GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Am reusit sa ajungem cu bine in Paralia Katerini dupa un drum nu atat de lung cat foarte obositor din cauza autocarului vechi si obosit.
Am crezut ca am inceput vacanta cu “stangul” dar din fericire nu a fost asa. Hotelul Konstantin, de fapt patronul hotelului- Dl. Konstantin ne astepta…
Hotelul de 3 stele, curat, foarte bine intretinut, vizavi de plaja, in partea dinspre Olympic Beach, acolo unde plaja se lateste. Cred ca hotelul a fost renovat recent deoarece totul arata foarte proaspat, nimic ostentativ dar de bun gust.
Camera tripla nu foarte mare dar avea tot ce-ti era necesar: un pat dublu, matrimonial si un pat pentru o persoana, frigider, noptiere, un micut birou, aer conditionat (inclus in pretul camerei), pe hol un dresing, iar grupul sanitar cu cabina de dus, uscator de par.
La parterul hotelului exista un restaurant unde dimineata se servea micul dejun (buffet suedez) iar seara cina, si un bar cu vedere spre plaja. Micul dejun a fost in fiecare zi acelasi dar aveai de unde alege: cascaval, sunca, cremvursti, branza, rosii, castraveti, oua fierte, oua omleta, iaurt, lapte, cafea, nescafe, ceai, diverse prajiturele, dulceata, miere, unt, suc de portocale/ visine. Seara, la cina, era servit la masa meniul principal iar salatele si desertul erau sub forma de bufet suedez. Erau tzatzichi, salata de branza, salata de cruditati cu maioneza, salata de cartofi, un fel de salata boeuf dar cu smantana cred caci era ceva mai usoara, plus rosii, castraveti, ardei gras, salata de ardei kapia. La desert in fiecare seara au fost fructe: mere, pepene rosu si nectarine. Toti turistii cazati in hotel aveau reducere la bar.
Dupa cum spuneam hotelul este situat peste drum de plaja, cu o vedere minunata la mare. Pe plaja din fata hotelului existau cateva siruri de umbrelute unde puteai sta toata ziua in schimbul unei consumatii (suc, cafea, cocteil, cafe-frape sau alta bautura) oarecare.
Hotelul nu este foarte mare, are 4 etaje si 42 de camere, este un hotel de familie, unde fiica patronului este administrator, patronul ne-a intampinat la receptie, sotia patronului- la bucatarie, toti, dar absolut toti erau cu zambetul pe buze si mereu ne intrebau daca suntem multumiti.
... Si chiar am fost multumiti si speram sa ne intoarcem caci ne-am simitit foarte bine.
Despre statiune s-au spus multe si pe acest site si pe altele... Eram la a doua vizita in Paralia Katerini si marturisesc ca am gasit-o schimbata... in bine. In primul rand nu mai era atat de aglomerata dar asta se poate datora faptului ca am fost in perioada 15.06-23.06.2012, iar in al doilea rand nu mai erau atat de multi romani astfel incat nu mai aveai senzatia aceea ca esti... ”acasa”. Excursii prin agentii nu am mai facut deoarece vizitasem cu ani in urma si Meteorele si Atena si muntele Athos, fusesem si in Skiatos si pe muntele Olimp... In schimb am plecat noi singurei, cu autobuzul local pana in Katerini si de acolo in Dion, unde am vizitat Situl argeologic si Muzeul de Istorie. Am fost pe deplin incantati dar si dezamagiti ca aceste locuri nu sunt vizitate de turisti asa cum ar trebui... Caci decat sa urci “un sfert de munte” pentru a vedea asa zisa “cada a lui Zeus” mult mai multe ai de invatat si de vazut vizitand Muzeul de istorie din Dion. Dar asta e alta poveste.
Am scris mult, poate v-am plictisit… si mi-ar parea rau :) dar am fost multumiti si incantati desi inainte de plecare aveam niste retineri vizavi de statiune si vizavi de pretul destul de mic (pretul este mic deoarece la acest hotel copii cu varsta pana in 17 ani au gratuitate totala si pentru fiica mea de 16 ani nu am platit decat contravaloarea transportului- 60Euro).
Va las cu bine si va doresc vacante frumoase si numeroase!
Trimis de michaella in 25.06.12 23:36:12
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în GRECIA. A mai fost în/la: Halkidiki, Paralia Katerini, Atena, Excursii si croaziere Meteore, Muntele Athos, Skiatos, Muntele Olimp, Insula Rhodos
17 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (michaella); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- Coordonate GPS: 40.26387800 N, 22.59638300 E - neconfirmate încă
ECOURI la acest review
17 ecouri scrise, până acum, la acest articol
As avea si eu o intrebare, de fapt doua hotelul are lift? Dar parcare? Multumesc anticipat pt raspuns!
Va rog sa-mi transmiteti care este pozitia EXACTA, in statiunea Paralia Katerini, a hotelului Konstantin.
Va multumesc.
@sisisi: Pe AmFostAcolo nu acceptăm postarea în clar a informaţiilor cu caracter personal (nume, numere de telefon, adrese de mail, etc). Asemenea date se pot trimite/primi însă prin mesaje private, destinatarul primind aceste mesaje în aceeaşi căsuţă de mail în care primeşte şi înştinţările despre ecouri.
Pentru a transmite un mesaj personal: click pe numele utilizatorului, apoi - în fereastra nou-deschisă - pe linkul "trimite mesaj pers".
Notă: Este necesar ca destinatarul să aibă opţiunea ACCEPT PRIMIRE MESAJE DE LA CEILALŢI UTILIZATORI bifată. Opțiunea respectivă se poate seta/deseta din secțiunea CONTUL MEU.
@sisisi: Buna, hotelul este situat in centrul statiunii Paralia Katerini, chiar pe plaja, inspre statiunea Olympic Beach.
@Dragos: la al doilea aici putin mai inspre olympic beach, acolo unde plaja se lateste
Nici unul nici altul din link-uri nu sunt exacte.
cat mai exact posibil este aici: maps.google.com/maps?q=Ag ... 002642&t=h&z=19
Pe strada principala, vis-a-vis de Bar Prestige.
@edbica2000: e pe strada principala intr-adevar dar dupa cum se vede si in poze, vizavi e... plaja. Este acolo unde se lateste plaja
@edbica2000: multumim pentru precizari am setat noile coordonate GPS.
@myhayl: coordonatele GPS le găseşti în pagina cu localizarea pe harta interactivă a hotelului amfostacolo.ro/harta-grec ... in-hotel__11776
@myhayl: Salut!
Hotelul nu are piscina, este situat chiar vizavi de plaja, dupa cum se vede in pozele P07 si P08.
Hotelul are doua intrari, una dinspre plaja si cealalta diametral opusa, pe langa parcarea hotelului. Pe aleea din fata hotelului am impresia ca este sens unic si se intra doar ocazional, pentru aprovizionarea magazinelor.
Am adaugat o poza, putin prelucrata (atat cat m-am priceput pentru a putea observa ca in fata hotelului nu se afla niciun bar, este doar plaja...
Coordonatele GPS nu te duc chiar in fata hotelului ci la o distanta de 2 sau 3 hoteluri... Cu masina se poate intra doar prin "spate" prin strada "Olimpou"
Adaug site-ul hotelului si o poza capturata de acolo cu intrarea dinspre plaja, ptr mai multe informatii
hotel-konstantin.gr/en/main.html
Imi pare rau daca as fi stiut as fi facut o poza si intrarii din "spate"... Toate cele bune si daca mai sunt intrebari...
@myhayl: pentru info şi recomandări despre drumul prin Bulgaria înspre Grecia, în condiţiile indundaţiilor recente, recomand să urmăreşti şi CMR-ul recent deschis pe acest subiect - amfostacolo.ro/intrebare- ... hp?iid=6190&a=1
@myhayl: ... imi pare rau, aici nu iti pot da detalii, am fost cu autocarul, din cate imi amintesc... prin stara zagora
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jun.2015 Hotel decent nimic de reprosat — scris în 11.07.16 de simplegirl din CLUJ-NAPOCA - RECOMANDĂ