Covadonga - taram ireal in Varfurile Europei!

TIPĂREȘTE

De multi ani tot planuiam o excursie in aceasta parte din ceea ce spaniolii numesc “Varfurile Europei”. Dupa experienta de la “ruta del río Cares”, despre care v-am povestit deja (vezi impresii), am reusit sa ajungem si aici in Saptamana Mare de anul trecut. In ziua respectiva am parcurs 700km, am vazut munte, lacuri glaciare, sanctuar si manastire, si… ne-am intors pe Santander, ca sa vedem si marea, intr-o incercare de a ne alina un pic dorul, caci mai erau saptamani bune pana la zilele de plaja.

Deja de la Leon in sus se schimba peisajul si plana Castilie de pana acum se transforma incet incet in deluroasa si, in sfarsit muntoasa, pana cand se imbratiseaza cu Principatul Asturiei, una din cele mai frumoase zone ale Peninsulei Iberice.

Parohia Covadonga face parte din Parcul National Varfurile Europei. Pe cei 2,54 km2 locuiesc in jur de 50-60 de persoane, iar altitudinea medie este de 257m peste nivelul marii. Intalnim acolo ansamblul monumental cel mai vizitat din comunitatea asturiana, un fel de Austrie a Spaniei: sanctuarul dedicat Fecioarei din Covadonga. Ca o ciudatenie, cu care inca nu am reusit sa ma obisnuiesc de tot, multe dintre satele/orasele de aici, daca nu chiar toate, au “fecioara lor”, chiar daca se refera la SINGURA Fecioara Maria existenta: “la Vírgen del Pilar” (in Zaragoza), “la Vírgen de Guadalupe” (in Andaluzia), etc.

Valea in care se afla acest loc de pelerinaj, la loc de cinste intre iberici, este de un verde intens, datorita vanturilor umede care vin dinspre marea Cantabrica, aflata la o aruncatura de bat. Datorita situarii intre munti si apropierii de mare, este foarte obisnuita ceata matinala, care ii confera o aura de mister. Parca ajunsesem intr-un basm cu spiridusi si vrajitoare.

Am lasat masinile intr-una din numeroasele parcari din Cangas de Onis, satul-statiune de la poale, pentru o taxa de 2€. De fapt, se poate urca cu masina pana la Sanctuar, insa e intotdeauna aglomerat si ideea noastra era sa vedem intai Lacurile de la Covadonga, unde nu poti urca cu masina proprie decat pana la 8:30h sau dupa 20h. Persoanele cu discapacitati sau cele acreditate fac exceptie. Autobuzul e cam scumput: 7,50€/ adult si 3,50€/copil (dus-intors), daca tinem cont de faptul ca nu se face mai mult de o jumatate de ora pana sus de tot. Drumul nu e lung, insa e foarte foarte serpuit si inclinarea este destul de abrupta, ca sa nu mai punem la socoteala faptul ca, in multe locuri, nu poate trece decat un autocar, deci cel care coboara trebuie sa opreasca, etc. Si e un du-te vino continuu de autocare, cred ca pleaca din jumatate in jumatate de ora. Pana la biserica biletul costa 1,25€ (numai dus).

Urcusul a fost peste asteptarile noastre. Poate ne asteptam sa dureze mai putin, iar ceea ce se… desfasura sub ochii nostri ne lasa cu gura deschisa. Parca mergeam spre cer. Lasam jos varfuri de munti si autocarul nu se oprea, in extazul tuturor!

Nu se afla totusi la 2-3.000m, ci la 1.100m. Cei pasionati de ciclism, poate ati auzit de aceasta zona: este una dintre cele mai dificile etape din Turul Spaniei. Lacurile sunt in numar de trei: Enol, Ercina si Bricial, insa ultimul are apa doar in perioada dezghetului. Toate de origine glaciara. Primul lac l-am vazut din autocar, destinul final fiind cel de sus, mai putin adanc, mai mare si cu mai multa vegetatie. Cum grupul era din nou marisor, si continea de la copii de varsta frageda pana la persoane de varsta a treia, am urmat ruta clasica, un traseu cu ceva scari, insa nu foarte dificil. Mai ales ca privelistile cu care ne-au fost rasplatite privirile intreceau orice asteptare.

In apropierea lacului exista si un restaurant/bar cu terasa, unde se poate manca sau bea ceva. Noi, insa, ca mai de fiecare data cand organizam iesiri in natura, am preferat sa mancam un sandwich si un dulce aduse de acasa. Ne-am putut apropia de lac, desi, primavera fiind inca, pajistea era imbibata de apa, asa ca… am luat si ceva apa la bocanci :)

“Anecdota” din timpul pranzului: eram asezati pe marginea drumului, pe niste pietre, inconjurati de iarba verde si floricele. Vazusem din loc in loc pancarte cu “Respectati natura / Nu rupeti florile”, etc. Iaca trece o familie pe langa noi si mama incepe sa adune floricele. Sora-mea, naturista convinsa, ii atrage atentia, in spaniola ei cu accent argentinian, si respectiva pleaca mai departe, bombanind in… romana (¡!): “Ia uite-o si p-asta, mare ecologista! ”…

Am continuat traseul, petrecand acolo in jur de doua-trei ore cred. Daca esti montanist inrait, poti face diverse trasee, nu neaparat de urcus; insa noi nu suntem!! (ma rog, e sora-mea, dar era in minoritate, asa ca nu avea loc de intors…).

Am luat din nou autobuzul pentru a cobori la biserica si sanctuar. Cele aproximativ douazeci de minute de coborare m-au facut sa ma simt ca intr-o “montaigne russe”. Ma rog, exagerez putin, dar eu nu sunt de senzatii tari, asa ca sufletul imi urca in gat cand aveai impresia ca autocarul merge direct spre prapastie, si dintr-o data lua o curba imposibila… Am mai stat si in fata, ca cel mic si sor’mea pozau de zor vulturii si acvilele care zburau pe deasupra noastra.

Sanctuarul este situat intr-o pestera micuta si se poate ajunge la el urcand cateva scari. Impresioneaza locul, micut si plin de flori, cu cateva bancute unde iti puteai trage sufletul si, mai ales, unde te puteai reculege in voie, in ciuda multimii dornice sa-i comunice Fecioarei o rugaminte, o multumire, etc. Statuia Fecioarei (tipica bisericilor catolice) era impodobita cu straie alese si flori, si mirosea a tamaie. Este o sculptura policromata in lemn de stejar, realizata in sec. XVI. Numele de Covadonga inseamna “cueva de la Señora” (pestera Doamnei/Fecioarei) si vine din latinul “Cova Dominica”. Aceasta pestera a devenit, de-a lungul timpului, un loc de pelerinaj “obligatoriu” pentru multi spanioli si nu numai. Asturienii mai numesc Fecioara si “La Santina” (diminutiv de la “santa”). De fapt, ei folosesc multe diminutive in limbajul de zi cu zi. Si vorbesc… bable, un dialect foarte dulce al spaniolei. Ca si la noi ardelenii sau moldovenii, pentru a face o echivalenta, asturienii vorbesc spaniola pura cu accent asturian, foarte placut la auz.

Nu am avut voie sa facem poze acolo sus.

Jos, in fata sanctuarului, se afla un mic lac, cu o cascada in care… ati ghicit! se aruncau banuti :) si un izvor de referinta pentru tinerele necasatorite, dupa cum spune proverbul: “Fecioara din Covadonga are o fantana foarte limpede, tanara care bea din ea, se va marita in decurs de un an” :).

Complexul include si un muzeu, pe care insa nu am mai avut timp sa-l vizitam.

De acolo am mers la biserica. Nu este o biserica impopotonata, ci mai degraba una simpla, si impresioneaza mai mult prin asezare si arhitectura decat prin ornamente. Constructia ei a inceput in 1877, insa nu a fost inaugurata si binecuvantata pana in 1901. De stil neo-romanic, e facuta din piatra rozalie si din marmura adusa chiar din muntii din apropiere.

Foarte aproape este si Parcul Printului, sub sculpturile celor doi lei care “pazesc” Sanctuarul. Se poate vedea si monumentul Regelui Pelayo, redat aici ca un gigant musculos si eroic.

Dupa pozele de rigoare, am dat o tura pe la tarabele cu suveniruri din apropiere. Daca ajungeti (nu neaparat la Covadonga, ci in orice alt loc din Asturias), nu ratati sidra, un vin spumos usor facut din mere. Este de mai multe sortimente, mie imi place cel dulce. Te pisca la limba, are un gust foarte placut. Aici este foarte tipic la mesele de sarbatori (de iarna), insa in aceasta zona a Spaniei, se bea in tot timpul anului: asturienii au dezvoltat o adevarata arta si cultura a sidrei; in baruri si restaurante se obisnuieste sa se “escaciar” (nu am gasit echivalentul in romaneste), adica sa se toarne de sus in pahar, pentru ca bautura sa se aeriseasca si sa faca spuma cat mai multa. In fine, e ceva in genul: “spui Asturias, spui sidra”.

Deja dupa masa, am luat din nou autocarul pentru a ajunge in parcarea unde lasasem masinile. Voiam sa ne intoarcem prin Cantabria infinita, cum zic aici reclamele, si sa trecem prin Llanes, un cunoscut sat asturian, aflat cumva la granita intre cele doua comunitati autonome, o statiune foarte cautata mai ales vara, in plin sezon estival. Acolo ne-am plimbat putin si, cum incepusera sa cada picaturi de apa, ne-am adapostit pe o terasa acoperita, pe malul marii, sa bem ceva cald.

Peisajele sunt dumnezeiesc de frumoase in tot nordul tarii si merita vizitate daca aveti ocazia. Orasele nu au nimic spectaculos (poate gresesc, caci Gijón si Oviedo le-am vazut doar in trecere si sunt convinsa ca au si ele multe obiective frumoase si interesante), in opinia mea, insa satele sunt extraordinar de pitoresti, si mama natura a fost foarte darnica cu aceste regiuni.

---

VIZUALIZĂRI: 4461 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI