Norwich? Parcă îmi spune ceva numele acesta! - partea V-a. ”Norwich 12” - episodul 1

TIPĂREȘTE

După cum spuneam și anterior, probabil în dorința de a spori atractivitatea turistică a orașului, autoritățile locale (Norwich Heritage Economic and Regeneration Trust) au inițiat un program de scoatere în evidență a unora din cele mai importante construcții din ultima 1000 de ani. L-au intitulat Norwich 12. Dedic acest episod prezentării acelora dintre aceste obiective pe care le-am vizitat, sau pe lângă care am trecut și despre care am obținut ceva informații. Precizez că nu toate aceste clădiri sunt deschise vizitatorilor. Păstrând ordinea cronologică a construcției, acestea sunt următoarele:

Norwich Castle (1067-1075) este o fortăreață construită imediat după cucerirea normandă, cândva în perioada 1066 – 1075, la ordinul direct al lui William Cuceritorul, care dorea astfel să-și manifeste supremația și în această zonă a țării. De altfel, este singurul castel al său din East Anglia. Inițial construit ca o fortăreață din lemn și pământ, a necesitat demolarea a peste 100 de locuințe saxone din zonă. În plus, excavații și cercetări din anii '70 au evidențiat existența în perimetrul castelului și a unui cimitir saxon. Castelul este menționat documentar pentru prima dată în 1075, cu ocazia revoltei împotriva lui William Cuceritorul a lui Ralph de Guader, Duce de Norfolk, menționat și în episodul 2 al expunerii mele, la St. Peter Mancroft Church. Castelul de piatră din forma actuală este construit cândva între 1095 și 1110. Calcarul pentru construcție a fost adus de la Caen, din Franța. Cu această ocazie a fost ridicat și dealul pe care este amplasat actualul castel, care nu este, deci, o formă de relief naturală.

Construit inițial ca reședință regală el nu a fost folosit niciodată în acest scop. Se cunoaște existența a numai unei singure vizite a unui cap încoronat aici, aceea a lui Henry I-ul, cu ocazia Crăciunului din anul 1121. Cu toate astea castelul a avut o istorie zbuciumată, fiind implicat în revolte împotriva casei regale, în războaie civile, în violențe împotriva evreilor. Acestea au impus lucrări de reparații sau refacere în 1156 – 1158 și 1204 – 1205. Clădirea era amenajată pe două nivele. ”Parterul”, se pare că, în afară de a fi spațiu de depozitare, nu avea alt rol decât a ridica și mai sus, să domine orașul, reședința regală. Părți ale fundațiilor coloanelor de susținere sunt vizibile și azi. ”Etajul” era împărțit în două. Partea de nord cuprindea Marea Sală de recepții și protocol, iar în partea de sud erau apartamentele regale, cu toate dependințele, inclusiv o capelă.

Din 1220 până în 1887 castelul a fost folosit ca închisoare, atât pentru femei, cât și pentru bărbați, atât pentru criminali, cât și pentru datornici. Pentru aceasta, încă din 1220 au fost ridicate câteva construcții anexe, pentru spații de detenție, în vecinătatea castelului. Acestea, inclusiv castelul, au suferit de-a lungul timpului mai multe demolări, reconstruiri, modificări. Chiar și podul din perioada normandă, de acces în castel, a fost reconstruit în 1825.

În 1878, după închiderea închisorii, castelul trece în administrarea municipalității, pentru a fi transformat în muzeu. Lucrările de reamenajare durează până în 1895, când muzeul este inaugurat.

Astăzi, accesul în muzeu se face fie urcând pe lângă Castle Mall până la podul din fața porții, fie cu un lift special pentru persoane cu mobilitate redusă. Intrând în castel, la parter, după cumpărarea biletelor și a eventualelor broșuri, se urcă la nivelul superior.

Aici, interiorul castelului prezintă o singură cameră, un singur spațiu, ce ocupă întreaga suprafață a acestuia. Imediat după intrare, în partea dreaptă, un panou prezintă, pe principalii ani, istoria castelului de la începuturi, până în prezent. Primul exponat pe partea stângă este un fragment de basorelief, reprezentând un leu, efigia regelui Henry I-ul. Apoi, oarecum pe lângă perete, pe un traseu în sensul acelor de ceasornic, cu abateri periodice spre zona centrală a încăperii, se pot viziona exponate din istoria castelului, într-o oarecare ordine cronologică.

Primul exponat major, care atrage atenția, este o machetă la scară a castelului, cu zone decupate în pereți, care permit a vedea în interior evenimente și activități desfășurate în perioada vizitei de la Crăciunul anului 1121, a regelui Henry I-ul. Cea mai mare secțiune este destinată sălii de protocol, unde s-a petrecut „dineul festiv”. Dar și decupările din ceilalți pereți înfățișează imagini din bucătărie, camera de gardă, sau alte spații din interior. Se remarcă pe fațada estică o impozantă scară către un nivel superior, ce a constituit accesul oficial, de protocol în castel.

În vecinătatea machetei, mai multe vitrine cuprind exponate mai mari sau mai mici, bijuterii, ceramică, piese metalice, din perioada de început a castelului. Apoi, în lungul peretelui sudic, sunt expuse câteva arme și armuri normande. Remarc aici, în zona unei ferestre, o porțiune de zidărie cu un alt aspect. Probabil este rămasă dintr-o variantă mai veche a castelului.

Abătându-mă spre interiorul camerei, remarc o fântână săpată sub pardoseala castelului. Având un capac transparent, este punctul de atracţie al copiilor, care se caţără pe el. Iluminată pe interior, crează condiţiile satisfacerii unuia din obiceiurile turistului modern: patru dispozitive pe contur permit introducerea în interior a unor monede, cărora apoi le poţi urmări căderea până la fund.

Tot spre centrul încăperii, o vitrină cuprinde exponate ce ilustrează câteva din preocupările deţinuţilor din perioada cât castelul a fost închisoare. Este vorba de două jocuri, pentru care deţinuţii şi-au confecţionat ei, din piatră, piesele şi tablele de joc. Unul din ele seamănă perfect cu ţintarul copilăriei mele.

Pe peretele vestic sunt prezentate exponate ce ţin de istoria oraşului. O vitrină prezintă însemnele purtate de demnitari, în principal primarii, cu ocazia a diverse ceremonii. Alăturat sunt prezentate vase şi veselă folosite la dineurile acestor demnitari. Nu m-aşi simţi prea grozav să beau bere dintr-o halbă din aur.

Imediat în vecinătate se află o fotografie, un text explicativ, şi o sabie. Fotografia este a amiralului Nelson, cel care s-a născut undeva în vecinătate, iar textul explicativ ne spune că sabia a aparţinut amiralului spaniol Xavier Winthuysen. Acesta a înmânat sabia sa amiralului englez în momentul când s-a predat acestuia. Nelson, la rândul său, a făcut sabia cadou către municipalitatea din Norwich. Toate bune şi frumoase, numai că evenimentele sunt legate de Trafalgar. Nu înţeleg foarte bine, pentru că nu îmi dau seama cum a putut Nelson, eventual deja rănit, dar sigur în ultimele ore de viaţă, să preia sabia şi să o şi facă cadou la câteva sute de kilometrii distanţă. Mai târziu, încercând să mă lămuresc, descopăr că numele spaniolului nu are nici o legătură cu bătălia de la Trafalgar, iar cele povestite s-au întâmplat în bătălia de la Cap St. Vincent, din 14 februarie 1797, unde acesta a şi decedat. Oare nimeni din cadrul muzeului nu a sesizat eroarea?

Un alt panou ne informează ce s-a întâmplat cu castelul în timpul celor două războaie mondiale. Castelul a scăpat nevătămat de fiecare dată, deși raidurile aeriene din al doilea război mondial au distrus zone importante din oraș.

Peretele nordic este dominat de doi dragoni, dragonul fiind simbol al oraşului. După formă şi dimensiuni par a fi gândiţi pentru a participa la parada de ”Lord Mayor's Celebration” despre care am vorbit în episodul al III-lea. Dar, anul acesta nu i-am văzut pe acolo. Au participat alţii.

De pe latura nordică se poate coborî la nivelul inferior, cel de la cota intrării. Aici, suprafaţa expoziţională este împărţită în două secțiuni distincte. O primă parte încearcă să ilustreze cum a fost construit castelul. Se face aceasta fie sub forma unei fresce ce ocupă un întreg perete, fie cu ajutorul unor manechine la scară naturală, care par a efectua diferite operaţiuni. Senzaţia este atât de apropiată de realitate, încât aproape îţi vine să le ceri scuze că îi întrerupi. În final, o machetă la scară redusă prezintă castelul şi şanţurile de apărare, aşa cum arătau acestea la începuturi. Tot aici sunt evidenţiate şi protejate fundaţiile stâlpilor ce susţineau pe vremuri etajul, ca unele din puţinele părţi rămase din castelul normand iniţial.

O a doua secţiune reface aspectul şi condiţiile din închisoare şi prezintă câteva cazuri notorii. Închisoarea era amenajată în „parterul” castelului şi în mai multe construcţii dintr-o incintă împrejmuită, mult mai mare decât castelul, ce ocupa întreaga suprafaţă la nord şi est de acesta. Organizarea părea perfectă, fiecare construcţie exterioară, sau compartiment al parterului, fiind destinate unui anume tip de deţinut (femei, bărbați, criminali, tâlhari, datornici, etc.). Spaţiile exterioare au fost demolate în 1825 şi reconstruite ulterior. Astăzi adăpostesc partea de ”Art Galery” a muzeului. Zona expoziţională ce ilustrează închisoarea prezintă şi câteva cazuri notorii. Infracțiunile pedepsite aici pleacă de la crimă şi, trecând prin furt şi înşelătorie, ajungând până la datornici. Ce mi se pare interesant este faptul că recidiviștii, sau cei cu pedepse foarte lungi erau deportați în Australia. Nu-i vorbă că ași crede că așa s-a format majoritatea europeană a acestui continent, dar peste o sută și ceva de ani au fost unii care au plecat acolo de bună voie. Deci, noțiunea de pedeapsă, de-a lungul timpului, devine relativă. Mi-au atras atenția două personaje prezente prin manechine (probabil ceară). Primul, Richard Sapling, a fost închis cel puțin 7 ani, între 1307 și 1314, dată de la care nu mai sunt înregistrări despre el. Indiferent de motivul condamnării, se remarcă aspectul celulei. Fiind sărac, nu a avut bani să plătească pentru a avea un minim de mobilă sau de confort. Se estimează că nici mâncarea nu a fost cine știe ce. Deci, de pe atunci se puteau cumpăra condițiile de detenție. Al doilea este domnul Brickengale. Acesta era un colector al datoriilor pentru un cămătar al timpului (1762). La un moment dat a fost reclamat poliției că a adus mai puțin cu 5 guinee decât trebuia. Nu am reținut la cât a fost condamnat, dar, probabil, 5 guinee trebuie să fi însemnat o sumă imensă pentru a se ajunge aici.

După această etapă a vizitei, revin la nivelul superior, și de aici urc pe un balcon perimetral, cam la jumătatea înălțimii până în plafon. La această cotă a fost pe vremuri etajul pentru activitățile regale, care trebuia să demonstreze supremația asupra orașului de jos. Deși spațiul expozițional este mai restrâns, sunt și aici multe lucruri interesante. Amuzantă este latura vestică, unde există un întreg șir de WC-uri. În una din cabine, cu două banchete față în față, două profile de personaje, șezând, stau de vorbă. Zgomotele care se aud nu prea au totuși legătură cu locul de emisie. Și mai amuzant este faptul că fiecare banchetă are două locuri.

Latura nordică, acolo unde era sala de recepții, nu oferă prea multe exponate. Poate doar manechinul de ceară al unui soldat de gardă, amplasat la un nivel superior, care veghează ca totul să fie în ordine. În același colț, pentru cei ce si-au organizat altfel vizita, este o scară în spirală, cu 40 trepte, care conduce la nivelul cel mai de jos al muzeului, acela al închisorii.

Latura estică, deși are o parte importantă ocupată cu liftul pentru persoane cu mobilitate redusă, are foarte multe puncte de interes. Primul este accesul oficial și de protocol în castel, vizibil pe macheta descrisă la nivelul inferior, sub forma unei scări exterioare. Acum este o scară foarte modernă, acoperită, care conduce direct în zona expozițională ”Art Galery” a muzeului. Din acest acces, construit pe la 1200, a mai rămas numai poarta de intrare în castel. Trebuie să recunosc că se vede pe ea cât este de veche. Tot pe această latură, este un colț ce încearcă să reconstituie apartamentele regale, precum și câteva statui ce par a ilustra decorul acestora. Exact în colțul sud – estic este reamenajată capela apartamentului regal. Aceasta are o masă ce pare a intra oricând într-un serviciu religios, având în fundal un vitraliu cu icoana Sfintei Marii, cu pruncul în brațe. Ce mă șochează este că mult prea cunoscutul personaj biblic, nu are în jurul capului aura sfinților, ci o coroană regală.

Balconul de pe latura stângă adăpostește o expoziție despre care cred că are un caracter temporar. Sunt prezentate 10 sau 12 mini-basoreliefuri pictate, ce aparțin Anei Maria Pacheco, cu imagini, în general, fantastice. Cred că avea un loc mai bun în ”Art Galery”.

În ”Art Galery” se ajunge fie din holul caselor de bilete, fie din castel, din sala mare, printr-un culoar din colțul nord – estic, sau din balconul perimetral, pe fosta scară oficială. Ansamblul expozițional este organizat pe două nivele. Nivelul inferior cuprinde cele mai multe expoziții, dar și o cafenea și un magazin de suveniruri. Tot aici este și un birou de informare turistică. Nivelul superior are ceva mai puține spații expoziționale. Se găsesc aici mai multe expoziții permanente, dar, la ambele nivele există spații pentru expoziții temporare.

Eu ajung pentru început la nivelul superior. Îmi ia ochii imediat ”Egiptul”. Nu dispune de o sală foarte mare, dar are o mulțime de relicve ale Egiptului Antic. Cele mai interesante par a fi mumiile unei pisici și ale unui pui de crocodil, dar și o mumie umană. Mai este și veșnica statuie a scribului, pe care, nu știu de ce, parcă am întâlnit-o cam prea des în contactele mele cu Egiptul.

Trec destul de repede pe lângă ”Muzeul Regimentului Regal Norfolk”, care prezintă istoria, dotările la diverse etape, și faptele de arme ale acestei unități militare, precum și pe lângă ”Galeria de porțelanuri”, și mă opresc ceva mai mult la sala de istorie ”Anglo – saxonii și vikingii”. Este prezentată aici istoria regiunii de prin anul 650 până la cucerirea normandă din 1066. Am folosit în primul episod al acestui serial câteva din datele culese aici.

Mai există pe nivel o expoziție temporară de pictură, a unei artiste locale, dar cu interdicție de filmat și fotografiat. Nu mă atrage prea mult și, în consecință, cobor la nivelul inferior. Mă opresc pentru început la ”Galeriile de istorie naturală”. De la început am senzația că sunt la Muzeul Antipa al nostru. Există același tip de diorame, cu diverse specimene din fauna tuturor continentelor, prezentate într-o imitație a mediului lor natural. Sunt enorm de multe și nu am răbdare să trec pe la toate, așa că mă mut în sectorul următor.

Cea mai mare parte a suprafeței expoziționale la acest nivel este ocupată de ”Galeriile Colman”. Se găsește aici o imensă colecție de tablouri, începută cu donația făcută muzeului de către fondatorul ”Colman’s Mustard”, Jeremiah James Colman, și de către fiul acestuia, Russell James Colman. Sunt lucrări datate începând cu secolul al XVII-lea, până în secolul XX. Lucrările aparțin atât unor artiști locali, cât și altor pictori din Marea Britanie și din Europa. Întrucât Galeriile ocupă două sectoare expoziționale, la un moment dat mă rătăcesc. Îmi dau seama că am obosit, bâjbâi să găsesc ieșirea, și părăsesc castelul.

Mai târziu aveam să realizez că am ratat sala ”Boudica și Romanii”, cea care completează istoria anilor înaintea perioadei descrise în sala de la nivelul superior. Nu-i nimic, sunt optimist, va exista și o altă dată viitoare.

Norwich Cathedral (1096-1145) este a doua pe lista celor 12 edificii semnificative, numai din cauza cronologiei, dar, după părerea mea, este la fel de importantă ca și castelul. Catedrala iese în evidență prin măreția ei, cu turnul înalt de 96 m, dimensiunile, adică peste 140 m lungime și 60 m lățime la transept, sau arhitectura, precum și prin faptul că, în ciuda venerabilei vârste, își păstrează rolul inițial.

Istoria catedralei este la fel de zbuciumată ca și cea a castelului. Construcția ei a necesitat demolarea unor locuințe anglo – saxone, inclusiv a două biserici. Ulterior a inclus însă în ea o mănăstire de călugări benedictini. În decursul secolelor a suferit numeroase distrugeri și avarii generate fie de mâna omului (răscoala din 1272 sau atacurile ”Puritanilor” din secolul al XVII-lea), fie de cauze naturale (prăbușirea turnului în 1362 sau incendiul cauzat de trăsnet în 1463). De fiecare dată catedrala a fost refăcută respectându-se, în general, forma normandă inițială, în plan. Doar în secolul al XVII-lea catedrala rămâne în ruine pentru două decenii, fiind refăcută abia după ”Restaurația” din 1660, sub regele Charles al II-lea.

Lucrări de modernizare și extindere au continuat tot timpul, ultimele fiind finalizate în 2004, când s-a pus în funcțiune, în extremitatea sudică, un complex cuprinzând o nouă sală de mese („refectory”) și o cafenea pentru vizitatori.

Accesul spre catedrală se face din strada Tombland Lane, prin două portaluri ce datează din secolul al XIV-lea. Poarta nordică, exact în dreptul catedralei, era închisă la data vizitei mele, datorită unor lucrări de modernizare a străzii. Poarta sudică oferă și posibilitatea unui acces auto. După trecerea de porți se intră într-o grădină relativ dreptunghiulară, de peste 100 m lungime și circa 30 m lățime. La data vizitei mele (3 iulie 2015) în incinta catedralei avea loc un eveniment deosebit. Nu am reușit să aflu despre ce este vorba, însă, având în vedere numărul mare de elevi în uniformă prezenți, cred că se serba încheierea anului școlar, catedrala adăpostind și ”King Edward VI Grammar School, Norwich”, una din cele mai vechi și de renume școală din oraș. Sunt două grupe de vârstă, fete și băieți, în două uniforme diferite. Grupuri, grupuri, o parte din ei se plimbă pe aleile grădinii, alții țin mici „ședințe” pe iarbă. În grădină sunt și doi din cei 84 de dinozauri din programul ”GoGo Dragons” menționat în episodul al treilea al prezentărilor mele. Dar, tot aici, ca un omagiu, sunt statuile a doi eroi naționali, ce prin victoriile lor au crescut prestigiul și importanța Marii Britanii în lume. În partea sudică a grădinii este statuia lui Wellington, din marmură neagră, iar in partea nordică, cea a lui Nelson, din marmură albă.

Un posibil acces în interiorul catedralei ar fi prin, să-i zic, „intrarea oficială”, de pe latura vestică. Dar, de regulă, aceasta este închisă. La date vizitei mele, având probabil în vedere evenimentul în desfășurare, era deschisă, însă blocată cu un cordon roșu. Intrarea vizitatorilor se face totdeauna prin o clădire adiacentă colțului sud – vestic al catedralei, cu o denumire ce îmi pare cam pompoasă: ”Hostry Visitor and Education Centre”. Dacă portalul de acces pare a data din evul mediu, clădirea în sine cred că este destul de modernă. Practic, în mijlocul unei expoziții de grafică, căreia, spre rușinea mea, nu i-am acordat importanță, și a unor urme de vechi construcții, protejate sub geamuri de sticlă, ești întâmpinat de cineva care, cu un aer oficial, îți urează bun venit, îți înmânează un pliant, mini-ghid al catedralei și te îndrumă mai departe. Nu se plătește o taxă de intrare, dar se așteaptă o oarecare donație, ce nu este însă obligatorie. În a doua încăpere (”Locutory”) se poate face donația, sau se poate cumpăra un ghid mai cuprinzător al catedralei. De aici se intră în catedrală, în partea de sud – vest a navei. În partea stângă a intrării este un mic magazin de suveniruri și obiecte bisericești. Am considerat că o cumpărătură de mai multe lire făcută aici poate înlocui donația.

Imediat în dreapta intrării se află cristelnița. Este vorba de cea modernă, în folosință. Făcută din cupru, mare, cu picior, bine întreținută că lucește tare, are o istorie simpatică: înainte de a ajunge în biserică, vasul a fost folosit într-o fabrică de ciocolată.

Nava are în zona centrală o înălțime considerabilă, undeva la circa 20 m după aprecierea mea. Impresionant este plafonul. Pare a fi din lemn, cu o mulțime de mici grinzi ce alcătuiesc un desen complicat. Ce mi se pare ciudat este faptul că nava este împărțită în două, pe lungime, de orgă și suportul ei. Schița din mini-ghidul primit la intrare îmi spune că și aici, înainte de orgă, este un altar dedicat Sfintei Cruci. Tot aici este și locul corului contemporan. Oare ce înseamnă asta? Cert este că, în acest loc, un cor de elevi, sub bagheta unui dirijor, exersează, sau pregătește o slujbă, care aflasem că va începe la ora 14.00. Ca urmare, nu mă pot apropia de zonă.

Depășesc orga, și în spatele ei găsesc ”Corul”. Un sistem de loje individuale, din lemn, pe două rânduri, în formă de ”U”, cu spatele la orgă, asigură fiecărui corist locul propriu. În dreptul fiecărui loc este si o lumânare. Urmează apoi ”transeptul”. În mijlocul intersecției este statuia unui dragon, din nou dragonul, simbolul orașului. În latura nordică se află un grup statuar cu mai multe personaje sculptate în lemn, și apoi pictate. Înțeleg că aparține unei artiste braziliene, Ana Maria Pacheco, și se numește ”Shadows of the Wanderer”. Nu-mi bat capul ce mesaj a dorit să transmită artista, dar, revăzând acum ansamblul, mă întreb dacă nu cumva a avut premoniția „crizei refugiaților”. Deasupra sculpturilor câteva frumoase vitralii lasă să pătrundă ceva din lumina zilei.

Spre est este celălalt altar. Lateral față de acesta și în spatele lui este o galerie („ambulatory”), ce permite o plimbare în jurul lui. Se găsesc aici câteva machete ale unor scene biblice, discret luminate, precum și urmele a unor, probabil, vechi morminte. Din această galerie se poate intra în câteva capele. În una din ele, ”St. Luke’s Chapel”, îmi atrage atenția o pictură cu cinci părți. Ilustrează patimile lui Isus, începând cu Flagelarea, și terminând cu Înălțarea.

Pe unul din pereții dintre zona altarului și galeria laterală, destul de puțin vizibile, sunt scrijelite în piatră câteva desene. Bănuiesc că ar putea fi o istorie în imagini a catedralei. Am senzația că pe ultima imagine se poate descifra și un an (1674?).

Într-o altă capelă adiacentă galeriei, ”Jesus Chapel”, este expus vizitatorilor o parte din tezaurul catedralei. Pentru aceasta este necesar a urca pe o scară de piatră în spirală la un nivel superior. Tezaurul prezintă câteva obiecte de aur și argint, în principal veselă, folosită în decursul veacurilor de călugării mănăstirii.

Între timp începe slujba planificată pentru ora 14.00 și întreaga catedrală se umple de muzica de orgă. Apoi, cineva, la primul altar, începe o predică. Mă simt obligat să părăsesc biserica și, pe o ușă laterală, ies într-o curte interioară. Aceasta are o formă pătrată în plan cu latura de circa 40 m. Întreaga suprafață este înierbată, cea mai mare parte fiind ocupată de un ”Labyrinth” în cercuri concentrice, desenat cu pietre pozate în iarbă. Ca și cel din ”Grădina Episcopului” descrisă în partea a doua a serialului, nici acesta nu are nici o legătură cu ce înțelegem noi prin labirint. Este practic un drum unic, întortocheat, care conduce către centrul cercurilor. Presupun că s-ar putea să aibă și o semnificație religioasă.

Pe toate laturile curții este o galerie boltită, cu coloane, deschisă spre zona înierbată. Aceasta asigură accesul către alte puncte ale catedralei. O latură este biserica, apoi clădirea de la intrare, urmează sala de mese și cafeneaua, pe ultima latură fiind biblioteca. Podeaua galeriei este plină de morminte, probabil a unor personalități ale vremii. Nu am identificat, însă, nici unul mai recent de anii 1700. Plafonul seamănă puțin cu cel din interior, desenul micilor grinzi dând imaginea unor bolți multiple. Pe pereții galeriei, în dreptul fiecărei bolți, este câte un desen heraldic. Presupun că au aparținut celor care au contribuit la construirea și reconstruirea catedralei. Interesant este că unele sunt foarte deteriorate, iar altele par recondiționate în trecutul apropiat. La data vizitei mele, latura spre bibliotecă era ocupată de o expoziție de manechine mai ciudate, să le zic naive. Aflu imediat explicația, fiecare având o plăcuță informativă cu numele autorului, și ce reprezintă. Este vorba de elevii unei școli primare, fiecare dintre ei, cu diverse materiale avute la dispoziție, încercând să ilustreze imaginea unui sfânt al bisericii anglicane, așa cum îl vede el.

Pe drumul de ieșire din catedrală, pe lângă sala de mese, ajung pe un culoar destul de îngust, dar foarte interesant. De o parte este o porțiune din zidul inițial al catedralei normande, iar pe partea cealaltă clădirea restaurantului – cafenea construit în 2004.

Pentru a nu lungi prea mult acest articol, mă opresc, deocamdată, aici. Despre celelalte obiective din Norwich 12 va urma un alt articol.

---

VIZUALIZĂRI: 1803 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI