GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Surprinzătoarea Rivieră a Atenei
Dacă te afli în Atena de prin mai până la finele lui octombrie și vrei să îți acorzi o pauză de la vizitarea Acropolelor și celorlalte situri antice și să scapi de îmbulzeala de turiști din Plaka și Monastiraki pentru a petrece câteva ore la soare și a face - eventual - o baie în Egeea cea limpede și sărată, nu e neapărat nevoie să te îmbarci pe un vapor având ca destinație una din insulele din Golful Saronic. Capitala Greciei are propriile faleze și plaje, întinse pe vreo 50 de kilometri (chiar 70, cu tot cu cele din Pireu). La care se ajunge repede, comod și ieftin...
Atâta lucru știam și eu și fără să fi pus piciorul acolo, și am mizat pe atuul unor băi de soare și mare atunci când am încercat (și reușit) să îmi conving consortul să accepte ideea unui sejur în Atena la început de iunie. Ceea ce n-am știut și am aflat cu mare și plăcută surprindere este că Riviera Ateniană arată minunat și că drumul de-a lungul Coastei lui Apollo sau Coastei de Aur, așa cum îi mai zice, e o adevărată încântare: de o parte a șoselei se înșiră bloculețe noi, albe și frumoase, multe din ele cu cafenele și taverne la parter, iar de cealaltă parte ochii se desfată cu petice de iarbă bine îngrijite, palmieri, plaje mai mari sau mai mici, amenajate sau nu, private sau publice, și mai ales cu multe, foarte multe porturi de agrement în care acostează cuminți iahturi care mai de care mai elegante.
Singurul meu regret major este că nu am străbătut întreaga rivieră, până la Cap Sounion, pentru a vedea Templul lui Poseidon. Și asta fiindcă, pentru a ajunge acolo ar fi trebuit să luăm un autobuz din autogara KTEL din Atena iar călătoria ar fi durat două ore, prea mult și prea obositor pentru noi, mai ales că asfințitul nu aveam cum să-l prindem la templu, în iunie întunecându-se târziu după ultima cursă retur a autobuzului. Dar detalii despre Cap Sounio, Templul lui Poseidon și drumul până acolo puteți găsi în reviewul colegei și prietenei @irinad vezi impresii.
Noi n-am ajuns decât până la Vougliameni, absolut suficient însă pentru a ne face o imagine destul de clară cu privire la frumusețea locurilor și la facilitățile oferite în zonă. Mai ales fiindcă am poposit pe mai multe plaje, în mai multe zile, deplasându-ne cu două tipuri de mijloace de transport.
Tramvaiul este soluția cea mai la îndemână atât pentru localnici, cât și pentru turiști. 3 linii funcționează în Atena, notate 3,4 și 5, cu lungimi cuprinse între 18,2 și 21,5 km, toate date în folosință în varianta actuală cu ocazia Jocurilor Olimpice găzduite de capitala Greciei în 2004. Linia 3 face legătura dintre Stadionul Păcii și Prieteniei din Pireu cu localitatea Voula de pe Rivieră. Linia 4 are ca punct de plecare Piața Syntagma din centrul Atenei, după care străbate cartiere mai puțin bătute de turiști precum Neos Kosmos și Nea Smyrni pentru a ajunge pe faleză la stația Edem, de unde cotește la dreapta către Pireu, având punctul terminus la stadionul din Pireu menționat mai sus. În fine, linia 5, cea mai utilă pentru iubitorii de plajă cantonați în Atena, pornește din Syntagma și are același parcurs ca linia 4 până la Edem, după care cotește însă la stânga și se prelinge pe malul mării până la Glyfada, unde intră în localitate și întoarce la Voula.
Precizez că tramvaiele circulă des și în condiții foarte bune (inclusiv A/C), însă traseele sunt lungi și cuprind multe stații, așa încât pentru a parcurge, de pildă, drumul de la Syntagma la Glyfada va trebui să vă înarmați cu răbdare - călătoria durează în jur de 40 de minute. Despre pericolele care îi pasc pe pasageri din partea hoților de buzunare nu pot decât să vă sfătuiesc să stați cu ochii în patru. Noi n-am avut niciun fel de neplăceri.
Ceva mai repede se ajunge pe Rivieră cu metroul, coborând la stația terminus Elliniko de pe linia 2, situată în Glyfada, din apropierea căreia, luând autobuzul 122, veți străbate o bună parte din coastă până la Varkiza, deci mai departe decât vă duce tramvaiul.
