O raită-două prin Alfama, leagănul Lisabonei, şi o plimbare cu tramvaiul de epocă prin inima oraşului

TIPĂREȘTE

Despre Alfama m-am gândit să-mi scriu şi eu propriile păreri şi trăiri, deşi ştiu că saitul nu duce lipsă de impresii pe această temă, multe dintre ele lăudabile. Vrând-nevrând, orice turist care ajunge în Lisabona va face cunoştinţă negreşit şi spre marea sa încântare cu acest cartier fiindcă paşii îi vor fi purtaţi implicit şi prin cea mai veche parte a capitalei, aşa cum este ştiută Alfama. Ba chiar se recomandă celor care sunt pentru prima dată în Lisbona să-şi înceapă plimbările cu Alfama.

În prima şi în ultima zi ne-am învârtit prin oraş, mai întâi să ne orientăm în spaţiu şi să vizităm tot ce ne-a atras atenţia în mod deosebit, iar pe final să ne încântăm privirile cu imaginile Lisabonei surprinse din punctele de belvedere. Aşadar, primul contact cu Alfama l-am avut încă de la începutul explorărilor noastre prin oraş.

Alfama este numele ce derivă din cuvântul arab al-hamma ce înseamnă izvor, cu trimitere la izvoarele fierbinţi locale sau băi şi ne duce cu gândul la vremurile maure de când datează cartierul ce se desfăşoară în trepte de la Castelul São Jorge până la fluviul Tejo. Aleile şi scările strâmte ce se răsucesc în josul dealului trec pe lângă faţade cu plăci de ceramică, curţi interioare ascunse şi case pastelate în roz, albastru sau galben pentru a ieşi, în cele din urmă, la iveală jos, lângă apă.

Dacă odinioară Alfama era considerat un cartier rezidenţial select, cu cât oraşul se extindea spre vest, acesta devenea mizer şi sărăcăcios, lucru accentuat mai cu seamă după cutremurul devastator din 1755. Surprinzător, Alfama a supravieţuit bine cutremurului şi şi-a păstrat până astăzi mare parte din aspectul original, adică un labirint de străzi înguste, şerpuitoare, în trepte, mărginite de case ce se sprijină unele de altele, piaţete umbroase şi vânzători de legume şi peşte la tot pasul. Mai există câteva imobile robuste, cu faţade scorojite, care fuseseră ridicate cu cel puţin un veac înaintea cutremurului, însă după acesta, în Alfama s-au stabilit preponderent pescari şi marinari de condiţie modestă. Condiţiile precare de igienă în care-şi duceau traiul au favorizat apariţia epidemiilor şi, de aceea a căzut în paragină. Abia mai târziu s-a reabilitat, însă nici astăzi locuitorii săi nu sunt printre cei mai prosperi din oraş, dar zona are, fără îndoială, mult farmec, aşa încât Alfama este considerată a fi cel mai fascinant cartier al Lisabonei, un loc incitant pentru simţiri şi trăiri turistice. Străzile abrupte din Alfama, sunt pline de cafenele și de magazine care vând obiecte artizanale tradiționale.

Ştiam că cel mai vechi cartier al Lisabonei are o mulţime de muzee, biserici, clădiri istorice demne de vizitat, pe scurt sumedenie de atracţii turistice, însă noi ne hotărâserăm asupra castelului São Jorge, despre care am povestit deja, şi a minunatelor miradouros, acele puncte de belvedere din care oraşul este dezvăluit în peisaje care mai de care mai frumoase. Asta din cauza timpului limitat avut la dispoziţie, în ideea că pentru prima oară în capitala lusitană n-ar fi rău nici cu atât.

În prima zi, am abordat Alfama venind la pas dinspre Praça do Comércio, urcând agale spre castel. Ne-a ieşit în cale catedrala Sé, pe care o ochiserăm deja de pe terasa liftului Santa Justa pe care fuseserăm în cursul dimineţii. Este maiestuoasă şi ochii ţi se lipesc de ea imediat. Are o formă nu prea obişnuită şi aspectul auster al unei fortăreţe medievale datorită celor două turnuri crenelate care flanchează porticul de pe faţada principală.

Santa Maria Maior de Lisboa sau Sé de Lisboa este cea mai veche biserică din capitala portugheză, fiind întemeiată de regele Afonso de Henriques în 1150, pe locul celei mai importante moschei din oraş. A fost ridicată iniţial în stil romanic, rozeta de deasupra intrării fiind martora broderiei de piatră lucrată cu migală, însă numeroasele cutremure de care a fost afectată în timp au făcut ca aceasta să fie refăcută mereu în alt stil arhitectonic, acela al vremii respective, aşa încât catedrala prezintă astăzi un mix de stiluri din care se recunosc cel gotic, manuelin, neoclasic sau baroc.

Intrarea în catedrală este gratuită, însă vizitarea claustrului se face cu taxă. Interiorul este sobru, destul de cenuşiu şi rece, dar măreţ şi elegant. Găzduieşte valoarose lucrări de artă, sarcofage sculptate atent, de altfel sculpturile ce el împodobesc sunt adevărate capodopere ale artei baroce portugheze.

Lângă catedrala Sé am întâlnit Jardim Augusto Rosa, mica oază de verdeaţă din Largo da Sé ce are în mijloc bustul marelui actor Augusto Rosa, cinstit în acest fel de portughezi, iar alături se află Igreja de Santo António de Lisboa, una dintre numeroasele biserici istorice din Alfama. Interesant este că această biserică în stil baroc-rococo ce a fost ridicată acum trei veacuri se află pe ruinele uneia mai vechi, de secol XVI de stil manuelin, distrusă de marele cutremur, iar aceasta din urmă fusese construită chiar pe locul casei părinteşti a sfântului. Sfântul Anton (ştiut de Padova mai târziu) s-a născut aici în 1195, într-o familie de vază, înstărită, pe urmă devenind călugărul franciscan care, în scurt timp după moarte, a fost canonizat. Este celebrat în fiecare an, în 13 iunie, iar în preajma acestei zile se desfăşoară ample procesiuni în capitala portugheză.

Apoi, ne-am lansat pe Rua Augusto Rosa, urmărind practic linia de tramvai, şi am dat de Igreja de Santa Luzia şi Miradouro de Santa Luzia, două obiective situate unul lângă celălalt. De fapt, miradouro a fost amenajat pe locul unde altădată se afla claustrul bisericii. Plăcile de faianţă care împodobesc terasa datează de acum trei secole, ca de altfel şi biserica, în timp ce compoziţiile de azulejos de pe faţada sudică a bisericii, reprezentând-o pe Santa Luzia şi asedierea castelului São Jorge de către creştini, dar şi Praça do Comércio înainte de marele cutremur, sunt din secolul următor.

Am savurat priveliştea către Tejo şi cartierul istoric de pe terasa acoperită de o pergolă ce era umbrită încă de bougainvillea, deşi toamna uscase o parte din vegetaţie.

Ne-am desprins de acolo făcând câţiva paşi tot pe linia tramvaiului, iar în nicio sută de metri am dat de altă piaţă: Largo Portas do Sol şi de alt punct de belvedere: Miradouro das Portas do Sol. În Largo Portas do Sol se observă statuia Sfântului Vicente, patronul oraşului, care ţine într-o mână un vas pe care se află doi corbi, simbol al Lisabonei. Şi de la acest miradouro se deschid panorame spectaculoase asupra Alfamei, până la fluviu, că ai sta şi ai contempla oraşul ore în şir dacă nu ai fi presat de timp. Numai că noi nu-l aveam la dispoziţie, trebuia să vizităm castelul şi lucrul ăsta dura ceva, aşa că pentru prima zi asta a fost tot.

În cea de-a patra zi a minivacanţei, de fapt ultima, ne propuseserăm să nu ratăm plimbarea cu tramvaiul istoric şi perspectivele asupra Lisabonei de la alte două miradouro care nu se află tocmai în Alfama, ci la limită, dar sunt vestite pentru ceea ce oferă: Miradouro da Graça şi Miradouro da Nossa Senhora do Monte.

Mie, personal, mi se pare aproape obligatoriu, din moment ce te afli în Lisabona să te plimbi cel puțin o dată cu tramvaiul galben, de epocă, cel ce poartă numărul 28E. Este absolut fermecător, iar garnitura veche de nu știu când, formată dintr-un singur vagon, cu bănci de lemn și fără geamuri face deliciul oricărei călătorii cu faimosul mijloc de locomoție lusitan.

Traseul său a fost conceput să atingă zona istorică de maxim interes pentru turiști și nu numai, așa încât bătrânul tramvai se strecoară molcom urcând și coborând pe străduțele abrupte și șerpuitoare din Bairro Alto, Chiado, Baixa, Alfama, deși parcursul acestuia e ceva mai lung, cam de patru kilometri.

Ne-am gândit că pentru noi cel mai oportun este să-l luăm din Praça Luis de Camões, piața cea mai mare dinspre cartierul Bairro Alto (în care am stat) și una dintre cele mai mari și mai cunoscute din oraș. Apoi, am alunecat uşor spre Chiado, cartierul cultural şi comercial al Lisabonei, trecând pe lângă statuia poetului medieval care i-a dat numele: António Ribeiro Chiado. Am cotit în Baixa, oraşul de jos, am tăiat Rua Augusta înscriindu-ne pe Rua de Conceição. E o reală încântare să priveşti pe fereastra fără geam, ba chiar să fotografiezi fără grijă că sticla ar putea dăuna sau încurca şi să admiri în voie toate clădirile, hăţişul de străduţe strâmte, pieţele şi bisericile ce ies în cale. Doar că în tramvai sunt la vedere avertizări adresate călătorilor pentru a spori atenţia fiindcă hoții de buzunare s-au specializat în furturi în acest mijloc de transport.

Ruta tramvaiului a intrat, în fine, în Alfama, trecând pe lângă Igreja de Santo António de Lisboa şi Sé de Lisboa, apoi Igreja de Santa Luzia şi Miradouro de Santa Luzia, Largo Portas do Sol, Miradouro das Portas do Sol, atracţii pe care le mai văzuserăm cu trei zile înainte. Pe urmă, am trecut pe lângă Mosteiro de São Vicente de Fora şi ne-am dat jos la staţia Largo da Graça, cu gândul să luăm la pas un pic zona până să ajungem la Miradouro da Graça. Ştiam că nu mai suntem în Alfama, însă noi ne propuseserăm să vedem oraşul de sus, să ni se aştearnă la picioare.

Aşa am urcat câteva zeci de metri, am dat de esplanada înconjurată de pini cu vedere spre Baixa Pombalina, Castelo de São Jorge, fluviul Tejo, ruinele Convento Do Carmo, liftul Santa Justa. Cafeneaua de aici era animată chiar şi pe timp de pandemie, turiştii se delectau cu priveliştea splendidă sorbind câte o ceaşcă de cafea, ceai.

Însă cel mai mult impresionează Igreja da Graça, frumoasa biserică de secol XVIII, aşa cum arată în zilele noastre, însă ridicată pe locul alteia ce exista cu cinci sute de ani mai devreme, pe locul numit Almofala unde regele Afonso de Henriques şi-a aşezat tabăra în bătălia împotriva maurilor. Stilul sobru al faţadei este diferit de cel al interiorului împodobit cu elaborate decoraţiuni rococo, picturi şi compoziţii de azulejos. Claustrul este destul de simplu, poate neaşteptat de simplu pentru biserica atât de însemnată.

De acolo, ne-am desprins într-un târziu, după ce am fotografiat şi am vizitat biserica, spre celălalt viewpoint din zonă: Miradouro de Nossa Senhora do Monte. Ştiam că nu ne mai aflam în Alfama, deja trecuserăm în Graça, însă nu puteam rata un asemenea punct de belvedere, cel mai înalt din oraş. Pe terasa acestuia, de unde se surprinde o vedere extraordinară asupra Lisabonei, se află o mică statuie a Fecioarei și capela Nossa Senhora do Monte. Deși capela originală data din 1147 fiind distrusă de cutremurul din 1755, cea actuală a fost construită la sfârșitul anilor 1700 rezistând până astăzi. Această capelă are reputația de a proteja femeile în timpul nașterii, așa că multe gravide vin aici pentru a primi binecuvântarea Fecioarei.

Este unul dintre cele mai liniştite miradouros, forfota fiind aproape lipsă din acest punct, parcă mai puţin popular printre turişti în ciuda panoramei de excepţie ce se deschide de aici. După minute bune de contemplare şi fotografiat îndelung, ne hotărâm s-o luăm per pedes până la Mosteiro de São Vicente de Fora, monument pe care vroiam neapărat să-l vizităm, ieşind în evidenţă uşor prin silueta sa impresionantă.

Se înalţă solemnă pe o colină la est de Castelo de São Jorge, fiind ridicată în secolul al XVI-lea în afara zidurilor oraşului de la acea vreme, de aici şi numele de„Fora” (din afară). Prima biserică dedicată sfântului patron al oraşului, ale cărui relicve au fost aduse de la Algarve, a fost fondată de Afonso Henriques la scurt timp după alungarea maurilor, iar cea actulă a fost construită între 1582-1629 de arhitecţi vestiţi ai vremii. Faţada principală este realizată în stil romanic târziu adaptat stilului portughez tradiţional prezentând în partea superioară un balcon elegant, deschis între două turnuri robuste (un model foarte întâlnit la vremea aceea) în zona centrală o serie de nişe cu statui, iar în partea de jos un atrium cu trei arcade. Interiorul este remarcabil, impresionează un baldachin baroc ce împodobeşte capela principală.

Însă, nouă ne-a plăcut mult şi grădina interioară din dreapta mănăstirii, locul unde lămâii, portocalii ornamentali şi bougainvillea încântau ochii.

De acolo, am pornit la pas pe traseul tramvaiului 28, chiar urmărind liniile trecând prin Largo Portas do Sol, revăzând iarăşi Miradouro das Portas do Sol şi, mai apoi, Miradouro de Santa Luzia. Pe urmă, ne-am urcat într-o garnitură şi am făcut cale întoarsă spre Praça Luis de Camões, punctul terminus al călătoriei cu tramvaiul.

E limpede că e de neconceput să vizitezi Lisabona fără să vezi Alfama, de aceea paşii oricărui turist ar trebui să se îndrepte, poate mai înainte de toate, către acest cartier considerat pe drept ca fiind leagănul Lisabonei. Aici întâlneşti o arhitectură contrastantă de la locuinţe simple acoperite cu ţiglă roşie, localuri modeste de fado, biserici baroce cu ornamentaţie bogată, clădiri în stil portughez tradiţional în care au fost amenajate hoteluri şi restaurante elegante. Fără îndoială, are un farmec aparte, o atmosferă deosebită din care merită să guste fiecare trecător prin capitala portugheză!

Vă rog, ataşaţi următorul videoclip:

https://www.youtube.com/watch?v=JyX8gh4EjTQ

---

VIZUALIZĂRI: 1520 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI