Irlanda, poveste de poveste

TIPĂREȘTE

6 zile dintr-o mie sunt un nimic, zero, zero, pentru o dragoste asa de mare cum este dragostea mea pentru Irlanda. Bine, bine, si pentru irlandezi. Am zburat catre Dublin, capitala Irlandei, fara lectia terminata, fara planul in detalii cum fac de obicei, am zis ca voi mai lasa si pe acolo ceva de facut. Si asa, micuta mea vacanta de dragoste s-a transformat intr-o cursa contra cronomentru, acela impus de mine. Doream prea multe si timpul era mult prea scurt.

Am alergat... dar am si vazut multe si, daca vrei sa mergi in Irlanda in vizita, trebuie sa stii ca ai foarte multe de vazut. La un moment dat am inceput sa pierd din lista de obiective pentru ca nici timp dar nici prea multa energie nu mai aveam. Sa umbli mai mult pe jos cate 12 ore pe zi, intr-o mare de oameni in continua miscare, nu e o gluma. Noroc ca am rezistenta fizica si ca mananc bine, altfel... Eram de mult la groapa de gunoi. Hahhaha.

Am citit multe recenzii de calatorie inainte de a pleca si de-abia acum, dupa ce am fost acolo, realizez ca toti bateau campii. Stii cum e, fiecare vede orice prin prisma capului personal. "Dublin, oras linistit, oameni de treaba", etc, astea sunt asa, niste minimaliste descrieri superficiale, in fuga.

Dublin este o metropola unde gasesti toate natiile pamantului, unii veniti la munca, altii in trecere, in vacanta majoritatea si, ce e mai interesant, pe irlandezi la ei acasa. Cum sunt ei la ei acasa? Ei... sunt foarte in banca lor, se imbraca si se comporta modest, cu respect si cu amicitie. Nu zambesc ca prostii in targ dar cu siguranta sunt binevoitori si au inima mare. N-ai sa vezi moace inraite si imbatranite de sila ca la noi. N-ai sa vezi ca te inghesuie sau ca nu spune "Sorry" daca te-a atins.

N-am vazut nspe mii de jeep-uri de neamuri proaste. Atat modul in care se imbraca, comod, sport, sport elegant, cat si masinile si casele lor sunt la fel. De utilitate si nu de fite. Deci, stau bine la capitolul stima de sine.

Orasul e in miscare continua, ca la noi, Bucurestiul. Majoritatea au ochi albastri si verzi, ele sunt brunete, frumoase si ingrijite, ei sunt masivi, tatuati, de toate culorile, duri asa in aparenta. Dar numai eu stiu ca nu... Mai modest imbracati sau cu haine scumpe, toate, toate sunt extrem de curate si de ingrijite. N-ai sa vezi pantofi murdari sau barbati nebarbieriti sau pe ele fara machiaj. Dar machiaj invizibil, nu ca la noi, tone. Si eventual codite din tus... negru... ca la noi, horror.

Irlandezii nu invita fetele in oras, ei sunt timizi. Ha. Iti puteai imagina asa ceva?

Fac multi copii, asa, frumosi si mandri ca si ei, din dragoste, desigur dar si pentru ca statul le plateste ani de zile diverse forme de ajutoare sau cum s-or numi. Sunt unii care de generatii traiesc din asa ceva. Am fost foarte surprinsa sa vad ca peste tot la munca sunt straini. Dar cum e cu strainii, seamana cu ei. Ii aleg ca sa para irlandezi... Ce nostim, nu?

Iti dau un exemplu: eram disperata ca aveam 15 kg de bagaje in plus la plecare si Ryanair are tarife urate pentru asa ceva si ma indrept cu ceva curaj spre o tipa la intrarea in zona din aeroport a acestei linii aeriene, o intreb in engleza ce sa fac sa nu platesc 20 Euro pe kg si ea imi raspunde dupa ce inspecteaza biletul meu de avion, in romaneste. Hahhaha. Era din Iasi, blonda naturala, cu ochi verzi, jurai ca e irlandeza. La fel am patit si in alte locuri.

Numai pe Otopeni, la control bagaje, cred ca din cauza palariei mele de cowboy (are si pene!!!), m-a intrebat doamna care ma controla, daca vorbesc romaneste. Hahhaha. Nota maxima pentru pilotii de la Ryanair, zboruri excelente.

Cu mancarea stau prost, foarte prost!!! Daca eu as locui acolo, probabil ca as fi fost moarta demult. Pai tu stii ce mananca astia zilnic la micul dejun??? Irish full breakfast este plin doar de proteine animale, carne, carne si iar carne PLUS fasole gatita, si aia dulce... sigur au turnat zahar in ea si niste ciuperci si alea prajite cred. Dupa doua zile de curiozitate, am plans dupa o rosie si am primit dar greu... nici o leguma. Dupa aia, traditia cere coaste de miel. Am mancat si asta. Bune... nimic de zis. Dulciurile, cel putin, ...orgasmice, vorba unei prietene de-a mea. Ieri in avion, am lins, asa, de la revedere, printre suspine, o briosa cu lamaie, ah, bun de tot.

Americanul de langa mine se uita critic, uita-te, sa mori si nu primesti nimica din briosa mea! Imi imaginez ce poate spune antrenorul meu de squash la toata destrabalarea asta maxima...

Avionul era plin de irlandezi tineri, blonzi, tatuati pe lung si pe lat, hotarati, ce fac astia in Bucuresti?

Roastbeef, orgasmic si el, cartofii diferiti la gust de ai nostri, mult mai buni. Nu stiu ce le fac. Legumele fierte in aburi. Ce m-a dat pe spate de buna a fost o supa de morcovi cu coriandru, bun de tot. La Church Restaurant, recomand, cel mai bun dintre toate pe care le-am incercat. Si am fost prin multe restaurante. Mai putin pub-uri pentru ca noaptea, desi as fi vrut sa merg la destrabalare, imi cadeau ochii si nici o scobitoare pe lumea asta nu ii mai putea tine deschisi. Iti dai seama dupa atatea ore de monumente, magazine, etc? Insa... am vazut si un show irlandez, muzica si dans, Celtic Nights la Arlington Hotel pe O' Connel Street. Bun, de vazut.

Am baut multa cafea, ceai, smoothies (ah, bun de tot cel de mango) si punctul culminant a fost atins de o irish coffee in ultima zi la un restaurant de lux din centru unde la toaleta erau canapele din catifea visinie si crini imperiali rosii si albi de 30 cm diametru. Multe cristale si multe flori naturale. Doar pentru acea cafea foarte buna am cumparat din aeroport whisky irlandez Jameson's, sa fac si eu cafea din aia. Altfel, nu beau nici un fel de whisky. In clasa a zecea la liceu m-am imbatat de la whisky scotian si de atunci, gata, nu beau asa ceva.

Pentru gagici: cumparaturi la greu la Dublin! Pana si irlandezele cumparau, nu vedeai una fara punga de cadouri, zilnic. Bijuterii, slabut, aur de 9 K, pietre pretioase, scump, mai scump decat in alte orase. Mi-am luat niste bijuterii gablont cu simboluri celtice, foarte frumoase. Haine... frumoase, multe magazine, multe. Pantofi... ei, da... cam asa si asa... nu m-au dat pe spate cu pantofii lor. Cei de sport insa... foarte buni, usori, scumpi. Cosmetice, ca la noi. Mi-am luat un parfum irlandez, Inis, singura marca nationala. Magazinele Carols de suveniruri, foarte frumoase si cu multe minuni in ele.

Am vizitat Phoenix Park, superb, de mers acolo, e imens, cel mai mare parc din Europa aflat intr-un oras, Temple Bar area, St. Patrick's Cathedral, Trinity College, The Book of Kelts, Castelul din Dublin, City Hall, The General Post Office Museum si mai multe. Istoria lor este de respectat. Au trecut prin razboaie, prin foamete cumplita (au murit in cateva luni milioane de irlandezi de foame prin 1800), prin ocupatie britanica si s-au opus, au luptat cu toate armele si bagajele pentru libertatea si pentru viata lor.

E drept, multi au emigrat in America.

Internetul merge prost pe wifi in Dublin, Vodafone bine pe voce.

Am calatorit cu tramvaiul, autobuzul, Hop On Hop Off Dublin City Tour, taxiul dar... cel mai mult mi-a placut cu AMFIBIA.

Sa-ti spun. Intr-o zi mergeam prin ploaie cu un pahar plin de cafea (de, sa mai trag de mine cat mai puteam...) sugand agale dintr-un pai ametit si, cand sa adorm, precum calul in picioare, niste strigate de lupta si hohote de ras la volum maxim ma trezesc subit.

Cand ma uit, o aratare de masina galbena plina cu oameni de diverse varste cu niste coifuri de vikingi, cu coarne in cap, toti. Tipau si radeau si cantau. Ah, aici e de mine, am zis, asta nu trebuie ratata. Ca sa aflu apoi ca masina respectiva merge si prin apa si e un tur al orasului Dublin pe apa si pe uscat numit Splash Viking Tour. Of course a doua zi la prima ora le-am telefonat si am facut rezervarea si, la cateva ore, cine era in masina amfibie? Desigur ca am tipat, cantat, coif pe cap si altele si eu... Dar o ploaie torentiala si rece ne-a taiat orice elan amestecaturii de 2o de oameni din amfibie: italieni, arabi din Arabia Saudita, indieni, doi americani, doua olandeze, si doi britanici sus pe craca. Pe ei i-a udat ploaia rece pana la piele. Si mie mi-au inghetat cele doua labute.

Dar a meritat. Am vazut apa neagra a raului Liffey de unde culoare vine si numele Dublin si exact studioul de inregistrari al trupei U2 aflat pe malul raului. Si am mai vazut un bloc turn unde Colin Farrell (stii, ala, irlandezul ala fara sex appeal, uratul ala...) a cumparat un apartament de milioane de euro. Dar asta nu a fost nimica in comparatie cu capitanul Pady, un fel de personaj de desene animate care ne-a facut sa radem cu poantele lui cu gura pana la urechi. La intrebarea de unde esti, fiecare a zis de unde e si cand eu am zis Romania, ce crezi ca ne-au auzit urechile? Ha? Ia, zi!

"This is where the great looks come". Ha? Pai nu era vorba de elefantul de mine, zicea asa, in general... Sau poate de mine era vorba? Hahhaha. Glumesc, sper ca nu ai obosit citind. Eu in locul tau as fi abandonat demult. Hhahahah. Hai, ca scriu frumos, stiu asta.

Inutil sa scriu ce este evident dar o fac totusi: Imi place Irlanda si iubesc irlandezii. Pentru ca semanam si pentru ca...

---

VIZUALIZĂRI: 11966 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI