GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Hrizantema, sau cum era sa avem o vacanta ratata
Dragi amatori de calatorii,
ieri am revenit din vacanta la Sunny Beach, prima noastra vacanta in Bulgaria. Recunosc ca am descoperit impresiile postate de voi dupa ce am cumparat biletele, la recomandarea unor cunostinte si a agentiei de voiaj. Cum parerile erau impartite, am plecat cu inima stransa pentru ce vom gasi acolo, dar hotariti sa petrecem cit mai bine saptamana noastra de vacanta.
Drumul prin Bulgaria a fost Ok, chiar daca soselele nu sunt foarte bune, ma refer aici la autostrada, dar nici nu iti rupi masina. Traficul foarte lejer, fata de ce inseamna pentru noi drumul la Constanta, nu am intalnit nici un echipaj de politie si in jurul orei 11.00 am ajuns la hotel pe care l-am gasit foarte usor.
Am gasit si loc de parcare in parcarea hotelului, destul de inghesuita, astfel ca la sfarsitul sejurului draga noastra masinuta avea trei noi zgarieturi destul de serioase.
Asa cum au mai spus si altii cazarea se face strict la ora 14.00 dar se dau bratarile la sosire, dandu-ti astfel acces la celelalte facilitati ale hotelului. Pentru ca am ajuns la cazare vreau sa spun ca personalul de la receptie a fost foarte dragut, comunicativ, intr-o engleza cu accent bulgaresc, dar suficient de buna incat sa ne intelegem.
Am fost cazati in corpul central al hotelului, la etajul al treilea, cel din dreptul acoperisului terasei, asa ca nu vedeam nimic din curtea interioara, dar in acelasi timp nu stateam cu grija copilului atunci cand iesea in balcon. Odata cu noi s-a cazat si un grup de turisti israelieni, de toate varstele de la copii pana la bunici, in camerele vecine. Practic eram singura familie de romani, pe un palier de israelieni. De aici au inceput cosmarurile noastre, s-a dus practic linistea unei vacante. Nu stiu dupa ce ritm circadian traiau oamenii astia dar ei practic nu se linisteau niciodata. Vorbeau intre ei foarte tare, lasau usile deschise intre camere si strigau de acolo unii la altii sau comunicau intre ei pe balcon. Atunci cand spre dimineata se hotarau sa inchida usile, o faceau trantindu-le de credeai ca se darama hotelul. Am iesit la ei, am sesizat si la receptie si pentru cateva momente se mai linisteau, dar aveau sa continue noaptea urmatoare.
Am vorbit la receptie sa schimbam camera (imi doream asa de mult vecini romani...). Au fost foarte amabili, nu ne-au refuzat din start, dar ne-au spus ca le este teama ca putem nimeri la fel sau poate mai rau asa ca am ramas pe loc. Dupa a doua noapte mi-a trecut prin cap sa renunt la vacanta si sa plecam unde om vedea cu ochii din acest hotel. Noroc ca vecinii nostrii au plecat dupa 2 nopti. Au venit alti conationali de-ai lor, dar ceva mai linistiti, care macar intrau si vorbeau in camera nu pe hol. Asta afost partea cea mai urata a cazarii noastre la Hrizantema.
In alta ordine de idei, camera era destul de mare, aerisita, paturi confortabile.
Lenjeria s-a schimbat o singura data si tot o data si prosoapele. Curatenie nu se facea, decat se golea cosul de gunoi, iar nisipul in cada si in camera devenise la final destul de suparator (cred deci ca nici nu aspirau in camera). Baia arata destul de rau cu scurgeri de apa prin tavanul fals, cu apa care picura, cred ca de la WC, asfel ca pe jos era mereu ud.
Mancarea era destul de multa, nu era aglomeratie la masa, gaseai mereu locuri si farfurii. Desi variata, mancarea era facuta mai mult pe gustul turistilor de alte nationalitati si avea un aspect de mancare de cantina nu de restaurant la hotel de 4*. Gaseam totusi de fiecare data cate ceva acceptabil sa mancam, dar nici nu aveam sanse sa ne ingrasam la All inclusiv, asa cum fusesem avertizati. Foarte bune prajiturile, care nu lipseau la nici o masa.
Piscina era draguta, foarte iubita de cea mica deoarece scapa de cosmarul algelor din mare (f multe alge anul acesta si la bulgari). Apa nu am vazut sa se goleasca niciodata, in schimb era ff clorinata, fiind uneori suparatoare la nas si la piele.
Cam astea ar fi impresiile legate de hotel. altfel statiunea este foarte draguta cu multe atractii si pt mari si pt mici, plaja larga, puteai sa stai cu cearceaful fara sa fi agresat de proprietarii de sezlonguri.
A nu se rata vizitarea orasului Nessebar, cu multe biserici vechi, cu case cu arhitectura veche specifica locului. De asemenea Aqua Parkul este foarte atractiv, atat pentru copii cat si pentru cei mari.
Cam asta a fost vacanta noastra la Hrizantema. In Bulgaria si chiar in statiune, poate vom reveni, dar cu siguranta nu la acest hotel.
Trimis de iustinici in 22.08.11 11:01:28
- A fost prima sa vizită/vacanță în BULGARIA
1 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (iustinici); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 42.68956100 N, 27.70712200 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
1 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@iustinici: bine ai venit pe site si in comunitatea AmFostAcolo!
Multumim pentru impresii, te asteptam si cu alte recomandari din vacantele tale trecute sau viitoare
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Sep.2023 Hotel Hrizantema - Sunny Beach — scris în 25.09.23 de melena din BRăILA - RECOMANDĂ
- Aug.2022 Oribil — scris în 15.08.22 de ux126717 din BUCUREșTI - nu recomandă
- Jul.2022 Sejur relaxant — scris în 09.07.22 de calim din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Aug.2015 Foarte frumos!!! — scris în 07.08.15 de razvanzfr din BACăU - RECOMANDĂ
- Jul.2015 Surpriză neplăcută — scris în 04.08.15 de sarazen din OLTENITA - nu recomandă
- Jul.2015 O vacanta foarte frumoasa — scris în 11.07.15 de ElizaVoaides din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Sep.2014 Recomand — scris în 27.09.14 de valy_2303 din ŞOMCUTA MARE [MM] - RECOMANDĂ