Așa după cum arătam în reviewul inaugural al „serialului Atena” vezi impresii, o călătorie cu orice mijloc de transport în comun costă 1,40 euro, biletul fiind valabil timp de 90 de minute, însă dacă intenționați să faceți mai multe drumuri, abonamentele reprezintă o variantă mai economicoasă. Detalii aici: athenstransport.com/english/tickets/.
Autobuzul X96, care leagă Aeroportul Internațional Eleftherios Venizelos de Pireu, străbate și el Riviera Ateniană, cu opriri la toate stațiile importante. Costul unui bilet este 6 euro (3 euro pentru copii de 6-18 ani, studenți și persoane de peste 65 de ani).
Pentru a ajunge la plajele ateniene de dincolo de Voula noi am folosit autobuzul hop-on hop-off, despre care am relatat în același review introductiv. Pe acest traseu galben-verde, stațiile sunt următoarele: Acropole-Planetarium (Pireu) -Flisvos-Glyfada-Kavouri-Astir Beach-Vougliameni Lake. Atenție, sunt numai patru curse pe zi, prima din ele cu plecare din stația Acropole la ora 10.30 iar ultima cu retur din Vougliameni la 18.42. Și repet: orarul este respectat cu cea mai mare strictețe, lucru de care m-am convins în cele două zile când am apelat la această modalitate de deplasare.
La numai 10 km sud de centrul Atenei, orășelele de pe Rivieră, cândva mici sate pescărești, acum parte a zonei metropolitane, s-au născut începând de prin anii 1960 prin asanarea mlaștinilor din preajma Golfului Saronic și au devenit între timp cartiere rezidențiale șic și scumpe sau refugii de verile caniculare pentru localnicii cu dare de mână, care și-au construit aici case de vacanță. Mai important pentru turiști, pe țărm au apărut hoteluri și ideea unei cazări în Glyfada, ca să dau un singur exemplu, merită toată atenția, permițând atât plajă și băi în mare, cât și vizitarea minunatelor obiective turistice ale capitalei, accesibile cu mijloacele de transport în comun.
Multe tentații fac cu ochiul vizitatorilor: în afara peisajelor marine, atracția principală o reprezintă plajele, cu nisip grosier dar apă surprinzător de curată, unele din ele lungi și/sau late, amenajate cu umbrele, șezlonguri, beach baruri, locuri de joacă pentru copii, salvamari, cabine de schimb și dușuri sau terenuri de tenis, volei etc., altele mai sălbăticuțe dar la fel de apetisante. O parte din ele sunt mândrele deținătoare ale Blue Flag și oferă facilități pentru practicarea de sporturi nautice.
Așezarea unora din plaje în golfuri înseamnă dublarea atractivității prin porturile de agrement. În imediata lor apropiere veți găsi cluburi private, cafenele fițoase sau restaurante care servesc cu precădere - evident - fructe de mare. Iar seara multe porțiuni de pe faleză se animă datorită cluburilor de noapte.
Principalele arii de pe coasta ateniană sunt Flisvos Marina, Glyfada, Voula, Vouliagmeni, Lagonisi, Varkiza, Anavyssos și Sounio, însă în drum se întâlnesc multe plaje cu nume și dotări diferite, de unde puteți alege în funcție de preferințe.
În Flisvos Marina, un port de agrement de dimensiuni considerabile, acostează unele dintre cele mai luxoase iahturi care brăzdează apele Mediteranei. Faleza pietonală, discotecile și cinematograful în aer liber, mallul, cafenelele și restaurantele atrag mulțimi de atenieni, veniți să se distreze la plaja cea mai apropiată de oraș.
Nava de război Averoff stă ancorată în Paleio Faliro Marina. Dacă timpul vă permite, o puteți vizita; după ce a servit în Războaiele Balcanice și cele două Războaie Mondiale, în 1984 a fost transformată în muzeu.
Edem este una din plajele publice pe care le-am frecventat, fiind situată convenabil pe traseul liniilor de tramvai 4 și 5. Nu foarte curată și îngrijită dar cu apă limpede, beneficiază și de o terasă unde ne-am răcorit cu câte o bere.
Și mai ascunsă mi s-a părut a fi Batis, altă plajă publică neamenajată, cu nisip și pietre, în schimb foarte lată. Aici nu am găsit decât o „kantina” de unde un nene întreprinzător ne-a servit cu o bere Amstel și un caffé frappé contra fabuloasei sume de 2,50 euro!
Depășind aceste zone de plajă mai modeste, apreciate, din câte am observat, mai ales de localnici, am pătruns în Glyfada, considerată pe drept cuvânt cea mai șic și mai cosmopolită suburbie a Atenei.
Glyfada degajă și acum un aer american, chiar dacă au trecut peste 20 de ani de când SUA și-au abandonat baza aeriană din apropierea fostului aeroport internațional Ellinikon. În afara portului de agrement bine organizat și a unui teren de golf cu 18 găuri (primul de o asemenea mărime din Grecia și o raritate și în prezent în această țară), turiștii de rând, așa ca noi, nu pot să nu remarce clădirile înconjurate de spații verzi îngrijite și mai ales puzderia de magazine ale unor branduri de renume care au transformat orașul-stațiune într-un soi de mall imens. De prețuri nu cred că are rost să pomenesc, având în vedere că printre rezidenți se numără vedete și politicieni de-ai locului, dar și milionari arabi sau ruși...
Scena această plină de „vibe”, cum se zice mai nou, e completată cu succes de parcuri de distracție, terenuri de tenis, bachet, fotbal etc., ca și de cafenele, restaurante și cluburi de noapte unde, din câte am citit, lumea dansează până în zori - Glyfada e un fel de Beverly Hills în variantă grecească.
Mai multe plaje se înșiră de-a lungul acestui orășel, cele mai multe publice dar cu șezlonguri ce pot fi închiriate contra cost: Glyfada (Terminal), Agios Dimitrios, Agios Kosmas. Dacă prima nu m-a impresionat prea tare, ultimele două mi-au plăcut în schimb în mod deosebit, sunt foarte late și nisipul, deși amestecat cu pietricele, nu mi-a zgâriat tălpile.
O dimineață întreagă am petrecut la Astir Beach, o „perlă” mai de lux și mai simandicoasă a Rivierei Ateniene, premiată cu Blue Flag datorită facilităților oferite. Intrarea e cu plată pe această plajă, singura foarte aglomerată peste care am dat noi - 4 euro/persoană, cu o reducere de 1 euro dacă ai peste 65 de ani, și de banii ăștia, dacă ai noroc, poți să beneficiezi de un șezlong. Dacă sunt toate ocupate, asta e, fii pe fază și repede-te de cum se eliberează unul!
Partea bună a lucrurilor este că stând la plajă și admirând peisajul (plaja e așezată într-un golf superb, mărginit de dealuri împădurite), am putut comanda la prețuri rezonabile un frappé (2 euro) și o bere (3 euro). Iar în așteptarea autobuzului hop-on hop-off (aici nu se poate ajunge cu tramvaiul) ne-am delectat pe terasa beach barului, eu cu două cupe de înghețată (6,20 euro) iar Adrian cu o bere la halbă de 500 ml la 4 euro și un păhărel de ouzo - 6 euro.
De la Astir ne-am continuat drumul cu hop-on-ul spre Voula, aflată la numai 3 km sud de Glyfada. Din autobuzul deschis am admirat eleganța bloculețelor de apartamente, terenurile de sport, cafenelele, tavernele și parcurile pline de verdeață, precum și plaja lungă, amenajată pe unele porțiuni și lăsată „la liber” pe altele.
Și am ajuns la capătul de linie - Vougliameni, un loc pe care grozav mi-aș fi dorit să-l explorez, mai ales după lecturarea reviewului lui @crismis vezi impresii. Dar n-a fost să fie, pentru după-amiază aveam în plan al doilea tur prin Atena cu hop-on hop-off-ul.
Prietena Cristina ne-a povestit despre lacul scufundat, pe care eu l-am zărit numai în fugă din autobuz și nici măcar n-am apucat să-l pozez, așa că mă mărginesc să adaug că întinderea de apă dulce combinată cu apă sărată are o temperatură constantă de 24 grade tot timpul anului și efecte terapeutice dovedite, se pare, fiind îndeosebi recomandată pentru reumatici. Tot ce pot spune este că lacul arată spectaculos, înconjurat cum e de pereți stâncoși.
De partea cealaltă a șoselei am văzut însă plaja lungă, marina și aleile mărginite de întinderi mari de iarbă presărată cu flori, iar de citit am citit că Vougliameni este, la fel ca Glyfada, un orășel „cu ștaif”, fapt confirmat de clădirile de apartamente elegante și de terasele șic.
Și apropo de asta, Vougliameni este poreclit „Valea Colesterolului” din cauza restaurantelor specializate în această zonă a Rivierei Ateniene în preparate din carne, printre care și favoritul meu - kokoretsi. Ah, îmi lasă gura apă!
Închei aici scurta și deloc exhaustiva prezentare a localităților și plajelor de pe Coasta de Aur a capitalei grecești. Nu înainte însă de a vă oferi câteva informații cu privire la cinci proiecte aflate în derulare care vor schimba categoric în bine aspectul Rivierei Ateniene.
Primul se referă la reabilitarea zonei Faliro prin legarea ei de esplanada olimpică a Stadionului Păcii și Prieteniei din Pireu și construirea noilor sedii ale Operei și Bibliotecii Naționale. Al doilea proiect are în vedere privatizarea și reproiectarea Marinei Alimos, cel mai mare port de agrement din Balcani, iar următoarele două inițiative vizează construirea în Glyfada a hotelului de cinci stele Asteria și a resortului Astir Palace Vougliameni, cu două hoteluri, plaje private, restaurante gourmet, baruri, magazine și un spa în care procedurile aplicate vor urma învățăturile lui Hipocrate...
În fine, ultimul și cel mai ambițios proiect, în valoare de 8 miliarde de euro, va transforma zona fostului aeroport Ellikion într-un mare complex de lux care va cuprinde, pe lângă un hotel de cinci stele, și un cazinou, centre comerciale, clădiri de apartamente, parcuri și terenuri de sport. Se preconizează ca prin construirea acestuia cifra vizitatorilor Atenei va crește cu un milion!
Cu astfel de planuri de viitor, guvernul grec urmărește să facă din Coasta de Aur o destinație turistică de excepție, deschisă tot anul și populară printre amatorii de city-breakuri. Și sper că va reuși.
Dar chiar și până ce aceste proiecte vor fi realizate, Atena a fost și este un oraș norocos: spuneți și voi, câte locuri din Europa se pot lăuda cu vestigii de cea mai mare importanță pentru istoria omenirii, cu cartiere pitorești, pline de flori și taverne tradiționale, cu dealuri de pe care se deschid panorame urbane spectaculoase, ȘI - cireașa de pe tort - cu un litoral întins pe zeci de kilometri, cu plaje, golfuri, porturi și nenumărate distracții?!!
Grecia e Grecia iar capitalei ei Dumnezeu i-a dat (aproape) TOTUL!
Webmasater, rog următoarea ilustrație: youtube
Trimis de Carmen Ion in 08.05.19 17:28:09
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în GRECIA.
23 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Carmen Ion); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
23 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu).
Felicitări pentru vacanta și articol. Subscriu la cele spuse dd tine. Atena are plaje superbe, am fost acum câțiva ani la toate cele enumerate în review-ul tău. Aproape ca m-ai făcut sa îmi doresc sa mai merg prin Grecia.
@Mika: Vai, Mika, ”aproape” că te-am făcut să îți dorești să mai mergi în Grecia?!!
Înseamnă că nu mi-am făcut bine treaba...
@Carmen Ion: Am niște probleme cu Grecia de la ultiuma mea ședere la Atena. Am stat două săptămâni in perioada in care au inceput manifestatiile si ”luptele” de stardă. Tot centrul era baricadat, parcul inchis, lacrimogene, soldați, etc. Ziua se băteau și seara erau la cârciumi. Deși am fost de multe opri in Grceia, cele două săptămâni ne-au făcut să ne cam treacă. Dar din când in când mi se mai face dor...
@Carmen Ion: Frumoasă plimbare pe coasta ateniană.
Mi-am notat informațiile necesare nouă pentru septembrie, când vom ajunge acolo!
Colegii din Atena ne-au recomandat cazare în zona asta prezentată de tine. Foarte grea alegere!!!
Abia aștept să simt și eu atmosfera ateniană!
Felicitări pentru plimbare și articol.
Toate cele bune.
@ANILU: Mă bucur mult că vei ajunge la Atena. Sper că vei sta minim o săptămână, merită cu prisosință.
Și eu am avut în plan cazare pe Rivieră, dar nu m-am înțeles cu Adrian, nu știu de ce îi intrase în cap că nu vom găsi nimic acolo ieftin și pe placul nostru - greșit! Acum regretăm amândoi, dar e prea târziu.
Opțiunea cazării pe Rivieră merită luată în seamă: de curiozitate, am făcut o simulare pe booking.com și am găsit variante rezonabile pentru septembrie.
De pildă, Hotel Ikaros, excelent situat lângă plajă și stația de tramvai, dar și aproape de 1) stația de metrou Ellinikon, de unde poți ajunge rapid în centrul Atenei; 2) autobuzul 122 cu care poți parcurge Riviera până la Varkiza; 3) X97, shuttle bus care face legătura dintre aeroport și stația de metrou Ellinikon (punct terminus). Și tot prin apropiere ar trebui să fie și o stație a autobuzului KTEL care ajunge la Cap Sounio și Templul lui Poseidon.
După părerea mea, zona aceasta este cea mai bună variantă de cazare.
Sănătate, succes în căutări și m-aș bucura dacă reviewurile mele despre Atena îți vor fi de folos.
@Mika: Ah, acum înțeleg. Ce să zic, ați avut ghinion
@Carmen Ion: Mi-am amintit de frumoasa rivieră ateniană pe care eu am putut s-o admir doar din autobuzul care ne ducea la Sounio, anul acesta in februarie. Mi-ar plăcea să ajung să experimentez plajele din această zonă intr- o zi, evident in sezon. Ai dreptate, vara in iunie, când soarele apune destul de târziu, e mai dificil să te întorci de la Sounio, după asfințit. Mi-ai făcut așa o poftă de Grecia și mai am ceva de așteptat până s-o revăd.
Un articol minunat, marca ta!
@irinad: Mulțumesc mult, Nadina, pentru aprecieri.
M-am gândit la tine când am scris reviewul și la excursia pe care ai făcut-o la Cap Sounio. Cu ceva efort logistic și fizic, aș fi putut ajunge și eu să văd Templul lui Poseidon, chiar dacă nu la asfințit. Probabil că soluția ar fi fost să luăm autobuzul KTEL de undeva de pe Rivieră, numai că n-am găsit pe net poziția exactă a stațiilor și nici n-am vrut să orbecăi în căutarea lor parcurgând nu știu câți kilometri pe faleză sub un soare nemilos, în loc să stăm la plajă și să ne bălăcim. Adrian nu ar fi fost cu siguranță de acord!
Eu sunt cucerită deja, după tot ce-am văzut, unde e un pic de petec albastru, e de mine...
Surprinzător de frumoasă riviera, merită pe deplin toată atenția și de ce nu, chiar o vacanță?
Eu nu am fost în partea asta mai departe de aeroportul din Atena, ci doar puțin mai la nord-est, de la Glyfa, Volos, pe aceea rivieră. Desigur ce am văzut tot din mersul autocarului, dar mi-a plăcut mult.
Tocmai de aceea apreciez foarte mult articolul, este foarte util și celor care stau mai mult la Atena (sper cândva și eu ) și vor încă ceva pe lângă istorie și muzee.
O zi frumoasă, azi ne bucurăm de soare!
@ANILU:
Vacanță frumoasă! Și picioare bune să aveți ????!
Atenție la acte, bani și unde țineți telefoanele, nu-i de speriat dar paza bună face vacanța frumoasă!
@maryka: N-aș îndrăzni să-ți recomand Riviera Ateniană în detrimentul unei insule grecești, și cred că știi de ce...
Nimic nu se compară cu albastrul mării și al cerului văzut de pe un petic de pământ din imensitatea Egeei, cu străduțele pavate și încărcate de flori din nu știu ce sătuc uitat de Dumnezeu pe acolo, cu tavernele mici și pitorești, cu bisericuțele întâlnite la tot pasul. Toate acestea le-ai descris atât de bine în reviewurile tale...
Coasta de Aur e pentru mine doar un apendix al Atenei, deși unul la fel de valoros ca și Pireul, o completare minunată a atracțiilor sale în primul rând de ordin istoric/cultural/religios. Dar mergând în sezon, Riviera reprezintă totodată o bună variantă de cazare și relaxare la malul mării.
Cât despre țărmul Mării Egee de la Glyfa (îmbarcarea spre Evia, nu-i așa?) până la Volos, l-am străbătut de mai multe ori, chiar am petrecut un sejur foarte plăcut în Peninsula Pelion, în satul Kala Nera, la vreo 20 km de Volos. Partea continentală a Greciei e și ea plină de surprize plăcute!
Și da, astăzi soarele a apărut și pe strada mea. Și mă bucur!
@Carmen Ion:
Arătau fantastic și în aprilie. Se făcea plajă deja.
Articolele tale ca și ale Irinad și Crismis ne-au fost de mare folos. Și am avut un noroc de nu-ți spun, zeița Atena a ținut cu noi, ziua a fost soare, cald, am prins 18 aprilie cu free la monumente și tu știi ce a însemnat asta financiar, parfumul portocalilor mă bântuie și acum...
Și aproape sigur eu singurică mă voi întoarce acolo pentru trei zile în vara asta. Așa grăit-a... o zeiță antică ????.
@maryka:
Ia-ți o săptămână acolo, nu vei regreta. Pentru tine e obligatoriu să ai timp, voltaren și câteva perechi de pantofi buni de mers pe pietroaie alunecoase ????
@elviramvio: O, zeiță ne-antică, fost-ai în Grecia anul acesta și n-ai suflat o vorbă aci, pe AFA?
Să știi că te penalizez: vreau cel puțin 5 reviewuri de acolo!
@Carmen Ion:
???????????? Să știi că mi-am schițat o listă cu ce aș avea de scris. Am terminat topul de coli doar făcând liste așa că... Am început însă și asta e de bine ????
Acum să știi că totul a fost după legea haosului care-mi guvernează anul ăsta vacanțele. Semnalizat, rezervat, tot dichisul Bulgaria, Grecia, Macedonia pentru luna mai dar vortexul ???? ne-a dirijat în aprilie fix la Atena cu mașina noastră. A fost o vacanță frumoasă însă, o să afli.
@Carmen Ion: Mulțumesc Carmen.
Da, vom sta 7 nopți, să avem timp pentru plimbare, vizite dar și balaceala.
Am găsit și cazare (o primă variantă/alegere). Singura problemă cu hotelurile pe riviera este zgomotul stradal, dar priveliștea este superbă.
Caut, mă documentez...
Articolele tale cât și ale colegilor îmi sunt de mare folos.
Dacă voi avea ceva întrebări îți trimit un PM.
Fost-am cu 26 ani în urmă exact pe acest traseu, de la Atena la Cap Sounion. Mi-ai făcut deranj, Carmen! De ce? A trebuit să mă duc în balcon, să eliberez o lădiță din lemn, să scotocesc în ea după Jurnalul de călătorie în Grecia (ce obicei bun aveam atunci!) și să caut pozele de la Cap Sounion. Wow... ce tineri eram! Vineri 1 oct. 1993, după vizita la Acropolis și implicit la Muzeul Acropolis (am în jurnal și biletul de intrare în valoare de 1500 drahme), în aceeași zi vizităm și Muzeul de Arheologie din oraș (tot 1500 drahme) și la ora 16.00 plecăm cu grupul la Cap Sounion, zic acolo, ”loc de pelerinaj turistic pentru a admira apusul de soare”. Înșir apoi toate stațiunile (văd că sunt la locul lor!) și la ora 18.00 ajungem la destinație. Mai plătim 1000 drahme intrarea la Templu, unde am mai prins un colț de soare de toată frumusețea, înainte de a fi ”înghițit” de un nor. Spectacolul a fost unul mirific. Și amintirile așijderea. Rămâne... diferența de vârstă!
@mihaelavoicu: Mă bucur că ți-am trezit amintiri plăcute, chiar dacă te-am ”deranjat” un pic.
Ții jurnalele de călătorie într-o lădiță pe balcon? Ce drăguț!
Stațiunile sunt la locul lor, dar îmi închipui că arătau cu mult mai sărăcăcios în urmă cu 26 de ani.
Mulțumesc pentru vizită, vot și comentariu.
Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Aug.2018 Anavyssos - Plaje frumoase dar cam atat — scris în 20.08.18 de mihaela22 din BUCURESTI - nu recomandă
- Jul.2015 La plaja in Atena, Grecia — scris în 04.09.15 de melena din BRăILA - RECOMANDĂ
- Nov.2014 Paralia din... Atena! — scris în 01.12.14 de melena din BRăILA - RECOMANDĂ
- Nov.2014 Flisvos Marina - Atena, relaxare totala — scris în 30.11.14 de melena din BRăILA - RECOMANDĂ