Verdun - Hotel Le Privilege/n-a fost un privilegiu

TIPĂREȘTE

După ce am părăsit impresionantul oraş german Munchen, pe ruta Stuttgart - Metz - Reims spre Paris, forţaţi de împrejurări am fost nevoiţi să întrerupem suita celor aproximativ 830 Km, căutând un loc de cazare la Verdun, locaţie cu o încărcătură istorică deosebită.

Aflat cam la jumătatea drumului dintre Metz şi Reims, pentru Verdun trebuie părăsită autostrada A4 (E 50), după care se rulează pe D 964 preţ de câţiva kilometri. De-o parte şi de alta a drumului n-am avut de admirat decât o zonă plată, parcelată cu diverse culturi, iar după ce am trecut rapid prin micuţa localitate Haudainville aveam să descoperim pe partea stângă a sensului nostru de mers un hotel, chiar cu puţin înainte de a ne aventura într-un şantier de zile mari la ceea ce avea să devină un sens giratoriu. Odată trecut hopul cu basculante şi escavatoare, am fi intrat chiar în oraşul Verdun dacă ţineam drumul drept pe Route de Metz. Am preferat să nu dăm vrabia din mână, motiv pentru care am virat în parcarea din faţa hotelului "Le Prestige". Cele două stele de pe frontispiciul clădirii nu aveau să promită foarte multe, însă, în acel moment, unul dintre partenerii de drum avea nevoie de pauză şi de odihnă. Plus de asta, aveam toate şansele să ajungem la Paris pe înserat, ceea ce ne-ar fi pus în dificultate, fiind vorba de două maşini.

După ce am admirat grădina frumos îngrijită din faţa hotelului, ne-am îndreptat către recepţie, unde am fost întâmpinaţi... destul de neutru, fără să fie depăşită limita unui "Bonjour" pe fond de zâmbet schiţat, tip grimasă. Nu ne-am formalizat şi am insistat să-i deranjăm, solicitând două camere, pentru câte două persoane. Am dat actele şi am luat cheile. Intraţi în camere (la parter), am trăit cu impresia că una din cele două stele ar fi fost în plus. Camera mică, iar în baie (o numesc aşa cu indulgenţă) era indicat să-ţi ţii coatele pe lângă trup, nu de mizerie, ci pentru a nu te procopsi cu niscavai vânătăi. Revenind la camera propriu-zisă, m-a frapat cât de neinspirat a fost amenajată. Patul de centru, în principiu, ar fi fost pus la locul lui, perpendicular pe unul dintre pereţi, numai că lungimea sa a micşorat atât de mult spaţiul de trecere spre un soi de şifonier - fără uşi, dar cu nişte poliţe cam ca cele din magaziile pentru materiale de construcţii - sau spre fereastra mult prea ridicată de la sol, încât traseul nu putea fi parcurs decât de-a dreptul peste pat, cu valize cu tot. La modul sincer, rememoram apreciativ multe dintre motelurile, pensiunile sau hotelurile din România, construite în localităţi mai mici sau la marginea unor drumuri naţionale.

După ce ne-am aranjat cât de cât după drum, am mers la restaurantul hotelului. Altă gâscă, în altă traistă! Salonul nu era prea mare, dar cochet aranjat. Mesele mari, pentru mai multe persoane, erau rotunde, iar cele pentru două persoane erau clasice, pătrate, şi amplasate pe lângă pereţii laterali. Centrul de atracţie a fost un acvariu imens, animat de doi sau trei peşti exotici. IIuminatul discret şi intim, suficient să vezi ce ai în farfurie şi chipul celui cu care conversai la masă. Barul atractiv şi bine garnisit nu mi-am dat seama în ce măsură era disponibil clienţilor, din moment ce o sticlă (750 ml) din vinul local, adică cel mai ieftin, era săltată binişor de 10 euro. Altele, mai de soi, echivalau cu o noapte de cazare, în jurul a 50 de euro.

Personalul, tipic franţuzesc. Se uită la tine numai când îţi iau banii. În rest, nu vă amăgiţi! , privirea lor doar trece prin voi, pe o undă rece şi impersonală, chiar dacă te adresezi pe limba lor cea de toate zilele. Fără să intru în detalii gastronomice, meniul, compus din antreu şi fel de bază, a fost un real răsfăţ, dar suma achitată s-a ridicat undeva pe la 60 de euro pentru două persoane, fără alte mofturi de pe la bar. Cam mult, dar, deh! , "Egalite fraternite liberte" n-are acoperire pe chitanţier.

Surpriza absolut neplăcută am avut-o a doua zi, dimineaţa, când, într-o primă fază, n-am ştiut dacă dormisem într-o cameră de hotel sau într-un iglu. Pentru luna august mi s-a părut nefiresc să le cam bâţâim de frig, chiar dacă am folosit şi cel de-al doilea rând de pături puse la dispoziţie. Sigur, Verdun este poziţionat mai spre nordul Franţei, dar chestia asta ar fi fost normal să o ştie şi cei de la recepţia hotelului. Caloriferele reci mi-au oferit două variante de răspuns: 1. Nu ştiau; 2. Ştiau, dar căldura n-a fost inclusă în preţ. Condensul şi umezeala ce se prelingea pe geamuri ne confirmau sadic faptul că somnul nostru s-a chinut la pragul criogeniei, însă cel mai neplăcut a fost faptul că hainele din valize au trebuit scoase la uscat şi aerisit până să ajungem la Paris. Ne făceam de râs, nu de alta!

---

VIZUALIZĂRI: 2461 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI