Norwich? Parcă îmi spune ceva numele acesta! - partea a III-a

TIPĂREȘTE

Trebuie să recunosc că perioada excursiei în Norwich nu am ales-o întâmplător. Știam de la început de existența în acea perioadă a mai multor evenimente care, legate între ele, puteau să-mi umple suficient programul.

Evenimente în timpul excursiei

Zilele orașului, cunoscute pe plan local sub numele de ”Lord Mayor's Celebration”, au loc, de regulă, în primul week-end din luna iulie, începând de vineri. Anul acesta au fost în perioada 3 – 5 iulie 2015. Este o sărbătoare continuă, care ocupă toate străzile din centrul orașului. Sunt organizate evenimente atât de Primărie, cât și prin voluntariat. În diverse locuri sunt panouri care anunță, pe fiecare zi, ora și locul unui asemenea eveniment. Nu se plătește vizionarea unui asemenea eveniment. Se organizează concerte și spectacole pe o scenă amenajată în piațeta din fața Forumului (”Millennium Plain”), sau în diverse intersecții din centrul orașului. Activitățile pentru copii ocupă un loc important. În afară de a fi antrenați în spectacole, există un loc special amenajat pentru desene pe asfalt. Câteva coruri din oraș dau și ele spectacole în diverse piațete. Pe Theatre Street, un lung șir de tonete vând mâncare în diverse forme. Cu 5 lire eu cumpăr un imens sandvici cu piept de rață. Aceasta va fi masa de prânz. Alăturat, în parcul Chapelfield, un fel de Luna Park de-al nostru, temporar, se adună un mare procent din populația orașului. Practic, pe o suprafață de peste 3 hectare, nu prea ai loc să arunci un ac pe jos. Clădirea primăriei, deasupra intrării, este păzită de un uriaș Gulliver. De pe două clădiri alăturate, acesta este ajutat de o caracatiță și de un cățeluș imens Pe un ecran cu LED-uri, tot în piațeta Forumului, care pe contur are o serie de trepte pe post de gradene, ziua în amiaza mare se prezintă filme, fie pentru copii (Cum să îți dresezi dragonul 2), fie pentru celelalte vârste (Indiana Jones și Regatul Craniului de Cristal). Mă surprinde calitatea imaginii la lumina zilei.

Pe acest ecran, în seara zilei de vineri 3 iulie, în transmisiune directă de la Royal Opera House Londra, am văzut opera Don Giovanni. Nu știu care a fost distribuția, dar spectacolul, în limba italiană, a fost încântător. Inclusiv prezentatoarea, care la pauză și-a cerut scuze că subtitrarea în limba engleză nu a fost disponibilă în primele minute. Transmisiunea a durat, de la ora 19.00, circa 3 ore și jumătate, din care, circa 30 minute pauză, și m-a făcut să uit răcoarea care se lăsase.

Cea mai importantă zi a fost sâmbătă 4 iulie, zi în care au avut loc cele mai multe evenimente. Cel mai așteptat a fost ”Parada”. Nu am reușit să aflu exact traseul și lungimea acestuia, dar în nici un caz nu seamănă cu defilările noastre de pe vremuri. Aici lumea participă cu entuziasm, se înscrie să participe cu multe luni înainte, și chiar plătește o taxă de participare. Participă, am ajuns eu la concluzia, oricine vrea să-și facă puțină reclamă: firme de diverse profile, cluburi sportive, ansambluri artistice, scoli și școli cu profile sportive sau de dans, trusturi de presă sau asociații ale persoanelor cu handicap.

Anul acesta parada a fost deschisă de o fanfară de cimpoieri scoțieni, îmbrăcați în costumul lor tradițional. Au urmat apoi peste 40 de ansambluri, cele mai multe având în componența lor copii. Fiecare grup a avut un program tematic, înfățișând fie domeniul propriu de activitate (dansuri, sporturi, etc.), fie alegorii, de la ”Războiul Stelelor” la ”Albă ca Zăpada” sau tradiții locale și numere de circ. Fiecare ansamblu poate avea sau nu un car alegoric mai mult sau mai puțin împodobit, construit pe un autobuz sau un camion mai mare sau mai mic, sau poate fi însoțit de propria orchestră. Participanții mimează sportul ilustrat, lupte între tabere adverse, dansează, fac acrobații, sau pur și simplu, fac o plimbare.

Nu există o tribună amenajată. Publicul, care aplaudă în permanență, se înșiră de o parte sau de alta a traseului, pe toată lungimea lui, astfel că participanții trebuie să-și prezinte numerele încontinuu. Noi am ales un amplasament spre sfârșitul traseului, loc în care parada s-a terminat mai târziu, și unde au existat mai multe momente de blocaj. Începută în jurul orei 17.00, parada s-a terminat pentru noi pe la 19.30.

Ziua s-a încheiat cu un foc de artificii la ora 22.30, ce a durat fix 15 minute. Pentru a evita aglomerația din centru la acest eveniment, alegem să urcăm pe una din colinele din nord – estul orașului cu vedere perfectă spre zona spectacolului. Nu suntem singurii cu această opțiune, ba mai mult, avem probleme în a găsi un loc în care să nu îi incomodăm pe cei sosiți mai înainte.

În aceste condiții, parcă ziua de duminică 5 iulie nu a mai fost așa fastuoasă. În plus, a și plouat. Ca urmare ne-am rezumat la o plimbare pe străzile amenajate drept „târg”. Cu această ocazie descopăr deschiderea pe care o are Biserica Anglicană față de alte activități, se le zicem laice. În fața uneia din biserici, cu părere de rău nu am reținut care, un personaj îmbrăcat cu haine de ev mediu și încălțat cu opinci, se plimba agale. În interior, ocupând întreaga navă, contemporani de ai lui se ocupau de o expoziție cu vânzare cu obiecte artizanale cu iz de epocă.

”Slide Rider”, – campanie de luptă împotriva cancerului. Norwich este primul oraș din Marea Britanie ales de Cancer Research UK pentru a găzdui noul său ”Slide Rider”. Acesta este un tobogan cu apă, gonflabil, cu trei canale, de 100 m lungime. Amplasat pe Rampant Horse Street, în jos față de St Stephen’s Church, a fost la dispoziția amatorilor în ziua de 4 iulie, între orele 8.00 și 21.00. Biletele, care au costat 10 lire, s-au vândut on-line, cu programare pe un anume interval orar, și s-au epuizat cu multe zile înaintea evenimentului. Cei cărora nu le-a păsat că își udă hainele de stradă, sau care au venit special echipați de acasă, au avut dreptul la 2 coborâri fiecare, utilizând un colac de plastic ca ajutor la plutire. Nu știu cât s-au distrat participanții, dar de pe margine distracția a fost teribilă. Mai ales când cineva rata startul. Au fost multiple cazuri când colacul o lua înainte, când lansarea pe colac se făcea pe uscat, înaintea jetului de apă, când șocul lansării ducea la dezechilibrarea temerarului, sau multe alte situații hazlii. Nu știu dacă fluxul de apă era în circuit închis, dar cred că ar fi fost mai bine dacă debitul pe fiecare canal era ceva mai mare. Am mai remarcat că fiecare din cei ce îndrumau sau monitorizau evenimentul purtau un tricou alb cu inscripția ”Voluntar al Cancer Research UK”.

”Impression” – expoziția lucrărilor de diplomă a absolvenților Universității de Artă. Am ajuns în Norwich la câteva zile de la încheierea cursurilor la Norwich University College of the Arts. Tradiția face ca lucrările de diplomă ale absolvenților, în prezența acestora, să fie expuse într-o expoziție cu intrare liberă, ce ocupă majoritatea sălilor institutului. Acesta dispune de două corpuri de clădire, de o parte și de alta a străzii St. Georges, imediat după podul ce traversează Râul Wensum. Nu am reușit să vizităm decât un corp de clădire, cu un demisol, parter, și două etaje. Trebuie să recunosc încă odată că pregătirea mea pe profil tehnic îmi creează mari probleme în a înțelege arta, așa cum se expune ea în prezent. Sau, hai să zic că o înțeleg ca imagine, dar nu înțeleg mesajul transmis. Cu atât mai mult cu cât e vorba de o lucrare care a fost analizată și apreciată de o comisie, care a și acordat o diplomă. Expoziția, deschisă până pe 7 iulie, în aripa vizitată de noi, a fost organizată pe mai multe secțiuni. Cea mai pe înțelesul meu a fost cea de ”Design Vestimentar”, cu creații de îmbrăcăminte ce pot fi eventual purtate cândva, de cineva. Alte secții erau intitulate ”Fine Arts” (?) , ”Arhitectură”, ”Comunicare”, ”Fotografii”. Îmi este foarte greu să dau explicații despre ceea ce am văzut. Nu neapărat că explicațiile afișate erau sumare, pur și simplu sunt lucruri pe care nu le-am înțeles. Asta nu înseamnă că nu au vrut să comunice ceva. Las fotografiile anexate să vorbească mai bine decât pot eu. Expoziția s-a închis pe 7 iulie.

În seara zilei de 11 iulie, la The Assembly House, una din cele 12 clădiri se referință din Norwich, am avut ocazia de a asista la un Concert de Coruri. Au participat două dintre corurile ce funcționează în Norwich în regim de voluntariat și pasiune. Primul a fost ”Fine City Chorus”, un cor de „băieți” între 30 și ceva peste 80 de ani, al doilea a fost un cor de „fete”, cu numele ”Norwich Harmony”. Prezentatorul concertului, băiat subțire, dar cu multă vervă, s-a ferit să le întrebe de vârstă. Fiecare din coruri a avut circa 40 de membri prezenți, cu mențiunea că nu toți membrii înscriși au putut participa la concert. Concertul a avut două părți, fiecare de câte o oră, cu o jumătate de oră pauză între ele. Prima parte a început cu corul băieților. A urmat un quartet desprins din acest cor, și apoi corul fetelor. După pauză, concertul a început un alt quartet, urmat de Norwich Harmony, și apoi corul băieților. Repertoriul, pentru toți participanții, a cuprins șlagăre cunoscute, din urmă cu mai mulți ani, transpuse într-un manieră corală, pe mai multe voci. Finalul a fost triumfal, cu ambele coruri reunite într-un ”Shalala lala”, și cu participarea publicului. Tot ce pot spune este că habar nu am când a trecut timpul.

”GoGo Dragons! ”. În perioada 21 iunie – 5 septembrie întreg orașul este invadat de 84 de dragoni, sub forma unor statui de circa 1,70 m înălțime, și alți 120 mai mici, în vitrinele unor magazine. Evenimentul în sine este unul caritabil, încercând să convingă populația să doneze o sumă de bani în folosul copiilor și al familiilor cu probleme din ”East Anglia”. Fiecare din dragonii mari are un nume, un număr, și are atașată o literă. Cine găsește toți 84 de dragoni mari iar, pe un format anume, cu literele aferente acestora, poate forma o frază prestabilită, are dreptul de a participa le o tragere la sorți pentru 2 bilete pe compania KLM, în orice direcție operează aceasta, cu plecare din Amsterdam. Pentru ușurarea identificării lor, există chiar și o hartă cu amplasarea pe teritoriul orașului, anexată formatului cu fraza ce trebuie completată. Toți dragonii mari (cu excepția numărului 82) au același format și mărime. Diferă modul în care sunt pictați, de unde decurge și numele. Pentru picturi au fost antrenați mai mulți artiști locali. La numărul 82, ”Dragonfly = Libelula”, aripile de plastic, comune cu corpul, ale dragonului comun au fost înlocuite cu aripi de libelulă. Pentru noi, cei care nu ne-am propus să participăm la concurs, este interesant să la urmărim picturile și să analizăm corespondența acestora cu numele. Până la un moment dat am ținut evidența dragonilor identificați. După un timp au început să-mi pară cam mulți, și am renunțat. Cu mențiunea că nu i-am fotografiat pe toți, prezint totuși mai multe fotografii cu aceștia, în ordinea în care mi-au ieșit în cale

În perioada 27 – 30 septembrie toți cei 84 de dragoni mari vor fi expuși în piațeta din fața Forumului, iar în data de 01 octombrie vor dispare din peisaj.

Francis Bacon and the Masters a fost o expoziție deschisă în perioada 18 aprilie – 26 iulie 2015 la ”Sainsbury Centre for Visual Arts”, din incinta Universității East Anglia. Au fost prezentate peste 100 de lucrări, atât ale lui Francis Bacon, pictor englez de renume (1909 – 1992), considerat unul din cei mai mari pictori ai secolului al XX-lea, cât și ale unor alți mari maeștrii din decursul veacurilor (Velázquez, Rembrandt, Tițian, Michelangelo, Rodin, Van Gogh, Picasso și Matisse), care i-au influențat creațiile lui Bacon. Am rămas o perioadă uimit că, dacă operele lui Bacon proveneau de la ”Tate Gallery”, sau din colecția particulară a soților Sainsbury, buni prieteni ai pictorului și fondatori ai ”Sainsbury Centre for Visual Arts”, cele mai multe capodopere ale celorlalți maeștrii proveneau de la ”Muzeul Ermitaj – St. Petersburg”. Ceva mai târziu am aflat că expoziția a dorit să celebreze cei 250 de ani împliniți de Muzeul Ermitaj, coincizând și cu ”Anul Comun al Culturii Marea Britanie – Rusia”. Pregătirea expoziției a durat peste 4 ani de negocieri și colaborări între Centrul Sainsbury și Muzeul Ermitaj, fiind o premieră istorică.

În interiorul expoziției a fost interzis fotografiatul și filmatul, unele din exponate fiind protejate cu dispozitive speciale de securitate. Expoziția era organizată astfel ca, după creațiile maeștrilor universali, să urmeze operele lui Bacon inspirate și influențate de acestea. Totuși, după părerea mea, în unele cazuri influența nu era foarte evidentă, numai textele explicative alăturate, inclusiv declarații consemnate ale pictorului consfințind aceasta. Totodată, în tablourile sale, de regulă de mari dimensiuni, Bacon prezintă de regulă suferința omenească, astfel că figurile, corpurile sunt deformate, distorsionate. Așa că pe mine m-a mai pierdut pe ici pe acolo de client. Dar, să fii în prezența unei lucrări a unui asemenea maestru ca cei ce l-au influențat pe Bacon, creează totdeauna o puternică emoție.

Unde putem face cumpărături? . În principiu, în zona centrală, în interiorul zidului medieval, multe din cumpărături se pot face pe stradă. Dacă nu sunt biserici, sau clădiri istorice, sau pub-uri, sau sedii de firme și instituții, parterul clădirilor de pe ambele laturi ale străzilor principale sunt ocupate de mici magazine. Ceva de genul cum arăta Lipscaniul Bucureștean în zilele lui bune. Totul este să îți iasă în cale ceea ce îți trebuie, sau să știi exact unde este librăria sau magazinul de electronice.

Un loc aparte îl ocupă Norwich Market. Amplasată în fața primăriei, ocupând o suprafață de circa 60 x 40 m, cuprinde, perfect aliniate, câteva zeci de chioșcuri de genul celor care se deschid la noi în Cișmigiu cu ocazia diverselor sărbători. Nu m-a impresionat prea mult, majoritatea părând a fi din zona bazarurilor din piețele noastre. În primul rând de tonete sunt câteva florării și aprozare. Dar mult mai interesantă este istoria locului. Piața a fost înființată la sfârșitul secolului al XI-lea, funcționând fără întrerupere mai mult de 900 de ani. La început a fost sursa de aprovizionare a coloniștilor normanzi ce ocupau teritorii după teritorii după cucerirea Angliei. În 1341, casa regală donează controlul pieții către municipalitate, gest ce aduce venituri suplimentare autorității locale și promovează orașul pe locul 2 ca dezvoltare și prosperitate, după Londra. În secolul al XV-lea, pe latura nordică se construiește Guildhall, cea care va fi timp de mai multe secole sediul autorităților locale, iar azi este inclusă în Norwich 12. În secolele următoare, piața urmărește ca dezvoltare evoluția orașului, cu suișurile și coborâșurile acesteia. După primul război mondial, piața intră într-un lung proces de modernizare si sistematizare, care se încheie în 1930. Aceasta creează posibilitatea realizării noii primării în 1938. Actuala formă rectangulară a pieței a rezultat în urma unei ultime sistematizări din perioada 2004 – 2006.

Un loc aparte între magazinele din zona centrală îl ocupă Jarrolds. Acesta este un magazin ce ocupă întreg spațiul dintre 4 străzi (circa 40 x 60 m), care mie îmi aduce aminte de fostul ”Magazin Universal Victoria” din București. Parcă și fațada, nu numai numărul mare de raioane pe toate domeniile și necesitățile, fac mai apropiată această asemănare. Parcă totuși la Victoria nu erau și 4 restaurante. Începută ca o afacere de familie fondată în 1770 în Woodbridge, Suffolk, mutată în Norwich din 1823, este și azi condusă de membrii aceleiași familii. Actualul magazin este construit în perioada 1903 – 1905, și cuprinde un subsol, parterul și 3 etaje. Azi Jarrolds este un grup de companii, între care și Jarrold Publishing, de care ține și John Jarold Printing Museum despre care am vorbit în partea a II-a.

Compania a subvenționat construcția noului stadion al canarilor de la ”Norwich City Footbal Club”, despre care am vorbit în partea a II-a, și a fost sponsorul principal al echipei până în 2013. Interesant este că site-ul oficial al echipei de fotbal nu confirmă această informație, sponsorul menționat din 2008 până în prezent fiind Aviva.

Tot compania a sponsorizat execuția unui pod pietonal peste râul Wensum de la parcarea din dreptul Adam and Eve Pub și Centrul de Afaceri ”St. James Place”, dat în funcțiune în decembrie 2011. Pentru a mulțumi companiei, în afara faptului că podul are forma literei ”J”, acesta poartă numele de Jarrold Bridge.

Castle Mall este unul din cele două mall-uri existente în Norwich. Amplasat în imediata vecinătate a Castelului, mall-ul are cinci niveluri și adăpostește peste 70 de magazine, majoritatea fiind branduri renumite în Marea Britanie (TK Maxx, New Look, Peacocks, Boots, Choice sau Argos și marile companii de telefonie mobilă). Cea mai mare parte a construcției este sub pământ, inclusiv accesul principal în mall se face pe sub strada ”Castle Meadow” ce înconjoară castelul. Dar, părerea mea este că în jurul construcției finalizate a fost ridicată o movilă de pământ, care lasă la lumină numai ultimul nivel. Mall-ul mai dispune de o parcare de 760 locuri, 8 săli de cinema, 10 cafenele și fast food-uri, dintre care unele cunoscute și la noi, precum și un loc de joacă pentru copii. Presupun că în bilanțul magazinelor nu intră și multitudinea de tonete din mijlocul culoarelor de acces. Interesant că, cică din motive de confort și siguranță, în interiorul mall-ului este interzis fotografiatul. Până să aflu de această regulă, apuc să fac o fotografie. Nu am informații despre al doilea mall.

Din zona intrării în ”Castle Mall” până la ”Norwich Market” se întinde Royal Arcade. Acesta este un pasaj, oarecum similar pasajului Villacrosse din București, însă în linie dreaptă, construit în 1899. Pe o lungime de circa 75 m, pe ambele laturi, este o combinație reușită dintre cafenele – restaurante și magazine. Imaginea este de lux, dar prețurile sunt similare cu cele din alte zone. Magazinul pe care l-am vizitat frecvent aici este Colman’s Mustard Shop and Museum, despre care am vorbit în partea a II-a.

În vecinătatea locului unde am locuit există un destul de mare complex comercial cunoscut sub numele Anglia Square. Acesta a fost construit în perioada 1960 – 1970 pe un amplasament intens bombardat în timpul celui de-al II-lea război mondial, în zona unde Magdalen Street este traversată de St. Crispins Road. În afară de câteva magazine, complexul mai cuprinde un cinematograf, și un imobil de birouri. Dintre magazine, iese în evidență unul din rețeaua ”99p Store”, unde orice produs costă 99 pence. De curând, alăturat, a deschis un magazin și concurența de la ”Poundworld Plus”, unde fiecare produs costă o liră. Probabil au mers pe ideea că ce este mai scump, este și mai bun. Ambele magazine vând o gamă variată de produse, totuși nu se suprapun exact pe același tip. Sunt produse de uz gospodăresc, cosmetice, chimicale, jucării, chiar și alimente, articole de grădină, camping, accesorii auto – moto – velo, și multe alte tipuri. Ambele magazine merită puțină atenție.

