GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Limba croată pe înţelesul tuturor
Pentru următoarea etapă a excursiei noastre în Croaţia-Muntenegru, aveam planuri ambiţioase, chiar dacă eram conştientă că în toiul verii canicula ar putea să ni le dea, într-o oarecare măsură, peste cap. Parcul Naţional Krka, Sibenik, Trogir, Split, insula Brac, toate „aglomerate” pe o arie relativ redusă, ce putea fi acoperită de o singură locaţie de cazare. Am făcut adunări şi scăderi, înmulţiri şi împărţiri, am extras radical şi am rotunjit la cel mai apropiat număr natural întreg: 3 nopţi. Vroiam însă o localitate mică, dar pitorească, vroiam ca după peregrinările de peste zi să găsim „acasă” un locşor intim şi paşnic, poate o terasă sau o mică plajă de pe care să ne trimitem bezele cu luna…
Ca să n-o mai lungesc, am ales, vorba poetului, „dintre sute de catarge”: Marina, un sat de pescari (nu mai e demult doar un simplu sat de pescari, dar sună aşa de bine!) cam la mijlocul ariei cu pricina, la 12 km nord de Trogir. Iar în acest sat o pensiune mică, afacere de familie, cum sunt foarte multe în această regiune, cu nume pompos, dar sugestiv: Great Located Family Apartments (în traducere liberă: Apartamente familiale cu localizare bengoasă). Ca de obicei, rezervarea am făcut-o pe booking, din categoria „cu anulare gratuită”. Nu sunt fatalistă, dar pe cât posibil încerc să fac astfel de rezervări, mai ales când mai sunt luni bune până la excursie; cine ştie ce se poate întâmpla. Şi câteodată chiar se întâmplă, nu lucruri grave, Doamne fereşte! , dar tot felul de chestii care te obligă să anulezi sau să decalezi rezervarea. Nota de peste 9 acordată de locatarii anteriori, apropierea de plajă, posibilitatea de a parca gratuit şi preţul au fost argumentele care au pledat în favoarea acestei locaţii.
N-am comunicat cu baza (a se citi proprietarii pensiunii) decât cu câteva zile înainte de ajunge acolo, când ne-au întrebat cam când estimăm să sosim, iar noi am răspuns că pe la 7-8 seara (în ziua aceea aveam în plan Parcul Krka şi Sibenik). Planul a mers ca uns, am tras o fugă în parc şi ne-am bălăcit la cascadă, că nu puteam să ratăm aşa ceva, apoi am călărit un pic şi străduţele pietruite ale Sibenik-ului medieval şi, pe la ora când soarele începea să se întindă somnoros, noi depăşeam indicatorul de pătrundere în Marina. Setasem în memoria GPS-ului strada Pod Dridom şi numărul 36, ne uitaserăm şi pe hartă şi constataserăm că e simplu ca bună-ziua, n-aveam cum să ratăm: ultima stradă înainte de ieşirea din Marina, în stânga (normal, că în dreapta e marea) şi… gata! Ei, bine, am ratat. Asta pentru că străduţele care pleacă din şoseaua principală sunt atât de apropiate, încât atunci când GPS-a Helga a zis: „Acum faceţi la stânga! ”, acum am făcut-o, dar… pe strada de dinaintea celei bune! Şi ar mai fi o problemă… Străzile din Marina urcă. Dar urcă, nu se joacă! Şi sunt înguste, înguste!... N-a lipsit mult să ne panicăm, eu că nu mai vedeam decât cerul prin parbriz şi aveam aşa, o bănuială cum că autoturismele nu prea ştiu să decoleze ca avioanele, iar Tati că „dacă vine acum unu’ din faţă, io unde mă bag? ”. Noroc cu o nişă laterală înverzită, probabil loc de parcare al cuiva care lipsea de acasă; ne-am oprit acolo şi am pornit la pas, eu şi Tati, cu printul de pe booking în mână, să căutăm locaţia noastră bengoasă.
… Hmmm… Faină Marina asta! Clădiri albe şi frumoase, decorate din plin cu buganvillia sângerie şi alte neamuri de ierburi. Pe multe dintre case era câte o plăcuţă pe care scria „Zimmer/Sobe/Camere”, ceea ce însemna că locatarii lor sunt „din branşă” şi ar putea să ne îndrume. Aşa s-a şi întâmplat, doar că cel care ne-a îndrumat la marele fix a fost un puşti de 13-14 ani, singurul din familie care vorbea engleză (mă obişnuisem deja cu faptul că locuitorii maturi din nordul şi centrul Croaţiei se descurcă mai ales în germană sau italiană).
Doamna Vina ne aştepta chiar pe terasa apartamentului nostru de la parter, citind o carte şi fumând o ţigară. Văzându-ne foile din mână, s-a prins cam cine am fi şi a sărit de pe scaun: „Wellcome! Wellcome, my friends!" Bine, acum nu-mi amintesc dacă a zis chiar aşa, dar ceva de genul. Şi să vă explic de ce am aceste dubii. Deoarece toată conversaţia noastră ulterioară, lungă şi spumoasă (da, da, aţi citit bine!), s-a desfăşurat cu doamna Vina vorbind exclusiv în croată, iar eu încercând să-i răspund în engleză sau, resemnată, chiar în română! O să mă întrebaţi: „Bine, @crismis, dar tu ştii croată? Sau doamna ştie română? ” Păi nu, my friends, nici eu nu ştiu croată, nici Vina română, aşa cum dumneaei nu ştie decât o mică, mică bobiţă de engleză! Dar vă jur că am înţeles cam 80% din ce mi-a comunicat! Nici până în ziua de azi nu mi-e clar cum s-a întâmplat asta!
Să reluăm. Deci Vina ne-a întâmpinat cu bucurie maximă, şi mai ales pe mine, de ziceai că sunt sora ei de sânge, aia de n-o mai văzuse de 20 de ani! Auzind gălăgie, a apărut de după uşa alăturată şi soţul Vinei (pe care nu mai ştiu, dar nu mai ştiu! cum îl cheamă; să-i zicem Ian), mult mai ponderat în manifestări decât consoarta-i. Tati şi cu Ian s-au dus să recupereze maşina cu copiii şi bagajele din ea, iar Vina m-a luat pe după umeri şi m-a condus să-mi prezinte proprietatea pe care o antamasem. „Hai să-ţi arăt unde o să stai în următoarele 3 zile, Cristina! ”, a început ea, descuind uşa apartamentului. Am intrat într-un living întunecos, dar Vina a comutat întrerupătorul şi camera s-a luminat. „Uite, ai o masă rotundă în mijlocul camerei şi 4 scaune, exact cât sunteţi voi. Vezi, aici, în colţ aveţi încă o măsuţă pentru laptop. A! Să nu uit să vă dau parola de WiFi! Iaca şi bucătăria! ”, îşi schimbă ea traiectoria brusc spre chicineta de pe peretele opus intrării, inclusă în living. Şi începu să tragă de sertare: „Uite, ai pahare de mai multe dimensiuni, ai căni de lapte şi de cafea! Vezi, sunt colorate cu verde, ca întreg apartamentul. Verde e o culoare relaxantă. ” (De acord, de-aia am şi rezervat „apartamentul verde”.) „Uite, ai farfurii, tacâmuri şi tot ce-ţi trebuie la bucătărie! Ai şi oale şi cratiţe şi tigăi, dacă vrei! ” (Ferească Sfântul! doar n-am venit în vacanţă să mă antrenez pentru Master Chef! Ibric este? Mie doar ibric mi-ar trebui, dar mă descurc şi fără, dacă nu este…) „Este, Cristina, cum să nu fie tocmai ibric! Uite, ai şi ceva ulei, oţet, zahăr, sare, piper… O, iartă-mă, doar mi-ai zis că presimţi că n-o să ai chef de gătit! Dar ce să-i faci, fac parte din dotarea standard. Ai şi cârpe de bucătărie curate şi călcate chiar de mine! Şi detergent de vase, bureţei şi lavete! Hai, că astea or să-ţi fie utile! ” (Ce-i drept!) „A! Uitam! Uite frigiderul, are şi congelator! Ei?! ”
Din living am cotit-o la stânga, spre dormitor, care s-a iluminat şi el sub bagheta magică a Vinei. O splendoare de pat matrimonial, acoperit cu lenjerie imaculată şi decorat cu pernuţe verzi şi nisipii m-a făcut să casc ochii mari. Vina a remarcat şi s-a bucurat ca un copil căruia îi lauzi jucăria: „Vezi, ţi-am zis eu c-o să-ţi placă?! Uite, ai perne brodate şi ţi-am pus şi un bucheţel de mentă şi busuioc pe noptieră, să miroasă frumos noaptea! ” (Uauu! Perne brodate! Ca la mamaia acasă! Mentă, busuioc! Mulţumesc, Vina!) „Ai şi dulap de haine”, zise ea deschizând larg uşile albe. Ai pleduri de rezervă. ” (Glumeşti, Vina? Sunt 50 de grade afară!) „Ai obloane de lemn la geam, dacă vrei, poţi să dormi până la miezul zilei! Hai să-ţi arăt baia! ”
Am ieşit din dormitor şi am intrat în baia micuţă, dar corect echipată: „Uite, ai cădiţă de duş cu perdeluţă, chiuvetă, toaletă, tot ce-ţi trebuie! Ai săpun şi prosoape curate. Apă caldă de la boiler cât încape, n-o să ai probleme! ” (Mulţumesc, Vina!) am zâmbit eu, mirosind un alt bucheţel de ierburi aromatice pe care l-am găsit printre prosoapele împăturite frumos, aşezate pe un stativ.
„Bine, hai să mai vezi ceva. ” Şi ieşirăm şi din baie, din nou în living, care living se continua în dreapta cu altă încăpere; de fapt, era una şi aceeaşi încăpere, despărţită în două de un perete ridicat cam un metru de la podea, deasupra căruia curgea din tavan o rogojină. Dincolo de acest paravan improvizat, Vina şi-a continuat prezentarea: „Uite, Cristina, ai şi canapea, să-ţi arăt cum se desface. Ai lenjerie în lada de lângă ea, uite, şi perne şi cearşafuri şi pleduri! ” (Pleduri?! Vina, aminteşte-ţi, sunt 50 de grade afară!) „Da, mereu uit că-s 50 de grade afară! Apropo, ai şi aer condiţionat! ”, îmi arătă ea cu mândrie o hardughie de aparat portabil, pe cate Tati urma să-l urască de moarte după prima noapte în care i-a huruit în cap. „Ai şi TV, dacă vrei! Şi tablouri! Adică un fel de colţ de relaxare… ”
„Bine, gata, hai să te servesc cu ceva, că ţi-o fi sete după atâta drum! ” Şi deschise uşa de la ultima secţiune de living, asta cu canapeaua, uşă care dădea fix în terasa din faţă, cea pe care o găsisem pe Vina la venire. Pasămite, apartamentul avea două intrări sau ieşiri, depinde de unde priviţi problema. „Hai, ce vrei să bei? Suc, bere? ” (… Nu, nimic…) „ Elenaaa! Adu nişte suc! Şi nişte bere! Hai, Cristina, stai jos, odihneşte-te! Ştii, Elena e sora mea! Noi stăm în apartamentul de lângă tine, eu, soţul meu, sora mea şi mama. Asta vara, că iarna stăm la Split. ” Elena a sosit îmbujorată, cu o tavă pe care se afla o carafă cu suc şi 2 sticle de bere locală. Vina a făcut prezentările, apoi a turnat în pahare… Conversaţia ne-a fost la un moment dat întreruptă de un tip care a venit să-i ceară Vinei ceva. Elena a intrat din nou în scenă, aducându-i tipului un desfăcător de conserve. Vina m-a lămurit: „Sunt vecinii voştri slovaci. Oameni liniştiţi, n-o să aveţi probleme! De fapt, noi nu avem decât clienţi unul şi unul! Am mai avut români de vreo 2 ori, oameni de treabă! ” (Ştiu, că unii chiar te-au vorbit de bine pe booking! :).)
Vă jur că aşa s-a întâmplat! Iar când a sosit Tati cu maşina, cu copiii şi cu Ian, eram la stadiul în care Vina îmi arăta pe mobil poze cu fiul, nora şi cei doi nepoţei gemeni de 2 ani, cum se bălăceau ei în mare! Ceilalţi ni s-au alăturat şi Ian a avut şi el o idee, exprimată însă în limba engleză: „Vina, ce-ar fi să servim oamenii cu nişte pepene?! ” Imediat şi-au făcut apariţia pe masă farfurii cu felii de pepene rece şi dulce, care a picat la marele fix, deşi ziua de Cuptor îşi mai domolise respiraţia fierbinte. Tati a început să care bagajele din maşina parcată în curtea proprietăţii, chiar în faţa apartamentului nostru, sub o boltă umbroasă. Vina şi cu Ian s-au retras cu delicateţe, aproape fără să ne dăm seama. Chiar mă gândisem, un pic stânjenită: „Să vezi că 3 zile o s-o ţin numai într-un exerciţiu de imaginaţie, să pricep ce vrea femeia asta să zică! ” Anticipez şi vă zic că n-a fost cazul. Asta am observat şi la celelalte cazări din Croaţia: odată ce ţi-a fost predat apartamentul, erai unicul stăpân al acestuia, nimeni nu te mai inoportuna nici cu un fir de gând până la plecare!
Pe Vina am mai întâlnit-o însă o dată în acea seară, vreo juma’ de oră mai târziu, când a bătut timid la una din uşi: „Îmi trebuie paşapoartele, Cristina, să vă fac chitanţa! ” I-am dat actele, pe care le-a returnat după câteva minute, odată cu dovada plăţii, pe care m-am grăbit să i-o fac, ca să-mi iau de-o grijă. Cash, aşa cum scria pe booking; în euro, aşa cum a preferat Vina şi cum ne-a convenit şi nouă mai bine. Când am ieşit s-o conduc pe Vina, am remarcat al doilea loc de relaxare în aer liber care aparţinea apartamentului nostru: o a doua terasă, lângă cealaltă uşă de intrare/ieşire, pe care se aflau o masă, alte 4 scaune şi un uscător de haine. În imediata vecinătate, era şi zona de grătar, echipată cu tot ce trebuie pentru acest demers, de care însă noi n-am profitat, şi nici vecinii slovaci.
Am ieşit apoi cu Tati în recunoaştere prin sat, împinşi de curiozitate, dar şi de ceva revolte stomacale. Strada Pod Dridom este o stradă ce coboară spre mare, liniştită, cu construcţii noi, care de care mai albă şi mai îmbrăcată în flori căţărătoare, multe din ele pensiuni sau case de vacanţă. După 5-6 minute, am ajuns la şoseaua naţională, pe care am traversat-o şi am coborât pe plajă. Noaptea se lăsase de ceva vreme peste mica localitate, dar aerul era cald încă şi probabil şi apa mării, căci un băieţel încă se bălăcea la mal, vegheat de mama sa. Plaja cu pietricele nu era mare, dar părea atât de tihnită! Dintr-o dată, mi s-a făcut un dor nebun, dar nebun! să zac o zi întreagă pe malul apei, fără să fac nimic, fără să mai alerg de la un obiectiv turistic la altul, fără să-mi pese cât e ceasul! Pentru a doua zi programasem insula Brac, cu celebra plajă Zlatni Rat (Cornul de Aur). „Ştii ce propun eu, Tati? ” „…? ” „De ce să alergăm mâine ca nebunii iar prin soare ore întregi? Ca să ajungem unde? La o plajă? Păi uite ce plajă faină avem aici, la botul calului! ” „Să-ţi dea Dumnezeu sănătate, Mami, că la asta mă gândeam şi eu! ”
Şi am pornit bucuroşi la plimbare pe malul mării, trimiţându-ne bezele cu luna (aproape) plină, care trasa o cărare de lumină tremurătoare deasupra golfului de smoală…
Ne-am simţit bine în casa Vinei şi a lui Ian, singurele lucruri care ne-au deranjat un pic au fost zgomotul făcut de hardughia de aparat de aer condiţionat (mai mult pe Tati; din a doua noapte, l-am lăsat să funcţioneze vreo oră seara, apoi când ne culcam, îl opream şi, în mod surprinzător, răcoarea era destul de bine menţinută în casă datorită obloanelor de lemn) şi ţânţarii, care ne-au cam dat de furcă. Ne-am despărţit de gazdele noastre cu pupături şi îmbrăţişări, după ce Vina ne-a umplut palmele cu smochine coapte din copacul de lângă grătar. Ne-ar fi dat şi kiwi din bolta sub care parcasem maşina (pe cuvântul meu dacă am ştiut până acum că kiwi creşte aşa, ca viţa-de-vie!), dar nu se copseseră încă. Ne-au dat numărul de telefon („Cristina, no booking, just phone us next time! ”; a fost Ian, v-aţi prins), iar Vina m-a rugat s-o vorbesc de bine şi s-o recomand la toată lumea!
… Ceea ce tocmai am făcut!...
Trimis de crismis in 25.09.15 21:44:11
16 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (crismis); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- Coordonate GPS: 43.51950900 N, 16.11794100 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
16 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Mutat în rubrica "Great Located Family Apartments [Marina], TROGIR" (nou-creată pe sait)
Atat de antrenanta aceasta prezentare a unei locatii sub forma de dialog! Si in plu ai spus si tot ce era cazul sa spui la o prezentare de cazare si ai facut o recomandare zdravana. Ar trebui sa iti dea 50% discount daca revii. Cel putin! ????????????
@Testosu: Multumesc! M-am amuzat de multe ori dupa acest episod gandindu-ma la el si m-am amuzat copios si descriindu-l!
@Dan&Ema: Da, cred ca asa ar fi corect! O sa le trimit odata cu cererea de rezervare si un print cu acest review. Se va descurca dna Vina sa-l traduca!... Oricum, va sti ca-i de bine!
Și mie mi-a plăcut mult Marina, turnul îl am în miniatura în coltul cu amintiri din Croația! Au atâta savoare articolele dumneavoastra încât cei din Croația ar trebui sa va plătească pentru promovare, o meritați! Ce-i drept și ei merita pentru ca știu sa faca turism și sa își etaleze cu mândrie frumoasele locuri.
@monaca:Multumesc!
Da, mari maestri croatii la capitolul turism! Stiu sa-ti dea, dar si sa-ti ceara. Ceea ce mi se pare corect.
Eu sigur o sa recidivez candva pe aceste taramuri. Mi-au ramas atatea lucruri de vazut!
@crismis -
Superb scris. Sa ne spui cand te hotarasti sa facem coada in librarii pentru autograf!
@elviramvio: In librarii nu. La urmatoarea intalnire AFA !
@robert. c: Multumesc! Si mie imi place, cateodata!
@crismis - Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.
Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)Mulţumesc.
@webmaster70: Da, e in regula!
Foarte tare! Ești o naratoare desavarsita.
Oare își pot imagina croatii ca au devenit personaje principale într - o povestire savuroasa de călătorie?
Foarte frumos, am avut parte si noi de asemenea gazde, primire si gazduire anul asta in Grecia. Nu am avut asa viteza la scris dar saptamana asta sper sa postez relatarea, ca merita cunoscuta. Mai am acasa dulceata, mierea si vinul pe care ni le/au dat la plecare, cu mare bucurie. Si ma straduiesc si eu sa vorbesc tot mai bine limba acestor gazde minunate, dar e mai greu de unul singur.
@calatorul50: Multumesc! Abia astept sa citesc si aventurile tale! In fond, astea dau sarea si piperul escursiei!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)