GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Slalom prin muzeele Stuttgart-ului
Slalom prin muzeele Stuttgart-ului
Nu mai există Stuttgart-ul lui Hegel, nici măcar al lui Ferdinand Porsche, chiar dacă moştenirea lor încă este privită cu respect. Stuttgart-ul de astăzi este cel al lui Sami Khedira, copil de imigranți, de oameni veniți în căutarea propriului Eldorado. Oraşul a evoluat mult cantitativ, dar mai ales calitativ, iar clasarea în partea superioară a topului Mercer ne dă dovada. Este adevărat ca giganți industriali, precum Mercedes-Benz, Porsche, Bosch îşi au inima aici, că a doua bursă a Germaniei, după Frankfurt, se află tot în Stuttgart, dar poate a contat şi faptul că după cel de-al doilea război mondial au fost doar patru primari.
Stuttgart-ul m-a întâmpinat cu un plafon de nori negri de am crezut că trebuie să sune ”stingerea". Noroc cu vântul răcoros care mi-a mai dat speranțe. Vreme de sfârşit de iulie teuton :) . De la aeroport, unde mă lăsase pasărea albastră, până în oraş se circulă cu trenul. Rapid, lejer, curat. Dai 4 euro, dar ştii că face. Oraşul nu-mi este complet necunoscut, aşa că-mi propusesem doar să vizitez muzee, ceea ce omisesem la trecuta vizită. Despre el a povestit prietenul Dan (@Dan&Ema) - vezi impresii şi încă mai are de povestit, căci a petrecut aici mult mai mult timp decât mine. Şi de ce să nu recunosc, înainte de plecare n-am mai răsfoit "100 de oraşe ale Germaniei", ci am recitit review-urile lui. Tot ce mi-a mai rămas să fac este să scriu despre cele trei muzee în care mi-am petrecut ziua.
Inima oraşului, Piața Castelului, este înconjurată de clădiri care vorbesc despre istoria locului. Castelul vechi, fosta cancelarie, castelul nou, Königin-Olga-Bau sunt trecutul Stuttgart-ului. Doar într-un colț se vede viitorul, materializat prin cubul de sticlă ce adăposteşte Kunstmuseum, pentru noi Muzeul de artă. Nu este, cum te-ai fi aşteptat, o reuniune de impresionişti francezi, vechi maeştri flamanzi sau renascentişti italieni. Sediul având un design futurist şi operele non-conformiste sunt mai aproape de zilele noastre, atât prin data creerii, cât şi prin ideile materializate plastic. Încă de la început chipul arian a lui Otto Dix mă priveşte dintr-un "Autoportret", aşezat printre alte picturi ale sale. In "Grosssstadt" văd satira cu care caricaturizează societatea în mijlocul căreia traieşte, cea a Republicii de la Weimar. În "Prager Strasse" văd marginalizarea veteranilor şi mutilaților din primul război, pe care Dix, el însuşi fost combatant rănit pe câmpul de luptă, nu o trece cu vederea. Un alt pictor german prezent cu multe pânze în muzeu este Willi Baumeister, dar cu o altă manieră de abordare, suprarealistă, mai încriptată, îndreptată poate spre un public elitist. Muzeul continuă cu lucrări ale unor artişti contemporani, care nu vor să ne dezvăluie fața frumoasă a artei lor, ci caută cu tot dinadinsul să-şi ascundă adevăratul mesaj. Probabil a admira o operă plastică se va transforma în a rezolva o problemă de enigmistică.
Muzeul Landului Würtemberg şi-a găsit sediu în castelul vechi al oraşului, situat la marginea lui Schlossplatz, lângă vechea cancelarie. Odată fortificat şi întărit cu şanț de apărare în jurul său, castelul şi-a schimbat înfățişarea într-un romantic stil renascentist. Iar timpul, flăcările, războiul n-au reuşit să-i altereze frumusețea medievală. Pătrunzând în curtea interioară te surprinde aparenta fragilitate a coloanelor cu capiteluri, întăriturile distonante coloristic ale uşilor şi ferestrelor, eleganța riguroasă a balustradelor. Într-un colț, statuia ecvestră a lui Eberhart, primul conte de Wirtemberg, împlătoşat şi cu sabia scoasă din teacă, parcă salută vizitatorii castelului. Zic "parcă" deoarece lipsa zâmbetului şi tradiționala aroganță nobiliară față de muritorii de rând nu i-ar fi permis să ne salute.
Mă salută în schimb personalul de la casa de bilete, după care-mi încep vizita. Traseul pare cam artificial de sinuos. Urc la etaj pentru a coborâ la parter şi apoi la subsol, la cripta regală. Mă salută încă o doamnă, care pare că ia salariul degeaba, căci parafrazând un clasic, nici răposatul rege Carol I de Württemberg nu vrea să-şi părăsească locul, nici eu nu vreau să i-l ocup. Continuarea este în acelaşi ritm: sus la parter, apoi la etaj, ocolit curtea pe la etaj şi coborât înapoi la subsol. De aceasta dată mult mai spectaculos, într-o serie de încăperi în care clar-obscurul era atotputernic, o fascinantă expoziție de ceasuri şi instrumente de masură cu o vechime de câteva secole. Sunt ceasuri la care ora exactă este ultimul lucru care ți-ar atrage privirile. Cu un cadran sau mai multe, cu figurine mişcatoare sau ornamente bizare, din aur, argint sau cupru, delicatele mecanisme sunt păstrate în vitrine ferite de lumina în exces. Nu lipsesc astrolaburi, lunete astronomice sau globuri pământeşti prezentând o geografie bazată mai mult pe imaginație.
Urc din nou, de această data la al doilea etaj, şi pornesc într-o călătorie în timp prin ținutul Württemberg. Organizată nemțeşte şi tinzând spre exhaustivitate, expoziția o ia ab ovo, cu vremurile preistorice, prezentând exponate la care vârsta se măsoară în milenii. Ceramică, unelte, arme, bijuterii, obiecte de cult, toate evidențiază existența omului pe acele meleaguri de mii de ani. Încercându-se şi o interacțiune cu vizitatorii era instalat un arc a cărui coardă o puteai întinde şi afla, de pe un monitor, la ce distanță s-ar duce săgeata. Fără a avea veleități de Robin Hood am întins puternic de coardă sau cel puțin cred eu că am întins puternic, deşi nu era nici o specificație cu privire la precizia tirului. Sunt vitrine întregi cu sculpturi din epoca romană, mai mult sau mai puțin întregi, vase greceşti din lut şi, favorita mea, o cască grecească precum cele văzute în filmul "300". Văd nenumărate arme, săbii şi spade cu măiestrie făurite, care se doreau a fi nişte rafinate obiecte ale morții, arme de foc cu dispozitive de aprindere primitive sau mai evoluate. Veselă fină, meşteşugit creată pentru a impresiona, bibelouri fragile din jad sau fildes, podoabe pentru cei cu sânge albastru şi chiar coroana regală realizată la sfârşitul sec. al XVIII-lea. Cabinetul de numismatică este impresionant deoarece are nenumărate monede din metale prețioase sau obişnuite şi practic nu ştii la ce să te uiți dacă nu eşti cunoscător. Nu putea lipsi arta religioasă prin care se dorea acontarea unui loc în ceruri. Sunt prezentate altare mobile la care pictura se împleteşte cu sculptura, icoane, statuete. Nici arta laică nu este uitată, capete încoronate, prinți şi prințese, mă privesc cu figuri rigide de pe pereți, autorii fiind totuşi pentru mine cu totul necunoscuți. Am petrecut mult timp în muzeu şi la ieşire am avut bucuria de a reîntâlni soarele, ce-i drept o prezență foarte discretă anul acesta prin Germania.
Am profitat de şansa pe care mi-a acordat-o primăria care moderniza nişte artere de circulație şi am ocolit trei sferturi din centrul oraşului pentru a ajunge la Staatsgalerie, care reprezintă Muzeul de artă al oraşului. Intrarea nu este cea prezentată pe site-ul Wikipedia, decât dacă sunteți membru al personalului. Dacă nu v-ați angajat la muzeu aveți accesul 50 de metri mai departe. Holul de primire era dominat de un verde strident care mi-a readus în memorie coridoarele şcolii generale. Se poate vizita colecția şi, facultativ, expoziția temporară. Nu puteam nimeri într-un moment mai favorabil, expoziția fiind dedicată impresionismului.
Muzeul este organizat pe țări, curente artistice, perioade, cu un traseu destul de alambicat, dar încă de la intrare eşti dotat cu o hartă pentru o mai bună orientare. Din primele săli eşti întâmpinat de nume sonore ale picturii, Edvard Munch cu nişte fetițe triste, Amedeo Modigliani cu o domnişoară fără nici un articol de îmbrăcăminte, tolănită pe pat, Wassily Kandinsky cu o improvizație pastelată, Henri Matisse cu o altă domnişoară dezbrăcată, aşteptând să fie pieptanată. Într-un colț, pe un soclu înalt, un tors semnat Constantin Brâncuşi. Cu ochelarii pe nas, îmi compun o figură cât de cât intelectuală şi rog un alt vizitator să mă imortalizeze alături de lucrarea celebrului meu compatriot.
În continuare mi se perindă prin fața ochilor lucrări pe care nu le înțeleg, deşi autorii sunt celebri artişti suprarealişti. Pablo Picasso, Georges Braque, Max Ernst, Paul Klee sunt doar câțiva dintre cei care au refuzat reproducerea fidelă a realității, facila înțelegere a subiectelor şi au pus la muncă privitorii, forțându-i să-şi utilizeze cerebelul.
Depăşesc zona intelectuală şi păşesc în cea senzitivă. Fac patru paşi în spate să privesc cu emoție "Câmpul cu trifoi" al lui Alfred Sisley şi "Câmpul primăvaratic" al lui Claude Monet. Iarba din spatele "Grădinarului" lui Camille Pissarro pare că se mişcă adiată de vânt şi cred că aud zarva din "Terasa familiei" lui Pierre Bonnard. Dar asta au vrut şi autorii, să-mi creeze o impresie, o impresie puternică.
Pătrund în aria marilor maeştri flamanzi şi germani ca să regăsesc figurile imobile ilustrate de Lucas Cranach cel Tânăr şi fizionomiile mulțumite ale olandezilor lui Franz Hals. Bătrânul Rembrandt mă priveşte liniştit, conştient de falimentul care-l aşteaptă pe timpul vieții. Hans Memling şi Hans Holbein cel Bătrân şi-au ales subiecte biblice, iar Peter Paul Rubens un tablou de familie, mult mai bine plătit. Salomon van Ruysdael rămâne credincios peisajelor din Ţările de Jos, iar Jan Steen imaginilor din societatea olandeză pe care le-a satirizat cu savoare.
Îmi închei turul prin muzeele Stuttgart-ului şi mă retrag obosit spre gară pentru a-mi continua drumul. Sper să mă întorc aici, să continui cu vizitarea palatelor care se află în apropierea oraşului şi a muzeelor dedicate automobilului. Până atunci însă,
să aveți un drum frumos în față.
Trimis de Radu Tudoran in 19.10.16 22:35:18
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în GERMANIA.
16 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Radu Tudoran); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
16 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@Radu Tudoran: Cum ar spune Dan (@Dan&Ema) start vot. Chiar daca vremea nu este prielnica sigur vom avea drum frumos in fata pornit cu acest articol al tau. Frumos, melancolic, cu informatia strecurata discret dar sigur si cu niste poze asa cum ne-ai obisnuit.
Ce iti poti dori mai mult la inceput de zi cand aici gasesti tot. Felicitari, votat cu mare placere.
Am ajuns de atatea ori la Stuttgart, insa ori aveam treaba prin centru, ori era in weekend si aveau loc ceva festivaluri sau concerte in zona centrala. Asa ca n-am apucat sa intru la Altes Schloss, care e pe lista scurta alaturi de Porsche Museum. Acum ca am citit cam ce se gaseste acolo imi doresc si mai tare sa ajung
Recomand cu mare caldura Mercedes Benz Museum si gradina zoologico-botanica Wilhelma.
@mishu: Ma bucur ca ti-a placut. Incurajarile imi prind tare bine zilele acestea.
@giuliani: Si eu sper sa ma intorc si sa continui vizita cu alte muzee. Multumesc Pentru vot
@Radu Tudoran:
Doamne, articolele tale sunt ca niste vitrine cu prajituri bune pentru mine. N-am timp asa ca pozele le las in asteptare desi sunt atat de ispititoare.
Pentru partea asta de lume, articolele tale vor fi ghid luat cu mine, fii sigur.
Iti doresc muuulte calatorii si multe impresii scrise aici pe AFA ca ne esti de mare ajutor.
@Radu Tudoran:
Sehr schoen, mein Herr! Foarte frumos, domnul meu!
Multumesc ca m-ai amintit in articolul, dar sa stii ca nu mai am ceva pe teava, care sa postez. Dar cu ocazia viitoare, caci va exista, sigur da.
La Galeriile de Stat, de exemplu nu ama juns, si ar fi cazul. Mai ales ca ai prezentat si un Brancusi expus acolo.
Si imprejurimile sunt ofertante, asa ca sa vedem ce va urma.
Felicitari pentru articol!
Ce-ar fi sa ne intalnim o data in Germania, ca vad ca te-ai germanizat. Vezi sa nu te selecteze in nationala Germaniei!
@elviramvio: Iti multumesc pentru aprecieri. Ma bucur ca am cititori fideli. Nu multi, dar cunoscatori in ale turismului.
Sa me citim sanatosi.
@Dan&Ema: Si de ce n-ar fi si Tudoran langa Ozil Khedira
si Gomes
Cred ca mai repede me vedem in Germania.
Bună ziua, scriitorule!
Foarte frumos scris, felicitări pentru articol.
Fotografiile cele mai reuşite, părerea mea, sunt 6,8 şi 16 - ca şi compoziţie, deşi 6 şi 8 sunt din aceeaşi locaţie, diferind unghiul de abordare.
Am citit cu plăcere tot articolul iar aluziile cu tentă umoristică sunt foarte bine venite şi plasate. Foarte bine!
O zi deosebită!
@Utube: Multumesc pentru incurajari. Nu prea am cu cine conversa in romana, asa ca-mi vars supararile pe tastatura, sub forma aluziva. Uneori imi iese, alteori nu
Sa ne citim sanatosi
@Radu Tudoran:
N-ai nevoie de ochelari pentru un aer de intelectualitate; intelectualitatea-ți transpare din fiecare rând. Curios totuși să văd cum îți stă cu ochelari și sensibilizat de actuala tevatură cu Cumințenia Pământului (”Urâțenia” i-aș fi zis), am dat fuga să văd ”torsul” lui Brâncuși. N-am văzut decât strict torsul, pentru că modest și sfios ai folosit ”crop” și te-ai scos din cadru. Păi dacă tot folosești Photoshopul, ce rău era să mai pui puțin soare (brightness) în pozele alea mișto, care mi-au plăcut foarte mult! Nu mai vorbesc de reviu!
@Dan-Ioan: Am doua fotografii cu Torsul sculptat cu Brancusi. Dar cea in care apar si eu am pastrat-o pentru arhiva personala, caci altfel luam vreun vot negativ. Natura n-a fost prea darnica, in schimb varsta...
Vremea mi-a fost nefavorabila la inceput, soarele ridicandu-se din pat ca un elev in vacanta. Am incercat eu sa mai luminez, dar de unde nu-i, nici...
Multumesc pentru aprecieri. Deja sunt indatorat pana peste cap. Poate ajung si prin Romania si mai recuperez din datorie
Un amănunt de cancan despre primarii Stuttgartului ar fi că, la începutul anilor 90, primar era fiul lui Rommel, Vulpea Deșertului. Aveam o broșurică, o revistă, o hartă, ceva de genul ăsta, promovare turistică a orașului, care debuta cu un salut - cuvînt-înainte semnat de primarul nuștiucum Rommel.
Taică-miu, care îmi adusese tipăritura respectivă, mi-a confirmat că nu e doar coincidență de nume.
Văd pe net că omul a fost primar 22 de ani, între 74 și 96.
Iar cel dinaintea lui fusese primar de după război pînă în 74, cînd a părăsit simultan funcția și lumea aceasta.
Chiar că e ceva - să traversezi mai multe decenii îți dă timp să planifici și să și vezi duse la bun sfîrșit o mulțime de proiecte. Unde mai pui că simți cum se schimbă orașul și generațiile.
De cîțiva ani citesc că orașul trece printr-o efervescență urbanistică nu chiar pe placul tuturor. Așa că mandatul primarilor a devenit din ce în ce mai scurt.
@abancor: Stiam ca unul dintre primari a fost fiul celebrului Rommel, dar n-am vrut sa incarc review-ul cu prea multa istorie. Asa cum n-am vrut sa amintesc de Claus von Stauffenberg. Dar sunt amanunte care merg de minune intr-o conversatie pe tema Stuttgart. Cat despre dezvoltarea urbanistica a orasului, cine are reticiente poate sa faca schimb de apartament cu mine Totusi acesti patru primari au adus Stuttgart-ul de la nivelul de ruina fumeganda la metropola de azi. Si ai citit, inca se modernizeaza strazi, statii de metrou. Poate latura cantitativa a dezvoltarii deranjeaza.
Sa ne citim sanatosi pe mai departe.
Io n-am nicio reticență! În primul rînd că locuiesc în București, tot o metropolă europeană, dar administrată original. În al doilea rînd, am vizitat Stuttgartul de cîteva ori, între 2002 și 2007, m-am plimbat prin el pe jos, cu mașina, cu metroul (ba și cu liftul, că am urcat în turnul TV).
Stuttgart e o metropolă verde, aerisită, înconjurată de dealuri cu păduri, vii și palate. Reușește să fie o metropolă care de fapt nu are nimic din aerul tumultuos și înghesuit al unei metropole, ci a reușit să ia numai avantajele: economie, locuri de muncă, cultură. Raportul dintre verde și construit cred că este aproape de 1:1, dacă nu cumva în favoarea verdelui. Transportul e excelent pus la punct, centrul e aproape golit de trafic auto prin tunelele care îl traversează în toate direcțiile, iar la doi pași de kilometrul zero încep locuințele „rurale” - cartiere aerisite.
Densitatea populației e de vreo 4 ori mai mică decît în București, dar lumea se mișcă ușor, de la mari distanțe, către locurile de muncă sau distracție.
Un oraș frumos, care beneficiază și de economie puternică, și de standard de viață ridicat, și de ambaință naturală fericită.
Țin minte că, stînd la semafor la colțul gării, în față vedeam o coastă de deal cu viță de vie. În centru.
Să ne citim sănătoși!
@abancor: Sunt invidios. Am fost doar de doua ori in Stuttgart si mereu cu ochii pe ceas. Acum ca am terminat cu muzeele din centru am mai multe sanse sa extind aria de cercetare. Dar ca o concluzie generala, este un oras in care mi-ar placea sa locuiesc.
Sa ne citim sanatosi pe mai departe.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jul.2019 Stuttgart, orașul muzeelor de mașini și mai mult decât atât — scris în 16.09.19 de RoxanaGRS din IAşI - RECOMANDĂ
- Apr.2018 Stuttgart - cateva ponturi pentru 1 zi — scris în 11.05.18 de MrCod din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- May.2017 Sigmaringen şi castelul său... — scris în 21.01.18 de Cristian_h* din CRAIOVA - RECOMANDĂ
- Jul.2016 Shopping la Metzingen — scris în 25.07.16 de giuliani din [DE] - RECOMANDĂ
- Jul.2016 Fernsehturm Stuttgart - Turnul televiziunii — scris în 17.07.16 de Dan&Ema din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- May.2016 Sunete ceresti pentru suflet - orgile bisericii Stiftskirche din Stuttgart — scris în 22.05.16 de Dan&Ema din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- May.2016 Stuttgart, al 2-lea cel mai scump oras al Germaniei — scris în 15.05.16 de Dan&Ema din BUCURESTI - RECOMANDĂ