Bine ca nu am prins si trait acele vremuri...

TIPĂREȘTE

Buna seara tuturor.

Ne-am intors, din concediu, sambata dimineata, dupa un traseu foarte lung, de fapt cel mai lung traseu pe care l-am facut pana acum. 5200 KM in 2 saptamani.

Am vazut foarte multe, ne-am simtit foarte bine si as fi ramas pt totdeauna acolo.

Mie scarba de tara asta!!! Si nu o spun cu fite, acesta e adevarul. Bine ca nu am avut la tv programe romanesti, cu atatea stiri si legi tampite facute de niste hoti ordinari si de niste trantori din parlament, care nu mai stiu cum sa fure mai mult. Asta e parerea mea! Ultima stire pe care am prins-o, inainte de a pleca in concediu a fost cea in care, CICA, Basescu vroia sa ceara micsorarea TVA-ului. Ar fi fost culmea culmilor. Cu cateva zile inainte umblam ca disperatii cu casele de marcat in brate la service, pt modificare, ca dupa cateva zile sa aud aceasta stire. ESTE GROAZNIC CE SE INTAMPLA!

Sa revenim pe plaiuri mai frumoase!

Asadar, eu m-am gandit sa va povestesc pe zile ce am facut si pe unde am umblat. Cred eu ca mai bine ma descurc, deoarece nu am stat prea mult intr-o locatie, am vrut sa vedem cat mai multe.

Traseul a fost: Cluj - Bors - Mauthausen - Solden - Aqua Dome - St. Moritz- Silvaplana - Julier Pass - Chur - Andermatt - Furka Pass - Grimsel Pass - Interlaken - Lauterbrunnen - Trecut cu masina pe tren prin tunel - Zermatt - Chamonix - San Remo - Monaco/Monte Carlo - Nice - Menton - Faak Am See - Malta Hoch Alpenstrasse - Villach - Graz - Parndorf - Cluj. Traseul este scris in mare, deoarece am vizitat mai multe. Cat imi va permite timpul, le voi lua pe rand pe fiecare.

ZIUA 1, DUMINICA 11 IULIE

Sambata seara, 10 iulie, am pornit relaxati si incet spre prima noastra vizita la Lagarul Mauthausen. Am mers incet, deoarece lagarul se deschidea doar la ora 9, adica 10 la noi. Pe drum am tot oprit si, si asa am ajuns cu o ora mai repede. De pe autostrada, inainte de Linz, am facut dreapta mergand printr-un satuc, foarte frumos si curat, pana in orasul Mauthausen, oras in care nu am oprit, dar am admirat faleza Dunarii, amenajata frumos, cu piste pt biciclete, trotuare pt plimbare. Pt a ajunge la lagar am urcat printr-o padure, iar la iesire ni s-a aratat in fata o adevarata fortareata, pe un deal.

Parcarea este automata, iti iei bilet la intrare si platesti la aparat la iesire, ca in orice parking. Cand am ajuns noi, nu era nimeni, doar noi si soarele puternic care se anunta foarte arzator si care anunta o vreme caniculara in ziua care urma. Am pierdut vremea, aproape o ora, timp in care au inceput sa mai soseasca turisti, angajatii lagarului si lume care se plimba cu cateii sau faceau jogging. La ora 9 s-au deschis portile "iadului".

Este foarte bine amenajat, totul in jur. S-au facut tot felul de monumente ciudate, in memoria celor pieriti acolo. La intrare este un bazin, banuiesc eu, cum am citit in cartea 186 de trepte Mauthausen, acolo cred ca ii baga in apa pe oameni, la minus 25 grade, sa testeze cat rezista, nu stiu, nu scria nimic.

Biletul de intrare este 2 euro de persoana, iar parcarea 1 euro/ora.

In prima curte, de la intrare, sunt niste porti imense, unde am descoperit, ulterior, ca le folosesc pe post de garaje. A venit un tip, o deschis o poarta si a intrat cu masina intr-o incapere din aceea.

Apoi am urcat niste scari care dau la o curte imensa cu monumente, statui si aleea care duce la cariera. Tot aici este un restaurant sau bar, care era inca inchis si toalete. Noi am facut dreapta, am platit biletul si am intrat intr-o curte imensa unde sunt baracile, aliniate, toate la fel si cateva vizitabile. Pe ziduri este plin de placi facute in memoria celor cazuti in acel infern.

Baracile sunt numerotate, in total au fost 20, dar acum doar cateva mai exista, celelalte fiind demolate. Cele care au ramas, au fost transformate in muzeu.

In prima baraca este o capela si o sala cu multe steaguri si picturi cu scene din lagar. Aceste baraci au fost renovate, cred eu ca pe ce nu s-a pus mana si a fost lasat asa, este crematoriul si camera de gazare, in rest totul pare a fi nou, chiar si acele ziduri nu existau. Pe vremea aceea, lagarul era inconjurat de gard facut din sarma ghimpata si era electrificat.

Este o liniste totala. Din cand in cand, te mai sperie pasarile care zboara si scot niste sunete ciudate, parca ar fi spiritele oamenilor care au pierit acolo, asa aveai impresia. In rest, doar pietrisul de sub picioare suna.

Apoi am ajuns in zona arestului, tot asa o baraca, doar ca la subsol era o adevarata industrie de macelarit oameni. Cobori niste scari, iar apoi urmeaza tot felul de camere mici si intortocheate. Camera de gazare nu e mare, eu asa credeam ca e, plina cu tevi pe pereti, prin care introduceau gazul si tot felul de substante toxice, facand experimente, in cat timp mor sau in ce mod, cum aratau in momentul in care intrau la ei ca sa ii scoata si sa-i transporte la crematoriu. Acesta camera are 2 usi blindate cu vizera, sau cum ii spune. Inainte de a-i baga in camera de gazare, oamenii erau pusi sa se dezbrace, iar la care aveau dinti din aur, li se desena o cruce pe piept. In acest mod, ii recunosteau in momentul cand intrau, dupa 20 de min. dupa ce au murit, le scoteau dintii, iar apoi erau transportati la crematoriu, arsi, iar familia primea instiintare, acasa, cum ca persoana respectiva ar fi facut o boala grava, sau daca era impuscat, cum ca ar fi incercat sa evadeze sau pur si simplu ca s-ar fi sinucis. Totul era ascuns foarte bine.

Langa camera de gazare este crematoriul, primul, unde este, deoarece s-a mai construit unul mai mare, in alta incapere, unde intrau mai multi o odata. GROAZNIC.

Am citit undeva, cum ca s-ar mai simti mirosul de carne. De asta mi-a fost cel mai frica, dar nu cred ca acel miros dinauntru era de carne arsa. Era un miros greu si urat, dar parca de altceva, sau nu vroiam eu sa concep asa ceva.

Cuptorul este vechi, ruginit cu o targa plina cu flori, lumanari, poze, biletele.

Aici, pielea imi era ca de gaina, desi imi era foarte cald. Am avut un sentiment groaznic. Celalalt cuptor nu m-a marcat asa. Poate din cauza ca era asa vechi si mic si mirosul acela...

Sala unde este cuptorul mai mare si mai nou, este decorata cu poze reale, nu picturi, cu oamenii chinuiti, slabi, pe moarte sau morti, copii, femei, poze din cariera de piatra, oameni care au ales sa se arunce in gardul electrificat, pt a scapa din acel infern. Efectiv ramai marcat mult timp si te bucuri ca nu ai trait asa ceva, ca traiesti cu linistit cu alte probleme, dar nu in halul acela si te mai gandesti cum le-a putut trece prin cap asa ceva, toate experimentele care se faceau pe ei, chinuiti, cu o jumate de litru de fiertura, nu supa, pe zi, pusi la munca aceea ostovitoare. Erau pusi sa care, din cariera, pe cele 186 de trepte, cate o piatra nici prea mare, nici prea mica, de vreo 50 kg, sa urce scarile fara sa se opreasca si tot asa toata ziua. Daca se opreau, erau impuscati. Sau cand cei mari aveau chef de distractie, faceau vanatoare de oameni, de sus de pa deal, unde stateau si ii urmareau. Sau luau cate un bolovan si-l pravaleau peste oameni, pe scari.

Care gresea era impuscat, batut, torturat sau era pus sa aleaga intre a sta in apa inghetata sau a fi impuscat.

Hainele rupte, subtiri, rani infectate, bocanci cu talpa de lemn, rupti, pe care erau obligati sa-i repare, fara a li se oferi ac, ata si isi confectionau din sarma unelte care sa-i ajute sa-si coase hainele sau incaltarile.

La ora asta, nu mai imi vin in minte exemple de torturi, dar oricum cred ca toti ati auzit, citit sau vazut filme despre lagarele naziste.

Baracile au in dotare la intrare, camera unde erau toaletele, bineinteles ca acum nu mai exista, dar se vad urmele unde au fost wc-urile, latrinile, si o sala in care au fost chiuvete mari, rotunde amplasate pe mijloc.

In multe baraci nu se poate intra, deoarece sunt in renovare.

Imi doream sa vad, cum am auzit de la cineva, in alte lagare sunt expuse obiectele si valizele oamenilor si chiar par uman, cum erau tunsi, din care se faceau haine si alte lucruri. Aici nu am intalnit asa ceva.

Dupa vreo ora de plimbat, ne-am indreptat spre cariera.

O alee pietruita coboara incet pe langa o padurice. In cariera acum este plin de verdeata si 2 mini lacuri, iar scarile au fost refacute si nu stiu daca sunt chiar 186 de trepte. Nu am coborat, era prea mult si foarte cald. In momentul acela ma gandeam la cei care indiferent ca era soare, ploaie, minus 25 grade, lucrau la foc continuu pana la epuizare sau moarte.

Noi de abia am urcat, aleea aceea, inapoi. Era extraordinar de cald.

Daca stiam, vizitam acesta cariera, inainte de a se deshide lagarul, deoarece era in afara zidurilor si era drum care te ducea direct acolo. Pe acel drum am mers inapoi in parcare, unde nu am avut monede si a venit o tanti, care s-a dus la si ne-a schimbat o bacnota, ca sa putem iesi. Aparatul accepta doar monede, iar noi nu aveam. Foarte amabila a fost acea doamna. Deci, pt parcare sa aveti bani marunti.

Nu am intrat in istorie, eu de mult mi-am dorit sa vizitez un lagar, desi acesta nu este asa de mare si explicit, mi-am indeplinit acest vis si va recomand si voua, daca aveti ocazia mergeti si vedeti cu ochii vostri, cat de cat, ce vremuri au putut fi atunci si ce bine e acum.

Sper ca asa ceva sa nu se mai repete, de fapt nici nu cred ca s-ar mai putea intampla asa ceva, acum natura se joaca cu noi, natura pe care noi am distrus-o si tragem foloasele.

De acolo, ne-am tras sufletul si am pornit la drum. Am iesit de pe autostrada, mergand pe langa Gmunden, Lacul Traunsee, Bad Ischl spre Salzburg, iar apoi spre Innsbruck. Aici sunt niste lacuri superbe, sper ca la anul sa pot sta si eu aici. Cum era duminica, toata lumea era la plaja, erau pline parcarile, drumurile, am vazut un camp plin cu masini.

Seara am ajuns la Solden, unde ne-am si cazat si stat 2 zile.

Va urma...

---

VIZUALIZĂRI: 7833 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI