Sanctuarul „Notre Dame de Covadonga”

TIPĂREȘTE

Periplul nostru prin nordul Spaniei, în octombrie trecut, a cuprins și o vizită la Sanctuarul de la Covadonga, parohie a localității Cangas de Onis. Este situat în comunitatea autonomă (Principatul) Asturia, la poalele muntelui Picos de Europa, un masiv muntos impresionant din acest principat.  

Este considerat centrul spiritual și religios al Asturiei.

Numele de Covadonga semnifică ” Grota Doamnei” din latinescul ” Cova Dominica” , sau după alte păreri numele ar veni de la „Cova de onnica” care înseamnă” izvorul peșterii”.

Complexul regal al Sanctuarului de la Covadonga cuprinde mai multe obiective întinse pe o suprafață de 250 ha.

Să le luăm pe rând.

Aș începe descrierea lor cu Santa Cueva, principalul obiectiv loc de pelerinaj a mii de turiști. Este fără îndoială primul site de vizitat din acest complex.  

Santa Cueva este o grotă micuță în care se găsește Fecioara de Covadonga, pe care asturienii o numesc, în mod afectuos, ” La Santina” .

În peștera săpată în munte se poate ajunge ușor urcând mai multe trepte și apoi străbătând niște holuri săpate în stânca muntelui. De tavan sunt atârnate candele care luminează calea creștinilor spre Grotă. Din loc în loc în firide sunt postate niște băncuțe pe care pelerinii se pot odihni sau se pot reculege.  

La origine capela Santa Cueva a fost o construcție din lemn până în 1777 când a fost distrusă de un incendiu. În foc s-au pierdut imaginea Fecioarei, bijuterii, potire și toate odoarele ce se găseau acolo.  

Statuia ce se află în prezent acolo datează din sec. XVI și a fost donată de Catedrala din Oviedo pentru completarea pierderii suferite. Statuia realizată din lemn policrom, o reprezintă pe Fecioara Maria ținând în brațe Pruncul și un trandafir de aur.

Actuala capelă din grotă, în stil neoromanic, a fost construită în anii 1940 și este opera arhitectului Luis Menéndez-Pidal y Álvarez.

De asemenea, este necesar să se evidențieze decorul aplicat pe partea din față a altarului (antependiu) cu o reprezentare a bătăliei de la Covadonga.  

Cum spuneam, fiind considerat centrul spiritual și religios al Asturiei, mulțime de oameni, nu doar localnici ci și pelerini sau turiști de aiurea, vin la Fecioara să se roage pentru diverse dorințe pe care le au. Statuia Fecioarei este împodobită cu veșminte alese, iar altarul este înfrumusețat de multele flori aduse de credincioși.  

În grotă sunt de asemenea două morminte: pe dreapta, puțin înainte de statuia Fecioarei se află mormântul regelui Pelayo și, un pic mai retras mormântul lui Don Alfonso I (ginerele regelui Pelayo), catolicul care, pentru a comemora victoria lui Don Pelayo împotriva musulmanilor, a ordonat construirea unei capele închinate Fecioarei Maria.    

Arhiepiscopul de Oviedo Benito Sanz y Forés (al cărui bust se află amplasat la intrarea în bazilică) a fost promotorul construirii unui templu monumental care să redea sanctuarului Covadonga splendoarea trecutului său.  

El a călătorit în 1872 la Sfânta Peșteră din Covadonga și a promovat renovarea acesteia. În 1874 a pus prima piatră a capelei cu hramul Fecioarei în interiorul Peșterii și a deschis capela tuturor credincioșilor pentru ca aceștia să se poată închina în timpul sărbătorilor.

În 1877 începe construirea basilicii după planurile elaborate de Roberto Frassinelli și definitivate de succesorul său fratele Ramon Martinez Vigil cu ajutorul arhitectului Federico Aparici. Biserica construită în stil neo-roman din piatră roșie (calcar) și marmură extrase din munții din Covadonga, a fost inaugurată în 1901. Tonul rozaliu al clădirii, dat de tipul de calcar folosit la construcție, iese în evidență și contrastează cu verdele peisajului.

Aflată pe o terasă înaltă basilica iese în evidență prin maiestuozitatea sa dar și prin turlele subțiri ascuțite ca și vârfurile munților.

Construit în anii 1920, acest edificiu a fost destinat inițial să fie hotel pentru industria hotelieră Favila. Ulterior a devenit Micul Seminar și astăzi este sediul muzeului din Covadonga și al Manecanteriei (spațiu ce servește corului pentru copii al basilicii).

Muzeul prezintă istoria acestui Sanctuar și transformările sale de la legendara bătălie cu care a început recucerirea inițiată de Don Pelayo și până în zilele noastre.  Toate acestea sunt arătate prin picturi, gravuri, fotografii, sculpturi și obiecte de artă.  

Don Pelayo a fost primul rege asturian.

Sunt mai multe legende care istorisesc despre felul în care Don Pelayo a ajuns aici.  

Una dintre ele povestește că nobilul Pelayo, fiul unui duce de la curtea regelui vizigot Egica, urmărind un criminal ajunge la o grotă din muntele Auseva, unde întâlnește un pustnic care trăia în această peșteră păstrând o icoană a Fecioarei. Pustnicul i-a cerut lui Pelayo să-l ierte pe răufăcător, deoarece s-ar putea ca într-o zi chiar el să aibă nevoie de protecție în peșteră. Regele l-a iertat pe răufăcător, iar prezicerea pusticului a fost reală, Pelayo apelând la protecția peșterii mai târziu.   

O alta spune că, cel mai probabil, Pelayo și creștinii, după înfrângerea vizigoților de către musulmanii care au invadat Peninsula Iberică, care s-au refugiat în peștera din Asturia, despre care făceam vorbire mai sus. Aici el a chemat populația să se ridice la luptă contra musulmanilor, a fost proclamat rege și a depus jurământul pe o cruce din lemn de stejar.

După victoria lor în bătălia de la Covadonga au luat cu ei o imagine a Fecioarei și au lăsat-o acolo.  

Acțiunea se petrecea în anul 718, considerat anul începerii recuceririi ținuturilor ocupate de sarazini. Musulmanii nu puteau fi de acord cu încercarea asturienilor de a se revolta și abia în anul 722 Anbasa ibn Suhaym al-Kalbi (wali/guvernator al Andalusiei) trimite o oștire pentru represalii în Asturia. Însă musulmanii suferă o înfrângere neașteptată și vestea aceasta a fost semnalul reluării bătăliilor împotriva ocupanților. Majoritatea soldaților musulmani pier în munții asturieni, iar restul armatei se refugiază pe platourile Castiliei.  

După victorie Pelayo și-a instalat curtea la Cangas de Onis.

Statuia de bronz a lui Pelayo, situată pe platoul din fața Basilicii  Santa Maria la Real de Covadonga, îl înfățișează pe acesta, în mărime naturală, cu sabia în mână și echipat cu armura sa de luptă, protejat de Crucea Victoriei aflată în spatele său. Pe soclu există o inscripție, culeasă din cronica regală a regelui Alfonso al II-lea:” Speranța noastră este în Hristos și micul munte va fi mântuirea Spaniei” .  Sculptura a fost realizată în 1964, de sculptorul Gerardo Zaragoza.

Pe aleea care duce la Santa Cueva, pe partea dreaptă, în sensul de mers spre peșteră, un pic înainte de intrarea în grotă, se poate observa un clopot înalt de trei metri și cântărind 4.000 de kilograme (alte surse spun că are 5000 kg.). A fost construit în 1900 în furnalele Companiei Metalurgice La Felguera și donat Sanctuarului de contele italian Sizzo-Norris și de monseniorul Luis Gómez Herrero. Rolul său este doar decorativ.

Pliantul obținut de acolo și care, pe lângă informațiile obținute la fața locului, mi-a fost sursă de inspirație pentru acest review, spune că acolo mai sunt câteva obiective care trebuie vizitate: cascada, leii din marmură, supranumiți” gardienii Sanctuarului” și frumosul parc plin de o vegetație bogată, poduri de lemn și piese arhitecturale de mare valoare. Din păcate, timpul limitat nu ne-a permis să vizităm și aceste obiective.  

La plecare, pe o ploaie măruntă, sâcâitoare, destul de rece, și cam ciuciuliți de atâta udătură de sus – ne-a plouat binișor și sus la Covadonga -, ne-am oprit la un restaurant, amplasat strategic în apropierea șoselei, pentru a ne astâmpăra foamea ce ne dădea ghes pe la burțile noastre.  

Am zis strategic pentru că ghidul ne-a informat că acolo oprește cu toate grupurile de turiști pe care le duce la Sanctuar și, la trecerea autocarului pe lângă local spre Sanctuar, șoferul dă un semnal sonor, personalul știe că la întoarcere vom opri să mâncăm ceva, pune mâncarea la încălzit 😂 și ne rezervă locurile necesare.

Treaba care ne-a plăcut a fost că pentru a bea ceva, vin de exemplu, la mâncarea comandată, puteai cere un pahar/persoană sau o sticlă de 750 ml. la două persoane. Mergând pe principiul:” noi, de mâncare bem ceva?” , fiind 4 persoane la masă am comandat două sticle: una cu vin roze și una cu vin roșu.  

Vinul bun, ca și mâncarea. Nu am îngurgitat nu știu ce sofisticării preparate în localurile cu pretenții ci, pur și simplu, o supă cremă, o friptură de porc cu ceva legume și cu nelipsiții (am înțeles că așa e obiceiul în zona aceea) cartofi prăjiți. Cum ziceam mâncarea bună, gustoasă, ne-a potolit foamea și s-a asociat foarte bine cu vinul comandat.  

Cam asta a fost excursia într-un loc cu semnificații spirituale deosebite pentru credincioșii asturieni și nu numai.  

Drumuri bune și excursii frumoase!

---

VIZUALIZĂRI: 396 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI