Knaus Apartments - o cazare bună la Cernăuți

TIPĂREȘTE

La Knaus Apartments am rezervat pentru fiecare familie câte un apartament. Într-adevăr, am putut parca în curtea interioară iar complexul ne-a impresionat de cum l-am văzut. Arată ca un patrulater de clădiri cu câte trei etaje care închid între ele o curte interioară generoasă, cu mult spaţiu verde şi arbori maturi, ca un miniparc. Era foarte multă linişte, păsările cântau în arbori ca într-o pădure iar rondurile de flori erau aranjate cu gust, ca şi mobilierul de grădină.

În centrul acestui spaţiu verde era un bazin cu apă şi fântâni arteziene iar în jurul acestora, pe o platformă betonată erau mese şi bănci unde se putea lua masa comandată la restaurantul complexului – în meniu fiind preparate din bucătăria germană şi, la cerere, preparate dietetice – toate la preţuri foarte accesibile.

Ca o ciudăţenie însă, micul dejun – inclus în preţ – se servea doar de la ora 11, ceea ce a devenit o problemă pentru noi, care doream să plecăm de dimineaţă să vizităm oraşul şi nu prea eram dispuşi să ne întoarcem doar pentru a lua masa. Puteam să luăm în schimb un mic dejun rece, care ne era adus de seara în cameră şi, cu o singură excepţie, am profitat de această posibilitate.

Am constatat cu surprindere că din întregul ansamblu de clădiri Knaus Apartments deţinea doar trei apartamente – unul tip suită cu un pat dublu, unul denumit suită junior cu pat dublu mare şi unul cu două dormitoare şi două paturi duble. Întrucât în excursie a venit şi fiica noastră majoră, noi l-am închiriat pe acesta din urmă iar prietenii noştri pe cel denumit suită junior.

Complexul a fost construit înainte de 1918 însă a fost modernizat, deşi prin mobilier şi decor păstrează un aspect retro. La acea vreme apartamentele nu erau prea mari şi, dacă dormitoarele sunt destul de încăpătoare, camera de zi – denumită zonă de relaxare – este destul de mică. Aici este amplasat televizorul la care se prind însă numai posturi ucrainene şi, ca o curiozitate, la aparatul radio – pe care ni l-am adus de acasă – nu se prinde niciun post românesc, în ciuda faptului că graniţa este aproape.

Tot în zona de relaxare se poate face un ceai sau o cafea la o cană electrică – pliculeţele de cafea instant şi de ceai se reînnoiesc zilnic – există şi un mic frigider iar în baie este un duş modern şi un uscător de păr, sunt halate şi prosoape care se schimbă însă doar la cerere.

Personalul de la Knaus Apartments este însă destul de numeros faţă de spaţiile de cazare pe care le deţine, între care o femeie de serviciu care se ocupă şi de curăţenia din curtea interioară, precum şi un paznic.

După cum spuneam, liniştea în curtea interioară era desăvârşită aşa încât noi am evitat să jucăm table la mesele de afară, ca să nu o tulburăm. Aceasta în ciuda faptului că la parterul uneia dintre clădiri erau un coafor şi un birou notarial, la care veneau clienţi.

Femeia de serviciu, d-na Maria Vasilciuc, era româncă sau – cum m-a corectat ea imediat – moldoveancă. A lucrat până la 55 de ani la compania de telefoane şi, pentru că pensiile în Ucraina sunt foarte mici, nu se jenează ca acum, la 62 de ani, să facă muncă de jos pentru un ban în plus.

Ghidul nostru în Cernăuţi, d-nul Dragoş Olaru, ne-a informat că destui români se declară moldoveni datorită îndoctrinării sovietice, pentru a nu fi asociaţi „burghezilor români” care au cotropit Basarabia şi Bucovina de Nord şi care au săvârşit numeroase atrocităţi împotriva evreilor în perioada 1941-1944. Nu în ultimul rând, în Occident moldovenii se bucură de o reputaţie mult mai bună decât românii, foarte des confundaţi cu rromii proveniţi din România.

Impresia bună despre Knaus Apartments a fost însă ştirbită chiar la plecare – cu o seară înainte recepţionera a insistat să plătim cazarea iar noi ne-am conformat, ca nu cumva să creadă că nu suntem solvabili. Nu ne-a dat chitanţă, lăsând să se înţeleagă că ne-o va aduce în cameră, ceea ce nu s-a întâmplat.

A doua zi însă, pe la ora 10 dimineaţa, când am vrut să plecăm, portarul – care ştia doar ucraineana – ne-a cerut să-i arătăm chitanţa, altfel nu ne dădea voie să scoatem maşina din curte. Ca un făcut, fiind duminică dimineaţa, la recepţie nu era nimeni iar portarul era de neînduplecat. Într-un târziu soţiei mele i-a venit ideea să-l sune pe patron iar acesta, într-o engleză stâlcită, ne-a chestionat când am plătit, cât am plătit, cui am plătit etc. – şi uite aşa, după aproape un ceas de discuţii şi de nervi, am putut să plecăm.

Pentru această întâmplare i-am dat hotelului o notă mai mică pe booking gândind că, dacă tot am fost folosiţi pentru a face evaziune fiscală în Ucraina, recepţionera ar fi trebuit să lase vorbă la portar că am achitat cazarea.

---

VIZUALIZĂRI: 2159 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI