GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Keukenhof, un ocean de flori...
In urma unui review citit aici, pe AmFostAcolo (scris de Pami - Multumim Pami!!!) am luat decizia de a vizita in timpul vacantei de Paste Olanda, cu scopul precis de a vedea acest parc cu flori. Nu stiam mare lucru despre el, dar dupa ce am inceput cautarile pe net am fost sigura ca trebuie sa ajungem acolo...
Am inceput pregatirile relativ tarziu si am avut ceva greutati in a gasi cazare (deplasarea noastra a fost cu masina, iar in Olanda am stat intre 25-29 aprilie, iar pe 30 era Ziua Reginei...). Insa am gasit si a fost superba (voi scrie despre hotel separat - se numeste Hampshire Inn - Mooi Veluwe in Putten).
Cea mai frumoasa zi dupa prognoza meteo am dedicat-o vizitarii parcului Keukenhof! Am facut putin peste o ora cu masina pana la parc, cand am ajuns masinile erau dirijate sa isi ocupe locul bine stabilit intr-o uriasa parcare - cum se umplea un rand deschideau altul... foarte bine organizat!
Inca dinainte de a ajunge la destinatie am trecut (si am oprit) langa minunatele campuri de lalele care ne-au pus in miscare asa neasteptat spre celalalt capat al Europei!!!
Parcarea masinii este 6 euro si tichetul se ia odata cu biletele de la casa (14,5 euro de adult si copii mai mari).
In parc... ce poti povesti... imaginile o vor face mai bine in locul meu... milioane de flori, ceva ce iti intrece orice imaginatie!
Printre straturile cu lalele (unele de dimensiuni impresionante, altele cu petale franjurate, in toate culorile posibile) am ajuns mai intai la Pavilionul dedicat reginei Beatrix - unde era o expozitie de orhidee (alaturi de care mai vedeai Anthurium si diverse Bromeliaceae). Imaginile vor arata impresionanta colectie de langa care nu-ti venea sa mai pleci... dar mei erau atatea lucruri de vazut!
Cateva date oficiale ne spun ca parcul are 32 de hectare, 4,5 milioane de lalele (100 de soiuri diferite) ! Iar lalelele nu sunt singurele plante cu flori din acest parc! In partea de inceput (martie, inceput de aprilie - parcul fiind deschis intre 22 martie si 20 mai) predomina narcisele si zambilele, pentru ca la mijloc si final sa fie mai multe lalele.
Un alt pavilion superb a fost cel dedicat trandafirilor (expozitiile variaza in timpul in care este deschis parcul, iar programul lor se poate consulta pe pagina oficiala). O inima uriasa din trandafiri rosii trona la intrare... iar sute (poate mii) de trandafiri in toate culorile te ameteau oriunde priveai! Un colt era dedicat aranjamentelor facute din trandafiri, unele de o delicatete rara!
In Pavilionul Willem Alexander, expozitia de crini si begonii era pe sfarsite...
In parc exista o moara de vant traditionala in care se poate urca, mai multe locuri de joaca pentru copii, un mini teatru de papusi... si mai multe zone in care poti lua ceva de mancare (destul de scump cum era de asteptat intr-un astfel de loc).
Dar frumusetea adevarata este afara, printe nesfarsitele straturi cu lalele, narcise si zambile (ultimele formeaza un fragment din frumoasa Dunare Albastra - il veti vedea ilustrat).
Voi pune multe imagini la acest review, cuvintele sunt mult prea sarace pentru a descie simfonia de forme si culori pe care am intalnit-o acolo. ne-am bucurat si de o zi superba, insorita care a sporit farmecul parcului.
Dupa vizita, am iesit din parc (la iesire poti cere sa-ti puna pe mana o stampila - cu o lalea bineinteles - care iti permite re-intrarea in aceeasi zi) si am inchiriat biciclete pentru a merge sa vedem lanurile cu lalele... au fost macar la fel de impresionante ca si parcul in sine. O bicicleta costa 8 euro, se completeaza doar o foaie cu numele si adresa, nu s-a cerut nici un act si am lasat-o langa parcare (adica de cealalta parte fata de centrul de inchirieri).
Vacanta noastra a fost mai lunga, a inclus si o vizita in parcul de distractii Efteling, in Amsterdam si haga, precum si intr-o alta bijuterie foarte putin stiuta a Olandei - satul Giethoorn - voi posta imagini si de acolo... sunt din cu totul alta lume!
Trimis de Irina1974 in 11.08.11 19:11:59
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în BENELUX.
7 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Irina1974); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 52.26639100 N, 4.54946800 E - neconfirmate încă
ECOURI la acest articol
7 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Da, multumesc webmaster... intr-adevar totul a fost ca intr-un basm!
Pentru ca s-au adunat mai multe review-uri despre acest obiectiv, review-ul a fost mutat la reorganizare la rubrica "Keukenhof Holland-Paradisul florilor" (nou-creata pe site).
Buna! am citit impresiile tale si as vrea sa te intreb un lucru... intentionez sa merg in 2013, in primavara si as vrea sa stiu... acolo e musai sa inchiriez bicicleta? sau pot vizita campul de lalele pe jos? si inca ceva... as vrea mai multe detalii despre parcul de distractii. ma poti contacta pe mail: A******@yahoo.com, astept mai multe detalii. multumesc
@ancutzika:
Am sters adresa de email. Nu este recomandata publicarea datelor personale (inclusiv adresa de email) pe internet. Aceste informatii se pot trimite prin mesaj privat. Apesi pe numele utilizatorului caruia vrei sa-i trimiti mesajul si acolo vei gasi linkul: "Trimite mesaj pers"
Campurile de lalele din exteriorul parcului (cele care apar in primele 2 fotografii si in ultimele) sunt cam greu de vazut pe jos, distantele sunt cam mari... unele le poti vedea din masina. Si parcul in sine este mare si ia destul de mult timp vizita. Eu nu stiu sa merg pe bicicleta, dar am inchiriat una "dubla" pe care doar trebuia sa-ti tii echilibrul putin (asta daca are cine o conduce).
Parcul de distractii Efteling este mare si are multe atractii (depinde ce gen esti - eu nu ma pot da in prea multe din cauza raului de miscare, dar am fost intr-un grup mai mare si lumea s-a distrat copios!).
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Mar.2022 Dacă Olanda e Țara Lalelelor, Keukenhof e capitala ei — scris în 21.06.22 de Marius 72 din MEDIAş [SB] - RECOMANDĂ
- Apr.2019 Weekend în PARADIS — scris în 29.10.19 de hopyk din ZALăU - RECOMANDĂ
- May.2018 Parcul Keukenhof, de 1 Mai — scris în 01.05.20 de Dorina9 din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Apr.2017 Keukenhof - o „explozie” de culoare — scris în 18.05.17 de BOGDAN DSN din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Apr.2017 Keukenhof aprilie 2017 — scris în 08.05.17 de PISICAANA din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Mar.2016 Cea mai frumoasa gradina de primavara in Europa — scris în 04.07.16 de mariusand77 din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- Apr.2014 Aprilie - luna florilor in Zona Benelux — scris în 23.04.15 de fetita din BUCURESTI - RECOMANDĂ