GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Hotel Le Dome 4* Bruxelles - aproape de centrul vechi si cam atat
Am stat la Le Dome 2 nopti, in interes de serviciu, in toamna 2015.
De la gara Brussels Nord se ajunge foarte repede pe jos, practic iesi din gara in bulevard (bd. Roi Albert II) si pret de cateva intersectii o tii numai in fata. Inainte de a traversa o intersectie mai mare (se intretaie 2 bulevarde principale), veti observa in fata Domino's Pizza si, imediat in stanga, se vede Le Dome (in total, chestie de max. 15-20 minute mers vioi, cu tot cu tras de troler).
Am ales hotelul la recomandarea unor colegi, pentru ca am avut programul foarte strans, relativ la orarul de zbor, si am fost nevoit sa aleg un hotel aproape de gara.
Privind retrospectiv, hotelul nu este cu mult mai bun fata de Apart Brussels Midi (vezi impresii), doar ca este situat mai aproape de centru (pentru cine are timp de umblat) si oferteaza mic dejun, insa si tariful este mai mare.
O mini receptie mare :) deschisa 24 ore, identificare rezervare, plata si factura, lift. Camera ok ca dimensiuni, pat matrimonial, sifonier, comoda, mini fridge, fierbator de apa; baie ok la dimensiuni, cu cada.
La curatenie se poate si mai bine, dar pentru 2 nopti merge. Fereastra camerei dadea in partea din spate, intr-un fel de gradina cu niste plante, dar nu am putut iesi pentru ca nu aveam usa (oricum, am ajuns in camera tarziu si era si frig).
Hotelul este compus din 2 corpuri apropiate, la check-in vi se specifica in ce corp sunteti cazati, dar restaurantul unde se serveste MD este unic. MD mediu spre bun, nici prea-prea nici viceversa, dar nici nu mori de foame.
Ce mi-a placut:
- este pozitionat aproape de gara Brussels Nord, centrul vechi si toate atractiile sale;
- acces facil la mijloacele de transport in comun (metrou si tramvai subteran la 50m);
- mic dejun acceptabil;
- confortul camerei acceptabil spre bun.
Ce nu mi-a placut:
- baia mai degraba basic;
- insonorizarea precara;
- mobilierul oarecum uzat;
- mirosul pregnant de tutun (in ciuda faptului ca am solicit camera pentru fumatori, atunci fiind fumator, chiar si pentru mine a fost prea mult);
- aspectul general de invechit al hotelului;
- tariful maricel in functie de ce a oferit (totusi, bun pentru Bruxelles, sa fim rezonabili).
 
Tips&tricks pentru amatorii de mancaruri spicy: dupa ce ajungeti extenuati dupa plimbarea din Centrul Vechi, mai mergeti 50m pe bulevard si o sa gasiti un fast-food indian: o jumatate de pui pe gratar, cu curry, impreuna cu o portie de cartofi si un sos specific (tot hot), face toti euro - pana in 10. Dar mai bagati 2 Jupiler garantat, sa stingeti 'vapaia'. :)
black_mamba.
Trimis de black_mamba in 13.09.17 18:43:47
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în BENELUX.
4 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (black_mamba); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 50.85559300 N, 4.35718600 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
4 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Mutat, la reorganizare, în rubrica "Le Dome Hotel, BRUXELLES" (deja existentă pe sait)
--
Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.
Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)--
Câteva fotografii realizate de voi acolo ar fi mai mult decât binevenite — atât ca ilustraţie a textului, cât şi ca informaţie utilă, ele fiind căutate, apreciate (şi solicitate) de cititorii interesaţi în această destinaţie... Poţi folosi linkul amfostacolo.ro/pic_addnew ... 74&ridAnt=81996
@webmasterX:
Coordonatele sunt corecte.
@webmasterX:
am cautat rubrica pe site, dar nu am gasit-o atunci cand am scris review-ul.
@black_mamba: s-a ''stricat'' programul Așa este, rubrica este nou creată!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)