Hotel de la Place du Louvre- pe urmele lui D'Artagnan

TIPĂREȘTE

Introducere-a se citi optional

Primul meu contact cu civilizatia si cultura Frantei, pentru care am avut intotdeauna un interes (si o afinitate) cu totul si cu totul deosebite se pierde undeva, departe in flash-urile memoriei nesigure, incetosate, ale primilor ani ale copilariei petrecute alaturi de bunici.

Imi amintesc perfect cand incercam sa numar in limba franceza, si cat de muzical mi se parea, in mintea mea de copil de cativa anisori, cum suna "un, deux, trois, quatre", comparativ cu brutalul si bolovanosul "ein, zwei, drei, fier" al limbii lui Goethe, limba pe care, inca de pe atunci, din motive pur muzicale (deci teribil de subiective), am decretat-o, drept... imposibila.

Bunicul (tee, cum ii spuneam eu), le daduse celor doua limbi, o sansa egala, caci, ofiter de cariera... candva, impartasea acelasi respect pentru universul francez, ca si pentru civilizatia germana, . Cu o usoara preferinta catre cea din urma, consolidata in anii cumpliti ai celui de-al doilea razboi mondial, cand... trecuse Prutul... la ordinul Maresalului Antonescu...

Dar creierul si limba mea meu s-au impiedicat ireversibil de colturoasele sunete ale limbii germane si s-au indreptat, cu pasiune si entuziasm catre... unica, uluitoarea, spumosa... limba franceza. Au urmat lecturile coplesitoare al lui Dumas si Jules Verne, camarazii tuturor vacantelor mele de copil, apoi intalnirea, pur si simplu providentiala, cu Doamna Emandi, profesoara de franceza a vietii mele, una din marile Doamne ale unei epoci, in care nimeni nu putea fi doamna... ci doar... tovarasa...

Si totusi... Doamna Profesoara Emandi merita cu prisosinta nu numai apelativul de "Doamna", cu majuscula cu tot... ora de franceza era, de fiecare data, o lectie de viata, iar "invatarea" propriu-zisa, era presarata cu poezioare si cantecele in limba franceza, pe care nu le-am uitat nici azi caci "Sur le Pont d'Avignon" si "Dans le jardin de mon pere" fac parte din reportoriul meu... de interior

Cand se supara pe noi din varii motive (caci chiar daca eram la gimnaziul Colegiului Nicolae Balcescu, liceu cu aer sobru si tinuta... obligatorie, faceam si noi, ca toti copiii, destule nazbatii), cand se supara pe noi, ziceam, nu mai invatam poezii sau cantece in acea ora... si zau ca asta era cea mai mare pedeapsa...

Apropo de nazbatii, daca va spun ca in acea clasa, vreme de vreo doi ani, am fost colega cu Mugur Mihaescu, celebrul "Garcea", de acum, va inchipuiti la ce cote ajungeau ispravile...

Aceasta paranteza imensa are scopul de a justifica nu numai sejurul la Paris, ci si alegerea hotelului, cu amplasament unic, caci. am locuit, timp de sase zile fascinante. la... Hotel de la Place de Louvre...

Review-ul propriu-zis

Am ales hotelul cel mai apropiat de Luvru, din dorinta de a avea acces rapid la muzeu, neconditionat de transportul in comun de orice fel...

Si apoi, nu-i asa... trebuia sa fiu aproape de Sena, de bouqer-isti si de Quai de Orfevres, "casa" comisarului Maigret.

Soarta a facut sa vad Parisul tarziu... la peste 25 de ani de la... Louvrul lui Dumas...

Poate de aceea mi-am dorit cu orice pret rasfatul acelei locatii, ciuntind din bugetul altor... distractii, pentru a putea sta acolo, caci cazarea a fost de 110 E pe noapte.

Am amputat astfel, experienta de la "Moulin Rouge", si cina festiva cu mancare frantuzeasca fina... multumindu-ne cu... fatada Moulin Rouge-ului si... cu mancare greceasca, coreeana... si chiar frantuzeasca... dar nu la restaurante cu fite, ci in bistrourile modeste ale Cartierului Latin.

Amputatie dureroasa, cel putin in privinta primei…atractii, pentru unii (a se citi pentru sotul meu) …reprimata, se pare, din moment ce. si-au manifestat zgomotos regretul abia mai tarziu, cand, a doua oara la Paris fiind… nu am ajuns nici de acea data la Moulin Rouge...

Revenib, Hotel de la Place du Louvre se afla, fireste, in Piata Louvre-lui, o latura, cea vestica, fiind plasata vis a vis de Luvru, iar cealalalta latura, cea cu intrarea, situata pe strada Pretres de Saint Germain L’Auxerrois ,,priveste la vitraliile bisericii célèbre cu acelasi nume, ale carei clopote au dat semnalul inceperii masacrului din Noaptea hughenotilor.

Accesul la acest hotel se poate face cu metroul, cu RER-ul, cu autobuzul sau cu taxi-ul, cea mai buna varianta de la aeroport fiind RER-ul, ce te lasa la statia Chatelet, situata la cateva sute de metri de hotel…click aici

De altfel, avantajul amplasamentului ultracentral, in “ le 1-er Arrondisment” face ca sa poti ajung acolo si de acolo, rapid, in orice colt al Parisului, sfidand, datorita complexitatii retelei mijloacelor de transport in comun din Paris, practic, orice distanta...

Si cum in aceasta Capitala a Capitalelor Europene, ca oriunde de altfel, distantele inseamna timp, iar timpul este dusmanul numarul unu al turistilor de pretutindeni, judecati singuri daca investitia (destul de mare, zic eu, ), in cazarea la acest hotel, este una profitabila…

Tot pentru acest avantaj, al eliminarii timpilor morti din excursiile “condensate” de la Paris pledeaza si apropierea providentiala de Luvru, Pont-Neuf, Ile de la Cite. , Centrul Pompidou si Rue de Rivoli, locuri “must see”ale oricarui ghid turistic, oricat de sumar ar fi acesta. Locuri in care inima Parisului bate cu o frecventa si intensitate nebuneasca, ce se transmite, empatic, pe nesimtite... si batailor inimilor noastre…la intalnirea magica cu ele…

Am abordat hotelul dinspre vest, venind, pe Rue des Pretres… de la statia de RER Chatelet …

In drepta... biserica cu trecut sangeros, in fata…zidurile inconfundabile ale Louvrului…

Fascinati de cladirile cu un impact istoric major, prima intalnita in cale a fost biserica, pe partea dreapta, spuneam, cu ziduri absolut fascinante prin arhitectura lor de secol XII-XIII, sumbre si impunatoare, perfect conservate, cei opt sute de ani de istorie, cu sute de incendii si conflicte armate ce au macinat Parisul de-a lungul istoriei, trecand pe deasupra lor, si nu prin ele...

Intrarea in hotel m-a luat prin surprindere ,,era gata sa o ratam, cu ochii dupa zidurile bisericii si dupa Louvru… caci, nu stiu de ce… ma asteptam la o fatada ampla, maiestuoasa, potrivita cu vecinatatea palatului regal, cand colo, ce sa vezi, ne astepta o fatada banala, ingusta, ingusta de tot, de vreo 5-6m, cu pereti de sticla, deasupra careia, firma hotelui, deloc ostentativa, ne confirma…locatia. Si atat...

Pentru prima data la Paris fiind, m-a izbit ingustimea cladirii, ce parea pur si simplu strivita de cladirile laterale, ca si cum i-a fi facut cu greu loc printre ele… fapt cu care m-am obisnuit destul de greu acolo, caci de cand ma stiu mi-au placut spatiile largi, aerisite…

Holul de la intrare unde este receptia, curat si amenajat cu un gust desavarsit, cu fotolii comode si sculpturi moderne, m-a facut sa imi vina (oarecum) inima la loc. Amabilitatea receptionerului cu care ne-am conversant in engleza, culmea, caci cuvintele frantuzesti, pe care asteptasem atatea zeci de ani a le rostesc la Paris…mi s-au inodat in gat si nu au vrut sa mai iasa de acolo…o bucata buna de timp, noroc cu amabilitatea lui …frantuzeasca ce a contribuit esential la destinderea atmosferei…

Hotelul, clasificat ca hotel de trei stele se intinde pe veo cinci etaje si are in dotare doar 20 de camere, fiecare dintre ele avand nu numere, ci…nume... nume de pictori celebri.

Drumul cu ascensorul a fost o aventura, caci ascensorul era practic o cutiuta pentru un singur om cu un geamantan mare, asa ca am urcat pe rand, eu si sotul meu pana in camera de la etajul III…am bagat cheia in usa si... am intrat, tot pe rand, in camera ale carei dimensiuni, marturisesc, mi s-au parut destul de …economice…ca sa nu zic meschine.

M-am acomodat cu situatia locativa destul de repede, caci. , in fond, camera avea tot ce ii trebuia pentru a asigura un sejur confortabil: pat dublu matrimonial, minibar, telefon, televizor, aer conditionat (nu am avut nevoie sa il folosim, caci era luna mai), iar baia era extreme de curata, cu dus, foen... prosoape albe, impecabile ce se schimbau zilnic...

De fapt, singurul inconvenient era ca nu prea puteai sa te misti in voie prin camera, mai ales, in doi, dar cine Dumnezeu mai putea sa se miste dupa ore in sir de mers, urcat, coborat, iar mers... si tot asa…pentru dormit, a fost perfecta…

Si apoi, camera aceasta avea un mare avantaj, incomensurabil as zice, ce compensa, cu prisosinta lipsa spatiului…si anume acela ca de pe fereastra inalta puteam vedea in intreaga sa splendoare patinata de timp, fatada biserici cu zidurile ei dantelate si ale sale” les gargouilles”... stranii statui al caror rol …mistic era alungarea demonilor... evului mediu…in timp ce rolul lor prosaic era acela de a drena, pe principiul unor surte burlane... apa de ploaie de pe acoperisul bisericii...

Apropo de istorie si de religie…

Paradoxul face insa ca in numele religiei ce stigmatiza demonii, tocmai din aceasta biserica cu valoare istorica, sa porneasca, in noaptea Sfantului Bartolomeu, in urma cu multe sute de ani... in noaptea de 23 August 1572... mai exact... unul dintre cele mai sangeroase masacre pe care le-a cunoscut vreodata istoria, semn ca gargouille-le, au fost, cel putin in acea noapte, cu totul si cu totul inutile...

Sau semn ca… uneori oamenii pot fi mai de temut demonii, caci, se zice ca in spatele baii de sange de atunci s-a aflat un om…mai precis o femeie, cea despre care propriul sot ar fi zis, in momentul prezentarii oficiale la curte”Doamna, mirosi a mort... ” regina Caterina de Medici...

Istoria si-a luat insa revansa, si dinastia de Valois s-a stins, cativa ani in mod cu totul si cu totul neprevazut, caci era putin probabil ca toti cei trei fii ai Caterinei de Medici sa dispara, in conditii care mai de care mai misterioase si mai violente, fara a lasa nici un mostenitor la tronul Frantei…

Sa fi fost acesta blestemul hughenotilor a caror moarte a fost vestita de clopotele bisericii pe care o priveam de pe fereasta…coplesita de semnificatia ei unica in istoria Frantei?

Sa fi fost numai hazardul si violenta acelor vremuri intunecate?

Indiferent care e raspunsul…biserica strajuieste Louvre-ul, discret, de la distanta celor cateva sute de metri, marturie vie a vremurilor de mult apuse... iar clopotele sale, acum pasnice, bat numai intru chemarea la slujba a credinciosilor catolici. Zgomotul lor neasteptat, profund si amplu, in prag de seara, mi-a trecut prin inima un prelung fior…caci…clopotele. , noaptea si biserica au ramas pentru noi, muritorii, la fel de tragice…ca in noaptea de sange de acum aproape 420 de ani…

Si apropos de demoni si de revansa istoriei, accesand site-ul bisericii, ca sa vad ortografia exacta a numelui sau, am descoperit, intamplator (oare ce e intamplator in viata asta?) o informatie cu totul si cu totul inedita, care leaga aceasta biserica, in mod cu neasteptat si unic…de Romania…

Saptamana trecuta, in acest lacas de cult a avut loc o expozitie despre propunerea de beatificare a unui …principe roman ce s-a nascut la sfarsitul secolului al IX-lea, pe nume Vladimir Ghika. Convertit la catolicism, ba mai mult, devenind preot catolic, acesta a murit, torturat si batjocorit de demonii inchisorilor comuniste, la Jilava, la venerabila varsta de 82 de ani…

A murit refuzand tradarea ,,fiind aruncat, culmea ticalosiei, intr-un mormant fara cruce…el ce traise toata viata sub semnul crucii. Iar beatificarea sa, propusa de cativa ani, propovaduita tocmai in acesata biserica este, cu siguranta, un act de reparatie peste timp, in fata caruia, nu pot decat sa ma inclin…Mai multe detalii gasiti intr-un reportaj de pe youtube... click aici

Cu aceasta ultima si mult prea lunga paranteza, asupra unui subiect dureros si sensibil, ma smulg din tristetea momentului, inchizand cartea istoriei…pe care o las deocamandata in coltul amintirilor si haideti sa ne intorcem la camera de hotel cu locatie unica …de la Hotel de La Place du Louvre...

Draperiile alb-albastre, invioreaza camera, dandu-i o tusa de bun gust decorativ, firesti pentru o tara in care decoratiunile interioare reprezinta unul dintr paramerii ei mai important ai calitatii vietii...

Curatenia camerei? Zilnica si temeinica, peste asteptari, as zice.

Surpriza hotelului o constituie insa nu amplasamentul, ci…sala de mese…absolut inedita, caci este amenajata la subsol, intr-o fosta pivnita, sapata in piatra, ale carei bolti arcuite fac trimiere la trecutul istoric indepartat, la vremea in care acolo se intalneau, la o carafa de vin, muschetarii regelui...

De unde si denumirea “Cave des Mousquetaires”, si unde mai pui ca, zice-se, aceasta locatie unica a fost legata, printr-un coridor subteran cu Luvrul, aflat…peste strada, va inchipuiti ca mai mult admiram decat mancam, savurand fiecare clipa si prelungind micul dejun pana la limita la care puneam in pericol programul zilnic de vizitare, caci, stim cu totii, pentru evitarea timpilor morti, si cozile indelungate, e bine sa ajungi, inainte de deschiderea casei de bilete... la mai toate obietivele turistice...

Trageam de timp cat puteam mai mult (ca un copil rasfatat ce nu vrea sa mai paraseasca magazinul de jucarii...), incercand sa ghicesc trapa sau usa secreta ce ducea catre Luvru, in asteptarea nebuneasca ca pe acolo, ar putea intra, in minunatul costum de muschetar, dragul meu D’Artagnan...

Dar sotul meu, mult mai realist si mai pragmatic... gelos pe D’Artagnan, desigur…ma trezea din vis…si ma indemna sa imi sorb cafeaua cu lapte, celebra “café au lait”, sa inghit croissantul pufos si sa mananc si eventual o bucata de branza… nu pentru ca nu am suficiente rezerve… de hrana depozitate strategic sub piele, dar, stia ca daca nu mananc dimineata se trezeste cu mine zicand “mi-e foame” in momentele cele mai nepotrivite…cand nu prea ai de unde cumpara mancare...

Fascinatia Parisului a fost insa atat de mare incat mancarea a devenit pur si simplu, optionala, asa ca micul dejun consistent de la hotel a facut ca sa mai luam o masa undeva la orele dupa-amiezii... si cam atat... seara ceva absolut nesemnificativ…

Cat despre micul dejun de la hotel, acesta a fost mai mult decat satisfacator, si nu pot sa uit croissantele calde, branzeturile de calitate si bananele minuscule…si neinchipuit de dulci pe care nu le-am mai mancat de atunci niciunde altundeva...

Micul dejun consta asadar din diverse tipuri de branza, oua fierte, croissante, mezeluri, unt, gem, ceai, fructe, lapte cu cereale, iaurturi, si, binenteles, cafea…café au lait, daca e sa adaptam cafeaua la preferintele frantuzesti…

Ce mai pot spune despre hotel?

Decat ca e o locatie absolut covarsitoare, de care m-am indragostit pe loc, in asemenea masura incat, anul trecut, am incercat sa fac rezervare la acelasi hotel pentru luna mai a anului curent si…spre surpriza si dezamagirea mea nu l- am mai regasit pe nici o pagina de net…

Abia astazi, accesand dupa aproape un an site-ul, am inteles de ce... au facut renovari, inchizand practic, pentru o perioada hotelul, si din pacate…crescand pretul, de la 100 de Euro/noapte cat am platit noi acum trei ani la aproape 150E/noapte, cat este acum...

Poate pentru ca in Paris pretul cazarii a crescut, in general, astfel ca la un hotel oarecare, langa Turnul Eiffel, mult mai banal, cazarea in mai costa 125 Euro/ noapte.... poate pentru ca trebuie sa amortizeze cheltuielile cu renovarea…

Indiferent de motiv, pretul crescut reprezinta singurul inconvenient al cazarii in acest loc cu parfum de epoca, unde pasii tai calca, la propriu... in urma pasilor unor oameni celebri, a caror existenta a marcat, uneori dureros si tragic, alteori vijelios si pasional, istoria unica a Frantei, cea din memoria manualelor si mai ales cea romantata, ... istoria lui Dumas si Victor Hugo…

Si daca ajungeti acolo, in acest hotel impregnat de istorie din crestet si pana in talpi, va garantez ca veti avea senzatia, ca de dupa un colt de zid sau de pe scara ingusta si abrupt… de nicaieri si de pretudindeni… veti auzi cuvintele magice ce ne-au teleportat pe toti, copii fiind, … in istorie: ”En garde, monsieur! En garde! ”

---

VIZUALIZĂRI: 2109 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI