GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Excursie cu Ischl Silvretta Seilbahn
In prima zi a mini-sejurului la Fontanella aveam programata o vizita la Lindau. Dar cum a plouat cu galeata toata ziua abia ce-am reusit sa iesim cateva minute din pensiune sa plimbam catelul si sa ne familiarizam cat de cat cu imprejurimile din imediata apropiere. In a doua zi aveam programata o vizita la Ischgl si cum ploaia a stat, am reusit sa ne punem planul in aplicare, cel putin partial, o sa vedeti mai tarziu de ce.
Din Fontanella la Ischgl se ajunge destul de repede. Sunt aproximativ 90 km, din care doar vreo 5 pe autostrada, practic doar se „traverseaza” autostrada, in zona Bludenz. Apoi se intra din nou pe drum national, directia St. Anton im Montafon-St Gallenkirch-Gaschurn. Imediat dupa Gaschurn se achita o taxa de 14 euro, pentru intrarea in parcul national si pentru Silvretta Hochalenstrasse (Silvretta High Alpine Road), drum pe care localnicii cel putin il considera cel mai spectaculos drum montan din Alpi. De aici urmeaza o nebunie, numai serpentine care mai de care mai stranse si peisaje montane ametitoare. O gramada de vaci care pasc pe marginea carosabilului, dar si pe, mi-au amintit de Romania. Doar ca pe acolo sunt numai turisti, lumea nu se grabeste, e ceva amuzant sa te strecori cu masina printre ele.
Pe masura ce urcam ambientul devenea tot mai vitreg. Nici la altitudine mai joasa nu era prea cald (12 grade) dar imediat dupa ce am inceput sa urcam pe Silvretta Hochalenstrasse, pe marginea drumului a inceput sa apara zapada si temperaturile au scazut pana la 2-3 grd. Dupa cativa kilometri de urcus am ajuns la lacul Silvretta Stausee (altitudine 2000m), unde este amenajat un popas cu cafenea, restaurant si tot ce trebuie. Este chiar si un hotel aici. Si tot aici este si indicatorul cu iesirea din Vorarlberg si intrare in Tirol. Apoi se coboara lin spre Galltur cu aceleasi cirezi de vaci pe langa si pe carosabil, dupa care urmeaza Ischgl, destinatia noastra.
La sosire nu am observat ca este o parcare subterana chiar langa telecabina asa ca am traversat tot oraselul urmand indicatoare spre o alta parcare. Aici era totul intr-un repaos crunt, usile de acces in parcarea subterana erau deschise larg insa nu era nimeni sa taxeze, cred ca la ei era sezon mort, altfel nu-mi explic. Majoritatea locurilor de parcare erau inchiriate de catre hotelieri pentru turistii lor, dar nu am avut probleme in a gasi un loc liber. Si cum eram destul de departe de telecabina a trebuit sa ne intoarcem pe jos pana la aceasta, prilej cu care am avut ocazia sa luam putin pulsul oraselului. Foarte frumos si ingrijit totul, cred ca 80-90% din cladiri sunt hoteluri, presupun ca iarna turistii se calca in picioare. Ca fapt divers, am cautat pe booking.com sa vad cam cat ar costa o cazare pe perioada revelionului aici, si surpriza: nu am gasit nimic liber, inca de-acuma, din septembrie.
Planul initial era sa ajungem in Ischgl si sa luam telecabinele pana in satul elvetian Samnaun. Stiam ca este o insiruire de 3 telecabine si 3 telescaune si la celalalt capat se ajunge in idilicul sat elvetian, insa sansele nu au fost de partea noastra. La ghiseul pentru bilete am fost informati ca au o defectiune undeva pe traseu asa ca ultima telecabina din Samnaun spre Ischgl (deci cu care noi urma sa ne intoarcem) va pleca la ora 13:00. Noi ajunseseram la ghiseu la ora 11:00, deci daca am fi plecat chiar atunci, cum drumul dureaza doua ore, practic la sosirea in Samnaun ar fi trebuit sa facem cale intoarsa, nu ne ramanea deloc timp de hoinarit.
Asa ca ne-am hotarat sa luam bilet doar pentru jumatate din traseu, si anume pana la statia nr 3, unde este cel mai inalt punct al traseului si granita Austria-Elvetia. Biletul a costat cam 17 eur/pers iar soacra-mea a avut o reducere de vreo 2-3 euro pt seniori, asa ca toti 3 am dat 50 EUR. Primele doua tronsoane se fac cu telecabina, care insa nu se schimba, practic prin statia nr 1 treci ca trenul prin gara cu telecabina fara sa te dai jos. Cred ca dureaza cam 20 minute. Dupa care, la statia nr 2 ne-am dat jos si am mers vreo 2-300m pe o poteca pe jos pana la telescaun. Aici, cu toate ca era zapada proaspat cazuta de vreo 3-4 cm, era plin de biciclisti amatori de mountain bikeing. Sunt amenajate piste pentru biciclisti si tot Ischgl-ul e plin de turisti care vin special pentru acest hobby. De aici de la statia nr 2 am mers cred 10 min cu telescaunul si am ajuns la urmatoarea statie, unde este granita cu Elvetia si de unde ar fi trebuit sa luam urmatorul telescaun spre Samnaun. Insa noi aici ne-am oprit. Eram la altitudinea de 2757m si cu toate ca eram in ultima zi de august zapada era de cativa centimetri si temperatura aproape de zero grade. Vremea foarte neprietenoasa, ceatza, nu se vedea mare lucru. Si aici era plin de biciclisti care cunosteau pistele amenajate si care probabil batuse drum lung pentru a se bucura de ele. Dupa cateva minute de frig, am urcat in telescaun si ne-am intors la statia nr 2 unde este si o mica cafenea si unde am baut ceva fierbinte pentru restabilirea parametrilor biologici. Apoi am continuat coborarea cu telecabina, si in aproximativ 20 de minute eram inapoi in Ischgl.
Despre intoarcerea spre Fontanella nu are rost sa va mai spun pentru ca am facut acelasi traseu, in sens invers, normal. Vacile erau si de data asta nelipsite de pe drum, iar la intrarea pe Hochalenstrasse doar am aratat tichetul pe care l-am primit la Gaschurn si am trecut mai departe. Cei 14 euro sunt pentru o zi intreaga, nu conteaza de cate ori vrei sa treci pe acolo, masina cu numerele de inmatriculare respective are libera trecere toata ziua.
Asa cum o sa vedeti in poze, nu am putut sa ne bucuram deloc de razele soarelui in aceasta iesire. Dimpotriva. Asadar am ramas cu o curiozitate: oare cum o arata totul cand cerul este albastru si se pot vedea toti muntii din jur?! Am o idee, pentru ca am vazut peste tot o gramada de postere publicitare care prezentau peisajele in zi cu soare... absolut mirific. Si as mai fi curios care e atmosfera in plin sezon de iarna, de mers la schi sau pur si simplu de mers doar pentru a lua pulsul orasului in perioada sarbatorilor de Craciun sau Revelion. Nici asta n-ar fi rau!
Poate in viitor vom avea ocazia sa experimentam si aceste situatii, ne-ar placea foarte mult. Ceea ce va dorim si Dvs!
Trimis de cristi_an3000 in 21.09.12 12:07:33
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în AUSTRIA.
6 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (cristi_an3000); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
6 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru aceasta destinatie.
Articolul a "primit" o ilustratie muzicala sau video-muzicala - vezi mai sus, imediat sub titlu.
Daca autorul prefera o alta melodie, este rugat sa ne scrie (aci, ca ecou, ori pe PM)
Mi-a plăcut să văd o zonă pe care o cunosc doar iarna, sub altă formă. Nu e, din păcate, soare, dar oricum diferă faţă de aglomeraţia şi nebunia din sezon (pe care le intuieşti în articol).
Într-adevăr, tot satul trăieşte din turism, dar localnicii cred că încă se ocupă şi cu argicultura. Iarna cred că îşi dublează populaţia, vin oameni şi din alte ţări să lucreze aici. Numai 700 de angajaţi lucrează la domeniul schiabil, şi presupun că aproape toţi sînt din alte localităţi sau chiar ţări, întrucît localnicii sînt ocupaţi cu hotelurile şi pensiunile (probabil că mai toţi deţin măcar un apartament de închiriat, după cum ai observat şi tu).
Felicitari ptr. interesantele relatari, ma surprinde extrema turnura meteorologica, intre 15-20 august am vizitat partea sudica a grupului muntos Samnaun (Serfaus) la o altitudine de 3300m. am avut 24 grade iar acum a venit iarna. Am fost un pic mai norocosi din privinta timpului. Asta este muntele imprevizibil.
Eu am fost anul acesta la inceputul lunii august, am prins zile frumoase si insorite, am facut chiar plaja, acolo sus. Este o zona minunata in toate anotimpurile, de 4 ani revenim si iarna si vara, chiar daca nu am petrecut vacanta acolo, macar pentru cateva zile tot ne-am abatut din drum pana in Samnaun!
@Lelutza: ne-am bucura să putem citi impresiile tale de acolo scrise ca articol (review) nou.
Procedând astfel, ai avea ocazia ca prin notele şi evaluările proprii să contribui la o medie mai reprezentativă a acestei destinaţii.
Poţi folosi linkul "ADAUGĂ IMPRESII NOI"
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Dec.2012 Recomand tuturor — scris în 18.01.13 de Turist2013 din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Aug.2011 Vara in ISCHGL — scris în 04.10.12 de mariand din PITESTI - RECOMANDĂ
- Aug.2006 Ischgl, cel mai frumos sat din Austria — scris în 22.03.08 de BOGDAN DSN din BUCURESTI - RECOMANDĂ