Începând din 2008 Anglia Square a făcut obiectul mai multor proiecte ale Consiliului Local și a mai multor consultări publice, privind demolarea parțială a complexului și reconstrucția pe alte principii. Planurile au căzut din cauza crizei financiare. În 2014 complexul a fost cumpărat de un nou investitor, care încă nu și-a făcut cunoscute planurile de viitor.

În afara acestor locuri de shopping pot să mai menționez existența unor magazine de tip supermarket din rețele naționale britanice, cum ar fi ”Roys”, mai mare, sau ”Tesco”, mai mici.

Amuzamente, curiozități, utile.

Undeva în apropierea primăriei, pe strada ”Guildhall Hill”, există o curte interioară cu un nume amuzant: ”Labour in Van Yard”. Cred că nu are nevoie de traducere. La un moment dar, cred că un locuitor al zonei ne-a explicat că, în urma cu ceva timp, aici își avea sediul o unitate de pompieri ce nu prea avea succes în intervențiile sale. I-am făcut o poză și în urmă cu 5 ani, poză pe care am păstrat-o un timp ca fundal pentru ecranul laptopului de la serviciu.

Înțeleg că în Marea Britanie este în vigoare o lege căreia să-i zic ”Legea pietricelelor”. Conform acesteia, se interzice turiștilor a culege de pe plajă pietricele pe care să le ducă acasă. Justificarea ar fi că există pericolul ca plajele să rămână golașe. Nu am idee însă care sunt sancțiunile. Nu am aflat dacă legea spune ceva și despre scoici. Dacă da, eu am încălcat-o de două ori. Ce ar fi dacă ar elabora și grecii o asemenea lege, aplicabilă în special la ”Marble Beach – Tassos”?

În zona aval a râului Wensum, cunoscută sub numele de ”Riverside”, în 2001 a fost dat în funcțiune un pod pietonal, suspendat simetric pe cabluri, numit ”Novi Sad Friendship Bridge”. Podul vrea să întărească înfrățirea celor două orașe, relație stabilită după ce aviația britanică a bombardat, în numele NATO, orașul din fosta Iugoslavie.

Tot în vecinătatea primăriei există un magazin de pantofi ciudați. Numele îmi aparține, nu am reținut cum se cheamă în realitate. Despre impresiile mele referitor la acest obiectiv, las fotografiile să vorbească. Dacă sunt doamne care doresc să-și dea cu părerea, nu mă supăr.

Aleile pietonale din zona centrală, în afara plăcuțelor de identificare, au și un simbol de identificare. Probabil că, pe vremuri, așa cum magazinele aveau un simbol de identificate, precum cel expus la Museum of Norwich at the Bridewell, necesar celor ce nu aveau carte (vezi partea II-a), pentru aceleași persoane erau necesare simboluri de identificare a străzilor. Interesant este că acestea din urmă s-au păstrat în teren. Acestea constau dintr-un stâlpișor de vreo 70 – 80 cm înălțime, vopsit în roșu, care are în vârf un simbol ce ilustrează numele aleii. Sper ca pozele anexate să fie edificatoare.

Pentru cei interesați este obligatorie verificarea prealabilă a orarului de vizitare a obiectivelor turistice. Multe din acestea nu sunt deschise în fiecare zi și în orice perioadă a acesteia. Personal nu am găsit o logică în programele de vizitare. În altă ordine de ideii, din punct de vedere al prețului biletelor, este bine de știut că persoanele peste 60 ani plătesc un preț redus. Totodată, este de menționat că accesul în muzeele ce sunt în subordinea Consiliului Local, cu o oră înaintea închiderii, costă numai o liră de persoană.

---

VIZUALIZĂRI: 2172 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI