ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 11.11.2018
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Târgoviște
ÎNSCRIS: 02.05.10
STATUS: APOLLO
DATE SEJUR
JUN-2018
DURATA: 1 nopți
cuplu fara copii
2 AD. + - COPII

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
CAZARE [camere etc]:
100.00%
Încântat, fără reproș
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
99.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
la PMM* = 50 EUR
*PMM = Preț Minim MEDIU / Cameră, în cursul anului

TIMP CITIRE: 9 MIN

Hilly, un hotel cu ștaif

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE URM de aici

Pentru cel din urmă popas pe pământ turcesc înainte de a merge întins către casă, am ales Edirne, fiindcă mai vroiam un pic de plimbare, un pic de shopping, un pic de căscat gura prin vestitul oraș prin care trecuserăm de atâtea ori fără să-l vizităm ca atare. Când m-am apucat de căutări pe booking, saitul mi-a venit în întâmpinare cu o ofertă de nerefuzat: Hilly Hotel cu 32,40 €/noapte cu mic-dejun inclus. N-am stat prea mult pe gânduri și am făcut rezervarea imediat, văzându-i nota de 9,2 și recenziile foarte bune ale celor care-i fuseseră musafiri.

De la Bergama până la Edirne aveam de parcurs 435 km, o distanță nu foarte mare, însă ținând cont că am pornit la drum abia pe la 14,30, practic puţin după ora la care trebuia să facem cheek-in-ul, eram într-o mare întârziere, nemaipunând la socoteală că aveam de trecut Dardanelele cu ferry pe la Çanakkale-Kilitbahir.

Despre Hotel Hilly, Edirne

Adresă: Şükrüpaşa Mahallesi, Kıyık Cd. No:254,22030 Hasanağa Köyü/Edirne Merkez/Edirne

Website: hillyhotel.com

Hotel Hilly ne-a sărit în ochi încă de când intraserăm în Turcia la începutul vacanţei, fiind situat cumva la marginea oraşului Edirne, aproape de şoseaua D535 pe care intraserăm în urmă cu 27 km prin vama Hamzabeyli în ţara semilunei. Din acest punt de vedere, se află cam la 1,3 km de faimoasa Moschee Selimiye, considerată inima şi principala atracţie a oraşului. Ne-a sărit în ochi în primul rând prin clădirea sa modernă şi destul de nouă cu o arhitectură cam futuristă care contrastează cu împrejurimile modeste şi ne-am bucurat atunci că are o amplasare mai aparte, fără să fim nevoiţi să bâjbâim pe străduţe până la el. Se poate spune că e cam în câmp, dar îi poate fi atribuit avantajul că locul e liniştit şi neaglomerat, departe de agitaţia din centru.

Hotelul are patru etaje şi parter, este construit în pantă, pe una dintre părți nemaiavând același număr de niveluri. Are 51 de camere de patru tipuri, cu balcon sau fără, un centru welness&spa. Este un hotel de business, fiind dotat cu trei săli moderne de conferințe, de mare capacitate, deține două restaurante à la carte și un altul și cu bar, denumit Vento, situat pe întregul etaj al treilea, cu vedere panoramică asupra împrejurimilor.

După demonstrația de măiestrie șoferisitică a soțului din dotare, care a făcut ca la orele 21,00 să intrăm în Edirne (e drept că am reușit să prindem ferry la limită), am găsit repede hotelul, fiind situat practic în afara orașului, neavând cum să ne încurcăm. Clădirea e impozantă, arată bine și pare a fi destul de nouă, deși hotelul a fost dat în funcțiune în 2013. Pe de altă parte, părea chiar luxos pe dinafară, mai rău pentru noi a fost că și pe dinăuntru era exact cum părea din exterior. Asta pentru că eram cam stânjeniți din cauza aspectului nostru: îmbrăcați în pantaloni scurți și tricouri, încălțați în sandale de mers, oarecum prăfuiți, căci veneam de la situl antic Pergam. În parcarea hotelului erau deja aliniate multe mașini ale conaționalilor, cu două dintre autoturisme ne-am potrivit să sosim în același moment. Priveau abțibildul cu AFA de pe geamul mașinii noastre și zâmbeau cu subînțeles, mă simțeam ca un inspector de la OPC, dar mă făceam că nu înțeleg...

Un hotel rafinat, iar după pensiunea rustică de la Bergama, parcă eram într-altă lume sau în rai... Dar, foarte folosit ca loc de tranzit spre casă. Cei mai mulți dintre turiștii români (majoritari la acel moment în hotel) depănau experiențele turistice avute ba în Antalya, ba în Kușadası.

Recepție

Am îndrăznit să intrăm la recepție, dar cei doi tineri de acolo, un domn și o domnișoară, n-au dat nici cel mai mic semn că ar putea fi deranjați de felul în care arătam. Ne-am scuzat, povestindu-le de unde venim, am spus că avem rezervare, iar ei, foarte amabili și serviabili, ne-au făcut o frumoasă prezentare a orașului, ne-au dat o hartă personalizată, ne-au indicat principalele obiective ale primei capitale a Imperiului Otoman încercuindu-le pe hartă, ne-au spus despre obiceiurile culinare din zonă (delicioasele cipsuri de ficat-Yaprak Ciğer Tava), despre regulile generale ale hotelului, unde ne va fi servit micul-dejun. Și toate acestea într-o engleză impecabilă a fetei de la recepție, o încântare s-o privești și s-o auzi. Apoi am achitat cei 32,40 euro în numerar, iar un alt băiat din echipa de personal ne-a condus cu liftul, la camera noastră. Peste tot, la recepţie, în lobby, pe holuri, pe scări, luxul este la el acasă. E inutil să spun că recepţia este disponibilă în permanenţă şi se oferă room service, dat fiind că este un hotel care se respectă.

Camera noastră

Am primit o cameră la etajul al patrulea, fără balcon, lipsa acestuia pe noi nu ne-a deranjat, nefumând niciunul dintre noi. Camera, o dublă standard, de cum am intrat, m-a impresionat prin modul deosebit în care arată, fiind decorată modern şi cu bun gust, după părerea mea. Destul de generoasă (25mp), camera este dotată cu mobilier aproape nou, în tonuri de maro şi bej, aspectul general fiind unul mai mult decât mulţumitor. În plus, ţi-era milă să calci, atât de curat era peste tot, pardoseala de parchet fiind imaculată şi deloc uzată.

Pe stânga, de cum intram, aveam uşa care dădea în baie, un hol lunguţ înainte în care era aşezată masa de bagaje, iar pe perete o oglindă mare ce ne-a reamintit imediat cum arătam, drept în faţă camera propriu-zisă, spaţioasă şi caldă, familiară. Cald nu era că aerul condiţionat centralizat îşi făcea treaba asigurând o temperatură uşor de suportat pe arşiţa de-afară.

În mijlocul camerei trona patul matrimonial cu saltea foarte comodă, la capete cu noptiere, în dreptul fiecăreia dintre ele fiind montate pe perete veiozele aferente. De altfel, lumina în cameră şi pe holişor era asigurată şi de spoturi montate în diverse locuri pe tavan sau pe pereţi. Aveam şi loc de relaxare reprezentat de un fotoliu cu măsuţă, tocmai bun pentru a sta la cafea cu ochii în televizor, pentru că pe peretele opus patului şi fotoliului era montat un televizor lcd cu ecran mare şi multe programe.

Peretele cu patul şi fotoliul era traversat de la un capăt la celălalt de o bordură lată, închisă la culoare, în ton cu draperia.

Dincolo de fotoliu, până la fereastră, pe partea dreaptă, era toaleta cu scaun ce ţinea loc şi de birou, cu o oglindă pe perete, foarte interesantă, împodobită pe margini cu desene cu flori.

Pe partea stângă, imediat ce intram în camera propriu-zisă aveam dulapul de haine lângă care era un corp cu etajere de sticlă în care jos de tot era minibarul plin cu tot felul de sucuri şi băuturi nealcoolice. Mai sus, era cana de încălzit apă, pliculeţe de ceai, cafea solubilă şi apă din partea casei. În dulap, am găsit seiful şi papuci de unică folosinţă.

Baia mi s-a părut un alt exemplu de stil şi bun gust, de curăţenie nu mai rost să pomenesc, totul arătând şi funcţionând impecabil. Obiectele sanitare moderne, sclipitoare, cabina de duş etanşă, telefon în baie, uscător de păr şi multe consumabile de tot felul, pe scurt, cam asta găsit în baie. Prosoapele, imaculate, erau agăţate în cuierul dinăuntrul uşii sau pe cabina de duş, iar de oglinda de la chiuvetă era prinsă încă una mică, dar care ştia să pună în evidenţă detaliile! :)

Micul-dejun este pus la dispoziție la restaurantul Vento de la etajul al treilea și poate mulțumi pe oricine, oricât ar fi de pretențios, fiindcă este atât de variat, încât este greu de descris în cuvinte ce oferă. O întreagă panoplie de produse, că ți-e greu să-ți alegi ce-ai vrea să mănânci: legume, mezeluri, selecție de brânzeturi, salate variate, cereale, pâine și chifle de multe feluri, aperitive calde, fructe, compoturi, iaurt, fructe uscate și oleaginoase, etc. Greu să te opreşti la ceva anume, totuși, ne-am străduit și am ales produse mai deosebite care nu-ţi stau îndemână zilnic. De băut, de la cafea, cafea solubilă, ceai turcesc sau de alt tip, lapte, la tot felul de sucuri. În materialul de prezentare a hotelului, se spune că „micul-dejun are în componență 81 de produse diferite, care pot satisface 81 de gusturi diferite”. Când eram pe terminate, a apărut o domnişoară din stafful hotelului care mergea la fiecare masă şi intervieva clienţii cu privire la gradul de satisfacţie oferit de către hotel turiştilor şi modul în care şi-a făcut fiecare rezervarea. Evident că am acordat nota maximă, neavând niciun motiv de cârcoteală.

Wi-fi a funcționat ireproșabil în tot arealul cu semnal puternic, și ce mi s-a părut cel mai interesant, a fost că era neparolat, intra direct, lucru întâlnit prima oară în Turcia.

Parcarea de pe laterala din stânga este foarte generoasă, există loc suficient pentru toată lumea, putându-se lăsa mașina chiar și parcarea din fața intrării cu acceptul celor de la hotel (am văzut că e posibil, după cum am văzut că în anumite cazuri un salariat se ocupă efectiv de parcat, desigur, dacă-i sunt lăsate cheile). Parcarea, negreşit, pentru clienţii hotelului, este gratuită. Lângă hotel, se află și o stație de alimentare cu combustibil, foarte necesară când pornești la drum.

Concluzie

Răstimpul petrecut în Edirne a fost, deşi scurt: o seară şi a doua zi până la prânz, foarte agerabil, şederea la Hotel Hilly contribuind destul de mult la decizia noastră de a reveni special în oraş pentru a-l vizita şi a-l cunoaşte mai bine.

Cu această cazare a vacanţei, a cincea, proiectul nostru turcesc de iunie, anul acesta, numit de noi Marmaris, din nou o vacanță... de vis! luase sfârșit și odată cu el o frumoasă călătorie pe meleaguri pitorești, cu incursiuni dese în lumea antică greacă, o lume de care ne îndrăgostiserăm cu mulți ani înainte.

Dacă vă propuneţi un popas în Edirne, vă recomand deschis să aveţi în vedere cazarea la Hilly, un hotel elegant şi de clasă care nouă ne-a plăcut foarte mult şi unde ne-am simţit excelent!

Vă rog, ataşaţi următorul videoclip:

youtube


[fb]
---
Trimis de irinad in 11.11.18 09:02:35
Validat / Publicat: 11.11.18 11:29:33
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în TURCIA.
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 994 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

8 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (irinad); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P21 În stânga recepţia, în dreapta scările
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 45200 PMA (din 48 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
  • rezervă o cameră la acest hotel, prin booking.com — la un preț mediu (media pe întreg anul) de 50.00 EUR pe cameră

  • ECOURI la acest review

    8 ecouri scrise, până acum

    webmaster45
    [11.11.18 11:24:28]
    »

    Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu).

    irinadAUTOR REVIEW
    [11.11.18 11:32:13]
    »

    @webmaster45: Mulţumesc!

    ANILU
    [11.11.18 11:45:48]
    »

    @irinad: Start vot! Nu-mi vine să cred!

    Felicitări pentru alegerea făcută. Un hotel cu ștaif așa cum l-ai prezentat tu și cum de altfel ați și constatat că așa este.

    Doar atât zic, eu aș fi optat pentru o cameră cu balcon, pentru că există și opțiunea asta, în rest numai de bine.

    Toate cele bune.

    irinadAUTOR REVIEW
    [11.11.18 11:56:32]
    »

    @ANILU: Mulţumesc, sincer, m-am gândit că pentru o seară lipsa balconului nu o vom simţi prea tare şi aşa a fost, nefiind niciunul dintre noi fumător şi neavând de petrecut prea mult în cameră. Data viitoare când mai ajungem, am reţinut, voi lua în calcul varianta cu balcon.

    Pupici!

    Carmen Ion
    [11.11.18 12:37:25]
    »

    @irinad: Încă o alegere bună la final de... serial.

    Multe mulțumiri pentru informații - dacă voi ajunge cândva să îl conving pe Adrian să dăm Grecia pe Turcia pentru un sejur la mare, cele povestite de tine îmi vor fi de mare folos.

    irinadAUTOR REVIEW
    [11.11.18 12:58:11]
    »

    @Carmen Ion: Mulţumesc frumos, şi Turcia oferă multe locuri frumoase şi cu istoria ştii cum e, aici sunt de văzut unele dintre cele mai cunoscute situri ale lumii antice. Gata, vacanţa turcească a luat sfârşit, sincer mă bucur că am reuşit să termin serialul, în alţi ani sau din alte vacanţe, mereu am lăsat ceva nescris din diverse motive.

    Sunt bucuroasă dacă tu consideri că ţi-aş putea fi de folos prin ceea ce am scris.

    Toate cele bune!

    Aurici
    [12.11.18 16:00:04]
    »

    @irinad: Hilly este și pe lista mea când merg la Edirne, dar nu l-am nimerit niciodată. Este la ofertă când n-am eu nevoie și niciodată când l-am căutat. Îl prind eu însă odată și-odată că prea este ce trebuie.

    Dar de unde ai tu abțibild cu AFA pe geamul mașinii? Că vreau și eu să defilez cu asta și să mă simt ca un inspector de la OPC. Că la câte reclamații fac în drumurile mele, nici nu sunt prea departe...

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    irinadAUTOR REVIEW
    [12.11.18 16:22:02]
    »

    @Aurici: Simțeam că-ti va placea Hilly, fiindcă cine ştie oraşul Edirne mai bine ca tine?! Cu siguranta il vei prinde o dată la promoție.

    Treaba cu abțibildul AFA stă cam asa: pe vremuri, in 2013 şi 2015 (se poate vedea in usercardul meu), am câştigat două minipremii ce au constat în autocolante pentru masină (2) de fiecare dată. Acum il "consum" pe al treilea.

    Să stii ca eu nu fac reclamații, dar cand il văd ceilalți lipit de geam au motiv să se uite un pic mai circumspect la noi.

    Multumesc de ecou, vizită!

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    ANILU, Aurici, irinad
    Alte impresii din această RUBRICĂHilly Hotel:

      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.064838886260986 sec
    ecranul dvs: 1 x 1