GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Green Nature Diamond - foarte frumos
Iulie 2019 - pentru prima dată în Marmaris, am ales Hotel Green Nature Diamond 5* și nu ne-a părut rău nici un moment. Am fost doi adulți și un copil de 11 ani și am stat 10 nopți.
Am plecat, ca de obicei, seara, am trecut în Bulgaria pe la Silistra apoi am continuat spre Shumen, Karnobat, Yambol, Elhovo, Edirne. Trecerea, atât în Bulgaria cât și în Turcia a fost rapidă, fără controale riguroase.
Ajunși în Turcia am urmat traseul Keşan, Eceabat, de aici am traversat cu fery la Canakkale și am continuat spre primul popas, Hotel Ayvalik Palas 3* unde am rămas o noapte. La întoarcere am făcut popasul la Hampton by Hilton 4*. Voi scrie review cu privire la aceste locații.
Până în Ayvalik am făcut cam 12-13 ore după care am continuat încă vreo 5 până în Marmaris. De data aceasta GPS-ul ne-a dus pe centura Izmir-ului și am trecut repede de nebunia orașului.
La hotel primirea s-a făcut rapid, mașina ne-au dus-o în parcarea hotelului, undeva la subsol, unde a și rămas până am plecat. Fiind în oraș, ne-am deplasat pe jos sau cu minibusul.
Primirea s-a făcut rapid, apoi brățări și băiat pentru bagaje. Camera mare cu două paturi, unul dublu și altul de o persoană, baia mare cu duș și dotată cu de toate, dulapul pe hol, seif, frigider, televizor – fără TVR Internațional. Balconul – cu vedere la mare (avem un fix :)), cu masă și două scaune, plus suport cu trei-patru frânghiuțe pentru uscat rufe. Cană pentru fiert apă, pliculețe cu cafea, ceai, zahăr.
Hotelul este o imensitate albă, cu o formă deosebită, gradină frumoasă, ieșire la plaja proprie. Piscina mare și curată, cu bar, șezlonguri și umbreluțe suficiente, masă de tenis și gimnastică în apă cu echipa de animatori, tobogane cu apă. Zilnic se iau probe din apă și se analizează.
Curățenie se face zilnic, prosoapele se schimbă dacă le lași jos- limbajul obișnuit, frigiderul se alimentează zilnic cu 2 litri apă și 8 doze cu diverse sucuri (câte 2 din fiecare).
Hotelul este mare, cu zone de lobby unde poți să stai foarte comod pe fotolii și canapele, un magazin de suveniruri plus altul afară spre plajă cu produse de plajă.
Mâncarea multă și bună, pentru toate gusturile, pentru copii dar și mâncare dietetică. În seara turcească a fost nebunie cu mâncarea lor tradițională, de 2-3 ori au avut sushi, raci, crabi, homari. Sticlele cu apă erau pe masă și aduceau dacă mai trebuia sau la cerere, sucuri la dozator, cafea, ceai, lapte etc. Toată ziua găseai ceva de mâncat, de băut, înghețată.
Seara erau spectacole, după ora copiilor, pe scena din grădină. Noi le-am văzut din balcon.
Plaja proprie, 4 rânduri de șezlonguri cu saltele și umbreluțe, nisip fin și intrare lină în apă, cu pietricele vreo doi metri. Beach-bar-ul însă, era în preajma piscinei, nu departe, puteai să aduci de acolo de băut sau de mâncat. Între zona de plajă și zona hotelului este … nu știu cum să îi spun, un drum asfaltat care ține pe toată lungimea malului mării, trecând prin dreptul tuturor hotelurilor de pe acea parte. Nu circulă mașini pe acolo ci cel mult biciclete. Este ca o zonă de promenadă.
Wifi-ul slăbuț!
În apropierea hotelului sunt trei outlet-uri, unde se lasă ușor, prea ușor, mulți bani. Cu minibus-ul se ajunge repede la Grand Bazar și la port. Chiar vizavi de hotel este un McDonalds și un Migros, este și un mall … ce mai, fiind în oraș, sunt multe tentații.
Personalul hotelului este ok, ar putea să comunice mai bine în limba engleză. Este prima dată când am completat formularul de check-in fără a avea opțiunea de engleză dar erau în rusă și germană!
În concluzie, recomandăm acest hotel.
Trimis de cris1971 in 19.11.19 00:40:54
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în TURCIA. A mai fost în/la: Kusadasi, Bodrum
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (cris1971); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 36.84125400 N, 28.24966300 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jun.2022 Green Nature Diamond — un hotel conform asteptarilor si pretului platit — scris în 04.09.22 de michaela_1961 din PITESTI - RECOMANDĂ
- Aug.2019 Green Nature Diamond — scris în 11.09.19 de mariana07 din BRăILA - RECOMANDĂ
- Jun.2017 Mai mult decât perfect! — scris în 18.06.17 de adriana76 din BRAşOV - RECOMANDĂ