Prin Muntii Pindului

TIPĂREȘTE

Poate ca ar merita cateva cuvinte si atat de frumoasa zona montana a Greciei, a Muntilor Pindului.

Nu ca nu s-ar fi scris despre ea, dar sa incercam macar... sa contrabalansam oarecum nenumaratele articole scrise despre superbele zone de plaja/mare/soare al Greciei. :))

Au grecii astia atat de multe zone faine dar ca si bulgarii (evident, pastrand proportia) promovate si povestite sunt in marea lor majoritate zonele de pe langa mare, cu plaja si balaceala.

Pe de alta parte, zona despre care doresc a scrie cateva cuvinte, este de cele mai multe ori luata in calcul ca zona de tranzit spre sudul Greciei.

Noi, iubitori de munte, prea putin de mare, am ales si de asta data pentru vacanta noastra din Grecia, ... tot o zona de munte.

Daca in vacanta trecuta din Grecia am fost oaspetele lui... Zeus, stabilindu-ne resedinta de vacanta intr-un satuc (Ano Skotina) cocotat in munte, la vreo 600m deaspura Marii Egee, pe Riviera Olimpului, de asta data am fost oaspeti ai vlahilor din zona Muntilor Pindului.

Chiar daca ne tenta aceasta destinatie de ceva timp, catalizatorul acestei vacante a fost colegul de site @Vlahos2003 (Multumesc, pe aceasta cale), care prin acel articol m-a convins in totalitate ca merita a rezerva o vacanta in aceasta parte a Greciei.

Am rezervat vacanta, cu destinatie finala Muntii Pindului, pentru toamna anului 2016 (cu aprox. 6-7 luni inainte de data vacantei), dar sarcinile de serviciu m-au obligat in a anula aceasta vacanta. Am tot sperat ca pot rezolva temele pana cu vreo 2 saptamani inainte de vacanta, cand inca mai puteam anula gratuit acea rezervare. Dar... nu s-a putut. :(

Fiind atat de dornici de a ajunge totusi in acea vacanta, inca din noiembrie 2016 am rezervat atat vacanta de vara, petrecuta in Muntenegru, cat si aceeasi vacanta din Muntii Pindului, in aceeasi perioada ca cea anulata, septembrie 2017.

Astrele s-au aliniat favorabil de asta data =)) si iata ca in septembrie am reusit sa mergem si in aceasta excursie planificata cu 2 ani inainte, si rezervata de acesta data cu aproape un an inainte.

Avand cam 1000km de parcurs pana acolo ne-am gandit sa rezervam 1 noapte in Melnik, la granita Bulgariei cu Grecia, pentru a vizita atat cel mai mic oras al bulgarilor, cat mai ales pentru... piramidele lor :)).

Acele formatiuni spectaculoase create de Maria Sa Vantul in stransa uneltire cu precipitatiile de iarna ori de vara. :)

E drept ca am dorit sa gust si din laudatul vin ce se produce pe acele meleaguri, din care zice-se ca se aproviziona in fiecare an si Winston Churchill.

Apoi am rezervat 3 nopti in inima Zagoriei, "Tinutul din spatele muntilor" cum este numita aceasta regiune din Muntii Pindului.

La intoarcere am mai rezervat 3 nopti in Bansko, unde aveam o restanta ramasa din ultima vacanta de acolo cand am urcat pe Vf. Vihren, si anume o tura de drumetie in Masivul Pirin, in incercarea de parcurgere a spectaculoasei Creste Konceto, un traseu ce merge pe muchia foarte ingusta a acelei creste montane.

Drumul ales la dus a fost: Giurgiu-Ruse- Plevna-Sofia- Melnik. Cam 530km. Fiind extra-sezon prin vama de la Ruse am trecut "fuierand", iar drumul pana la Yablanitsa, unde te '"urci" pe autostrada este ca de obicei liber, dar parca mult mai denivelat decat de obicei. (probabil canicula din vara asta combinata cu traficul camioanelor). E drept ca se lucra deja la refacerea unor asemenea portiuni, intr-un ritm parca mult mai vioi decat al nostru.

De la Yablanitsa vreo 95km de autostrada pana la Sofia, "gatuit" doar intr-un loc parca de lucrari de reabilitare a unui pod/viaduct, apoi inca vreo 100km incluzand si bucata de centura ocolitoare a Sofiei, pana la Blagoevgrad.

De aici inca vreo 70km de drum european destul de aglomerat la dus, si apoi inca vreo 16km de autostrada pana la Kulata, la punctul de trecere frontiera in Grecia.

Acea portiune inca in lucru de autostrada se vede, fiind paralela cu soseaua ca este intr-o faza avansata de executie, poate va fi finalizata in cursul anului viitor, dupa cum arata stadiul lucrarilor.

Oricum ca vrem sau nu sa recunoastem, am fost intrecuti si la acest capitol de bulgari, acestia avand deja mai multi kilometri de autostrada decat noi, in conditiile in care suprafata tarii lor este jumatate din a noastra, iar populatia lor este de vreo 7 milioane raportat la a noastra de probabil 19 milioane.

Dar sa revenim si sa ne... revenim :))

Asa ca din cei 500km dintre Ruse si Kulata, adica traversarea Bulgariei spre Grecia, aproape 200km sunt pe autostrada.

Daca despre aceasta zona a Muntilor Pindului a scris atat de frumos @Vlahos2003, eu m-as axa mai mult pe cateva chestii tehnice, drumuri de acces, posibilitati de cazare si mancare in aceasta zona.

De la Kulata, odata intrati in Grecia, pana la Serres este deja autostrada. De acolo cu exceptia acelei portiuni de vreo 15km de drum pe doua benzi spre Salonic, nereabilitat inca (nu am inteles de ce au lasat greci acea portiune de drum plina de denivelari si gropi, nereabilitata) beneficiezi de autostrada pana in sudul Greciei. Este vorba de autostrada sapata prin munte Egnatia Odos. Un drum tare frumos cu nenumarate tuneluri si viaducte, e drept ca din cauza reliefului si cu multe restrictii de viteza, iar toamna si cu... posibila ceata.

Noi am ales la dus varianta de a cobori de pe autostrada dupa Metsovo, spre East Zagori.

Este o varianta de drum foarte frumoasa, practic intrand in regiunea Zagoria prin partea Zagoriei de Est, dar drumul este destul de lung vreo 40km, ingust, trecand prin cateva catune mititele, pe unde pe alocuri drumul ingust se transforma intr-unul foarte ingust, printre pe unde abia se strecura o masina.

Odata coborati de pe autostrada nici nu am facut mai mult de 15km si am intalnit si primul pod de piatra, ce este parca o emblema a acestei regiuni.

Am ales in a cobori in localitatea micuta Mpaltouma de langa autostrada, de unde am si facut plinul (1,6 euro/litru benzina95), fiind o micuta benzinarie Shell, unde se poate plati si cu cardul. De acolo, trecand pe sub auotstrada am continuat spre localitatea Miliotades, nu inainte de a ne opri la vreo 2,5km dupa ce am trecut pe sub autostrada, spre a admira primul din cele vreo 10 poduri vazute de noi in aceasta zona. Podul de piatra se numeste "Kamber Agas".

De fapt noi am ales o vacanta in aceasta zona pentru cateva "ingrediente" ale locului: Extrordinar de frumosul Canion Vikos, micutele sate vlahe, raspandite pe versantii muntilor cu case cu arhitectura lor specifica, cu linii drepte, parca facute din niste cuburi imense, toate fara exceptie fiind construite din piatra si nu in cele din urma emeblematicele poduri din piatra, cu unul sau mai multe arce, construite in sec. al XVIII-lea, de catre locuitorii instariti ai zonei pentru a usura legatura intre cele mai bine de 40 de sate rasfirate pe versantii muntilor. Astfel ele au primit numele celui ce a contribuit la construirea lor.

Este magnific sa privesti cum a fost folosita aceasta resursa naturala a locului: piatra.

Casele sunt din piatra, acoperisul lor este din placi de piatra, drumurile sunt pietruite, podurile sunt din piatra, ... iar, oamenii nu sunt din piatra, dimpotriva sunt atat de primitori, de calzi, dornici de a intra in vorba.

Dupa ce am vazut si fotografiat primul astfel de pod am continuat spre Kipi (sau Kipoi, ambele denumiri fiind trecute pe indicatorul de localitate)

Am trecut succesiv prin alte cateva satuce, pe un drum asfaltat bun, ce serpuieste si urca destul de sustinut pe cateva portiuni scurte.

Destul de ingust, avand o singura portiune de vreo 10 metri unde disparuse asfaltul fiind doar macadam. Un asfalt vechi, foarte vechi dar care s-a pastrat in bune conditii.

Practic pe acest drum am trecut din Zagoria de Est in Zagoria Centrala, pe o varianta de drum mai putin utilizat de turisti, trecand prin sate mai putin turistice si comerciale, practic luand pulsul adevarat al acestor locuri.

Am mai intalnit si pe acest traseu alte cateva micute podete din piatra si multe bisericute si capele din piatra.

In Kipi am ajuns undeva in jurul orei 17,00, cazarea avand-o la Hotel Machalas, chiar in centrul satului.

Cand zici sat sa nu va ganditi ca are nu stiu cate strazi si case. Este dezvoltat mai mult pe verticala, adica nu ca are blocuri, dar casele sunt parca atarnate pe un versant cu panta destul de accentuata.

Soseaua trece cam pe la baza satului, satul fiind intins cam 500-600m de-a lungul soselei, vreo 300m in sus, pe o diferenta de nivel de vreo 100m.

Sunt vreo 5-6 locatii de cazare aici si cel putin vreo 2 terase-restaurant unde poti manca.

Cel putin asta am detectat noi in septembrie, fiind practic extra-sezon.

Un loc unde se poate manca si unde am mancat si noi in fiecare zi este chiar terasa-restaurant a gazdei noastre, situata exact vis-a-vis de hotel, doar trecand strada. Alt locatie ar fi Restaurantul Margarites din imediata apropiere.

Ai in Kipi si un bancomat. Ce nu gasesti in Kipi ca de altfel in niciunul din satele vizitate, niciun magazin de unde sa-ti poti cumpara diverse produse alimentare sau bauturi.

Noi am stat 3 nopti aici dar si daca am fi stat mai multe nopti nu ne-am fi plictisit.

Chiar daca am avut si ceva ploaie pe perioada sederii noastre, nu ne-a incurcat foarte tare.

Dupa ce am ajuns si ne-am cazat am plecat in recunoastere prin imprejurimi. Prilej cu care am reusit sa vizitam alte 2 poduri aflate unul chiar la una din intrarile in sat, iar celalalt la iesirea din sat.

Asa am admirat Podul Milos. A fost construit in 1748 si facilita accesul la moara de apa de pe celalalt mal. Daca pe la noi morile de apa erau/sunt din lemn, aici bineinteles era din... piatra.

La capatul celalalt al satului am putut admira un deosebit de frumos pod din piatra:Podul Lazaridis sau Kontodimos, construit in 1753. Acesta facilita accesul in satul Koukouli.

Si peisajul il pune in valoare pe acest pod, practic acesta fiind strans intre peretii unei vai adanci. Podul pare ca se termina practic in peretele stancos inalt de pe partea cealalta a cursului apei, dar odata ajuns aici si trecand podul se observa o poteca bine conturata ce coteste brusc pe langa peretele stancos si coboara la firul vaii. Ca si la celalalt pod albia raului este formata din pitroiae foarte mari, este foarte lata dar nu avea pic de apa. Era doar o aglomerare de bolovani.

A doua zi ne-a propus o drumetie pe poteca marcata, fiind si indicatoare chiar la intrarea pe traseu. Gasesti si panouri cu harta zonei, cu traseele de drumetie bine evidentiate, cu timpi, cu lungimi de traseu, informatii complete.

Planul de a doua zi ne-a fost dat peste cap de ploaia marunta ce nu dadea semne ca s-ar opri curand. Asa ca am reconfigurat si am plecat in excursie auto spre Canionul Vikos.

Am plecat spre satul Monodendri, pentru a vedea de sus Canionul Vikos. Ploaia ce cadea a exclus orice alta varianta de a aborda canionul “la firul ierbii”, adica la firul vaii. :)

Sunt vreo 17km pana in acest sat turistic, pe un drum de o frumusete ireala. Un drum ce urca de la vreo 730m altittudine din Kipi pana la 1100 m aproape. Privelistea peste vai si versantii muntilor este tare faina.

Imediat ce iesi din Kipi dupa vreo 2 curbe scurte la nici 500m, se gaseste Podul Kalogeriko, un pod mare, cu 3 arce, construit pe la 1814. Este unul dintre cele mai frumoase poduri de piatra din zona Pindului. Se poate ajunge foarte usor la el, coborand pe o alee pietruita pana la firul apei. De acolo este si o foarte frumoasa priveliste spre satul Kipi, vazandu-se satul in ansamblu, cu casele parca una peste alta.

De acolo la nici 2km se ajunge la un alt pod de piatra foarte frumos, prins intre peretii unui defileu. Este vorba de Podul Kokkoris construit pe la 1750. Practic aici faci cunostinta cu Canionul Vikos.

Ni ci nu te-a urcat bine in masina si trebuie sa opresti iarasi dupa 1km, pentru a vedea si Podul Captain Arkouda, aflat in vecinatatea unui monument (din piatra), in aproierea soselei.

De acolo continui traseul auto spre satul Vitsa, unde te poti opri pentru o panorama asupra canionului si a culmilor din jur si continui, in urcare, spre Monodendri.

Spre deosebire de Kipi, Monodendri este o localitate mai maricica, mult mai turistica, mai maricel, cu aceleasi case patratoase din piatra situate la aprox 1000m altitudine.

In centru este amenajata si o parcare pentru autocare, alaturi de cateva magazinase cu suveniruri si cateva terase-restaurant.

Aici este unul din punctele de belevdere asupra Canionului Vikos. Indicatoare te indruma catre canion si spre micuta manastire parasita Agia Paraskevi construita pe la 1412 ce parca este suspendata deasupra canionului.

Intai te strecori pe niste stadute inguste printre case si ziduri de piatra ajungand in piata centrala a satului, strajuita de un imens copac (specific satelor grecesti). Aleea larga si pietruita ce te conduce apoi spre manastire deja iti dezvaluie din frumusetea acestui canion.

Ajungi la aceasta micuta manastire, chiar pe buza canionului, fiind amenajate vreo 2 mici platforme de belvedere asupra impresionantului canion.

Initial o poteca se strecura prin partea din spate a manastiri si inainta in canion cateva sute de metri pe un soi de brana, de-a lungul peretelui canionului, dar nu as recomanda aventurarea in acea zona.

Chiar in acea zona la iesirea pe poteca din curtea manastirii peretele canionului s-a surpat, sunt desprinsi bolovani imensi de piatra din peretele canionului ce au blocat efectiv poteca si s-au pravalit peste zidul manastirii. Poteca se strecoara exact pe langa peretele canionului fiind expusa, oricand putandu-se desprinde din versant alte blocuri de piatra. De fapt nici nu este nevoie de blocuri mari de piatra, ci ar fi suficenta o piatra desprinsa de marimea unui ou sa aiba urmari tragic., iar stanca in zona pare atat de friabila. Nu cred ca merita riscul. Noi am renuntat in a merge mai departe prin acea zona, nu ne simteam in siguranta, asa ca ne-am multumit cu privelistea de acolo.

De acolo ne-am intors la masina si am continuat drumul spre urmatorul punct de belvedere, spre Oxia, ajungand pana pe la 1300m altitudine.

Soseaua continua sa urce in cateva curbe stranse cu cateva locuri unde poti opri masina si admira indelung, de la inaltime, privelistea superb peste munti, vai si satuce risipite.

Soseaua duce practic doar pana la acest punct de belevedere, acolo fiind amenajata si o mica parcare.

Greu de descris in cuvinte frumusetea ce ti se dezvaluie in fata ochilor. Greu si de surprins in poze frumusetea acestui canion. Este impresionant.

Dupa fotografiile de rigoare, dupa “clatirea” ochilor cu aceste frumuseti si dupa o portie micuta de tremurat, batand vantul (ploaia tocmai ce se oprise), nefiind mai mult de 10-12grade, am luat-to pe calea de intoarcere. Daca noi am tremurat un picot, fiind in jachete si softshell-uri, nu stiu cum se simteau cativa turisti dintr-un grup tocmai sosit care erau ba in pantaloni scurti, ba in ceva fuste, ba in sandale. =))

Ne-am oprit bineinteles si pentru a cerceta si admira formatiunile stancoase dn apropiere de Oxia, denumite “Padurea de Piatra”, foarte interesante, parca cladite de mana omului care a asezat placi de piatra de diferite forme si dimensiuni, una peste alta.

In Monodendri am oprit pentru o pauza scurta de masa, pentru a savura placintele specifice zonei. Am incercat pe cele cu carne si pe cele cu branza. Gustoase.

Stand pe terasa acelui restaurant, fiind sfarsitul lui septembrie, nefiind nici mcar week-end, era un dute-vino de masini si autocare cu turisti. Pai daca acum in extra-sezon era atata traffic auto, cum o fi in plin sezon, vara‼

Intr-o alta zi am facut o plimbare spre un alt punct de unde ai o priveliste superba asupra canionului Vikos, ne-m indreptat spre satul Vikos.

Acest sat se afla practic capatul nordic al canionului, strajuit de Masivul Tymfi, cu inaltimile sale semete.

Pentru a ajunge in satul Vikos ai cam 30km din Kipi, pe un drum asfaltat si tare frumos, in ultima sa parte cand urcand ajungi intr-o culme cam la 1050m, de unde ai deschidere in jur pana departe in zare, apoi drumul coboara iarasi, pana in zona satului Aristi, de unde se vade tare frumos masivul golas, Tymfi, dar si un drum serpuit tare, ce urca pe piciorul unei culmi spre satul Papingo. Din satul Papingo incep si cateva trasee marcate de drumetie spre varfurile de peste 2400m alei Masivului Tymfi. De acolo sunt cele mai accesibile trasee de drumetie pe Tymfi.

In Vikos pe langa a admira dintr-un foisor amenajat canionul, poti intra in micul magazin de suveniruri de langa foisor, de poti primi informatii folositoare de la un domn mai in varsta, simpatic tare, dar poti cumpara si diverse produse hand made si home made.

Poti cobori, pe o poteca amenajata pana la firul vaii canionului pana la o micuta biserica din piatra, dar noi am coborat o bucata pana la un punct de belvedere si am renuntat vazand care este diferenta de nivel pe care ar trebui sa o urcam la inapoiere de vreo 200m, abrupt, ne-a facut sa ne multumim cu atat.

Si aici ne-am oprit pe terasa unei pensiuni, sub o bolta de vita de vie, pentru a savura o cafea. Sunt cateva pensiuni si cateva terase unde poti gasi cazare si mancare in cazul in care doresti a-ti stabili “resedinta” in Vikos pe perioada vacantei.

Iar pentru a umple ziua ne-am gandit in a da o raita si pana la Ioannina si de a vizita doua interesante obiective: Pestera Perama si Cetatea si Oracolul de la Dodona.

Despre Pestera Perama situata in imediata apropiere a orasului Ioannina, practic as avea numai cuvinte de bine.

A mai fost comparata ca frumusete si aspect cu Pestera Ursilor de la Chiscau, din Apuseni.

Ce putem spune noi este, chiar daca fiecare pestera are frumusetea ei unica, noua ne-a placut mai tare Perama. Fiecare cu gusturile sale, totul este relativ. Este oricum o pestera tare frumoasa ce merita a fi trecuta pe “agenda de lucru” a oricarui turist care viziteaza zona.

Despre Cetatea Dodona cu templele si amfiteatrul sau pot spune ca a meritat drumul pana acolo. Chiar daca nu este un site arheologic intins ca suprafata, prin arhitectonica si marimea amfiteatrului, dar parca si prin senzatia si fiorul care te patrunde, gandindu-te ca esti pe locul celui mai vechi oracol grecesc, depasit in faima doar de cel din Delphi.

Stand intr-o seara pe terasa hotelului unde eram cazati in Kipi, la un paharel de vorba (de fapt de tsipouro cu scortisoara si cuisoare) si rememorand plimbarile facute cu masina pentru a avea acces la cateva puncte de belevedere spre frumusetea Canionului Vikos, ne-am comparat cu niste furnicute care alearga si se catara pe spatele unui sarpe urias, verde. Pentru ca am tot ocolit canionul pe vreo 30km lungime, cand pe langa Kipi si Monodendri, cand mai spre mijloc la Oxia, cand mai pe la coada lui, pe la satul Vikos. =))

Iar despre podurile din piatra ale tinutului Pindului, au cateva lucruri in comun:

Au fost ridicate pe vremea ocupatiei Imperiului Otoman, de catre localnici instariti ce au dat si numele fiecarui pod in parte, scopul lor fiind pentru a usura trecerea oamenilor dar si a magarusilor ce purtau desagile cu provizii de pe o parte pe alta a vailor acestei frumoase regiuni.

Toate podurile au aceeasi arhitectura de inspiratie otomana, alcatuite din una sau mai multe arcade, functie de lungimea sa.

Daca la inceputul articolului v-am descris sumar o varianta de access pre Kipi si inima Zagoriei, in incheiere v-as da cateva indicia si despre varianta mult mai scurta si mai usoara de a accede in Muntii Pindului.

Daca la dus am coborat de pe autostrada dincolo de Metsovo, varianta mai usoara este de ase continua pana la Ioannina, acolo parasind autostrada, indreptandu-te pe drumul european E853, spre localitatea Karies, cam la 28km de Ioannina unde se paraseste practic drumul european si se urca in munte, pe un drum foarte bun mult mai larg decat cel ales la dus, iar din Karies sunt cam 18km pana in Kipi., drumul fiind foarte bun.

Ai o multime de benzinarii insirate pe centura Ioanninei cu pretul intre 1,45-1,5 euro/litru benzina95.

Daca se merita o vacanta in aceasta zona a Muntilor Pindu?

O spunem raspicat: DA!

Noi am stat doar 3 nopti si nu am apucat sa “gustam” toate minunatiile acestei frumoase regiuni. Nu am facut nicio drumetie spre culmile Masivului Tymfi, nici macar o drumetie pe unul din multele trasee mai usurele sau mai dificicile ce leaga micile sate raspandite pe versanti si pitite printre palcuri de padure. Nu am facut nicio plimbare prin canionul Vikos, pe firul vaii. Nu am reusit sa luam adevaratul puls al acestei "insule" de vlahi.

:)):)):))

---

VIZUALIZĂRI: 4869 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI