi depaseasca parintii si eu vreau sa le creez premisele sa aiba aceasta sansa.

Ref la Lego casa noastra, adica un apartament de 3 camere, este plina ochi de constructii de tot felul, lego-urile ocupand cel mai mult spatiu. Sectii de politie si pompieri, gari, trenuri, avioane, ... Emi a ajuns sa combine lego-uri si sa isi foloseasca imaginatia dezvoltand constructii inedite, iar cand Denisa ii strica fara voie o locomotova, un pod sau altceva, Emi il / o reconstruieste de la inceput fara schite ajutatoare.

Asta e lumea Lego pt pasionati.

Iar la vara suntem la Disneyland, pt Denisa in premiera, pt Emi a doua oara.

Lyssys
[19.04.15 16:18:09]
»

@Dan&Ema - Întru totul de acord cu dv!

... Referitor la Lego, cam așa stăteau lucrurile și la noi (sacul aspiratorului era verificat la sânge, nu cumva să fi înghițit vreun flecușteț din acela minuscul... un vârf de drapel sau vreo vizieră de pompier...)

"Emi a ajuns sa combine lego-uri si sa isi foloseasca imaginatia dezvoltand constructii inedite, iar cand Denisa ii strica fara voie o locomotova, un pod sau altceva, Emi il / o reconstruieste de la inceput fara schite ajutatoare. "... Așa făcea și juniorul nostru... Acum a ajuns IT-ist... Nu știu dacă Lego a avut vre-o contribuție...

Să vă trăiască și să vă bucure, pe toți cei ce aveți, copiii!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Dan&EmaAUTOR REVIEW
[19.04.15 17:49:25]
»

@Lyssys:

Multumim la fel. Cert este ca lego dezvolta gandirea.

webmaster26
[08.04.17 10:53:20]
»

Mutat în rubrica "Legoland Discovery Centre Berlin, BERLIN" (nou-creată pe sait)

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
crismis, Dan&Ema, Lyssys

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.051867008209229 sec
    ecranul dvs: 1 x 1