GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Peninsula Dingle sau capătul occidental al Europei
După ploaia din ajun, cerul părea că se limpezește. În dimineața aceea, după micul dejun, Gerry, simpatica noastră gazdă de la Tom and Eileen's Farmhouse B&B, a studiat cerul și a concluzionat că peste peninsula Dingle se va arăta soarele în mai puțin de jumătate de oră. Și, după ce a trasat cu markerul pe hartă exact traseul scos la imprimantă la București – ceea ce mi-a ridicat moralul de organizator de excursii – a insistat să mergem la Brandon’s Point, ca să urcăm pe muntele Brandon.
Zis și făcut; ne-am urcat în mașină și am pătruns prin partea de nord a peninsulei, pe niște drumuri înguste, ca de obicei, dar într-un peisaj exotic și prin sate cu case colorate. Într-unul dintre acestea am oprit și noi; Castlegregory, pe numele său, pentru a înțelege, la pas, pe ulița principală, până la plajă, povestea locurilor.
Numele peninsulei vine de la principalul oraș, Dingle, deși gaelicul Corca Dhuibhne face trimitere la „semințele tribului Duibhne”, poporul care o popula în Evul Mediu. Locul face parte din gaeltacht, dar mie mi s-a părut că toată lumea vorbește limba engleză, cu sau fără accentul specific irlandez. Ca o părere personală, în pofida eforturilor autorităților de a revigora limba străveche, care este obligatorie în învățământul primar, tinerii, mai ales, sunt anglofoni.
Ca turist, interesează mai puțin aceste aspecte naționaliste. Castlegregory este un sat tipic, cu magazine, pub-uri, chiar un centru de informații turistice, deoarece, la un capăt, spre munte, se devoltase un centru hipic, iar la celălalt, spre plajă, așteptau rulotele boemilor din nordul Europei. De aceea, lucru rar prin aceste sate, în chiar centrul său se ridica un Spar.
De altfel, toată coasta peninsulei este presărată cu plaje nisipoase, la care ajungi din drumul principal, pe șosele înguste, cum a fost cea care, lângă o biserică veche, lăsai mașina, pentru a coborî la apă. Plajele sunt sălbatice, complet neamenajate, dar deloc periculoase și, de regulă, la câteva minute de condus de câte un sătuc în care puteai găsi toate cele necesare unei zile de relaș.
Am părăsit drumul principal, spre dreapta, către Brandon’s Point, trecând prin Cloghane, orășelul din golf. Șoseaua este, cum altfel, îngustă și începe să urce, cu marea în dreapta, într-un peisaj de poveste. La un moment dat, am crezut că ne-am rătăcit, dar, în ultima clipă, pe ceea ce părea o potecă pietonală, a apărut indicatorul către ținta noastră. La care am ajuns, pe un drum care avea muntele într-o parte și abisul, în cealaltă. Iarăși, norocul a fost de partea noastră și nu am întîlnit nici o mașină; primul vehicul care a coborât ivindu-se exact atunci când am pătruns în locul lărgit pentru parcare. Am întors mai întâi mașina, ca să fiu sigur că, indiferent de aglomerația eventuală – mai ales că cerul se degajase complet, lăsând vederii și simțurilor un soare plăcut – să pot pleca de acolo fără probleme.
Am zăbovit câteva minute pe iarba moale de pe malul înalt, admirând Atlanticul și micile iahturi care se odihneau și ele, în porturi naturale. Apoi am pornit la drum, către muntele Brandon, un masiv de aproape 1000 de metri, care se ridica direct din apele oceanului. De altfel, numele de Brandon, care boteza mai toate locurile de aici, vine de la acel abate-sfânt Brendan, irlandezul depre care se spune că ar fi traversat Atlanticul într-o barcă, scriindu-și memoriile în celebra „Navigatio sancti Brendani abbatis”, atât de celebră încât, un mileniu mai târziu, Tim Severin i-a recreat traseul, în condiții similare.
Poteca urcă în munte lin; de altfel, nici nu are cum, altfel. Să nu vă imaginați un drum de creastă, ca în Piatra Craiului, sau, măcar, o cale spectaculoasă, precum cea spre Omu – nici nu s-ar putea, pe acest munte-deal. Dar este fascinant să urci pe o pajiște alpină – după ce depășești terenul mlăștinos – și să te oprești, doar cât să stai atârnat deasupra unui ocean incredibil de calm. Doar oile, fără ciobani, te mai trezesc la realitate; ceilalți turiști având suficiente alte alternative spre vârf, ca să nu te deranjeze.
Ce mi s-a părut interesant – și am făcut un mic ocol pentru a descifra misterul – au fost petele colorate răspândite pe un teren negru, parcă smuls cu excavatorul din verdele muntelui. De fapt, acele pete erau saci plini cu excremente de oaie și pământ, ștanțate deja – de unde și culorile – cu antetul firmei de îngrășăminte naturale, „made in Ireland”... Oare crescătorii noștri de animale or ști de afacerea asta? Chiar ridic o întrebare pertinentă, într-un domeniu care îmi este cu totul străin...
Două ore mai târziu ne regăseam în parcare, de unde ne-am rupt cu greu, pentru a merge mai departe. Am profitat de gipanul care începuse să coboare, fără nici un stres – cum Dumnezeu, că mie îmi tremurau picioarele pe poteca aia – și l-am luat drept „iepure” până în vale, unde i-am mulțumit, fără ca șoferul să înțeleagă prea bine de ce. Am revenit în șoseaua principală, spre orașul Dingle, la care urma să ajungem prin faimosul Conor Pass (An Chonair), care, la cei numai 500 de metri ai săi, este cea mai înaltă trecătoare asfaltată din Irlanda. Și, aveam să aflu pe drum, cel mai periculos traseu rutier...
Bun așa!
Munte pe stânga, prăpastie, pe dreapta. Și soseaua al naibii de îngustă și, de data asta, aglomerată. Am oprit în câteva parcări, pentru a admira priveliștea care îți tăia respirația, dar și pentru a-mi usca palmele – și nu numai! Era și păcat să vizităm peninsula și să nu traversăm trecătoarea Conor, iar prima impresie asupra orașului Dingle și a golfului albastru am avut-o acolo, în trecătoare, degustând o fabuloasă și uriașă, totodată, înghețată la cornet!
Dingle, singurul oraș al peninsulei, are o vechime considerabilă, fiind principalul port normand la Atlantic. De aceea a avut o istorie bogată, în contextul zbuciumatei evoluții irlandeze. A cunoscut creșteri și căderi, a fost în grațiile regilor englezi, dar și în conul lor de umbră, în funcție de cum bătea vântul revoluțiilor, dar a supraviețuit și azi trăiește bine, în mijlocul zonei gaeltacht, din turism, pescuit și agricultură. De fapt, este extrem de aglomerat, iar casele sale colorate sunt atracția turiștilor.
Cu greu am găsit un loc în imensele parcări de tipul Pay&Display din port, chiar în fața lui Oceanworld Aquarium, pe care plănuisem să îl vizităm încă de la București. Este un Acvariu ca pare modest, privit din afară, dar care este ingenios compartimentat, încât îți oferă toate exponatele marine ale lumii, inclusiv un tunel clasic, unde poți admira, de jos, fioroșii rechini și grațioasele pisici de mare. Asta, dacă nu vrei să te joci cu rudele lor mai mici și mai inofensive, expuse în bazinele deschise, la care singura rugăminte este să te speli pe mâini înainte și după ce le-ai mângâiat... Iar atracția principală o constituie hrănirea pinguinilor! Pentru că Acvariul reprezintă bucuria copiilor, biletul de intrare este o ștampilă care îți este aplicată pe dosul palmei după ce achiți taxa.
Plimbarea prin oraș este una obligatorie, pentru a-i admira clădirile – multe, atât de importante, încât sunt imortalizate pe magneții de frigider – dar și magazinele pline cu produse de artizanat local sau chiar din îndepărtatele insule Aran...
Dingle este renumit, printre altele, pentru Fungie, delfinul aciuat aici prin 1983 și care a devenit mascota orașului, fiind prezent în graffiti-urile de pe ziduri, pe tricouri și magneți, în denumirile restaurantelor sau ale firmelor de călătorie navală peste golf, în Atlanticul de Nord. Iar ceea ce credeam că este vocea stridentă a căpitanului care își cheamă pasagerii la bord s-a dovedit a fi glasul prezentatorului care anima cursa de bărci ce se desfășura în port și care era aplaudată, la maxim, de turiștii de pe diguri.
Ne-am continuat drumul de-a lungul peninsulei către Ventry, fortul Dunbeg și Dunquin, tot atâtea sate de vis, amplasate în teritorii de poveste, pe malul Oceanului, pe ceea se se numește Slea Head Drive. Și am mai deslușit un mister, regăsit într-un magazin din Dingle: tricouri inscripționate cu imagini din Războaiele Stelare. Pentru că aici, pe țărmul înalt, a fost construită o mânăstire Jedi, ce ajucat un rol important în cel de-al optulea episod al epopeii... Iar irlandezii au știut să speculeze locul și mult după ce echipele de filmare au părăsit scena.
Am dat ocolul părții de vest a peninsulei – care, pe bună dreptate, se consideră a fi cel mai occidental punct al Europei – și ne-am întors în Dingle, pentru o scurtă aprovizionare, doar ca să ne întoarcem spre Castlemaine, la Tom and Eileen Farmhouse, prin partea de sud, renumită pentru plajele sale, cea de la Inch fiind cea mai cunoscută.
Iar seara senină, cu un cer plin de stele – lucru rar, aici, în Irlanda – am încheiat-o la conac, cu o bere nefiltrată tradițională în față – nu, nu era Guinness, pentru ea aveam rezervat un program aparte – unde altundeva, decât... la conac.
Pregătind incursiunea zilei următoare, în Parcul Național Killarney...
Trimis de makuy* in 09.09.16 19:31:23
- A fost prima sa vizită/vacanță în IRLANDA
8 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (makuy*); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
8 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Mutat în rubrica "La pas prin comitatul Kerry, #EXCURSII şi CĂLĂTORII" (nou-creată pe sait)
@makui. Hello! Citit de două ori articolul și o parte din seria irlandeză... de abia am picat acasă din vacanțe. Articolul tău și-a atins ținta, m-am simțit parcă naufragiată pe această peninsulă, despre care sunt cam ignorantă. Pare șlefuită de valul timpului, e genul de loc ce mă încântă, am evadat și eu printre poze și vorbe într-un peisaj irlandez amețitor, încălzindu-mi sufletul și mâinile, votând pozele. Congratulations!
@makuy: Citesc cu interes cele ce scrii despre Irlanda pentru a descoperi pe unde s-au intersectat cărările noastre pentru că și eu am fost în insulele britanice tot în august. Nu, până acum nu s-au intersectat, dar în Parcul Național Killarney s-ar putea să se intersecteze, iar noi să ne întâlnim. Frumos scris și îmi face plăcere să te citesc!
”… saci plini cu excremente de oaie și pământ, … cu antetul firmei de îngrășăminte naturale, „made in Ireland”...
E bună metoda, e eco, e economică, e… cum vrei să-i zici și poate că toți agricultorii ar trebui să o cunoască și să o aplice. Dar, ce spui când treci prin zone în care tocmai s-a aplicat acest îngrășământ natural? Mi s-a întâmplat în special în Austria să trec cu mașina prin zone în care operațiunea era în plină desfășurare. Frumoasa Austrie mirosea toată a parfum - esență tare - de bălegar.
Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.
@makuy: Cu toate că nu îmi doresc să ajung prin Irlanda în viața asta, țin să-ți mulțumesc pentru acest articol excepțional. De altfel, marca "makuy" pentru mine e foarte valoroasă.
M-am lăsat însoțită de tine și mi-a fost bine. Mi-a plăcut călătoria. Mult. Sunt pe telefon acum, am văzut câteva poze doar și m-am minunat. Mâine sper să-mi găsesc puțin timp să le văd pe toate și să le apreciez așa cum se cuvine.
Am crezut că acolo e totul gri, dar petele de culoare mi-au adus zâmbetul pe buze. Ador culorile iar poza cu cerul e divină. Ador să privesc cerul și să-l studiez.
În legătură cu excrementele animalelor: în satul unde am casa de vacanță, satul bunicilor mei, acestea reprezintă singurul îngrăsământ pentru pământ. Și noi îl folosim. Singurul inconvenient îl reprezintă multele buruieni care acoperă pământul primăvara, poți afla tot ceea ce au mâncat animalele . Din câte știu eu, în zona Bran-Moieciu nu se strâng excrementele animalelor. Dar cred că din nepăsare pentru că oamenii de acolo câștigă bani frumoși din turismul rural și nu au nevoie de alte "complicații".
Felicitări! Dar tu știi deja cât de apreciez
Articolul a "primit" o ilustraţie muzicală sau video-muzicală - vezi mai sus, imediat sub titlu.
Daca autorul preferă o altă melodie sau un alt videoclip, este rugat să ne scrie (aici, ca ecou, ori pe PM)
Nota 10 cu felicitari pentru excursia la un capat de pamant. Frumos, peisaje, ocean, bere si un articol complet, ghid pentru alti doritori.
Si eu ma intreb ce izuri ar fi fost daca ingrasamantul era in curs de colectare? Dar ceea ce este natural, este frumos si sanatos.
@makuy:
Un articol superb, cum altfel si care imi aminteste ca imi doresc tare mult sa vad partea asta a lumii. Pozele raman de savurat in alta zi, nu merita o privire fugara desi una tot am deschis-o.
Si Krisstina stie ce spune despre ingrasaminte caci si noi ne lovim de buruieni, asemeni bancului cu Gigel dar sunt cele mai bune de folosit la culturi.
Vacante frumoase!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- May.2024 A doua zi prin Irlanda rurală - drumul între Cork și Ring of Kerry — scris în 03.11.24 de crismis din GALAțI - RECOMANDĂ
- Sep.2023 Biciclind pe Ring of Kerry (V) — scris în 26.10.23 de Marius 72 din MEDIAş [SB] - RECOMANDĂ
- Sep.2023 Biciclind pe Ring of Kerry (IV) — scris în 25.10.23 de Marius 72 din MEDIAş [SB] - RECOMANDĂ
- Sep.2023 Biciclind pe Ring of Kerry (III) — scris în 22.09.23 de Marius 72 din MEDIAş [SB] - RECOMANDĂ
- Sep.2023 Biciclind pe Ring of Kerry (II) — scris în 19.09.23 de Marius 72 din MEDIAş [SB] - RECOMANDĂ
- Sep.2023 Biciclind pe Ring of Kerry — scris în 15.09.23 de Marius 72 din MEDIAş [SB] - RECOMANDĂ
- Aug.2016 Pe Ring of Kerry, în sud-vestul Irlandei — scris în 18.11.16 de iulianic din BUCURESTI - RECOMANDĂ