ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 22.08.2024
DE Mika
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 24.08.09
STATUS: AUGUSTUS
DATE SEJUR
AUG-2024
DURATA: 24 zile

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 8 MIN

Vacanța mea in Normandia

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE

Dacă mă întrebai la începutul anului, aș fi spus ca în acest an am alte planuri de călătorie, mai îndepărtate și situate la altitudine ceva mai mare. Dar nu a fost să fie în acest an, așa ca am reconfigurat traseul și am hotărât să mergem cu mașina  în Normandia, indeplinindu-mi astfel incă o dorință din multele aflate pe lista mea de “trebuie să ajung măcar o dată-n viață “.  

 

Situata în nordul Franței, Normandia atrage prin sate și orașe vechi, cu arhitectură din evul mediu, cu locuri care au  marcat istoria  recentă,  cu  natura minunată, cu plaje frumoase, cu un ocean albastru, cu apusuri târzii, cu multe flori, cu mâncare excelentă, cu Cidru și Calvados. Toate la un loc sau poate mai mult decât am enumerat eu, au făcut ca Normandia sa fie locul de naștere al impresionismului, să fie iubită și să inspire  numeroși artiști - Claude Monet, Satie,  Eugene Boudin, Gustave Flaubert sau Maupassant...  

 

Destinația  fiind stabilită am început planificarea, cea mai frumoasă dar și cea mai grea etapă a unei vacanțe.

Deși lunile iulie-august sunt cele mai aglomerate dar și cele mai scumpe din an, am pereferat  totuși să plecăm în Normandia  chiar în aceste luni, mai exact la sfârșitul lunii iulie si începutul lunii august. Am vrut  să profităm de ziua lungă din această perioadă a anului și am sperat ca  vremea să fie suficient de caldă ca să facem și puțină plajă. Și ce dreptate am avut! Intunericul nopții incepea după ora 22.00 iar vremea a fost excelentă, tocmai bună să stai relaxat pe plajă și să te răcorști in apele oceanului.

 

Cel mai dificil lucru a fost însă stabilirea traseului și a locurilor unde să oprim, și asta pentru că sunt foarte multe puncte de interes în Normandia și este practic imposibil să le parcurgi pe toate într-o vacanță, oricât de lungă ar fi ea.  

După îndelungi căutări pe internet, după ce am citit nenumărate ghiduri turistice sau impresii, am reușit să încropesc un traseu.  

Pentru prima vizită am ales să parcurgem coasta Normandiei de la nord spre sud,  până la plajele istorice unde a avut loc debarcarea.  

Din Normandia am mers în sudul Franței, în Hyères, loc în care am mai fost dar pe care l-am ales strict pentru relaxare și plajă. Am încheiat vacanța cu o vizită la copii, la  munte, in Austria,  în zona Zell-am-See.  

Traseul a fost următorul: Bucuresti-Arad-Regensburg-Dunkerque-Berck Sur Mer-Etretat-Honfleur-Bayeux-Hyeres- Zell-am-See -Arad-București. Un total de peste 7400 km parcurși în 24 de zile. Pare mult dar aș fi vrut să mai fie. Am mers pe autostradă până la Dunkerque, apoi am preferat drumurile naționale, cele mai mici și mai aproape de ocean pe care puteam să circulam, ca să vedem și să cunoaștem cat mai multe locuri din această parte a Franței. Am mers din nou pe autostradă de la Bayeux la Hyeres și apoi spre Austria.  

 

Ce am văzut în Normandia?  

Am început cu Dunkerque, din nordul Franței, din regiunea Nord-Pas de Calais. De aici am mers la Berck Sur Mer, pe Coasta de Opal,  ca să vedem  focile care vin la reflux să-și facă siesta pe Plage de Phoque.  

Am intrat apoi în Normandia, în regiunea Seine Maritime, în Etretat, apoi în regiunea Calvados, in Honfleur. Nu poți să mergi in Normandia și să nu vezi aceste două vechi sate perscărești, ilustrate in picturile lui Claude Monet sau Eugene Boudin.  

 

Etretat, cu plaja frumoasă dintre două faleze inalte   (Falaise d’Amont și Falaise d’Aval) pe care se pot face plimbări printre flori,  deasupra albastrului oceanului și a  arcadelor celebre, devenite emblemă a orașului.  Ne-am plimbat prin Grădinile Etretat,  apărute in urma dorinței actriței  Madame Thebault de a-și face o grădină.  Ghidată și indrumată de  Claude Monet, Madame Thebault a creat una dintre cele mai frumoase grădini ale Franței.  

 

 

Honfleur, o frumusețe de oraș, un muzeu locuit, cu case vechi dar corect recondiționate, cu străduțe înguste, cu Parcul Personalităților, un omagiu adus personalităților născute sau stabilite de-a lungul timpului în Honfleur, cu plajă, cu Sena la vărsare, cu stridii, scoici și alte fructe de mare, și lista continuă.  

Ne-am plimbat și am băut o cafea in Le Havre.  

Fredonând melodia din filmul” Un bărbat și o femeie” ,  am ajuns in  Deauville și  Trouville, de unde ne-am continuat drumul spre Bayeux, ultimul loc în care am stat  în Normandia.   

Am văzut plajele Debarcării (Omaha, Utah, Arromanches-les-Bains), apoi  Saint-Mere-Eglise, unde un parașutist din armatele aliate a rămas agățat o noapte de turnul bisericii și  impresionantul  Muzeu al Debarcării din Arromanches.  

Am ajuns apoi in Bayeux,  pitorescul oraș de pe râul Aure, primul oraș francez eliberat după debarcarea aliaților.  Am văzut  celebra Tapiserie din Bayeux, și am mers până in Cherbourg ca să intru in primul submarin nuclear construit in Franța și să vizitez  Muzeul Titanic din Cherbourg.  

 

Am avut noroc de o vreme excelentă, cu temperaturi extrem de plăcute după canicula din București (maxim 25-26 grade),   practic am avut doar o zi  cu cu puțină ploaie. Am putut să facem plajă și baie în Atlantic, până târziu, după ora 21.00. Soarele apunea foarte târziu, în Berck Sur Mer, soarele a plecat la culcare în ocean la 21.50. Ziua a fost într-adevăr, foarte lungă și am încercat să profităm la maxim de ea.  

Plajele sunt foarte frumoase, majoritatea cu nisip fin și alb. La Etretat este o plajă cu pietre mijlocii și rotunde, dar acolo până și pietrele dau un farmec plajei.  

Mareea este pronunțată, la reflux apa se retrăgea mult, descoperind insulițe  și peșteri. După retragerea apelor, pe locurile stâncoase rămâneau scoici, melci, crabi și alte viețuitoare marine pe care cunoscătorii le culegeau.  

Pe plajele supravegheate erau echipe de salvamari care urmăreau permanent ce se intâmplă in apă. Pe cele nesupravegheate era bine ca, inainte să te așezi să cunoști orarul fluxului/refluxului și să ai grijă să nu adormi pe plajă și să te trezești in  apă.

 

Unde am stat?

Am început să caut locuri de cazare de pe la sfârșitul lunii martie, pe măsură ce configurasem un traseu. Au fost câteva criterii pe care le-am luat în considerare: nota de pe booking, existența parcării, posibilitatea de anulare, poziția, apropierea de obiectivele turistice, și, bineînțeles, prețul. Având în vedere perioada aleasă, nu am găsit cazări care să ne satisfacă toate dorințele noastre la prețuri mici, dar am găsit, zic eu, la prețuri rezonabile și la un raport bun calitate/ preț.

Am stat și în apartamente și la hotel dar și în așa numitele Chambre d’Hotes sau Gîtes, am avut și cazări cu mic dejun inclus dar și locuri în care ne-am pregătit în camera micul dejun. Cel mai mult ne-a plăcut cazările din  Chambre d’Hotes sau Gîtes, pentru că ne-a dat ocazia să cunoaștem indeaproape proprietarii, să vedem cum trăiesc, să le cunoaștem obiceiurile sau chiar pasiunile.

Prețul fiecarei cazări va fi dezvăluit in review-urile despre respectivele locații.

 

Unde și ce am mâncat?

Dacă spui Franța gândul îți zboară automat la  mâncare si vin bun, iar Normandia  nu face excepție. Cand venea ora prânzului sau a cinei, restaurantele, terasele se animau. Francezilor le place foarte mult să stea la masă, să discute și să savureze mâncarea, și eu ii admir pentru această bucurie de a trăi. Chiar și plajele deveneau loc unde se putea manca un sendviș sau o pizza, cu grijă mare insă la pescărușii hoți.  

Este greu să spun ce mi-a plăcut mai mult - scoicile, stridiile, peștele sau antricoatele de vită, cârnații, brânzeturile,   tartele sau eclair-ele. Toate au fost excelente, indiferent dacă am mâncat la restaurant, pe plajă  sau în piața de pește.

Normandia este principalul funizor de brânzeturi, de aici pleacă in intreaga Franță sau in afara granițelor ei branzeturi de toate felurile.  

Nicio masă fără vin – alb, roze sau roșu. La prânz, atunci când era cald, pe mese se așeza carafa cu vin roze, rece și, la cerere, cu gheață alături. Și berea este apreciată, dar este foarte scumpă, in jur de 5 Euro o halbă de 0,3 l.  Am gustat și Calvadosul, ca să văd de ce se laudă atât de mult normanzii cu el. Este un fel de țuică dar ceva mai tare, parcă mai aproape de palincă.  Se mai bea și Cidru, o altă băutură cu tradiție in Normandia.

 

Transportul

Costul unui litru de benzină a fost, in medie 1,8 EURO, in toate țările prin care am trecut. Am folosit transportul in comun doar in Dunkerque, unde era gratuit pentru toată lumea.  

Am plătit vinieta in Ungaria și Austria și taxa de autostradă in Franța și Italia.  

Am incercat să evităm autostrada in Franța, știam că este foarte scumpă, dar când am plecat din Normandia spre sudul Franței a trebuit să mergem pe autostradă, ca să ajungem la  timp la cazarea din Hyeres. Pentru cei aproape 1200 Km parcurși, am plătit 100 EURO.  

In Italia taxa de autostradă a fost aproximativ 55 Euro, dar am mers vreo 600 Km.  

 

Au rămas multe locuri de văzut in Normandia, deși am umblat de dimineațapână seara nu am putut să vedem decât o mică parte din aceasta partre frumoasă a Franței. Am incercat ca pe lângă vizite de muzee și locuri să ne și relaxăm și să profităm de mare și de soare. Au rămas pe listă Rouen și Giverny, nu am vrut să le vedem pe fugă. Un motiv in plus să revenim in Normandia.

 

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de Mika in 22.08.24 23:13:08
Validat / Publicat: 23.08.24 06:33:35
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în FRANȚA.

VIZUALIZĂRI: 537 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

4 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Mika); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P17 Etretat
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 23600 PMA (din 24 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

4 ecouri scrise, până acum

webmaster
[23.08.24 06:38:42]
»

Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

cristiduPHONE
[23.08.24 09:53:42]
»

👍💕Mai tot omul începe descoperirea Franței cu Parisul, Coasta de Azur etc. După ce în fine ajungi în Normandia te întrebi de ce așa târziu am ajuns aici?!

doinafil
[23.08.24 13:10:38]
»

Superbă vacanță, Mika! Felicitări pentru alegerea ei și pentru poze! Aștept continuările! și... mulți

RoxanaGRSPHONE
[23.08.24 19:43:12]
»

@cristidu: Foarte, foarte corect!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
cristidu, doinafil, RoxanaGRS
Alte impresii din această RUBRICĂLa pas prin Normandia:

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.068483114242554 sec
    ecranul dvs: 1 x 1