GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Un mini-sejur care mi-a schimbat parerea despre vacanta pe litoral
Acum vreo 2 luni, castigand unul din mini-premiile AFA si anume un sejur de 2 nopti la Viva Club HVD Hotel din Nisipurile de Aur, am facut rezervare pentru primul weekend din septembrie. Rezervarea fiind valabila doar pentru luna septembrie, am facut un calcul scurt, avand déjà planificata vacanta de vara in intervalul 15-31 august, am zis ca se potriveste bine cu planurile noastre de vacanta care deja era programata la munte. Ne intoarcem duminica, 4 zile la serviciu de re-acomodare si apoi vineri, fuga 3 zile la mare. Suna chiar foarte bine!
Am studiat un pic potentialul turistic al zonei si am zis ca daca tot ajungem in zona Nisipurilor de Aur sa alocam o parte din timpul nostru liber si vizitarii unor obiective turistice din zona. Ne-am decis sa mergem pe varianta Bucuresti-Constanta-Vama Veche-Nisipurile de Aur, iar in drum, la dus si/sau la intors sa ne abatem functie de cum ne permite timpul pe la Balcic pentru vizitarea a Domeniului Regal, a Castelul Reginei Maria, a parcului si gradinii botanice, apoi neaparat o trecere pe la Capul Kaliakra si Golful Bolata din vecinatate si vizitarea stancariilor de pe malul marii din zona Tyulenovo.
Si iata ca a trecut vacanta petrecuta la munte dar si pe munte si a venit mini-vacanta la mare, de la VIVA Club HVD.
Intrand in Bulgaria pe la Vama Veche, pe o sosea chair foarte buna, fara gropi si denivelari, care de undeva, dupa Balcic, se mai schimba, mai apa si crapaturi si fisuri in asfalt mici denivelari, dar fara gauri in asfalt. Dupa ce ne-am abatut si am trecut si prin Golful Bolata si Capul Kaliakra, fiind deja ora 14,00, am hotarat ca Balcicul sa-l vizitam la intoarcere, asa ca din Capul Kaliakra am plecat direct catre Nisipurile de Aur, spre hotelul unde aveam rezervat sejurul. Ajunsi in Nisipurile de Aur, hotelul l-am gasit foarte usor, continuand drumul de la intrare in statiune drept in fata, la semaforul care ne indica sa viram la dreapta pentru a ajunge la Varna. Mergand incet, cu masina, la un moment dat a aparut si panoul indicator al hotelului, pe partea stanga. Am virat si noi stanga, am oprit putin la bariera de la intrarea in parcare pentru a a astepta instructiunile paznicului, cu locul unde sa parcam si …am parcat. Era ora 14,45 cand am ajuns la hotel. Imediat am fost preluati de un bellboy, foarte amabil, zambitor, de fapt zambetul este caracteristic tuturor angajatilor hotelului, un zambet deschis, nu fortat.
Am fost condusi la receptie unde am fost intampinati de o tanara tot cu zambetul pe buze. Am fost serviti cu cate un pahar de vin alb, formalitatile de check-in durand foarte putin, am predat cartile de identitate, am preluat bratarile de identificare, cartela de acces in camera, impreuna cu alte 2 cartele prin intermediul carora primeai la schimb prosoape in cazul in care doreai sa folosesti serviciile piscine. Odata cu acele cartele am primit si o foaie pe care era printat, in lb.romana, programul de functionare al celor 2 restaurante si al celor 2 baruri si alte cateva informatii/instructiuni folositoare. Am fost insotiti in camera primita de catre bellboy care ne-a prezentat scurt facilitatile camerei, iar de pe terasa camerei ne-a indicat si celelalte facilitati ale hotelului cat si calea de acces catre plaja, prin spatele Pool Barului, coborand cateva zeci de trepte pana in straduta/strada care te conducea direct la plaja.
Dar sa revin la subiectul principal :), descrierea resortului:
Parcarea nu este foarte mare, dar consider ca este suficienta. La nevoie masinile se pot parca pe mai multe randuri, dar si acest lucru nu este lasat la voia intamplarii. Odata cu primirea camerei ti se da si un tichet pe care completezi numele posesorului masinii, nr. masinii, camera si nr. de telefon, ca in cazul in care esti blocat de cineva sa poti identifica persoana care te-a blocat sis a o poti suna. Parcarea, dupa cum spuneam, este pazita non-stop si este gratuita.
Receptia, foarte primitoare si amenajata cu bun gust. Se vede la tot pasul ca hotelul a fost renovat recent cu materiale de calitate si cu atentie la detalii. Iar faptul ca am fost primiti cu zambetul pe buze la receptie completeaza tare fericit “peisajul”.
Langa receptie exista si o camera destinata depozitarii bagajelor, in cazul in care doresti sa mai stai in ziua plecarii peste ora check-out-ului, ora 12. Prezenta unei case de schimb valutar in incinta, este de ajutor si-ti ofera siguranta tranzactiei. Hotelul are 2 lifturi, pe care nu le-am asteptat niciodata mai mult de 1-2 minute. Pe holuri ca si in camere este mocheta si…. curatenie. O muzica placuta, in surdina, se aude, cum iesi din lift pe palierul etajului, din difuzoarele amplasate discret pe holuri.
Camera de care am beneficiat a fost o camera dubla superioara, extrem de generoasa ca suprafata si cu o vedere superba la mare. Mocheta pe jos, curatenie exemplara, mobila simpla si camera in ansamblu poarta aceeasi amprenta de bun gust pe care-l regasesti peste tot prin hotel. Camera era dotata cu 2 grupuri sanitare, unul avand si dus, dar fara cadita de dus, doar cu paravan anti-stropire. Ce am remarcat (gena mea tehnica), panta pardoselii in baie era “ca la carte”, nu permitea apei care se scurgea de la dus, pe jos spre sifonul de pardoseala sa depaseasca linia imaginara a paravanului ce delimita dusul de restul baii si sa ude pardoseala din toata baia, facand intra-adevar inutila o cadita de dus, pe langa functionalitate si aspectul fiind net favorabil acestei solutii tehnice alese.
Ca dotari: mini-frigider, TV LCD cu diagonala suficient de mare pentru privire din pat fara sa-ti obosesti ochii. Printre programele tv existente este PRO TV International. Aerul conditionat functioneaza si fara a fi nevoie de introducerea cartelei in dispozitivul special, de fapt doar pe circuitul de iluminat este intercalat acest dispozitiv special.
Prosoapele foarte curate, albe, impecabile la fel ca si lenjeria de pe pat. Feon la baie ca si celelalte consumabile necesare: casca de dus, betisoare urechi, gel de dus, sapun lichid (personalizate cu denumirea hotelului).
In camera, pe langa blatul care ocupa intreg peretele opus patului, cu rol atat de masa, birou dar si avand intr-un capat, sub el, un corp de mobilier cu rafturi care masca si mini-frigiderul din dotarea camerei. Dulapul incastrat in perete, dotat cu suficiente umerase dar si cu o perna si o patura suplimentara, pe langa cele 4 deja existente in camera. Ca o paranteza, eu, care gasesc cu greu o perna cu care “sa ma inteleg”, aici le-am gasit exact cele pe care le cautam.
O camera simpla, eleganta, dar in acelasi timp “prietenoasa”.
Pe langa patul matrimonial foarte mare, intr-un colt/parte al camerei mai exista si o canapea (extensibila) cu o masuta.
Balconul/terasa camerei foarte mare dotat cu 1 uscator rufe, 1 masuta si două scaune de plastic unde puteai sta in tihna si admira marea.
Restaurantul principal care era deschis doar in perioadele servirii meselor principale, incapator, foarte curat si in nota bunului gust deja cunoscut. Mancarea fiind in regim “ Maxim All Inclusive” cuprindea diferite feluri de mancare, proaspete, calitative, chiar gustoase as spune, in cantitati mai mult decat suficiente si cred ca pentru toate gusturile: La pranz si cina in permanenta existau preparate din diferite tipuri de carne: iepure, curcan, peste, rata, porc, vita, miel, pui. In permanenta se suplimenta fiecare fel de mancare, daca se termina. Tot personalul din restaurant era foarte atent, bineinteles si zambitor, mesele se debarasau imediat inlocuindu-se si fetele de masa daca era cazul.
Ce am remarcat, ca desi hotelul avea un grad destul de mare de ocupare, restaurantul nu era aglomerat niciodata, la asta contribuind pe langa generozitatea spatiului si intervalul mare de timp in care se putea servi masa. De exemplu masa de pranz se putea servi intre orele 12-15.
Bere, vin alb si rosu, sucuri acidulate si neacidulate la dozator, cafeaua si apa plata completeaza mica descriere a preparatelor oferite. Masa se putea servi si pe terasa restaurantului, langa piscina. In intervalul cand era inchis restauranatul principal, era deschis, incepand cu ora 10, BBQ Restaurant, situat langa piscina mare, “garnisit” cu diferite preparate acesta fiind deschis pana la ora 22. In completare aveai cele 2 baruri: Pool Bar si Lobby Bar, deschise toata ziua intre ora 10 si 24 (Lobby Bar) unde puteai servi pe langa “clasicele”: sucuri, vin, bere, apa si diferite cocktail-uri sau tarii.
Hotelul este dotat cu 2 piscine: una mare pentru adulti, cu adancimea maxima parca de 1,55 si inca o piscina mai micuta pentru copii care avea si adancimea corespunzatoare acestei categorii. Sezlonguri suficiente, umbrele si saltele, plus prosoapele pe care le obtineai in schimbul cartelelelor despre care am amintit deja. Faptul ca hotelul este inconjurat de copaci, poti opta intre a te aseza la soare dar si de a alege un loc cu umbra. Peste tot se face simtita prezenta zambitoare dar discreta a personalului hotelului.
Si la capitolul distractie sta bine hotelul. Echipa de animatori este prezenta incepand cu ora 10, cu o pauza la pranz intre 12-15, pana seara tarziu, atat pe scena din lemn amplasata langa piscina mica, dar si printre turisti antrenandu-i in diferite activitati.
Pentru a ajunge la plaja exista 2 variante:
- pe jos, coborand cele cateva zeci de trepte prin spatele Pool Bar-ului si apoi pe stradutele pline de terase si magazinase cu diverse articole si suveniruri.
- beneficiind de transportul gratuit oferit de hotel, de 4 ori pe zi (de 2 ori dimineata si de 2 ori dupa amiaza).
Noi care suntem “fani” ai plimbarilor pe jos, fiind iubitori de natura, mers pe munte, cele cateva zeci de trepte plus cele cateva sute de metri pana la plaja au fost chiar bine venite.
Ca sa rezum ceea ce am descris mai sus, pot spune sincer ca totul ne-a placut la acest hotel, incepand, aleatoriu, cu arhitectura hotelului, renovarea/finisajele proaspete si de calitate, continund cu intreg personalul cu care am interactionat sau nu si terminand cu conditiile de cazare si calitatea mancarurilor oferite.
Si asta o spun eu, care sunt un impatimit al muntelui, care pentru mine sejurul la mare se limiteaza la maxim 3 nopti, mai multe zile obosindu-ma efectiv (chestie de gusturi), dar am reusit sa o surprind pe sotie duminica dimineata, inainte de plecare, cu urmatoarea fraza: “Cred, de fapt sunt convins, ca o sa mai revenim cat de curand aici, pentru cateva nopti”. S-a uitat la mine, stia ca insolatie nu aveam pentru ca nu s-au intrunit conditiile necesare, 2 zile batand destul de tare vantul si fiind mai mult innorat, si a zambit. Practic a inteles cat de bine m-am/ne-am simtit aici in acest mini-sejur.
Daca serviciile oferite de VIVA Club HVD pe de o parte, dar si statiunea care “impleteste” marea, padurea si “muntele” in mod placut, au reusit sa ma “corupa” si sa vad un pic altfel, cu “alti ochi” petrecerea unei vacante reusite si pe litoral, nu numai la munte, totusi nu au reusit sa ne convinga de necesitatea “All Inclusive”-ului in pachetele viitoarelor noastre vacante, din contra ne-au intarit convingerea ca noi nu suntem, totusi facuti pentru AI, cu toate calitatea extraordinara a serviciilor oferite de acest hotel. Se pare ca noi suntem prea activi, pentru “a fi legati” doar de restaurantul unui hotel, umblam tare mult, vizitam te miri ce, ne oprim pe unde ne taie capul si ajungem la hotel de obicei doar seara tarziu, ne place sa experimentam in calea noastra diferitele terase sau restaurante care ne “sar in ochi” si sa nu depindem de un anumit program. Dar aici nu este vinovat hotelul (care ne-a oferit calitate, cantitate si varietate), ci noi, ca iesim din “peisaj”, din tiparele obisnuite. Dar cu toate acestea, dupa cum am mai zis mai sus, tot o sa incercam sa strecuram plin planurile noastre viitoare de vacanta si un mic/sau posibil mai mare sejur la VIVA, chiar si cu “all inclusive”-ul din dotare. Ca sa nu mai spun ca pentru familii cu copii mi se pare super o vacanta la acest hotel, iar “all inclusive”-ul se potriveste manusa.
Deci, ca o concluzie, “vinovatul” principal de “coruperea” noastra viitoare si spre indeletniciri marine nu numai montane este……. “ VIVA Club Hotel HVD”.
MULTUMIM, VIVA!
Trimis de Testosu' in 15.09.14 20:14:14
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Testosu'); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 43.27804700 N, 28.03783000 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Te pomenești că am fost vecini pe etajul 7? Și eu am avut aceeași reacție după minisejurul petrecut la acest hotel: parcă aș mai reveni aici câteva zile vara viitoare.
@tata123: Cu siguranta am fost vecini. Pacat ca am dedus prea tarziu.
In ceea ce priveste hotelul, a cam reusit sa ne "convertesca", macar in parte. Noi, muntomani inraiti!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jul.2021 Nu as mai reveni la acest hotel! — scris în 04.08.21 de Kristins din BRăNEşTI [IF] - nu recomandă
- Jul.2021 Vacanță ratată la HVD Viva Club — scris în 31.07.21 de vioreland din BUCUREșTI - nu recomandă
- Aug.2020 Depinde de gusturi — scris în 29.08.20 de biapia din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jul.2020 Totul OK, merită fiecare bănuţ — scris în 03.08.20 de Victor1979 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Aug.2019 Hotel excelent — scris în 22.08.19 de anca.faur din IAşI - RECOMANDĂ
- Jun.2019 Unpic prevazatori cu notele cam mari — scris în 16.06.19 de Radu80t din BRASOV - RECOMANDĂ
- Apr.2019 O minivacanta reusita — scris în 29.05.19 de fredutza din BUCUREşTI - RECOMANDĂ