ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 03.07.2017
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: jud. Ilfov
ÎNSCRIS: 11.06.14
STATUS: AUGUSTUS
DATE SEJUR
MAY-2017
DURATA: 2 nopți
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
80.00%
Mai degrabă mulțumit
CAZARE [camere etc]:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
PLAJA şi MAREA:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
87.50%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
la PMM* = 30 EUR
*PMM = Preț Minim MEDIU / Cameră, în cursul anului

TIMP CITIRE: 5 MIN

Rooms Korzo, Rijeka

TIPĂREȘTE URM de aici

Ne-am propus ca în vacanța pe care cu mare durere am terminat-o acum o lună, să facem un popas și în Rijeka, în zona istorică și pentru asta aveam nevoie de o cazare chiar în centrul vechi și neapărat aproape de o parcare. Păi singura găsită a fost celebra stradă Korzo și aici nu m-am putut lipi de-a lungul câtorva luni de căutare decât de Rooms Korzo, nicicum de hostelul Korzo din aceeași clădire care avea și camere duble cu baie proprie, ceva mai elegante. Asta e o dovadă că totuși Rijeka este un oraș călcat de turiști, chiar dacă nu este atât de aglomerat precum celelalte cu nume mult mai răsunătoare. Așa că a rămas Rooms Korzo.

Guesthouse rooms Korzo este un apartament cu mai multe camere, fiecare cu baie proprie, într-un bloc vechi din 1885, unde fiecare etaj și fiecare apartament este folosit drept spațiu de cazare, cabinet medical, cabinet de chiromanție și eu mai știu ce mai scria pe uși.

Ajunși în Rieka, găsim parcarea Obala din port cu ajutorul Sophiei și tot dirijați de Sophia, la 200 m găsim și cazarea. Aici apare surpriza de care nu știam, nu scria pe booking și nici pe rezervare, camerele erau la ultimul etaj, 4, etaje mari de bloc vechi, cândva elegant fiind pe Korzo. Lift ioc deci ne luăm avânt și sus pe scări. A fost de fapt singura mică problemă, să urci de câteva ori pe zi nu prea era plăcut dar tot întâlnindu-ne pe scări cu localnici sprinteni care ne puteau fi părinți, deci sigur erau trecuți de 80 de ani, am avut ocazia să facem destul haz. Scările originale din calcar de Istria sunt tocite pe zona cea mai circulată așa că am mers cu grijă în ambele dimineți când se spălau.

Ajunși la etajul 4 ne întâmpină proprietarul, Dario, cu care comunicasem cu o zi înainte - este o condiție să anunți ora sosirii sau un interval orar - ne arată camera, îi dăm ambele cărți de identitate - a fost o problemă să identifice data nașteriii în cnp-uri dar l-am lămurit - ne oferă informații despre tv, wi-fi, ac, parcările din zonă însă pentru noi Obala a fost cea mai convenabilă, ne lasă cheia și pa. Dario se întoarce după 3 minute cu o a doua cheie, ne-a zis că e cheia lui dar dacă dorim, poate să o lase și pe aceea. A fost bine primită și folosită. Plata s-a făcut la check-in, cash, normal în sistemul acesta în care turistul la plecare lasă cheile camerei în cutia de scrisori, apoi am primit chitanța cu suma totală dar pe care era trecută și reducerea de 10% pentru anumiți clienți. Întrebăm de taxa de oraș care pe rezervare era trecută separat, dă din mână a lehamite, deci nu, ia doar suma rotundă de 80 € nu și pe cei 5 € peste și ne urează ședere plăcută.

Camera în care am stat are un hol la intrare dotat cu șifonier, cuier, oglindă și un dulap mare pentru pantofi. De aici se trece în camera propriu zisă, destul de mică dar cu colțuri de pat care nu ne-au creat probleme. Paturile bune, nu ne putem plânge, au fost două separate dar care nu se puteau uni confortabil. Lenjerie colorată mai veche dar curată, pilote de vară, 2 perne bune pe pat și încă 2 mai uzate în dulap, trei prosoape de fiecare și câte 2 pături. La fiecare pat o mică noptieră și câte o priză. Răcitorul bunicel, nu excela, aerul condiționat bun, chiar a fost nevoie de el, tv cu ecran plat și un decodor cu destule canale, wi-fi foarte bun. Camera nu are balcon, de altfel cred că nici hostelul situat un etaj mai jos nu are balcoane la camere.

Baia destul de mică și cu o intrare la cabina de duș care să te oblige la siluetă dacă stai permanent acolo. În rest nu avem ce reproșa. Bine curâțată și dezinfectată, chiar prea după cum mirosea și după bidonul pe care l-am găsit în dulap. Priză, feon, săpun lichid, chiar și un lighenaș micuț, o pastă de dinți nedesfăcută și cam atât dar suficient pentru un loc unde doar dormi cîteva ore și te speli. Apartamentul are și camere mai mari, cu o canapeluță și două fotolii sau cu o mică chicinetă dar când am rezervat am considerat că nu are rost să dăm sume mult mai mari față de cât era camera twin în care am stat atât de puțin.

A fost o cazare bună, nu mă pot plânge, am avut liniște dar era mult mai corect dacă era trecut pe site faptul că este la etajul ultim locația. Nu cred că-i scădea numărul de clienți, Rijeka a fost pentru mine o problemă în găsirea une cazări în centrul istoric și cu parcare aproape. De altfel tot apartamentul a fost ocupat în cele două nopți cât am stat noi și bănuiesc că Dario nu duce lipsă de clienți din moment ce-și permite să accepte anularea cazării cu o zi înainte de check-in. Când am rezervat, locația avea pe Booking.com o medie a notelor de 8,4.

Pentru tranzit în cazul în care nu este de găsit o cazare mai pământeană, Rooms Korzo e bună, are un McDonald's la aproape 100 m distanță, un mic complex comercial cu de toate la cam 200m, case de schimb valutar decente, atm-uri, destule terase și magazine mici prin jur și este aproape de locurile de vizitat. Parcarea pentru 36 ore a fost 110 kuna.

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de elviramvio in 03.07.17 10:24:20
Validat / Publicat: 03.07.17 18:40:07
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 1945 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

14 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (elviramvio); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Intram in Rijeka, afară 17 grade, noi in pantaloni scurti foarte subtiri caci in Split de unde veneam era cuptor la 8 dimineata.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 38900 PMA (din 30 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
  • rezervă o cameră la acest hotel, prin booking.com — la un preț mediu (media pe întreg anul) de 30.00 EUR pe cameră

  • ECOURI la acest review

    14 ecouri scrise, până acum

    webmaster26
    [03.07.17 13:21:03]
    »

    @elviramvio: Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.

    Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)

    ===

    Mutat în rubrica "Korzo Rooms, RIJEKA" (nou-creată pe sait)

    mishu
    [03.07.17 18:45:50]
    »

    @elviramvio: Si uite ca am reusit um prim vot ???? iar cazarea chiar mi se pare ok. Nu pot spune neaparat ca sunt patita cu. azare la nivel inalt, insa din cauza mamei pe care am cazat-o odata la, etajul 2 intr-o cladire veche unde daca urcai un etaj aveai senzatia ca sunt doua, sun mereu sau trimit mail in care intreb de lift sau camere la etaje inferioare.

    Poate ca nu ar fi contat imsa te-ai fi simtit mai bine daca stiai.

    Mi-a placut camera precum si ceea ce ne-ai aratat din oras.

    Felicitari, votat cu mare placere.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    elviramvioAUTOR REVIEW
    [03.07.17 19:12:46]
    »

    @webmaster26:

    Este chiar pe linia străzii Korzo, se intra din Korzo in bloc, deci trage puțin spre Travel MedAdria.

    O seara frumoasa!

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    elviramvioAUTOR REVIEW
    [03.07.17 19:18:31]
    »

    @mishu:

    Pai chiar ai lipsit pe aici!

    Cazarea e buna ca pozitie si pret dar asta cu etajul sau mega etajul a fost singura problema, noroc ca nu a fost foarte cald altfel ne iesea sufletul pe scari. Dar nu glumesc, erau localnicii octogenari sprinteni foc asa ca a trebuit sa tinem ritmul pe scari ????????

    Scriu maine cred despre ultima cazare care de fapt a fost a patra dar special am lasat-o la urma, a fost chiar marea surpriza, daca la Zadar le-as fi dat 11 nota, pe cea de la Zagreb... nu stiu ce sa-i zic.

    O seara buna si bine ai reaparut aici!

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    webmaster26
    [03.07.17 19:33:23]
    »

    @elviramvio: Mulțam fain. Am modificat "cursorul", rezultând noua poziționare de aici.

    În plus, am adnotat coordonatele drept confirmate.

    zlatna
    [03.07.17 20:01:16]
    »

    @elviramvio: Frumos loc.

    Bloc din 1885 şi mai rezistă!!!

    Nu este prea confortabil să urci de câteva ori pe zi până la etajul 4. Rar apare pe booking etajul la care se află apartamentele.

    Despre gazdă nu pot să zic decât de bine. Chiar dacă nu e o sumă prea mare 5 euro, dar sunt bine- veniţi când îţi rămân în portofel.

    Toate cele bune.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    elviramvioAUTOR REVIEW
    [03.07.17 20:11:26]
    »

    @webmaster26:

    E o. k.

    elviramvioAUTOR REVIEW
    [03.07.17 20:16:03]
    »

    @zlatna:

    Da si a fost parolist, a fost punctual la intalnire, chiar ne-a placut de el.

    webmaster
    [03.07.17 20:30:04]
    »

    Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut” (interes crescut din pdv al politicii saitului!)

    — e fie (1) dintr-o destinaţie apreciată ca „inedită”, fie (2) despre un obiectiv/destinație la care, la momentul publicării, nu existau impresii recente.

    Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

    (Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

    elviramvioAUTOR REVIEW
    [03.07.17 21:21:49]
    »

    @webmaster:

    Multumesc. O seara buna!

    Zoazore
    [03.07.17 22:18:13]
    »

    @elviramvio: Păi, bre Elviră, cum să nu faci siluetă dacă urci-cobori zilnic 4 etaje măcar odată! Hai c-ai mers ușor etnobotanicele astea! Dar tot pinii mi-au rămas la suflet! Apoi Lacurile-alea căzătoare.

    elviramvioAUTOR REVIEW
    [04.07.17 07:38:17]
    »

    @Zoazore:

    După urcat/coborât de câteva ori, ne era foame!

    krisstinna
    [04.07.17 09:35:41]
    »

    @elviramvio: Ce culori vesele au pereții

    Am citit de două ori titlul, tot la orez mă gândesc, așa îmi "sună"

    Ciudată limbă.

    elviramvioAUTOR REVIEW
    [04.07.17 18:13:56]
    »

    @krisstinna:

    Multumesc, esti draguta si m-ai amuzat cu orezul. Cred ca era bun de mancat cand am ajuns, eram flamanzi dar foarte greu am gasit un loc pentru asa ceva. Culmea, in port mirosea a peste prajit dar trecuse de ora 15 - a lor - si doar apa, bere si cafea!!! Ha!!

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    4 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    elviramvio, mishu, zlatna, Zoazore

      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.056150197982788 sec
    ecranul dvs: 1 x 1