Biciclind pe Ring of Kerry (III)

TIPĂREȘTE

În ce-a de a doua zi aveam să parcurgem 102 kilometri, egalând astfel ceam mai lungă distanţă parcursă într-o zi cu bicicleta.

Lăsăm în urmă splendidul Kenmare, pedalăm o vreme pe Ring of Kerry apoi facem la dreapta şi luăm în piept prima urcare a zilei.

Una care şerpuieşte destul de lin pentru început şi ne permite să admirăm reşedinţele pitite în spatele gardurilor vii sau ale copacilor ce alcătuiesc o pădure răcoroasă care degajă un miros plăcut de sol reavăn. Drumul parcurs pe aici se constituie într-o adevărate delectare a simţurilor vizual, olfactiv şi chiar auditiv dacă punem la socoteală şi trilurile păsărelelor. Cele care, posibil, să ne lanseze încurajări pe limba lor…

Finişul urcării ne dezvăluie o imagine minunată către Black Valley, pe care o admirăm într-o pauză de alimentare cu mure, fructe ce le găseşti pe toate drumurile secundare din Irlanda. Nu le adună nimeni, ba chiar unii erau curioşi şi miraţi să ne vadă cum le culegem în pauzele noastre zilnice de cură cu astfel de capsule de sănătate.

Provocarea începe după o coborâre de vreo 3-4 kilometri, când împingem în pedale să ne căţărăm către Ballaghbeama Gap. Serpentine pe drumul strâmt, verdeaţă crudă şi bolovani de o parte şi alta a lui. Plus oi liniştite, ce pasc imperturbabile din mocheta aflată pe marginea căii de rulare, oarecum mirate că nu avem ce face decât să ne opintim în escaladarea versantului.

Numai că odată ajuns în vârf, truda este răsplătită cu o vedere superbă către locul din care ai pornit şi cu un culoar extrem de înghesuit între munţi pe care se coboară către Glencar.

Ne odihnim pe culme, răsfăţaţi de mângâierea unor raze solare neobişnuit de calde şi prietenoase pe aceste meleaguri chiar şi pentru lunile de vară nu doar acum, care fac ca temperatura în termometre să urce către 31 de grade în cursul zilei de astăzi.

Ceea ce produce mirare în rândul localnicilor! Iar nouă ne aşterne pe mâini, faţă şi picioare un strat maroniu, acel “bronz de tractorist” cunoscut din copilărie…

Din punctul de maximă înălţime a trecătorii ne întoarcem o porţiune de drum, apoi la prima răspântie importantă o cotim spre localitatea Sneem, aflată pe lista recomandărilor din zonă.

Aveam să aflăm motivul de cum înaintăm către centru şi dăm de pastelul şi arhitectura caselor. Iar ca noi le admiră şi cohortele de turişti ce descind din grămada de autocare care mişună neîncetat, un adevărat furnicar rutier.

Oamenii se plimbă alene prin centru, fac poze sau se strecoară la umbra teraselor, de unde comandă halbele de bere sau cidru.

Am lenevit şi noi preţ de vreo jumătate de oră şi o sticlă de cidru Bulmers într-un pub foarte frumos amenajat - cu perne aşezate în canaturile interioare ale ferestrelor - în care am identificat o mărturisire dragă insularilor (şi, bănuiesc, nu doar lor): “dacă nu servesc bere în rai, atunci nu merg” .

Satul este câştigătorul mai multor premii “Tidy Towns” iar liniştea şi farmecul lui au atras în zonă mai multe celebrităţi, printre care Bernard Shaw ori Charles de Gaulle, ce şi-au petrecut vacanţe pe aceste meleaguri.

Pe una din laturile parcului central dăm peste statuia lui John Egan, una dintre vedetele din toate timpurile ale fotbalului gaelic, component al “echipei epocii de aur“– un fel de “generaţie de aur” de-a noastră. Consider că cele 11 medalii cucerite l-au făcut faimos pe plan local din moment ce era cam înghesuială la a se aşeza lumea pe bancă lângă el şi a se poza.

Iar spre surprinderea noastră, o doamnă ceva mai în etate, i-a exprimat soţului părerea că “it was attractive” , conotaţie care cred că nu avea legătură cu modul în care respectivul practica fotbalul…

După vreo trei ceasuri, din trecătoarea muntelui ajungem pe malul Atlanticului şi ne răcorim picioarele în apa acestuia la Killeen Beach (cunoscută şi ca White Strand, denumire ce se referă la nisipul perfect alb care acoperă plaja).

Secțiuni stâncoase împart plaja în golfuri mici, adăpostite iar amatorii de scăldat încă pot profita de ziua foarte călduroasă şi apa cu o temperatură ce permite liniştit o bălăceală.

Revigoraţi, ne continuăm traseul o bună bucată linia ţărmului oceanului, pe o pistă paralelă cu şoseaua ce ne conduce până la Castlecove Beach, care ni se deschide în faţa ochilor asemenea uneia mai degrabă caraibiene decât anglo-saxone.

Precum m-am minunat în Cornwall de frumuseţea plajelor descoperite acolo, acelaşi sentiment nesperat la plecarea de acasă îl resimt şi aici, în alt colţ de lume în care nu ai crede că pot exista asemenea peisaje. Iar surpriza va fi amplificată în cursul zilei cu leneveala de pe Derrynane Beach, în zgomotul lin al valurilor ce îşi pierd din forţă odată cu înaintarea spre nisipul galben al plajei cu steag albastru, considerată de unele publicaţii a fi printre cele mai frumoase din lume.

Poate veţi strâmba unii din nas citind despre includerea acesteia într-un asemenea clasament dar dacă veţi ajunge acolo şi veţi privi spre dealurile care o înconjoară, verzi şi pline de oi, cu silueta bătrână şi scheletică a unei foste abaţii profilându-se pe cerul albastru şi cu un nisip auriu lat de vreo 15-20 metri, lungit între apă şi ridicături pietroase, veţi avea în faţă argumentele cocoţării acesteia în top.

Construcţia veche despre care pomeneam mai sus era pe vremuri Derrynane Abbey. În limbajul obișnuit, petecul idilic de pământ pe care se află ruinele, se numește „Abbey Island” , dar numele este înșelător, deoarece nu există o insulă adevărată ci, datorită aluviunilor constante, „insula” este conectată direct cu plaja de nisip din Derrynane, astfel încât puteți ajunge pe Insula Abbey cu încălțămintea uscată.

Cele mai multe părți ale complexului au suferit ravagiile timpului iar din ruine iese doar clădirea principală, cu ferestrele sale spre mare. Potrivit legendei, abația a fost fondată de Sfântul Finnan în secolul al VI-lea iar astăzi zona este folosită ca cimitir.

La o aruncătură de băţ de aici e situată Derrynane House and Garden, casa în care a crescut Daniel O’Connell, avocat, politician și om de stat și una dintre marile figuri din istoria modernă a Irlandei. Imobilul devine, ulterior, casa sa de vacanţă şi pentru vizitarea ei, în intervalul orar 10 – 16.30, trebuie să plăteşti preţul de 5 euro.

Un alt loc uimitor în apropiere şi sublim de-a dreptul pentru cineva care pedalează îl reprezintă Lamb's Head, la care ajungi pe un drum local îngust şi întortocheat, condus către un dig aflat într-un port natural singuratic, complet izolat.

De-a lungul traseului pot fi văzute privelişti uimitoare ale golfului Derrynane iar profilul Insulelor Skelling (aflate în largul oceanului la peste 25 kilometri distanţă) se conturează perfect între apă şi cer într-o zi perfect senină ca cea de care am avut parte.

În zonă se găseşte una din inscripţiile “World War 2 Eire sign” , semne create din pietre menite să identifice terenul pentru piloții care traversau deasupra Éire (numele țării în limba irlandeză). Fiecare asemenea loc a fost numerotat și ele au devenit ajutoare de navigație pentru piloții britanici (deși oficial neutră, în practică, Irlanda i-a favorizat pe aliați).

Cum viaţa ciclistului e alcătuită din suişuri şi coborâşuri, după odihna şi recuperarea de la malul oceanului urmează o nouă căţărare. Către Coomakesta Pass - una dintre cele mai fotografiate panorame de pe Inelul Kerry cu vederi minunate spre Golful Derrynane, Insula Abbey, Insula Deenish și Insula Scariff. Peisajul privit de sus, într-un perfect început de asfinţit tomnatec e de-a dreptul parasidiac! Una dintre cele mai frumoase imagini din tot periplul irlandez.

Pentru cei care doresc să zăbovească mai mult există și câteva mese de picnic.

Odată trecut pasul, urmează o coborâre lungă având în faţă un câmp vizual comparabil ca frumuseţe, cu Oceanul Atlantic mereu pe partea stângă a drumului.

Şi ajungi la Waterville, acolo unde i-a plăcut atât de mult lui Charlie Chaplin să îşi petreacă vacanţele de vară. Iar edilii locali i-au ridicat o statuie şi au dat numele actorului uneia dintre potecile ce îndeamnă la plimbăreală pe malul apei.

Apusul a reprezentat un nou motiv de satisfacţie vizuală, încununarea perfectă a unei zile trăite pe pământ irlandez, în care s-au perindat prin faţa ghidonului peisaje alpine, imagini cu sate idilice şi privelişti atlantice.

Credeţi că am resimţit oboseala celor 102 kilometri pedalaţi? Da de unde, abia aşteptăm ziua următoare!

---

VIZUALIZĂRI: 198 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI