GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Prima intalnire cu urmasii vikingilor
Irlanda, este insula din Vest-ul Europei, de trei ori mai mica decat Romania, a carei frumusete si istorie poate fascina multi turisti europeni.
In cateva cuvinte, istoria acestui popor suna cam asa; primii care au populat insula, au fost nomazii europeni din Bretania. Dupa ei au venit celtii au fost cei care a creat in jurul sec. VI e. n. o unitate ligvistica. Urmatorii au fost vikingii care au adus cu ei in sec. IX -X o dezvoltare fara precedent a comertului in orasele Dublin, Cork si Waterford iar Sf. Patrick conform legendei i-a increstinat in sec. XI.
A urmat perioada colonizǎrii britanice cand aproape toate terenurile de pe insulǎ au fost impartite intre lorzii englezi in timp ce irlandezii catolici au pierdut tot, inclusiv dreptul la vot. Limba irlandeză a fost persecutata, iar cultura celtică distrusa.
Incepand cu sec. XVII, luptele religioase dintre englezii catolici si irlandezii celti pe de o parte si noii englezi protestanti au facut din Irlanda un spatiu al confruntarilor armate. Fiecare din partile implicare a incercat sa se impuna nu cu vorba buna in biserici, ci cu arma in mana pe campul de lupta si in orase printre civili. Desi irlandezii au incercat inca din sec. XVIII sa isi creeze o uniune statala, abia in 1800 Actul de Uniune a creat o Uniune parlamentara deplina intre Marea Britanie si Irlanda. Dar in timp ce Anglia intra victorioasa in ceea ce s-a numit industrializare, lucuru care ducea la o dezvoltare rapida si infloritoare, irlandezii luptau doar pentru supravietuire. Doar cultura cartofului i-a ajutat sa nu moara de foama multi ani. Dar sa hranasti un popor intreg cu o singura cultura este riscant. Cand o boala a acestei legume a facut ravagii pe campurile cultivate, au urmat zece ani de foamete, care au omorat o treime din populatie si cam tot atatia au luat drumul Americii (1845 – 1856). Aceasta foamete a vut urmari sociale si politice multi ani dupa aeea. Englezii erau acuzati ce de la ei vin toate relele din lume si poporul isi dorea independenta si unificarea.
In 1922 Irlanda si-a castigat independenta, iar Constitutia din 1937 si Legea din 1948 a Republicii Irlanda a rupt ultimele legaturi formale ale Irlandei cu Marea Britanie. In Primului Razboi Mondial Irlanda a ramas neutra. In 1955 Irlanda a fost admisa in ONU si in prezent este membra a U. E.
Am ajuns in capitala Irlandei, Dublin, dupa un zbor de patru ore cu avionul (cursa directa Bucuresti – Dublin). Citisem si auzisem destule lucruri despre acest oras si abia asteptam sa vad cu ochiii mei cate sunt adevarate si mai ales cum le percep eu.
Plimbarea oricarui turist ajuns in Dublin, incepe (de cele mai multe ori) cu str. O'Connell. Este un bulevard lat dar nu foarte lung, in centrul orasului. In centru lui este un scuar cu statuile catorva pesonalitati ce au marcat istoria tarii; Jim Larkin, William Smith Obrien, Monumentul Independentei la unul din capete si Monumentul lui Charlless Stewart Parnell la celalat.
In centrul acestui scuar, este cel mai inalt monument din Dublin " The Spire " care este un con inalt si subtire in varful careia noaptea se aprind becuri. The Spire seamana cu un urias catarg (fara steag), inalt de 120m., din otel inoxidabil care a vrut sa marcheze trecerea Pamantului in sec. XXI. (desi a fost ridicat la cativa ani dupa eveniment; a fost inaugurat in 2003). The Spire, sau "Monumentul Luminii " este amplasat pe locul unde inainte era Monumentul lui Nelson, (distrus de o bomba in 1966).
De o parte si de alta a acestui scuar este zona de circulatie auto, cu cate doua benzi pentru fiecare sens + banda pentru biciclisti, dupa care urmeaza trotuarele, late cat trei doua benzi de circulatie. Cateva cladiri remarcabile sunt pe acest bulevard in inima orasului; Posta Centrala a Irlandei, cladire ce a facut istorie atunci cand de la ea s-a pornit lupta de eliberare de sub dominatia britanica, hoteluri mari cu prestigiu, biroul de informare turistica, restaurante si magazine cu suveniruri.
In dreptul Spirei, perpendicular pe O'Connell str, in partea stanga este Henry str, centrul unei zone pietonale, cu lanturi de magazine si mall-uri, unul dintre cele mai cunoscute fiind Clery’s, strada care se termina cu Jervis Shoping Center. Tot in dreptul Spirei, dar pe partea dreapta este Early st. North la a carui capat este statuia lui James Joice.
Capatul sudic O'Connell str. se termina pe malul raului Liffey si acolo este O'Connell Bridge, construit in 1882 si care este cel mai cunoscut pod din Dublin. Este unic pentruca lungimea lui este egala cu latimea. Sunt o multime de poduri peste raul Lyffei in zona orasului. Cel mai batran este Liffey – Ha'Penny Bridge, construit in 1816 care are si o poveste; ha'peny inseamna jumatate de peny si era taxa de trecere pe pod atunci cand a fost construit.
Alte poduri care fac circulatia intre cele doua parti ale orasului mult mai rapida si usoara si care poarta numele personalitatilor care si-au pus amprenta asupra acestei tari, sunt;
- Frank Sherwin Bridge – politician - (inaugurat in 1982),
- Rory O'More Bridge – luptataor pentru independenta - (inaugurat in 1863),
- James Joice Bridge – poet si scriitor - (inaugurat in 2003),
- Liam Mellowes Bridge – luptator pentru independenta si politician - (inaugurat in 1768),
- Father Mathew - este urmasul unuia din cele mai vechi poduri - primul fiind construit din lemn pe la 1100. A fost o vreme cand dupa modelul podurilor medievale italiene, pe acest pod existau patru turnuri, cate doua la ambele capete, magazine, locuinte, un han si o capela. Poarta numele unui preot care mereu indemna la cumpatare. (inaugurat in 1818),
- O'Donowan Rossa Bridge – luptator pentru miscarea republicana - (inaugurat in 1816),
- Grattan Bridge - Henry Grattan a fost un politician si membru al Camerei Comunelor (inaugurat in 1875),
- The Millennium Bridge (inaugurat in 1999),
- Marlborrought Bridge care este in constructie si are ca termen de dare in folosinta anul 2013,
- Butt Bridge (inaugurat in 1932),
- Talbot Memorial Bridge (inaugurat in 1978),
- Shean O'Casey Bridge – este un pod pietonal si poarta numlele unui militant al clasei muncitoare care a fost scriitor (inaugurat in 2005)
Samuel Bekett Bridge – scriitor si poet (inaugurat in 2009)
Acestea sunt doar cateva dintre ele. Podurile sunt multe si dese, asa cum sunt si statiile de autobuz. Se pare ca irlandezii sunt foarte comozi si nu vor sa mearga mult pe jos, mai ales in oras. Afara... se spune ca iubesc drumetiile si plimbarile in natura.
Cele mai multe obiective turistice se regasesc in centrul vechi, in partea de Sud a raului respectiv a orasului. Imediat in apropierea podului O'Connell Bridge incepe Westmoreland street la a carui capat este Bank of Irland si la intersectia cu College str. este Trinity College. Leinster House este sediul Parlamentului si se afla chiar langa Bank of Ireland. In spatele bancii este Muzeul Wax, un muzeu al figurilor de ceara si nu numai. In continuare, pe partea dreapta, paralel cu raul este College Green si Dame str. de pe care se ajunge in Temple Bar, o zona cu stradute inguste cu cateva magazine, cinematografe, cabarete si centre culturale, zona vestita pentru distractia de noapte si pentru carciumi tipic irlandeze- pub-uri cu o istorie de cateva sute de ani. In ultimii ani aici s-au deschis multe magazine mici, magazine de haine si magazine ce promoveaza moda vintage.
Pe stanga acestei starazi este City Hall, Olimpia Theatre si in capatul ei pe partea stanga este Castelul din Dublin a carui piatra de temelie e fost pusa in 1204 cand s-a construit prima fortificatie. Apoi din modificare in modificare si din renovare in reconstructie, s-a ajuns la acest castel. Castelul din Dublin a fost pe rand sediul regelui Irlandei, sediul reprezentantilor Regatului Unit al Marii Briatanii si Irlandei, sediul garnizoanei militare din perioada luptei pentru independenta si sediul primului presedinte al Irlandei dupa cucerirea independentei de sub dominatia britanica. In aceasta cladire o data la sapte ani, se desfasoara festivitatea de numire in functie a presedintelui tarii.
La sud de acest castel intr-o zona numita Cathedral District este Catedrala St. Patrick, una din cele mai mari mandrii ale orasului, cea mai mare catedrala din tara. Patronul spiritual al Irlandei, St. Patrick original din Britania, este cel care i-a convertit la crestinism pe irlandezi. Ramasitele sfantului se spune ca sunt ingropate sub catedrala Downpatrick din comitatul Down. Catedrala a fost ridicata in sec. XIII si este una din cele mai mari constructii medievale care s-a pastrat pana astazi.
Mergand tot inainte pe Dame st. (desi numele ei se mai schimba de cateva ori) la capatul str. Thomas este un alt obiectiv pe care putini turisti il rateaza cand ajung in Dublin; fabrica si muzeul Guinness.
La 500m. de Guinness este Muzeul National de Arta, de la care daca traversam Frank Sherwin Bridge ajungem la Phoenix Park, amplasat in partea de nord a orasului. Este un parc foarte mare in el existand Gradina Zoologica, Resedinta Presedintelui Irlandei, Ambasada SUA, monumente, magazine, un lac si desigur multe alei, gazon, flori si copaci.
La Nord de raul Liffey este Old Jameson Distillery, cel mai vestit si poate cel mai bun whisky de pe insula. Fabrica poate fi vizitata si desigur exista o degustare de whisky si un shop la iesire.
Tot in partea de Nord, la aproximativ 5 km. de centru este Gradina Botanica, cu minunate sere, alei, zone cu flora din diferite zone din lume si cu o impresionanta colectie de plante uscate, adunate intr-un ierbar. In apropierea gradinii este una din cele mai faimoase atractii turistice ale orasului, (poate mai putin inteleasa de noi) Cimitirul Glasnevin faimos si pentru ca acolo s-a petrecut actiunea unui capitol din romanul „Ulise” scris de James Joyce. In incinta lui este si un muzeu – Glasnevin Museum.
The Merry Ploughboy Irish Music Pub este poate in acest moment cel mai la moda loc din Dublin, cautat pentru distractie si muzica live. Dar pe langa el, exista zeci... sute de locuri in care lumea se distreaza de seara si pana dimineata.
Ce este bine de de stiut despre Dublin;
Se ajunge usor cu avionul; exista cursa directa Bucuresti-Dublin, martea sau sambata in functie de compania aleasa (una din ele a dat faliment si din luna martie nu va mai opera). Daca nu alegeti avionul... drumul cu autoturismul este lung si obositor.
Vremea
Iarna ninge f, rar, o data la cativa ani si atunci putin. Ploua mult dar nu in fiecare zi si de multe ori ploua doar cateva minute; in schimb vantul bate destul de mult. Iarna se lumineaza tarziu, pe la 9,00 si se intunca la 16,00 in Decembrie. Cand Soarele straluceste la amiaza... direct in ochii iti intra, motiv pentru care este bina sa aveti mereu in geanta o umbrela si ochelarii de Soare.
Masinile au volanul pe partea dreapta si pe strazi se circula pe partea stanga.
Taxiurile
Tarifele sunt urmatoarele;
plecarea de pe loc care include primul km. sau o sedere de 3 min (pentru incarcarea bagajelor de exemplu) = 4,1 Euro, dupa care exista trei planuri tarifare, care nu am inteles dupa ce regula se aplica;
tarif A - pentru urmatorii 14 km. sau 40 de min. = 1,03 Euro/km. sau
tarif B – pentru urmatorii 15 km. sau 42 min = 1,35 Euro/km
Un lucru este sigur; se aplica o taxa suplimentara de cate 1 Euro pentru fiecare persoana aflata in masina. Pentru primul copil nu se plateste, pentru 2-3 copii 1 Euro, 4-5 copii 2 Euro si 6 -7 copii 3 Euro.
Autobuzele
Toate autobuzele sunt etajate si sunt vopsite in albastru cu galben. Sunt f. curate si tapiteria scaunelor este intacta. Programul de lucru este afisat in multe statii, iar cele din centru au si display-uri pe care este afisat in timp real cand va ajunge autobuzul in statie. De luni si pana vineri intervalul la care un autobuz ajunge in statie este de 15 min; sambata din 30 in 30 min. ; iar duminica din ora in ora.
Autobuzele au doar doua usii; una in fata langa sofer si alta la mijloc. Cea de la mijloc o deschide soferul foarte rar; cand cineva coboara, fara ca in acea statie sa urce cineva. Urcarea si coborarea se face in mod normal, doar pe la sofer; cei care vor sa urce asteapta cuminti pana coboara toata lumea, iar cei care urca, sunt la fel de calmi pana ce fiecare calator isi cumpara bilet de la sofer. Asta imi aduce aminte de vechea vorba "pana in fund la taxatoare "... care aici se transforma in "pana in fata la sofer "... (sper ca macar unii sa inteleaga despre ce vorbesc).
Costul calatoriei difera in functie de nr. de statii parcurse; de cat mergi.
- Intre 1-3 statii = 1,65 Euro
- intre 4 –7 statii = 2,15 Euro
- intre 8 – 13 = 2,40 Euro
- peste 13 statii = 2,80 Euro
Copii intre 1-7 ani platesc indiferent de distanta 1,00 Euro iar peste 7 ani, 1,25 Euro. Distanta dintre statii este f. mica asa ca decat sa mergi 3 statii si sa platesti biletul, mai bine mergi 10 min pe jos.
Este bine sa ai pregatiti bani exact cat costa calatoria (doar monede nu bancnote). Cand urci in autobuz, in draptul cabinei soferului sunt doua aparate; unul pare o cutiuta in care bagi banii si din altul alaturat iese biletul. Daca nu stii cat costa calatoria ta, ii spui soferului unde vrei sa cobori, el iti spune cat costa... bagi banii si primesti biletul. Daca ai bagat mai multi bani, nu primesti rest, dar... pe bilet se specifica cat ai dat in plus si cu biletul te poti duce la centrul de abonamente, de unde primesti diferenta.
Ca sa opreasca autobuzul in statie ori cei de jos fac semn cu mana, ori cineva care vrea sa coboare apasa pe unul din butoanele rosii de pe bare. Daca stai in statie si ai uitat sa faci semn (ca la taxi la noi)... autobuzul trece pe langa tine si astepti altul.
Luas
Luas este tramvaiul. Are doua linii lungi; una este cea verde si cealalta rosie. Daca am considera orasul ca un cadran de ceas atunci linia verde ar placa din dreptul orai 12 si ar avea finalul de linie la ora 5,00... iar linia rosie ar pleca din dreptul orei 7,00 si s-ar termina la ora 2,00. Este foarte elegant si modern. De luni pana vineri circula intre 5,30 - 0,30; sambata de la 6,30 -0,30 si duminica intre 7,00 – 11,30. Costul unui bilet este o mare nebunie pentru mine; preturile sunt diferite pentru fiecare zona si pentru orele de varf sau in afara lor. Sunt bilete simple, doar pentru dus (intre 2,7 Euro – 2,90) sau dus-intors (3,10- 5,10). Dupa aceea vin abonamentele pentrtu 7 sau 30 zile, la fel cu tarife diferentiate pe rute, ore si zone traversate. Pentru mine care stiu una si buna in Bucuresti; ca indiferent daca e vorba de autobuz, trolebuz sau trmvai, indiferent de durata sau de ora, pretul este unic pentru un bilet... ce se intampla aici e greu de retinut.
Strazile
Strazile nu sunt cu asfalul acela fin care la noi vara se inmoaie si in care masinile grele lasa sansuri ca transeele. Aici un pietris destul de maricel, este inglobat in asfat, pentru a nu se ajunge la acvaplanare in conditiile in care de multe ori pe jos este ud. Pietrisul este bine tasat incat nu creaza un diconfort in timpul rularii.
Marcajele sunt in buna stare; la multe treceri de pietoni, jos este indicat in care parte sa te uiti inainte de a traversa (desi sunt semafoare); "look left "sau "look right ". Pare un non-sens sa te uiti in stanga, dar sunt locuri unde se intersecteaza stazile si unde regula de baza nu mai este valabila.
Unde sunt stazi late cu cel putin doua benzi pe sens, exista si o banda pentru biciclisti. Unde stazile sunt mai inguste, biciclistii merg cuminti, cat mai aproape de trotuar. Biciclisti sunt mai multi decat in Romania, dar totusi nu atat de multi ca in Germania, Austria sau...
Toate semafoarele sunt cu buton pe care pitonii trebuie sa apese pentru a obtine si ei un verde, dar pentru care astepti mult si bine... si care in cateva secunde - insuficiente pentru a traversa strada - se schimba iar in rosu. Din acest motiv se traverseaza "romaneste"; fiecare pe unde apuca, pe riscul lui.
Sa nu va mirati daca veti vedea o multime de mamici cu cate 3-4 sau 5 copii; la ei este normal.
Politistii sunt f. amabili si raspund cu zambetul pe buze oricarei intrebari.
Autoturismele au afisate pe parbriz cele trei taxe obligatorii (de drum, de poluare si asigurarea obligatorie) iar la nr. de inmatriculare, primele doua cifre reprezinta anul de fabriacatie al masinii.
Desi bauturile alcoolice incep sa se vanda dupa ora 11,00 si la 23,00 se opreste vanzarea chiar si in pub-uri (fac exceptie cele care platesc o taxa suplimentara), betivii vezi pe starada la orice ora.
Un mod foarte bun de a vizita orasul si principalele lui obiective turistice (din partea sa sudica) este un tur cu autobuzul verde Hop-on Hop-of. Are un traseu f. lung si poate fi luat din oricare statie (are 24 de statii) - se plateste biletul ca de obicei la sofer dar... are avantajul ca daca a fost achitat un bilet pentru o zi se acorda bonus inca una in care se poate folosi biletul. Un bilet costa 18 Euro (pt. Studenti si seniori 16 Euro).
Pe raul Liffey se poate face o croaziera cu vaporasul. Este un vaporas lung de 23 m. cu o capacitate de 50 locuri, construit in Suedia si se numeste "Spiritul Docklands" O cursa dureaza o ora si costa 35 Euro /adult si 17Euro/copil.
In apropierea orasului mai sunt si alte obiective turistice interesante; castele sau sate pescaresti care isi astepta vizitatorii.
Trimis de Diaura* in 11.01.13 14:25:33
7 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Diaura*); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
7 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.
Mi-a placut rew., ai dat atat de multe informatii utile si la obiect despre o destinatie mai putin "batuta". Imi iau notite poate la primavara, cand e ziua mai lunga sa merg si eu. Felicitari
Articolul a "primit" o ilustraţie muzicală sau video-muzicală - vezi mai sus, imediat sub titlu.
Daca autorul preferă o altă melodie sau un alt videoclip, este rugat să ne scrie (aici, ca ecou, ori pe PM)
Super detaliat! Cu adevarat profesionist, asa cum ne-ai obisnuit, de altfel.
Mi-ai trezit cu adevarat curiozitatea, asa ca ma apuc sa citesc si postarile celorlalti useri care au descris parerile si experientele lor in aceasta parte a lumii.
Un vot si de la mine.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- May.2024 Peninsula Howth - de neratat când vizitezi Dublin — scris în 20.11.24 de crismis din GALAțI - RECOMANDĂ
- Apr.2024 Irlanda, finally! - Dublin (partea a doua) — scris în 26.10.24 de crismis din GALAțI - RECOMANDĂ
- Apr.2024 Irlanda, finally! - Dublin (partea întâi) — scris în 26.10.24 de crismis din GALAțI - RECOMANDĂ
- Jul.2022 O saptamana in Dublin — scris în 27.08.22 de câinele roşu din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Jul.2017 Muzee, parcuri şi ce / câte am mai văzut — scris în 30.07.17 de Michi din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jul.2017 Catedrale şi biserici milenare — scris în 26.07.17 de Michi din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jul.2017 Cele mai populare atracţii: Guinness Storehouse (bere) şi Old Jameson Distillery (whiskey) — scris în 23.07.17 de Michi din BUCURESTI - RECOMANDĂ