GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Cu experienta anilor trecuti cand am stat la pensiuni in Tirol (o experienta foarte placuta, de altfel), de data aceasta am decis sa alegem un hotel mai pretentios. Mare greseala!!!
Am plecat din tara cu rezervare prin agentie pentru un family room. Cand am ajuns acolo, ni s-a spus ca rezervarea noastra nicidecum nu prevedea o asemenea camera. Ca sa ne cazeze in sfarsit in camera pe care o platisem, ni s-a spus ca trebuie sa mai platim un supliment de 10 euro/zi. Am sunat in tara, la agentie, agentul s-a interesat si ne-a spus sa stam linistiti pentru ca nu mai trebuie sa platim nimic. La jumatatea sejurului, ni s-a spus ca in momentul plecarii va trebui sa mai platim 150 de euro pentru family room-ul pe care se presupune ca nu il platisem. Ni s-a parut extrem de mult pentru ce ofereau (deja platisem o groaza ca sa stam la un asemenea hotel), asa ca am decis sa renuntam la masa de seara, incat suma ce mai trebuia platita sa ajunga la 60 de euro. In ziua plecarii, aflam ca trebuie sa platim 90 de euro. De unde? Nu stim! Domnisoarele de la receptie, cu mii de aere in cap, ne tot abureau si dupa ce am incercat sa le demonstram ca nu avem de ce sa platim (si in niciun caz atat), a trebuit sa scoatem banii din buzunar ca sa putem pleca acasa.
Regimul de demipensiune a reprezentat o dezamagire noua. Dimineata, trebuia sa te duci la masa fie la 7:00, fie la 9:30 pentru ca daca nu te duceai la aceste ore, sunca si carnatii (destul de rar prezenti) erau reci gheata. Seara, ni se dadeau numai mancaruri cu sos, intr-o cantitate mai mult decat mica. Exact ca la hotelurile de fite, aveam o bucatica de carne, o lingurita de garnitura si mult sos ca sa se umple farfuria. Desert? Aoleu!!! Fie era o chestie extrem de dulce care nu putea fi consumata, fie ti se dadeau fructe: o jumatate de capsuna, o jumatate de felie de kiwi, o jumatate de felie de portocala si o lingurita de crema de vanilie. Stiu ca pare de necrezut, insa nu exagerez cu nimic! Si daca o mai pui la socoteala si pe doamna Nadia care te verifica in permanenta, esec este putin spus.
Camerele? Nu erau de 4 stele! Paturile scartaiau, cel de-al 3-lea pat era de fapt o canapea foarte tare care nici macar nu avea asternuturi, iar in baie nici nu se punea problema de sapunuri sau sampon.
Daca doriti un sfat, documentati-va bine cand alegeti un hotel si nu va lasati inselati de numarul de stele. Si daca va duceti in Tirol (o zona pe care o recomand cu caldura), alegeti pensiunile care sunt administrate de familii. Desi nu au camere de 4 stele, oamenii sunt extrem de draguti, nu te inseala si mancarea este multa si buna! Asa vom face si noi de acum incolo!
Trimis de TravelerTime in 04.08.09 10:03:13
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în AUSTRIA. A mai fost în/la: Viena, Salzburg, Tirol
3 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (TravelerTime); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 47.30229752 N, 12.79312849 E - neconfirmate încă
ECOURI la acest review
3 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Am stat si eu in vara lui 2006 aici dar atunci a fost bine. Nasol daca s-au stricat treburile.
Trebuia sa le ceri sa iti de-a in scris de la inceput, cu semnatura, cat trebuie sa platesti in plus si la final daca iti zicea altceva aveai o dovada la mana.
Nu e bine deloc, dar de la unele agentii n-ai ce sa ceri! In 2008 am stat la hotelul frate, Schütthof, de 3 stele si intr-adevar camera mai mica, dar in rest totul excelent, mic dejun copios si veneau mereu sa ne intrebe daca mai dorim ceva. Am stat in Austria la multe hoteluri de 4 stele si nu s-au ridicat, inca, la nivelul lor de amabilitate...
@florintoma,
”Am stat in Austria la multe hoteluri de 4 stele si nu s-au ridicat, inca, la nivelul lor de amabilitate...
Este posibil ca recomandarile tale sa fie mai mult decat utile, tot ceea ce trebuie sa faci, este sa ne povestesti si noua despre ele.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Apr.2012 Vacanta de Pasti la ski — scris în 11.05.12 de conana din ALBA IULIA - RECOMANDĂ